ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 125 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.L.I., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Societatea Cooperatistă „C.T.” S.C.M., prin care solicita anularea Hotărârii nr. 314 din 10 noiembrie 2010, adoptată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a stabilit că aspectele sesizate de reclamantă nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, în sensul art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta S.L.I. de profesie economist, a fost încadrată în această funcție la Societatea Cooperatistă Meșteșugărească gradul 1 "C.T.", în baza contractului nr. 34 din 3 martie 2008, iar în baza deciziei nr. 8 din 25 iunie 2008, emisă de președintele societății menționate, iar prin decizia nr. 2 din 16 septembrie 2010, reclamantei i-a „încetat la data de 02 octombrie 2010, contractul de muncă, din cauza dificultăților economice, în condițiile stipulate la art. 64 alin. (5) din statut”. Prin cererea înregistrată sub nr. 8 din 25 ianuarie 2009, S.L.I. a solicitat Consiliului de Administrație al S.C.M. C.T.

să-i aprobe înscrierea ca membru cooperator, în condițiile Legii nr. 1/2005, și a revenit la această cerere la data de 7 septembrie 201C însă în Adunarea Generală a membrilor cooperator ce a avut loc la data de 27 aprilie 2009, această cerere a fost respinsă, printre cei care au votat împotrivă numărându-se și S.G.; persoană despre care se face afirmația, în cuprinsul adresei nr. 118/6 octombrie 2010, că este „socrul petentei”. Petiționara L.I.S.

a solicitat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin petiția datată 16 septembrie 2010, ca acesta să intervină în „aplicarea și controlul respectării prevederilor Ordonanței nr. 137/2000, întrucât îmi sunt încălcate abuziv drepturile prevăzute în lege”, anexând la această sesizare copia deciziei privind desfacerea contractului de muncă și plângerea penală, din data de 10 septembrie 2010, adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, referitoare la pretinsa încălcarea de către administratorul unic al S.C.M. C.T., a „drepturilor constituționale privind egalitatea în drepturi (…)”. Prin Hotărârea nr. 314 din 10 noiembrie 2010, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare, în sensul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, drept pentru care a dispus clasarea dosarului.

Apreciind că nu a fost îndeplinit ”rolul de mediator” și că nici nu s-a exercitat rolul „de prevenire a faptelor de discriminare”, ce reveneau Consiliului, S.L.I. a promovat prezenta acțiune în procedura prevăzută de art. 20 din O.G. nr. 137/2000, solicitându-se se instanței să dispună „reexaminarea și rejudecarea cazului de discriminare, hărțuire și victimizare, în vederea stabilirii adevărului”, și evocându-se faptul că este șomeră, nu are resurse financiare și are în întreținere "2 copii la facultate". Prima instanță a apreciat că în mod justificat Consiliul a considerat că, în cauză, nesoluționarea cererii formulate de petentă la data de 21 ianuarie 2009, desfacerea contractului de muncă, ori divergențele apărute în relația cu administratorul unic al societății cooperatiste meșteșugărești reclamate, nu au semnificația unei "diferențe de tratament" întemeiată pe sex, categorie socială, etc. S-a considerat că pentru aplicarea dispozițiilor O.G.

nr. 137/2000, nu este suficient ca o persoană să fie supusă unui tratament injust sau degradant, ca ea să fie hărțuită sau exclusă dintr-o asociere cu scop lucrativ, întrucât însăși termenul de "discriminare" presupune realizarea sau crearea unor deosebiri de esență între o persoană sau alta; ori conflictul dintre S.L.I. și administratorul Cooperativei nu poate fi circumscris întrucât, astfel cum însăși reclamanta recunoaște, el este unul strict personal și nu urmărește crearea unui tratament mai puțin favorabil, în raport cu alte persoane aflate în situații comparabile. Instanța a concluzionat că dificultățile de ordin personal neputând constitui suport al cererii de extindere a sferei de acțiune a Consiliului și la alte situații decât cele avute în vedere de legiuitor.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta. II. Instanța de recurs 1. Criticile reclamantei Recurenta-reclamantă S.L.I.

