ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4278/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4278/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 22

decembrie 2009, reclamanții I.T. și I.M.M. au chemat în judecată pe pârâtul

Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea

pârâtului la restituirea prețului de piață al apartamentului, situat în

București, str. Maria Rosetti, sector 2, evaluat conform standardelor

internaționale de evaluare.

În motivarea în fapt

a cererii, au arătat că apartamentul a fost dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995,

iar printr-o sentință civilă, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea în

revendicare, reclamanții fiind obligați să lase apartamentul în deplină

proprietate și liniștită posesie proprietarei B.C..

În drept, au invocat

dispozițiile art. 50

1

și art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Învestită cu

soluționarea cauzei, Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr.

2814 din 15 martie 2010 a admis excepția necompetenței sale materiale și a

declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, cauza fiind înregistrată pe rolul secției a IV-a civilă la data de 3

mai 2010 sub nr. 21854/3/2010.

Prin sentința civilă nr.

910 din 17 iunie 2010, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea,

ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții I.T. și I.M.M., înregistrat pe rolul

Curții de Apel București sub nr. 21854/3/2010, soluționat prin decizia civilă nr.

250/ A din 08 martie 2011, prin care Curtea de Apel București a admis apelul, a

desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, la data

de 25 aprilie  2012, sub nr. 14601/3/2012.

În rejudecare, nu au

fost administrate probe noi.

Prin sentința civilă nr.

1285 din 15 iunie 2012 Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins,

ca nefondată, cererea formulată de reclamanții I.T. și I.M.M.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că între I.T. și I.M.M., în calitate de

cumpărători și Primăria Municipiului București, prin mandatar SC A. SA, în

calitate de vânzător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 23

septembrie 1996, privind imobilul situat în București, str. Maria Rosetti,

sector 2.

Prin decizia civilă nr.

410/ A din 06 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă,

în Dosarul nr. 47001/3/2005 (a fost schimbată în parte sentința apelată, în

sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată, iar I.T. și I.M.M. au

fost obligați să lase apartamentul în deplină proprietate și liniștită posesie

reclamantei B.C.

Această decizie a

fost menținută prin decizia civilă nr. 658 din 14 aprilie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

În drept, tribunalul

a avut în vedere prevederile art. 50

1

din Legea nr. 1/2009, conform

cărora proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au

fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au

dreptul la restituirea prețului de piața al imobilelor, stabilit conform

standardelor internaționale de evaluare.

Împotriva acestei

sentințe, au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

O primă critică a

vizat faptul că în mod greșit instanța de judecată a considerat că procedura de

citare cu reclamanții pentru termenul din 15 iunie 2012, a fost legal

îndeplinită, deoarece dovezile privind procedura de citare nu cuprind

mențiunile prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității, și anume numele și

semnătura agentului, data încheierii și numele persoanei citate, potrivit art. 100

alin. (3) și art. 101 alin. (3) și art. 105 alin. (3) C. proc. civ.

O altă critică a vizat

faptul că în mod greșit s-a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, pornind de la premisa că

nerespectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 la momentul

încheierii contractului, a fost reținută cu putere de lucru judecat de

Tribunalul București. La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare,

reclamanții au fost de bună credință și au depus toate diligențele necesare

încheierii contractului conform dispozițiilor legale de la acel moment, depunându-se

în sens doveditor nota cu caracteristicile locuinței întocmită de SC A. SA,

adresa nr. 99/2008 emisă de SC A. SA, din care reiese că la momentul vânzării

imobilului, nu exista pe rol un proces de revendicare și adresa Primăriei

sector 1 București nr. 4607/2008 prin care se precizează că nu figurează în

evidența Primăriei sector 1 nici o cerere de revendicare a imobilului în cauză.

Se mai arată că la

momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare expirase termenul de 6

luni în care fostul proprietar avea posibilitatea să notifice autoritățile

privind intenția de revendicare conform art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995.

Curtea de Apel București,

Secția a IV a civilă, prin decizia nr. 23/ A din 31 ianuarie 2013 a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamanți.

Prima critică a fost

găsită neîntemeiată, întrucât pentru termenul din 15 iunie 2012, din dovezile

de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010, dovezi aflate

la filele 8, 9 din dosarul instanței de fond, rezulta că ambii reclamanți s-au

mutat de la adresa la care au fost citați: București, str. Maria Rosetti,

sector 2, iar noul locatar nu permite afișarea.

În această situație,

conform art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia dintre părți în

timpul judecății trebuie sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la

cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin

scrisoare recomandată, a cărei recipisă se va depune la dosar odată cu petiția

prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.

În cauză, reclamanții

I. și-au indicat drept domiciliu, adresa din str. Maria Rosetti, sector 2

București, ulterior nefiind menționată o altă adresă la care s-au mutat, la

care aceștia să fie citați.

Față de prevederile

procedurale menționate, Curtea a apreciat că în mod corect tribunalul a judecat

cauza la data de 15 iunie 2012, considerând procedura legal îndeplinită.

Critica referitoare

la fondul litigiului nu a fost primită, Curtea reținând că potrivit art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările

ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor,

stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

În speța de față,

prin decizia civilă nr. 410/2007 a Tribunalului București, schimbându-se în

parte sentința apelată, a fost admisă cererea de chemare în judecată, iar

numiții Iliescu au fost obligați să lase apartamentul în cauză, în deplină

proprietate și liniștită posesie numitei B.C.

