ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 380/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 380/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul T.C. prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei SC B.C.R.S. SA la plata sumei de 9.969.993,30 lei, cu titlu de prejudiciu patrimonial provocat reclamantului și 45.861.969,18 lei cu titlu de daune interese reprezentând beneficiul nerealizat. Prin sentința comercială nr. 4885din 25 martie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis excepția netimbrării și a anulat acțiunea ca netimbrată. Apelul declarat de reclamantul T.C. împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 426 din 6 noiembrie 2009. Împotriva acestei decizii reclamantul T.C.
a declarat recurs procedând la relatarea situației de fapt și fără a indica motivele de nelegalitate pentru care înțelege să critice decizia recurată în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9. Or, recurentul - reclamant nu numai că nu a invocat vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor formulate de aceasta nici nu a făcut posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute procedural de art. 304 punctele 1-9 C. proc.
civ. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile mai sus menționate, obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Nu în ultimul rând trebuie reținut faptul că instanța nu se poate substitui părții pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile sunt cele care au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile stabilite de lege.
Or, dispozițiile art. 304 alin. (1) și art. 302 1 C. proc. civ. nu numai că stabilesc condițiile promovării recursului, ci sancționează cu nulitatea nerespectarea lor. Față de cele de mai sus, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și va constata nul recursul declarat de reclamantul T.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul T.C. împotriva deciziei comerciale nr. 426 din 6 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.