ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4922/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin sentința nr. 287 pronunțată în data de

19 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.S.Ș. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. și, pe cale de consecință,

a obligat pe acesta din urmă să transmită Dosarul nr. 16505/ CC către

evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței,

următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamanta A.S.Ș., în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. a solicitat obligarea acestuia din urmă să

transmită Dosarul înregistrat sub nr. 16505/ CC către evaluator sau societate

de evaluatori desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția din 8 septembrie 2005,

Primarul Municipiului București a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, precum

și pentru cota de te ren aferentă în suprafață de 91 m.p., imobil situat în București, sector 1.

A mai susținut

reclamanta că această dispoziție a fost comunicată C.C.S.D. și înregistrată sub

nr. 16505/ CC, în prezent Dosarul aflându-se în continuare în așteptare, deși

dispoziția a fost emisă în anul 2005, astfel că acest aspect reprezintă un

refuz nejustificat în soluționarea cererii sale, în temeiul legal prevăzut de Lege.

Pârâtul, prin

întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Instanța a constatat,

potrivit art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 că legiuitorul nu a

prevăzut un termen de analizare a dosarelor privind propunerile motivate de

acordare a despăgubirilor și nici de transmitere a acestora către evaluator în

vederea întocmirii raportului de evaluare, însă acest aspect nu este de natură

a justifica tergiversarea soluționării cererii de către autoritatea pârâtă.

Concluzionând,

instanța a reținut că intervalul de timp de peste 3 ani scurs de la data

înregistrării dosarului reclamantei la A.M.R.P. și până la sesizarea instanței,

nu poate fi considerat un termen rezonabil în înțelesul art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

exercitată.

Împotriva sus

menționatei sentințe a promovat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.

invocând în drept dispozițiile art. 299, art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., susținând critici pe care le-a circumscris motivului de recurs

prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora o hotărâre poate fi

recurată atunci când a fost pronunțată fără temei legal, ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta susține, cu

alte cuvinte, că instanța de fond a reținut în mod greșit că ar exista un refuz

nejustificat care ar impune obligarea acesteia la transmiterea Dosarului nr. 16505/

CC către un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare.

Astfel, argumentează

recurenta, potrivit dispozițiilor Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008

dosarele privind acordarea de despăgubiri aferente imobilelor preluate în mod

abuziv, în măsura în care se constată că sunt complete, vor fi transmise spre

evaluare în ordinea înregistrării la Secretariatul Comisiei Centrale, astfel că cererea reclamantului ca dosarul său să fie

transmis la evaluator fără respectarea acestor dispoziții este nelegală și

netemeinică.

De asemene a, mai

argumentează recurenta, instanța de fond a reținut în mod greșit că, în cauză,

ar fi fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantei,

fără a avea în vedere complexitatea cauzei, conduita reclamantei și importanța

litigiului, alături de conduita autorităților competente.

de recurs.

În cauză, este

necontestat că procedura administrativă, de restituire a imobilului trecut în

proprietatea Statului Român prin Decizia nr. 711/1962, a început cu Notificarea

din 2001 făcută de intimata-reclamantă prin executorul judecătoresc.

Ca urmare, prin

Dispoziția Primarului General din 8 septembrie 2005, pentru motivul că

apartamentele imobilului respectiv fuseseră vândute în condițiile Legii nr. 112/1995,

se acordă măsuri reparatorii în echivalent, dispoziția fiind transmisă împreună

cu dosarul la secretariatul C.C.S.D. unde este înregistrată la 24 noiembrie 2005

(nr. 35079/ CC).

Admițând acțiunea

formulată de intimata-reclamantă, instanța de fond a susținut, în esență, că

cererea acesteia nu a fost soluționată într-un termen rezonabil, ca garanție a

unui proces echitabil statuat la art. 6 din Convenția europeană a drepturilor

omului, ceea ce face ca netrimiterea dosarului la un evaluator să reprezinte un

refuz nejustificat, soluție pe care instanța de recurs o apreciază ca fiind

legală și temeinică.

Astfel, potrivit

Titlului VIII, Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea

despăgubirilor, art. 16 alin. (4) și (5) din Legea nr. 247/2005 privind reforma

în domeniile proprietății și justiției (…), cu modificările și completările

ulterioare, „(5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea

dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de

restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise

evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii

raportului de evaluare. (6) După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea

de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi

raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va

conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de

despăgubire”.

După cum s-a arătat

în expunerea rezumativă prezentată mai sus, criticile autorității recurente

pornesc de la faptul că Legea nr. 247/2005 nu prevede niciun termen care să

oblige autoritățile competente să soluționeze cererile într-un anumit termen,

precum și că, în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 2815/2008, cererile sunt

soluționate și dosarele sunt transmise la evaluator în ordinea înregistrării

lor, astfel că nu există o încălcare a unui termen rezonabil și, pe cale de

consecință, nu se poate vorbi de un refuz nejustificat în sensul prevederilor

Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare.

