ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1306/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1306/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București, la data de 22

decembrie 2009, reclamanții I.T. și I.M.M. au chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin M.E.F., solicitând obligarea acestuia la restituirea prețului

de piață al apartamentului situat în București, stabilit conform standardelor

internaționale de evaluare.

În drept, reclamanții

au invocat dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă

nr. 2814 din 15 martie 2010, Judecătoria sectorului 2 București, secția civilă

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, raportat la dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., față

de valoarea obiectului pricinii.

Învestit prin

declinare, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a pronunțat sentința

civilă nr. 910 din 17 iunie 2010, prin care a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin M.F.P. și a respins acțiunea,

ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că Statul Român prin M.F.P. este persoană juridică

distinctă de M.F.P., iar în cererea de restituire a prețului de piață, calitate

procesuală pasivă are M.F.P., conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia civilă

nr. 250/ A din 08 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a

admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței susmenționate, pe care

a desființat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru

următoarele considerente:

Cererea reclamantului

are ca obiect obligarea pârâtului Statul Roman la despăgubiri reprezentând

valoarea de piață a imobilului, în condițiile art. 50

1

din Legea nr.

10/2001, față de faptul că a fost evins prin decizia civila nr. 410/A/2007 a

Tribunalului București.

Conform art. 50 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, restituirea prețului prevăzut la alin. (2) (anume

prețul actualizat plătit de chiriași) și alin. (2

1

) (anume

restituirea prețului de piață al imobilelor) se face de către M.E.F. din fondul

extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare.

Prin urmare, în mod

greșit prima instanță a respins cererea reclamanților ca fiind formulată față

de o persoană fără calitate procesuală pasivă, reținând că aceste dispoziții

din Legea nr. 10/2001 ar prevedea răspunderea M.F.P. în nume propriu, iar nu ca

reprezentant al Statului Român.

M.F.P. este

considerat în mod evident în contextul legii ca reprezentant al Statului Roman,

conform art. 25 din Decretul nr. 31/1954, fapt care reiese din aceea că se

prevede că sursa plații nu sunt propriile fonduri ale M.F.P. ca instituție de

sine stătătoare, ci este fondul extrabugetar pe care M.F.P. doar îl

administrează.

Aceste dispoziții ale

Legii nr. 10/2001 se justifică, de altfel, pe deplin având în vedere că prin

însăși Legea nr. 112/1995 s-a prevăzut constituirea unui fond extrabugetar în

care se varsă prețul de cumpărare încasat de la chiriașii comparatori, fond dat

tot în administrarea M.F.P., fond extrabugetar „la dispoziția M.F.P.” (conform

art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 și art. 49 din Normele Metodologice de

aplicare a Legii nr. 112/1995).

M.F.P. nu apare în

acest raport juridic în nume propriu, cum greșit a apreciat tribunalul, nefiind

obligat la restituire din fondurile proprii, ci apare ca reprezentant al

statului, ca administrator al fondului extrabugetar constituit „la dispoziția

sa”.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către pârât, care a

criticat-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304

pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea

acestui motiv, recurentul a arătat că, în mod greșit, instanța de apel a

considerat că Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă în cauză.

Nu există identitate

între cel care este titularul obligației din raportul juridic dedus judecații,

obligație corelativă pretinsului drept al intimaților-reclamanți la restituirea

prețului de piață, și cel care a fost chemat în judecată în calitate de pârât,

și anume Statul Român prin M.F.P.

Astfel, instanța de

apel a pus semnul egalității între M.F.P. și Statul Român, fără a ține seama că

acesta din urmă este un subiect de drept distinct de M.F.P., care poate acționa

în nume propriu sau în calitate de reprezentant al Statului Român.