a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive: - în mod greșit în sentința atacată s-a făcut referire la conflictul dintre ea și Președintele Cooperativei, întrucât la pct. 7 lit. c) din acțiunea introductivă a precizat că discriminarea directă a avut loc în Adunarea Generală a membrilor cooperatori din 27 aprilie 2009, când i-a fost respinsă cererea de a deveni membru cooperator, fiind admisă în schimb cererea altei persoane – A.C., fără a se discuta un criteriu de selecție pentru noii membri, sau a se argumenta în vreun fel opțiunea Adunării Generale, creându-se astfel deosebiri de esență între o persoană și alta, hotărârea fiind nelegală sub acest aspect; - instanța în mod eronat și-a argumentat soluția și pe împrejurarea că recurenta nu a contestat hotărârea Adunării Generale, întrucât, nefiind membru cooperator, nu putea promova o asemenea contestație, conform art. 44 pct. 3 Legea nr. 1/2005; - i s-au încălcat drepturile prevăzute de art. 7 alin. (3), lit. 9) din Legea nr. 1/2005 care prevede că „societățile cooperative sunt organizații voluntare care se constituie pe baza liberului consimțământ și sunt deschise tuturor persoanelor (…)”, or recurenta nu a fost acceptată ca membru cooperator, deși nu îndeplinea toate condițiile legale, fără a exista o justificare obiectivă a diferenței de tratament.

Recurenta nu a indicat temeiul legal al recursului formulat. 2. Apărările intimaților Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare și nu a trimis reprezentanți în instanță, iar intimata S.C.M. C.T. prin notele scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând criticile formulate prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. se constată că acestea pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a) Situația de fapt Recurenta-reclamantă fostă salariată a Societății Cooperatiste Meșteșugărești C.T.

din Bârlad, la care a fost încadrată în funcția de economist, până la data de 2 octombrie 2010 când i-a încetat contractul de muncă în temeiul art. 64 alin. (5) din Statutul SCOM (ca urmare a dificultăților economice) s-a considerat discriminată prin votul Adunării Generale a cooperatorilor din 27 aprilie 2009, care i-a respins solicitarea de a deveni membru cooperator, admițând în schimb cererea altei persoane A.C., fără nici o motivare. Recurenta a reclamat această diferență de tratament pretins discriminatorie Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care i-a respins sesizarea prin Hotărârea nr. 314/10 noiembrie 2010, acțiunea în anularea acestei hotărâri fiind respinsă prin sentința nr. 125 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Iași, atacată cu prezentul recurs.

b) Argumente pentru respingerea recursului Criticile recurentei privesc mai mult motivarea instanței de fond, care, în expunerea împrejurărilor care au condus la situația litigioasă din prezenta cauză a amintit și de situația conflictuală existentă între recurentă și Președintele cooperativei intimate, iar în argumentarea soluției făcut trimitere și la faptul că hotărârea Adunării Generale a membrilor cooperatori care a generat din împrejurarea pretins discriminatorie nu a fost contestată de recurentă. Aceste considerații nu reprezintă însă motivele pentru care atât instanța, cât și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au apreciat că în speță nu există o „discriminare” în sensul art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000. Astfel nu s-a făcut nici o susținere și cu atât mai mult vreo dovadă că tratamentul diferit al recurentei în raport cu cealaltă persoană acceptată a deveni membru cooperator s-a datorat vreunuia din criteriile prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată, respectiv vreunei deosebiri de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, HIV, apartenența la o categorie defavorizată, care să fi determinat aplicarea tratamentului diferențiat. Discriminarea în sensul art. 2 din O.G.

nr. 137/2000 există când diferența de tratament reclamată este cauzată de unul din criteriile interzise, menționate anterior, fiind necesar a se dovedi legătura de cauzalitate între tratamentul diferențiat și cel puțin unul din criteriile interzise, or în speță nu s-a invocat niciunul din criteriile interzise enumerate anterior și în mod evident nu poate exista vreo legătură cu tratamentul pretins discriminator.

Votul diferit al Adunării Generale a membrilor cooperatori din 27 aprilie 2009 cu privire la solicitarea recurentei, în raport cu cea a altei persoane reprezintă poziția subiectivă a celor care au participat la această ședință (între care și socrul recurentei) în raport cu persoana și calitățile individuale ale celor două solicitante, tensiunile și starea conflictuală dintre recurentă și conducătorul cooperativei putând să fi fost un factor care să fi determinat votul, tratamentul diferențiat de care s-a bucurat recurenta în raport cu cealaltă persoană, nefiind în nici un caz discriminator, în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, așa cum corect a concluzionat și instanța de fond. 4. Soluția Înaltei Curți asupra recursului Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzut de art. 304 C. proc.

civ., în temeiul art. 312 (1) și art. 20 (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de reclamanta S.L.I. împotriva sentinței nr. 125 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012. Procesat de GGC - NN