ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 1444 din 9 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1516/115/2010,
Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea civilă formulată de
reclamanta M.E. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de M.F.P. prin
D.G.F.P. Caraș-Severin și, în consecință, a obligat pârâtul să plătească
reclamantei echivalentul în lei la data efectuării plății a sumei de 5.000
euro.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, că reclamanta, în calitatea
de soție a lui M.I., condamnat la închisoare pentru delictul de uneltire contra
ordinii sociale, respectiv pentru faptul că a ascultat postul de radio E.L. și
a discutat cu alți prieteni despre Revoluția din Ungaria, întrunește condițiile
pentru a beneficia de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/2009 și că suma de 5.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru
prejudiciul moral suferit.
Prin decizia nr. 427/
A din 2 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de pârât
și a schimbat sentința tribunalului în sensul respingerii acțiunii reclamantei
în totalitate.
Curtea a apreciat, în
raport de motivele invocate și de decizia nr. 1358/2010 a Curții
Constituționale, ca fiind întemeiat apelul pârâtului, pentru argumentele ce
succed.
Prin Decizia nr. 1358
din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de
neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin M.F.P. și, în consecință,
s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr.
221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.
În ceea ce privește
efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale în
raport cu cauza de față, Curtea a avut în vedere că sunt aplicabile
dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție (prevăzute și de art. 31 alin.
(3) din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și
ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind
neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la
publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul
sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu
dispozițiile Constituției”.
De asemenea, sunt
aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, potrivit
cărora deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar
de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru
viitor.
Astfel, având în
vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a
fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar în
intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord
prevederile declarate neconstituționale (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au
încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu
mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate.
Așadar, fiind
desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamantei,
respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Curtea a apreciat că
se impune în cauză soluția admiterii apelului pârâtului, cu consecința
schimbării în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii
reclamantei în totalitate.
Această soluție se
impune, chiar dacă cauza se află în apel, întrucât norma constatată ca fiind
neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective),
aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin
constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Împotriva
susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta M.E. criticând-o pentru
nelegalitate, sens în care a susținut că decizia instanței de contencios
constituțional nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanță sau
în căi de atac) la data pronunțării sale, ci doar celor înregistrate ulterior
publicării sale.
În susținerea acestui
argument a invocat art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului privind
dreptul la un proces echitabil, care obligă la respectarea principiului
neretroactivității și al speranței legitime ce decurge dintr-o hotărâre
judecătorească chiar nedefinitivă.
Aceeași concluzie se impune
și în raport de necesitatea respectării principiului egalității în fața legii,
principiu care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care,
în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.
A solicitat admiterea
recursului, modificarea deciziei recurate și admiterea acțiunii, astfel cum a
fost formulată, în sensul acordării daunelor morale în cuantumul solicitat prin
acțiune.
Referitor la calea de
atac dedusă judecății cu privire la care, din oficiu, a fost invocată
declararea peste termenul legal, se constată următoarele.
Potrivit art. 301 C.
proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,
dacă legea nu dispune altfel”.
Întrucât legea
specială incidentă raportului juridic litigios, Legea nr. 211/2009, nu conține
prescripții speciale privitor la termenul de declarare a căii de atac deduse
judecății, sunt incidente normele de procedură de drept comun relativ la acest
aspect.
Or, în speță,
hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la data de 17 martie 2011, iar
prezenta cale de atac a fost exercitată la data de 5 aprilie 2011 (potrivit
mențiunilor de pe plicul anexat declarației de recurs), peste termenul legal
stabilit de norma evocată.
Ca urmare, față de
cele ce preced, în conformitate cu prevederile art. 103 C. proc. civ., se va
dispune respingerea recursului reclamantei ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv
recursul declarat de reclamanta M.E. împotriva deciziei nr. 427/ A din 2 martie
2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 februarie 2012.