Dispozițiile art. 13

alin. (6) din Legea nr. 112/1995, referitoare la constituirea fondului

extrabugetar la dispoziția M.F.P., nu justifică în niciun fel obligarea

Statului Român prin M.F.P. la achitarea prețului de piață al imobilului,

întrucât este evident că Statul Român prin M.F.P. nu este una și aceeași

persoană cu cea a M.F.P. și nici nu ar putea fi vreodată confundate. De altfel,

instanța de apel, reținând calitatea procesuală pasivă în cauză a Statului

Român, a încălcat și normele referitoare la repartiția bugetară, deoarece

contul din care se fac plăți pentru obligațiile Statului Român nu este cel

constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Rezultă astfel, fără

putință de tăgadă, că dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările

ulterioare, reglementează în mod expres situația în care M.F.P., iar nu Statul

Român prin M.F.P., poate fi obligat la restituirea prețului de piață.

Or, instanța de apel,

reținând că M.F.P. „este considerat în mod evident în contextul legii ca

reprezentant al Statului Roman”, a adăugat la lege.

În prezenta cauză,

M.F.P. asigură numai reprezentarea Statului Român, situație în care nu poate fi

obligat în nume propriu și, de asemenea, nici persoanei reprezentate nu i se

pot imputa obligațiile personale ale reprezentantului.

În subsidiar,

recurentul a invocat că potrivit principiului relativității efectelor

contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând

nici profita și nici dăuna unui terț.

Or, Statul Român prin

M.F.P., nefiind parte la încheierea contractului dintre Primăria Municipiului

București și intimații-reclamanți, este terț față de acest contract.

În situația evingerii

cumpărătorilor, prin deposedarea acestora de imobilul pe care l-au deținut în

baza contractului de vânzare-cumpărare, se punea problema instituirii

obligației de garanție pentru evicțiune a vânzătoarei Primăria Municipiului

București, în conformitate cu dispozițiile art. 1337 C. civ.

Această dispoziție de

drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară,

fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 1344 C. civ., „Dacă lucrul vândut se află, la epoca

evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauză, vânzătorul este dator să

plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în

timpul evicțiunii.”

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea dedusă

judecății a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50

1

din Legea nr.

10/2001, care la alin. (1) prevăd că „Proprietarii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.”

În cazul acestui tip

de acțiune, calitate procesuală pasivă are M.F.P., conform art. 50 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, care stipulează că „Restituirea prețului prevăzut la

alin. (2) și (2

1

, cazul cererii de față) se face de către M.E.F. (în

prezent M.F.P.) din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6)

din Legea nr. 11271995, cu modificările ulterioare.”

Chiar dacă, potrivit

textului de lege susmenționat, M.F.P. apare ca plătitor al prețului de piață al

imobilelor, în realitate, el acționează tot ca reprezentant al statului, acesta

din urmă fiind singurul și direct implicat în situația care a generat pierderea

bunului de către cumpărători, iar nu M.F.P., în nume propriu.

Astfel, Statul este

cel care a preluat în mod abuziv, în regimul politic trecut, imobilele

aparținând unor persoane fizice, pe care ulterior le-a înstrăinat, potrivit Legii

nr. 112/1995, către chiriași, care au plătit un preț pentru bunul dobândit în

aceste condiții.

Cumpărătorii care au

pierdut bunul, în disputa cu fostul proprietar sau moștenitorii lui, urmează să

recupereze prețul plătit la încheierea contractului, reactualizat, sau să

obțină valoarea de piață a bunului, în mod firesc, de la cel care le-a vândut,

și anume Statul, prin reprezentantul său legal.

Or, în această

materie, potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reprezentarea

Statului se face de către M.F.P., care justifică legitimarea de a sta în

proces, în numele statului, deoarece, potrivit legii, gestionează fondul

extrabugetar alimentat de sumele de bani constând în prețul plătit de

cumpărătorii chiriași și din care, corelativ, se restituie prețul plătit, în

cazul în care cumpărătorii pierd bunul.

Ministerul acționează

ca un simplu instrument plătitor al sumelor de bani susmenționate, în numele

statului, iar nu în nume propriu, neavând nicio obligație în legătură cu plata

acestor sume, rezultată dintr-o activitate proprie.

De altfel, și

potrivit art. 25 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și

persoanele juridice, „Statul este persoana juridică în raporturile în care

participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații. El

participă în astfel de raporturi prin M.F.P., afară de cazurile în care legea

stabilește anume alte organe în acest scop.”

