ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1306/2012

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, la data de 22 decembrie 2009, reclamanții I.T. și I.M.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.E.F., solicitând obligarea acestuia la restituirea prețului de piață al apartamentului situat în București, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 2814 din 15 martie 2010, Judecătoria sectorului 2 București, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, raportat la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., față de valoarea obiectului pricinii. Învestit prin declinare, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a pronunțat sentința civilă nr. 910 din 17 iunie 2010, prin care a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P. și a respins acțiunea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că Statul Român prin M.F.P. este persoană juridică distinctă de M.F.P., iar în cererea de restituire a prețului de piață, calitate procesuală pasivă are M.F.P., conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 250/ A din 08 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței susmenționate, pe care a desființat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru următoarele considerente: Cererea reclamantului are ca obiect obligarea pârâtului Statul Roman la despăgubiri reprezentând valoarea de piață a imobilului, în condițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, față de faptul că a fost evins prin decizia civila nr. 410/A/2007 a Tribunalului București. Conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) (anume prețul actualizat plătit de chiriași) și alin. (2 1 ) (anume restituirea prețului de piață al imobilelor) se face de către M.E.F.

din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Prin urmare, în mod greșit prima instanță a respins cererea reclamanților ca fiind formulată față de o persoană fără calitate procesuală pasivă, reținând că aceste dispoziții din Legea nr. 10/2001 ar prevedea răspunderea M.F.P. în nume propriu, iar nu ca reprezentant al Statului Român. M.F.P. este considerat în mod evident în contextul legii ca reprezentant al Statului Roman, conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954, fapt care reiese din aceea că se prevede că sursa plații nu sunt propriile fonduri ale M.F.P. ca instituție de sine stătătoare, ci este fondul extrabugetar pe care M.F.P.

doar îl administrează. Aceste dispoziții ale Legii nr. 10/2001 se justifică, de altfel, pe deplin având în vedere că prin însăși Legea nr. 112/1995 s-a prevăzut constituirea unui fond extrabugetar în care se varsă prețul de cumpărare încasat de la chiriașii comparatori, fond dat tot în administrarea M.F.P., fond extrabugetar „la dispoziția M.F.P.” (conform art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 și art. 49 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995). M.F.P. nu apare în acest raport juridic în nume propriu, cum greșit a apreciat tribunalul, nefiind obligat la restituire din fondurile proprii, ci apare ca reprezentant al statului, ca administrator al fondului extrabugetar constituit „la dispoziția sa”.

Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către pârât, care a criticat-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă în cauză. Nu există identitate între cel care este titularul obligației din raportul juridic dedus judecații, obligație corelativă pretinsului drept al intimaților-reclamanți la restituirea prețului de piață, și cel care a fost chemat în judecată în calitate de pârât, și anume Statul Român prin M.F.P. Astfel, instanța de apel a pus semnul egalității între M.F.P.

și Statul Român, fără a ține seama că acesta din urmă este un subiect de drept distinct de M.F.P., care poate acționa în nume propriu sau în calitate de reprezentant al Statului Român. Dispozițiile art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, referitoare la constituirea fondului extrabugetar la dispoziția M.F.P., nu justifică în niciun fel obligarea Statului Român prin M.F.P. la achitarea prețului de piață al imobilului, întrucât este evident că Statul Român prin M.F.P. nu este una și aceeași persoană cu cea a M.F.P. și nici nu ar putea fi vreodată confundate. De altfel, instanța de apel, reținând calitatea procesuală pasivă în cauză a Statului Român, a încălcat și normele referitoare la repartiția bugetară, deoarece contul din care se fac plăți pentru obligațiile Statului Român nu este cel constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Rezultă astfel, fără putință de tăgadă, că dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, reglementează în mod expres situația în care M.F.P., iar nu Statul Român prin M.F.P., poate fi obligat la restituirea prețului de piață. Or, instanța de apel, reținând că M.F.P. „este considerat în mod evident în contextul legii ca reprezentant al Statului Roman”, a adăugat la lege. În prezenta cauză, M.F.P. asigură numai reprezentarea Statului Român, situație în care nu poate fi obligat în nume propriu și, de asemenea, nici persoanei reprezentate nu i se pot imputa obligațiile personale ale reprezentantului. În subsidiar, recurentul a invocat că potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț.

Or, Statul Român prin M.F.P., nefiind parte la încheierea contractului dintre Primăria Municipiului București și intimații-reclamanți, este terț față de acest contract. În situația evingerii cumpărătorilor, prin deposedarea acestora de imobilul pe care l-au deținut în baza contractului de vânzare-cumpărare, se punea problema instituirii obligației de garanție pentru evicțiune a vânzătoarei Primăria Municipiului București, în conformitate cu dispozițiile art. 1337 C. civ. Această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1344 C. civ., „Dacă lucrul vândut se află, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii.” Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Acțiunea dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, care la alin. (1) prevăd că „Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.” În cazul acestui tip de acțiune, calitate procesuală pasivă are M.F.P., conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care stipulează că „Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 1 , cazul cererii de față) se face de către M.E.F.

