ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1444 din 9 septembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1516/115/2010, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta M.E. împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Caraș-Severin și, în consecință, a obligat pârâtul să plătească reclamantei echivalentul în lei la data efectuării plății a sumei de 5.000 euro. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere, în esență, că reclamanta, în calitatea de soție a lui M.I., condamnat la închisoare pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, respectiv pentru faptul că a ascultat postul de radio E.L. și a discutat cu alți prieteni despre Revoluția din Ungaria, întrunește condițiile pentru a beneficia de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și că suma de 5.000 euro reprezintă o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul moral suferit.

Prin decizia nr. 427/ A din 2 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința tribunalului în sensul respingerii acțiunii reclamantei în totalitate. Curtea a apreciat, în raport de motivele invocate și de decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, ca fiind întemeiat apelul pârâtului, pentru argumentele ce succed. Prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de Statul Român prin M.F.P. și, în consecință, s-a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale.

În ceea ce privește efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale în raport cu cauza de față, Curtea a avut în vedere că sunt aplicabile dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție (prevăzute și de art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992), potrivit cărora „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției”. De asemenea, sunt aplicabile speței și dispozițiile art. 47 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of.

al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Astfel, având în vedere că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, iar în intervalul de 45 de zile de la publicare Parlamentul nu a pus de acord prevederile declarate neconstituționale (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/1009) cu dispozițiile Constituției, rezultă că aceste prevederi și-au încetat efectele juridice, ceea ce înseamnă că nu mai pot fi aplicate și că nu mai sunt obligatorii, la fel ca normele abrogate. Așadar, fiind desființat temeiul juridic care a stat la baza admiterii acțiunii reclamantei, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, Curtea a apreciat că se impune în cauză soluția admiterii apelului pârâtului, cu consecința schimbării în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei în totalitate.

Această soluție se impune, chiar dacă cauza se află în apel, întrucât norma constatată ca fiind neconstituțională a dat naștere unei situații juridice legale (obiective), aflată în curs de desfășurare (facta pendentia), care nu este pe deplin constituită până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta M.E. criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susținut că decizia instanței de contencios constituțional nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanță sau în căi de atac) la data pronunțării sale, ci doar celor înregistrate ulterior publicării sale. În susținerea acestui argument a invocat art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului privind dreptul la un proces echitabil, care obligă la respectarea principiului neretroactivității și al speranței legitime ce decurge dintr-o hotărâre judecătorească chiar nedefinitivă.

Aceeași concluzie se impune și în raport de necesitatea respectării principiului egalității în fața legii, principiu care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. A solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, în sensul acordării daunelor morale în cuantumul solicitat prin acțiune. Referitor la calea de atac dedusă judecății cu privire la care, din oficiu, a fost invocată declararea peste termenul legal, se constată următoarele. Potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”.

Întrucât legea specială incidentă raportului juridic litigios, Legea nr. 211/2009, nu conține prescripții speciale privitor la termenul de declarare a căii de atac deduse judecății, sunt incidente normele de procedură de drept comun relativ la acest aspect. Or, în speță, hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la data de 17 martie 2011, iar prezenta cale de atac a fost exercitată la data de 5 aprilie 2011 (potrivit mențiunilor de pe plicul anexat declarației de recurs), peste termenul legal stabilit de norma evocată. Ca urmare, față de cele ce preced, în conformitate cu prevederile art. 103 C. proc. civ., se va dispune respingerea recursului reclamantei ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamanta M.E. împotriva deciziei nr. 427/ A din 2 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2012.