Ca atare, deși i se

recunoaște statului personalitate juridică în raporturile în care participă în

nume propriu, fiind considerat subiect distinct de drepturi și obligații, ca

entitate teoretică și abstractă, el acționează, în îndeplinirea obligațiilor

sau atribuțiilor pe care le are, prin organele sale reprezentative, potrivit

legii, neputând figura în proces și nici în raporturile juridice, ca atare, în

absența unor reprezentanți.

Cu excepția unei

dispoziții speciale, statul este reprezentat de M.F.P., ceea ce este și cazul

ipotezei în care se pune problema restituirii prețului reactualizat/plății

valorii de circulație a bunului către cumpărătorii care au pierdut imobilul în

cadrul demersului fostului proprietar (art. 50 alin. (3) din Legea nr.

10/2001).

Este fără dubiu că

M.F.P. nu are nicio contribuție proprie și efectivă în tot acest lanț de

raporturi juridice, începând cu preluarea imobilului de la fostul proprietar și

până la restituirea prețului sau a valorii de circulație către cumpărători și,

cu atât mai puțin, vreo culpă în situația juridică creată în legătură cu bunul

imobil respectiv și, în final, cu efectele pierderii proprietății bunului de

către cumpărători.

Potrivit art. 13

alin. (6) din Legea nr. 112/1995, sumele obținute din vânzarea imobilelor către

chiriași se constituie într-un fond extrabugetar, la dispoziția M.F.P. și, în

mod firesc, din același fond se vor achita, în condițiile legii, sumele de bani

reprezentând prețul reactualizat sau valoarea de piață a imobilului, conform

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

M.F.P., ca persoană

juridică implicată în gestionarea fondului extrabugetar alimentat cu sumele

obținute cu titlu de preț de la cumpărători, este firesc să constituie

instituția prevăzută de lege și pentru procesul invers, și anume pentru

efectuarea de plăți către cumpărătorii care au pierdut imobilul, acționând însă

în numele statului, în desfășurarea acestei activități.

Prin urmare, nu

există nicio diferență, din punct de vedere juridic, între M.F.P., care,

potrivit legii, acționează în numele statului în acest tip de acțiuni, și

Statul Român prin M.F.P.. Statul reprezintă entitatea ce trebuie să achite

sumele de bani susmenționate și aceasta se realizează prin organismul prevăzut

de art. 50 alin. (3) pentru asigurarea, în fapt, a plății, și anume M.F.P.

Reclamanții au

intenționat să atragă în proces persoana care are obligația de plată, potrivit

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar instanța de apel a dat curs

acestui demers, identificând, în mod corect, calitatea procesuală pasivă în

persoana Statului Român prin M.F.P., M.F.P. fiind reprezentantul statului în

privința executării acestei obligații, potrivit celor deja arătate.

Pe de altă parte,

reținând calitatea procesuală a pârâtului Statul Român prin M.F.P., instanța de

apel nu a încălcat dispozițiile legale în materie bugetară.

Dimpotrivă, figurând

în calitate de pârât Statul Român prin M.F.P., în caz de admitere a acțiunii,

plata se va face în condițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, și

anume din fondul extrabugetar constituit la dispoziția M.F.P., potrivit art. 13

alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Cât privește

susținerile recurentului-pârât privind lipsa calității lui procesuale pasive în

raport de normele de drept comun în materie de evicțiune, cuprinse în Codul

civil, acestea nu pot fi primite, întrucât nu garanția pentru evicțiune

reprezintă temeiul juridic al acțiunii deduse judecății, ci dispozițiile legii

speciale, iar în raport de dispozițiile legii speciale, recurentul-pârât

justifică legitimare procesuală pasivă, după cum s-a argumentat mai sus.

În concluzie, urmează

a se reține că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a

dispozițiilor din legea specială incidente pe aspectul calității procesuale

pasive în acțiunea dedusă judecății, astfel că nefiind întrunite cerințele

cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului

va fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de

D.G.F.P. a Municipiului București împotriva, deciziei nr. 250/ A din 8 martie

2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2012.