ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 416/2012

Asupra recursului

de față,

În baza lucrărilor

dosarul, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5/CC din data

de 12 octombrie 2011 Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, cererea

de revizuire formulată de către revizuenta Societatea Agricolă I. împotriva sentinței

penale nr. 110 din 25 august 2008 pronunțată de către Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a hotăra

astfel, Curtea de apel a reținut că în motivarea cererii, petenta a susținut că

toate înscrisurile ce fac obiectul Dosarului penal nr. 38/p/2007 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Ploiești sunt false, la fel toate declarațiile aflate

la acest dosar și în plus, toate spargerile și furturile în dauna acestei societăți

au fost organizate de Parchet, de primar, de bande de hoți din comună și din județ,

pentru a nu se restitui drepturile patrimoniale rezultate din lichidarea celor două

sau trei C.A.P. - uri, membrilor Societății Agricole I. și tuturor cooperatorilor.

Procurorul a

efectuat verificările impuse de art. 399 C. proc. pen., apreciind că prezenta cerere

de revizuire este inadmisibilă, deoarece potrivit deciziei Înaltei Curți de Casație

și Justiție, pronunțată pe calea recursului în interesul legii, cererea de revizuire

îndrentată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive ce a fost pronunțată

în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. este inadmisibilă.

Verificând admisibilitatea

în principiu a cererii de revizuire, în condițiile prevăzute de art. 403 alin.

(1) C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că aceasta nu îndeplinește condițiile

prevăzute de lege iar din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror,

nu rezultă date pentru admiterea în principiu. Curtea a avut în vedere faptul că

petenta a solicitat revizuirea unei sentințe penale definitive prin care a fost

respinsă plângerea în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

dar și dispozițiile deciziei nr. XVII din 19 martie 2006, dată în interesul legii,

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite.

Împotriva acestei

sentințe revizuenta, prin reprezentant legal D.M. a declarat recurs, solicitând

admiterea lui, casarea sentinței atacate și rejudecând să se admită plângerea.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență

principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate

de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate

prin art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac,

admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în

termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, sentința recurată este

definitivă.

Potrivit

art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului,

exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Conform dispozițiilor

art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

Legea nr. 202/2010: Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit art. 278

1

alin. (8) este definitivă.

Coroborând texte

de lege menționate anterior se observă că hotărârile prin care se soluționează plângerile

formulate împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată, sunt definitive, nefiind supuse nici unei căi de atac.

Sentința Curții

de Apel Ploiești este definitivă, fiind pronunțată după intrarea în vigoare a modificărilor

aduse C. proc. pen. prin Legea nr. 202/2010, astfel că nu mai poate fi promovată

nici o cale de atac împotriva ei.

Or, recunoașterea

unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora și din acest motiv, apare

ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În ce privește

excepția de neconstituționalitate invocată de reprezentantul revizuentei, aceasta

nu va mai fi examinată în conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/92

modificată, întrucât excepția de inadmisibilitate primează în raport de excepția

de neconstituționalitate care nu poate fi invocată decât într-un cadru procesual

legal stabilit.

Față de cele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit.

a) C. proc. pen., urmează a respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuentă.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuentă Societatea Agricolă I. împotriva sentinței

penale nr. 5/CC din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

revizuentă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 februarie 2012.