ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4887/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4887/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La

data de 12 aprilie 2011 reclamanta C.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C.M.

- U.M.C. Criș pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța, instanța, să constate

nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Ordinare nr. 1 din data de 25

martie 2011 a S.C.M. - U.M.C. Criș prin care s-a hotărât excluderea sa,

susținând că nu a fost înștiințată în concret despre ce se va discuta în

ședința adunării generale și că nu se încadrează în niciunul din cazurile de

excludere prevăzute de Legea nr. 1/2005.

Ulterior

acțiunea a fost precizată în sensul că reclamanta a solicitat constatarea

nulității absolute și a Hotărârii nr. 2 din 25 martie 2011.

Tribunalul

Arad, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei, constatând nulitatea

absolută a hotărârii adunării generale nr. 1 din data de 25 martie 2011 și a art.

2 din Hotărârea nr. 2 din 25 martie 2011 aparținând pârâtei, cu cheltuieli de

judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost

prezentă în ședința din 25 martie 2011, când s-a hotărât excluderea sa, aceasta

având posibilitatea de a-și expune părerea conform celor consemnate în acest,

proces verbal, astfel că nu se poate pune problema unei vătămări a reclamantei

decurgând din vicierea procedurii convocării.

A

mai reținut instanța că reclamanta a fost exclusă din societate conform art. 28

lit. b) din Legea nr. 1/2005 cu raportare la art. 18 lit. j) și k) din

Regulamentul de ordine interioară al pârâtei și că din hotărârile de excludere

atacate, dar nici din procesul verbal al ședinței nu există vreo motivare a

sancțiunii, nu se arată în concret fapta comisă de reclamantă, nefiind

efectuată nicio cercetare prealabilă aplicării sancțiunii, obligatorie prin

regulament, neexistând dovada unei fapte culpabile și că reclamanta a mai

câștigat în instanță un litigiu similar celui de față și unul de dreptul

muncii.

Pârâta

a formulat apel împotriva sentinței instanței de fond, care a fost respins de

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin Deciziei civile nr. 32/2012

din 30 ianuarie 2012.

În

considerente instanța a reținut că pârâta, deși a criticat hotărârea atacată în

sensul că instanța de fond s-a substituit voinței membrilor cooperatori, aceea

de a exclude pe reclamantă din rândurile acestora și că nu a luat în

considerare art. 17 din Statutul societății pârâte, nici în apel, aceasta nu a

făcut nicio probă în ce privește, obligațiile de serviciu încălcate de către

reclamantă care să determine măsura excluderii sale din societatea

cooperatistă, deoarece susținerile generale în sensul că aceasta a divulgat

informații cu caracter secret nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă.

Împotriva

acestei decizii pârâta S.C.M. - U.M.C. Criș a formulat recurs prin care a

solicitat modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot

a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea a

fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea! greșită a dispozițiilor legale.

A

arătata în cererea de recurs că instanța a apreciat nejustificat că încălcarea

obligațiilor prevăzute în sarcina membrilor cooperatori cuprinse în art. 18 din

Regulamentul de ordine interioară ar putea atrage doar sancțiuni disciplinare

specifice dreptului muncii, critică necenzurată în apel, în cauză fiind

încălcate dispozițiile art. 28 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2005,

reclamanta sustrăgându-și din dosarul personal sarcinile de serviciu dând

dovadă de un comportament incorect.

Instanța

nu a avut în vedere că la data adoptării hotărârilor în litigiu, reclamanta nu

mai avea calitatea de angajat, raporturile de muncă încetând prin decizia de

desfacere a contractului de muncă nr. X din 10 decembrie 2010 și că procesul

verbal al Adunării Generale din 25 martie 2001 justifică temeinicia motivelor

care au stat la baza adoptării de către membrii cooperatori participanți a

măsurii excluderii reclamantei din rândul lor. A mai invocat încălcarea art. 17

din Statutul S.C.M. - U.M.C. Criș care prevede condițiile de validitate a

hotărârilor adunărilor generale.

Intimata C.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

recursului, susținând că hotărârea recurată nu se găsește, în niciuna din

ipotezele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că recurenta nu

înțelege să facă distincția între sancțiunile aplicabile în caz de încălcare a

prevederilor cuprinse în statut sau lege referitoare la raporturile

patrimoniale dintre membrii cooperatori și societatea cooperativă și că pârâta

nu a făcut dovada comportamentului nedemn care a prejudiciat-o.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta

în continuare.

Art.

304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că hotărârea atacată poate fi modificată dacă

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În

speță recurenta vizează cea de-a doua ipoteză cu referire la încălcarea și

aplicarea greșită a art. 18 din Regulamentul de ordine interioară, art. 28 lit.

b) din Legea nr. 1/2005 raportat la art. 9, art. 11 lit. d) și art. 17 din

Statutul S.C.M. - U.M.C. Criș.

Este

de reținut că instanța de apel a analizat incidența în cauză a art. 28 lit. b)

din Legea nr. 1/2005 în raport de dispozițiile art. 18 lit. j) din Regulamentul

de ordine interioară al pârâtei, reținând corect că art. 28 lit. b) din Legea nr.

1/2005 prevede că sancțiunea excluderii intervine doar dacă sunt întrunite

condițiile legale sau din actul constitutiv pentru a fi membru cooperator, că art.

18 lit. j) și k) din Regulamentul de ordine interioară prevede că membrii

cooperatori au obligația de a respecta secretul de serviciu în legătură cu

informațiile privind societatea care ar putea prejudicia interesele acesteia,

precum și confidențialitatea asupra datelor cu care vin în legătură și că

încălcarea obligațiilor prevăzute de art. 18, atrage sancțiunile disciplinar

prevăzute de art. 42 din același regulament, excluderea nefiind prevăzută ca

sancțiune în această situație.

De

asemenea corect s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada faptei comise care să

atragă sancțiunea excluderii.

Instanța

de apel a analizat și incidența în cauză a art. 17 din Statutul societății,

arătând că potrivit acestui articol orice membru cooperator lezat în drepturile

sale poate contesta măsura în justiție, iar cadrul legal instituit prin chiar

acest articol a îndrituit instanța să analizeze cererea reclamantei, instanța

nesubstituindu-se astfel voinței membrilor cooperatori.

În

acest context se constată că motivele invocate de recurentă nu au suport legal,

motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va

respinge ca nefondat.

Având

în vedere că intimata a solicitat cheltuieli de judecată, depunând dovezi în

acest sens, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

cererea și o va obliga pe recurentă la plata sumei de 6.892,79 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta S.C.M. U.M.C. Criș împotriva deciziei civile nr. 32/2012

din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca

nefondat.

Obligă

recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamante C.L. suma de 6.892,79 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2012.