ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4104/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, la data de 15 mai 2009, C.N.P. – B.E.C. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor și pe ministrul de resort D.C., solicitând constatarea nelegalității Ordinului nr. 439/2008 pe calea excepției reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 și de asemenea, anularea actului prin care s-a acordat și sindicatelor dreptul de asistare a polițiștilor la procedurile disciplinare. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că ordinul este nelegal, întrucât contravine prevederilor Legii nr. 360/2002, H.G. nr. 1305/2002 și Ordinului nr. 400/2004 care recunosc dreptul polițistului de a fi asistat în fața consiliilor de disciplină de un alt polițist, ales de el sau desemnat de C.N.P.

La data de 21 februarie 2010 a fost depusă cererea de intervenție în interes propriu a S.N.P. și Personalului Contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin care s-a solicitat respingerea acțiunii și în consecință constatarea legalității Ordinului nr. 439/2009, intervenție admisă în principiu prin încheierea din 22 ianuarie 2010. Prin sentința civilă nr. 674 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă, și de asemenea, a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a aceluiași Ordin nr. 439/2009. Instanța a admis cererea de intervenție în interes propriu și a constatat legalitatea ordinului contestat, dispunând obligarea reclamantului la 595 lei cheltuieli de judecată către pârâtul D.C.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, solicitarea concomitentă a constatării nelegalității ordinului, atât prin acțiunea de fond, cât și pe cale de excepție, contravenind condițiilor de admisibilitate prevăzute de textul de lege susmenționat. Pe fondul cauzei, instanța a constatat că sintagma „polițistul are dreptul de a fi asistat de către un alt polițist, ales de către acesta sau desemnat de organizația sindicală din care face parte, ori din C.N.P.” – prevăzută în ordinul atacat, reprezentând o dispoziție favorabilă polițiștilor, nu contravine prevederilor Legii nr. 360/2002, respectiv art. 59 alin. (7), text ce nu poate fi interpretat în sensul nerecunoașterii posibilității ca, în baza altor norme juridice și alte categorii de persoane să poată asigura apărarea polițiștilor.

Instanța a făcut trimitere, sub acest aspect la prevederile art. 9 din Constituție, art. 267 alin. (4) C. muncii și art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 53/2003. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul C.N.P. – B.E.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a susținut că instanța, constatând legalitatea Ordinului nr. 439/2009, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, substituindu-se Parlamentului României. De asemenea, s-a invocat încălcarea prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, potrivit cărora dreptul de asistare în activitatea de cercetare disciplinară aparține exclusiv C.N.P., precum și neadministrarea tuturor probelor propuse în dovedirea acțiunii.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins. Critica adusă prin primul motiv de recurs este neîntemeiată. Împrejurarea că instanța a constatat legalitatea ordinului a cărui anulare s-a solicitat constituie o consecință a soluției de respingere atât a acțiunii, cât și a excepției de nelegalitate referitoare la același act administrativ, această din urmă cerere fiind în mod corect considerată inadmisibilă, neputându-se invoca nelegalitatea în același timp, în cadrul aceluiași litigiu și pe calea acțiunii directe și pe cale incidentă. Referitor la motivul privind neadministrarea tuturor probelor solicitate, susținerea este fără temei, din încheierea de dezbateri din 22 ianuarie 2010 nerezultând că reclamantul ar fi cerut și alte probe decât actele depuse la dosar.

Este real faptul că Legea nr. 360/2002 prevede dreptul polițistului de a fi asistat în fața consiliilor de disciplină de un alt polițist, ales de el, ori desemnat de corp sau de un avocat. Însă, potrivit art. 295 alin. (2) C. muncii, prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective. Or, în conformitate cu art. 267 alin. (4) C. muncii, în cursul cercetării disciplinare salariatul are dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentat al sindicatului al cărui membru este.

Dispozițiile Ordinului nr. 439/2009 fiind reglementate în interesul polițistului și neputându-se susține că prevederea menționată C. muncii ar fi incompatibilă cu textul art. 59 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, solicitarea de anulare a actului administrativ a fost corect respinsă, nefiind dovedită nelegalitatea invocată. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.P. – B.E.C. împotriva sentinței nr. 674 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.