ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4887/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 aprilie 2011 reclamanta C.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C.M. - U.M.C. Criș pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța, să constate nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Ordinare nr. 1 din data de 25 martie 2011 a S.C.M. - U.M.C. Criș prin care s-a hotărât excluderea sa, susținând că nu a fost înștiințată în concret despre ce se va discuta în ședința adunării generale și că nu se încadrează în niciunul din cazurile de excludere prevăzute de Legea nr. 1/2005.

Ulterior acțiunea a fost precizată în sensul că reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute și a Hotărârii nr. 2 din 25 martie 2011. Tribunalul Arad, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei, constatând nulitatea absolută a hotărârii adunării generale nr. 1 din data de 25 martie 2011 și a art. 2 din Hotărârea nr. 2 din 25 martie 2011 aparținând pârâtei, cu cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost prezentă în ședința din 25 martie 2011, când s-a hotărât excluderea sa, aceasta având posibilitatea de a-și expune părerea conform celor consemnate în acest, proces verbal, astfel că nu se poate pune problema unei vătămări a reclamantei decurgând din vicierea procedurii convocării.

A mai reținut instanța că reclamanta a fost exclusă din societate conform art. 28 lit. b) din Legea nr. 1/2005 cu raportare la art. 18 lit. j) și k) din Regulamentul de ordine interioară al pârâtei și că din hotărârile de excludere atacate, dar nici din procesul verbal al ședinței nu există vreo motivare a sancțiunii, nu se arată în concret fapta comisă de reclamantă, nefiind efectuată nicio cercetare prealabilă aplicării sancțiunii, obligatorie prin regulament, neexistând dovada unei fapte culpabile și că reclamanta a mai câștigat în instanță un litigiu similar celui de față și unul de dreptul muncii.

Pârâta a formulat apel împotriva sentinței instanței de fond, care a fost respins de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin Deciziei civile nr. 32/2012 din 30 ianuarie 2012. În considerente instanța a reținut că pârâta, deși a criticat hotărârea atacată în sensul că instanța de fond s-a substituit voinței membrilor cooperatori, aceea de a exclude pe reclamantă din rândurile acestora și că nu a luat în considerare art. 17 din Statutul societății pârâte, nici în apel, aceasta nu a făcut nicio probă în ce privește, obligațiile de serviciu încălcate de către reclamantă care să determine măsura excluderii sale din societatea cooperatistă, deoarece susținerile generale în sensul că aceasta a divulgat informații cu caracter secret nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă.

Împotriva acestei decizii pârâta S.C.M. - U.M.C. Criș a formulat recurs prin care a solicitat modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea! greșită a dispozițiilor legale. A arătata în cererea de recurs că instanța a apreciat nejustificat că încălcarea obligațiilor prevăzute în sarcina membrilor cooperatori cuprinse în art. 18 din Regulamentul de ordine interioară ar putea atrage doar sancțiuni disciplinare specifice dreptului muncii, critică necenzurată în apel, în cauză fiind încălcate dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2005, reclamanta sustrăgându-și din dosarul personal sarcinile de serviciu dând dovadă de un comportament incorect.

Instanța nu a avut în vedere că la data adoptării hotărârilor în litigiu, reclamanta nu mai avea calitatea de angajat, raporturile de muncă încetând prin decizia de desfacere a contractului de muncă nr. X din 10 decembrie 2010 și că procesul verbal al Adunării Generale din 25 martie 2001 justifică temeinicia motivelor care au stat la baza adoptării de către membrii cooperatori participanți a măsurii excluderii reclamantei din rândul lor. A mai invocat încălcarea art. 17 din Statutul S.C.M. - U.M.C. Criș care prevede condițiile de validitate a hotărârilor adunărilor generale. Intimata C.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, susținând că hotărârea recurată nu se găsește, în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și că recurenta nu înțelege să facă distincția între sancțiunile aplicabile în caz de încălcare a prevederilor cuprinse în statut sau lege referitoare la raporturile patrimoniale dintre membrii cooperatori și societatea cooperativă și că pârâta nu a făcut dovada comportamentului nedemn care a prejudiciat-o. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În speță recurenta vizează cea de-a doua ipoteză cu referire la încălcarea și aplicarea greșită a art. 18 din Regulamentul de ordine interioară, art. 28 lit. b) din Legea nr. 1/2005 raportat la art. 9, art. 11 lit. d) și art. 17 din Statutul S.C.M.

- U.M.C. Criș. Este de reținut că instanța de apel a analizat incidența în cauză a art. 28 lit. b) din Legea nr. 1/2005 în raport de dispozițiile art. 18 lit. j) din Regulamentul de ordine interioară al pârâtei, reținând corect că art. 28 lit. b) din Legea nr. 1/2005 prevede că sancțiunea excluderii intervine doar dacă sunt întrunite condițiile legale sau din actul constitutiv pentru a fi membru cooperator, că art. 18 lit. j) și k) din Regulamentul de ordine interioară prevede că membrii cooperatori au obligația de a respecta secretul de serviciu în legătură cu informațiile privind societatea care ar putea prejudicia interesele acesteia, precum și confidențialitatea asupra datelor cu care vin în legătură și că încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 18, atrage sancțiunile disciplinar prevăzute de art. 42 din același regulament, excluderea nefiind prevăzută ca sancțiune în această situație.

De asemenea corect s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada faptei comise care să atragă sancțiunea excluderii. Instanța de apel a analizat și incidența în cauză a art. 17 din Statutul societății, arătând că potrivit acestui articol orice membru cooperator lezat în drepturile sale poate contesta măsura în justiție, iar cadrul legal instituit prin chiar acest articol a îndrituit instanța să analizeze cererea reclamantei, instanța nesubstituindu-se astfel voinței membrilor cooperatori. În acest context se constată că motivele invocate de recurentă nu au suport legal, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat. Având în vedere că intimata a solicitat cheltuieli de judecată, depunând dovezi în acest sens, conform art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite cererea și o va obliga pe recurentă la plata sumei de 6.892,79 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta S.C.M. U.M.C. Criș împotriva deciziei civile nr. 32/2012 din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante C.L. suma de 6.892,79 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012.