Este adevărat că

Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, nu prevede nici un termen limită pentru soluționarea dosarelor

privind emiterea titlurilor de despăgubire, termen care nu se regăsește nici în

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, precum nici în Decizia nr.

2815 din 16 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., dar această situație nu poate

constitui un argument pentru ca durata de soluționare să fie lăsată la voia

autorității competente.

Astfel, în primul

rând, este unanim acceptat că, unul dintre principiile care trebuie să

guverneze activitatea organelor administrației publice, este principiul operativității,

care obligă orice structură administrativ ca, în scopul realizării interesului

general, dar și a drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor

particulare, să acționeze în mod prompt, eficace și eficient.

În acest sens,

trebuie menționată Recomandarea privind buna administrare, prin care Comitetul

de Miniștri al Consiliului Europei cere guvernelor statelor membre, prin art. 7

din Codul bunei administrări (administrații), ca administrațiile publice să

acționeze și să-și execute obligațiile într-un termen rezonabil, în raport cu

complexitatea cauzei și cu interesele care există în cauza respectivă.

Într-adevăr, ca

urmare a aderării României la U.E. și intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care, prin art. 6 Titlul I din versiunea consolidată din T.V.E., recunoaște

drepturile, libertățile și principiile prevăzute în Carta drepturilor

fundamentale a U.E. din 7 decembrie 2000, cetățenii români sunt beneficiarii

unui drept la o bună administrare ca drept fundamental, în raport cu statutul lor

de cetățeni europeni.

Astfel, potrivit art.

41.1 din Cartă, orice persoană are dreptul ca problemele sale să fie rezolvate

în mod imparțial, corect și într-un termen rezonabil.

Or, având în vedere

dispozițiile art. 20 din Constituție, prevederile legale interne, atât cele

cuprinse în legislația primară - Legea nr. 247/2005, în cazul de față, cât și

în reglementările secundare - H.G. nr. 1095/2005 și Decizia nr. 2815/2008, în

cazul de față, referitoare la procedura de soluționare a cererilor care au ca

scop acordarea despăgubirilor pentru imobilele trecute în proprietatea Statului

Român, nu pot fi nici interpretate și nici aplicate cu ignorarea dreptului la o

bună administrare și cu încălcarea termenului rezonabil de soluționare a

cererilor respective, ca element component al dreptului la o bună administrare.

Pe de altă parte,

trebuie menționat și faptul că, în jurisprudența sa constantă, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a statuat că

termenul rezonabil, ca garanție a unui proces echitabil, în sensul art. 6 parag.

1 din C.E.D.O., este pe deplin aplicabil și în cadrul procedurilor

administrative reglementate pentru soluționarea oricăror cereri de către

organele administrației publice centrale sau locale.

Deci, în concluzie,

instanța de fond a reținut în mod întemeiat că autoritățile administrative

competente, în lipsa unui termen legal, erau obligate să acționeze într-un

termen rezonabil pentru soluționarea cererii intimatei-reclamante.

De asemenea, în

raport cu data declanșării procedurii administrative - anul 2001 și cu data

înregistrării dosarului la C.C.S.D. - 8 septembrie 2005, precum și în raport cu

importanța cauzei pentru intimata-reclamantă, dar și cu atitudinea de

tergiversare manifestată de autoritățile administrative competente, rezultă că

instanța de fond a apreciat în mod întemeiat încălcarea termenului rezonabil de

către autoritățile respective, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat în

sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Astfel, potrivit art.

2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este definit

ca atitudinea de a nu soluționa cererea unei persoane, manifestată cu exces de

putere.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. n) din aceeași lege, prin exces de putere se înțelege exercitarea de

către autoritățile publice a dreptului de apreciere prin încălcarea limitelor

competenței legale sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în cauză, așa cum

s-a argumentat mai sus, autoritățile administrative competente sesizate cu

soluționarea cererii formulate de intimata-reclamantă, și-au exercitat dreptul

de apreciere cu privire la intervalul de timp în care erau datoare să rezolve

cererea în litigiu, cu încălcarea termenului rezonabil, ca element al dreptului

fundamental la o bună administrare de care beneficiază intimata-reclamantă.

Astfel fiind, în mod

întemeiat a reținut instanța de fond refuzul nejustificat în sarcina

autorității publice recurente, pe care a obligat-o să transmită dosarul în

litigiu la un evaluator, în scopul finalizării procedurii administrative și

emiterii deciziei de stabilire a cuantumului despăgubirilor cuvenite

intimatei-reclamante, potrivit Dispoziției din 2005 emisă de Primarul General

al Municipiului București.

În concluzie, pentru

considerentele de mai sus, recursul formulat este neîntemeiat, urmând să fie

respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 287 din

19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 noiembrie 2010.