ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4104/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, la data de

15 mai 2009, C.N.P. – B.E.C. a chemat în judecată Ministerul Administrației și

Internelor și pe ministrul de resort D.C., solicitând constatarea nelegalității

Ordinului nr. 439/2008 pe calea excepției reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004

și de asemenea, anularea actului prin care s-a acordat și sindicatelor dreptul

de asistare a polițiștilor la procedurile disciplinare.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că ordinul este nelegal, întrucât contravine prevederilor Legii nr. 360/2002,

H.G. nr. 1305/2002 și Ordinului nr. 400/2004 care recunosc dreptul polițistului

de a fi asistat în fața consiliilor de disciplină de un alt polițist, ales de

el sau desemnat de C.N.P.

La data de 21 februarie 2010 a fost depusă cererea de intervenție în interes propriu a S.N.P. și Personalului Contractual din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor, prin care s-a solicitat

respingerea acțiunii și în consecință constatarea legalității Ordinului nr. 439/2009,

intervenție admisă în principiu prin încheierea din 22 ianuarie 2010.

Prin sentința civilă nr. 674 din 5

februarie 2010, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă, și de asemenea, a

respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a aceluiași Ordin nr. 439/2009.

Instanța a admis cererea de intervenție în interes propriu și a constatat

legalitatea ordinului contestat, dispunând obligarea reclamantului la 595 lei

cheltuieli de judecată către pârâtul D.C.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 4 din

Legea nr. 554/2004, solicitarea concomitentă a constatării nelegalității

ordinului, atât prin acțiunea de fond, cât și pe cale de excepție, contravenind

condițiilor de admisibilitate prevăzute de textul de lege susmenționat.

Pe fondul cauzei, instanța a

constatat că sintagma „polițistul are dreptul de a fi asistat de către un alt

polițist, ales de către acesta sau desemnat de organizația sindicală din care

face parte, ori din C.N.P.” – prevăzută în ordinul atacat, reprezentând o

dispoziție favorabilă polițiștilor, nu contravine prevederilor Legii nr. 360/2002,

respectiv art. 59 alin. (7), text ce nu poate fi interpretat în sensul

nerecunoașterii posibilității ca, în baza altor norme juridice și alte

categorii de persoane să poată asigura apărarea polițiștilor.

Instanța a făcut trimitere, sub

acest aspect la prevederile art. 9 din Constituție, art. 267 alin. (4) C.

muncii și art. 28 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 53/2003.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul C.N.P. – B.E.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, reclamantul a susținut că

instanța, constatând legalitatea Ordinului nr. 439/2009, a depășit atribuțiile

puterii judecătorești, substituindu-se Parlamentului României.

De asemenea, s-a invocat încălcarea

prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, potrivit cărora

dreptul de asistare în activitatea de cercetare disciplinară aparține exclusiv

C.N.P., precum și neadministrarea tuturor probelor propuse în dovedirea

acțiunii.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins.

Critica adusă prin primul motiv de

recurs este neîntemeiată. Împrejurarea că instanța a constatat legalitatea

ordinului a cărui anulare s-a solicitat constituie o consecință a soluției de

respingere atât a acțiunii, cât și a excepției de nelegalitate referitoare la

același act administrativ, această din urmă cerere fiind în mod corect

considerată inadmisibilă, neputându-se invoca nelegalitatea în același timp, în

cadrul aceluiași litigiu și pe calea acțiunii directe și pe cale incidentă.

Referitor la motivul privind

neadministrarea tuturor probelor solicitate, susținerea este fără temei, din

încheierea de dezbateri din 22 ianuarie 2010 nerezultând că reclamantul ar fi

cerut și alte probe decât actele depuse la dosar.

Este real faptul că Legea nr. 360/2002

prevede dreptul polițistului de a fi asistat în fața consiliilor de disciplină

de un alt polițist, ales de el, ori desemnat de corp sau de un avocat.

Însă, potrivit art. 295 alin. (2) C.

muncii, prevederile acestui cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor

raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în

măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu

este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.

Or, în conformitate cu art. 267 alin.

(4) C. muncii, în cursul cercetării disciplinare salariatul are dreptul să fie

asistat, la cererea sa, de către un reprezentat al sindicatului al cărui membru

este.

Dispozițiile Ordinului nr. 439/2009

fiind reglementate în interesul polițistului și neputându-se susține că

prevederea menționată C. muncii ar fi incompatibilă cu textul art. 59 alin. (7)

din Legea nr. 360/2002, solicitarea de anulare a actului administrativ a fost

corect respinsă, nefiind dovedită nelegalitatea invocată.

În raport de cele expuse mai sus,

Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.N.P. – B.E.C. împotriva sentinței nr. 674 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 octombrie 2010.