(în prezent M.F.P.) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 11271995, cu modificările ulterioare.” Chiar dacă, potrivit textului de lege susmenționat, M.F.P. apare ca plătitor al prețului de piață al imobilelor, în realitate, el acționează tot ca reprezentant al statului, acesta din urmă fiind singurul și direct implicat în situația care a generat pierderea bunului de către cumpărători, iar nu M.F.P., în nume propriu. Astfel, Statul este cel care a preluat în mod abuziv, în regimul politic trecut, imobilele aparținând unor persoane fizice, pe care ulterior le-a înstrăinat, potrivit Legii nr. 112/1995, către chiriași, care au plătit un preț pentru bunul dobândit în aceste condiții.

Cumpărătorii care au pierdut bunul, în disputa cu fostul proprietar sau moștenitorii lui, urmează să recupereze prețul plătit la încheierea contractului, reactualizat, sau să obțină valoarea de piață a bunului, în mod firesc, de la cel care le-a vândut, și anume Statul, prin reprezentantul său legal. Or, în această materie, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reprezentarea Statului se face de către M.F.P., care justifică legitimarea de a sta în proces, în numele statului, deoarece, potrivit legii, gestionează fondul extrabugetar alimentat de sumele de bani constând în prețul plătit de cumpărătorii chiriași și din care, corelativ, se restituie prețul plătit, în cazul în care cumpărătorii pierd bunul.

Ministerul acționează ca un simplu instrument plătitor al sumelor de bani susmenționate, în numele statului, iar nu în nume propriu, neavând nicio obligație în legătură cu plata acestor sume, rezultată dintr-o activitate proprie. De altfel, și potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, „Statul este persoana juridică în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații.

El participă în astfel de raporturi prin M.F.P., afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.” Ca atare, deși i se recunoaște statului personalitate juridică în raporturile în care participă în nume propriu, fiind considerat subiect distinct de drepturi și obligații, ca entitate teoretică și abstractă, el acționează, în îndeplinirea obligațiilor sau atribuțiilor pe care le are, prin organele sale reprezentative, potrivit legii, neputând figura în proces și nici în raporturile juridice, ca atare, în absența unor reprezentanți. Cu excepția unei dispoziții speciale, statul este reprezentat de M.F.P., ceea ce este și cazul ipotezei în care se pune problema restituirii prețului reactualizat/plății valorii de circulație a bunului către cumpărătorii care au pierdut imobilul în cadrul demersului fostului proprietar (art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001).

Este fără dubiu că M.F.P. nu are nicio contribuție proprie și efectivă în tot acest lanț de raporturi juridice, începând cu preluarea imobilului de la fostul proprietar și până la restituirea prețului sau a valorii de circulație către cumpărători și, cu atât mai puțin, vreo culpă în situația juridică creată în legătură cu bunul imobil respectiv și, în final, cu efectele pierderii proprietății bunului de către cumpărători. Potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, sumele obținute din vânzarea imobilelor către chiriași se constituie într-un fond extrabugetar, la dispoziția M.F.P. și, în mod firesc, din același fond se vor achita, în condițiile legii, sumele de bani reprezentând prețul reactualizat sau valoarea de piață a imobilului, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

M.F.P., ca persoană juridică implicată în gestionarea fondului extrabugetar alimentat cu sumele obținute cu titlu de preț de la cumpărători, este firesc să constituie instituția prevăzută de lege și pentru procesul invers, și anume pentru efectuarea de plăți către cumpărătorii care au pierdut imobilul, acționând însă în numele statului, în desfășurarea acestei activități. Prin urmare, nu există nicio diferență, din punct de vedere juridic, între M.F.P., care, potrivit legii, acționează în numele statului în acest tip de acțiuni, și Statul Român prin M.F.P.. Statul reprezintă entitatea ce trebuie să achite sumele de bani susmenționate și aceasta se realizează prin organismul prevăzut de art. 50 alin. (3) pentru asigurarea, în fapt, a plății, și anume M.F.P.

Reclamanții au intenționat să atragă în proces persoana care are obligația de plată, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar instanța de apel a dat curs acestui demers, identificând, în mod corect, calitatea procesuală pasivă în persoana Statului Român prin M.F.P., M.F.P. fiind reprezentantul statului în privința executării acestei obligații, potrivit celor deja arătate. Pe de altă parte, reținând calitatea procesuală a pârâtului Statul Român prin M.F.P., instanța de apel nu a încălcat dispozițiile legale în materie bugetară. Dimpotrivă, figurând în calitate de pârât Statul Român prin M.F.P., în caz de admitere a acțiunii, plata se va face în condițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, și anume din fondul extrabugetar constituit la dispoziția M.F.P., potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Cât privește susținerile recurentului-pârât privind lipsa calității lui procesuale pasive în raport de normele de drept comun în materie de evicțiune, cuprinse în Codul civil, acestea nu pot fi primite, întrucât nu garanția pentru evicțiune reprezintă temeiul juridic al acțiunii deduse judecății, ci dispozițiile legii speciale, iar în raport de dispozițiile legii speciale, recurentul-pârât justifică legitimare procesuală pasivă, după cum s-a argumentat mai sus. În concluzie, urmează a se reține că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor din legea specială incidente pe aspectul calității procesuale pasive în acțiunea dedusă judecății, astfel că nefiind întrunite cerințele cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul pârâtului va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a Municipiului București împotriva, deciziei nr. 250/ A din 8 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.