În ceea ce privește

respectarea sau nu a dispozițiilor Legii nr. 112/1995, la momentul încheierii contractului

de vânzare-cumpărare, în considerentele deciziei civile nr. 410/2007, s-a

reținut cu putere de lucru judecat că numiții Iliescu au cumpărat imobilul cu

încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 112/1995.

Cât timp s-a reținut

cu putere de lucru judecat faptul că nu au fost respectate prevederilor Legii nr.

112/1995, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reiese că

în speță, aceștia nu au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului,

nefiind întrunite dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Reclamanții au

declarat recurs împotriva acestei decizii invocând nelegalitatea ei în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și formulând următoarele critici:

Curtea a reținut în

mod greșit puterea de lucru judecat a constatării că reclamanții au încălcat

dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, atât timp cât situația de

fapt reținută de instanța de judecată la pronunțarea deciziei nr. 410/ A din 6

aprilie 2007 a fost modificată, așa cum rezultă dintr-o serie de adrese,

respectiv: nr. 7092 din 6 decembrie 2007 emisă de Primăria sector 2 București; nr.

A99 din 13 februarie 2008 emisă de SC A. SA și nr. D/4607 din 19 februarie 2008

emisă de Primăria sectorului 1 București.

Aceste documente probează

faptul că reclamanții au fost de bună credință la data cumpărării

apartamentului, deoarece aceste entități au precizat că nu fusese înregistrată

nicio cerere de revendicare a imobilului.

Instanța de apel nu a

ținut cont de aceste acte, depuse la termenul din data de 14 aprilie 2009 cu

argumentul că în prezentul litigiu nu se impune analizarea bunei credințe a

reclamanților.

Totodată, în

cuprinsul deciziei nr. 658 din 14 aprilie 2009 instanța de apel a reținut că

reclamanții au la dispoziție calea dreptului comun în vederea recuperării

prețului de piață al imobilului, iar această recunoaștere a îndreptățirii la

plata prețului de piață și nu cel actualizat, se bucură de putere de lucru

judecat.

Instanța de apel,

susțin recurenții, nu a analizat condiția prevăzută de art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001, respectiv dacă au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995

la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

Din actele

administrate rezultă că recurenții-reclamanți nu aveau cum să afle de cererea

de revendicare a proprietarului inițial în contextul în care autoritățile

competente în a furniza informații cu privire la situația juridică a imobilului

nu i-au informat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare că a fost

înregistrată o cerere în acest sens.

Analiza instanței de

recurs:

În condițiile art. 1200

pct. 4 și art. 1202 C. civ., o hotărâre irevocabilă se bucură de prezumția

absolută de adevăr a celor judecate, principiu exprimat prin adagiul res

iudicata pro veritate habetur, astfel încât aspectele soluționate prin aceasta

nu mai pot fi repuse în discuție într-un proces ulterior.

Astfel, ca efect

pozitiv al lucrului judecat, aceasta poartă asupra modalității în care au fost

dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, ce

se impune într-un al doilea proces, în legătură cu chestiunea litigioasă,

anterior tranșată, fără posibilitatea de a o mai contrazice.

Autoritatea de lucru

judecat este reglementată ca o prezumție legală absolută irefragabilă de art. 1201

C. civ. și ca o excepție de fond, peremptorie și absolută, de art. 166 C. proc.

civ.

De principiu,

instanța trebuie să dea eficiență prezumției de lucru judecat, care, fără a fi

o excepție de natură a paraliza noul litigiu, o obligă ca, în soluționarea lui,

să țină seama de hotărârile anterioare, în măsura în care privesc chestiuni

litigioase care se repun în discuție.

Recurenții-reclamanți

pretind că situația de fapt reținută de decizia nr. 410/ A din 6 aprilie 2007 a

Tribunalului București, secția a IV-a civilă este total diferită de aceea pe

care vor să o probeze prin înscrisurile depuse ulterior, cu referire la buna

lor credință la achiziționarea apartamentului în litigiu.

În primul rând, se

reține că stabilirea situației de fapt este atributul exclusiv al instanțelor

de fond, o reconfigurare a acesteia în recurs fiind imposibilă în structura

actuală a motivelor de recurs prevăzută de art. 304 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta

Curte nu poate reevalua aceste aspecte de fapt, în urma abrogării motivului de

casare ce permitea o astfel de examinare, motiv prevăzut de art. 304 pct. 11 C.

proc. civ. și abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Pe de altă parte,

acestei critici a recurenților se opun cele reținute prin decizia irevocabilă nr.

658 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin

care a fost respins, ca nefondat, recursul pârâților împotriva deciziei civile nr.

410/ A din 6 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

În considerentele

acestei decizii, s-a reținut că buna credință a pârâților subdobânditori în

temeiul Legii nr. 112/1995 a fost înlăturată în raport de probele administrate

în cauză, reclamantul-proprietar solicitând restituirea în natură a imobilului

prin cererea formulată la data de 2 mai 1996 și înregistrată sub nr. 7516 din 2

mai 1996 la Primăria municipiului București.

Întrucât prezumția de

lucru judecat are caracter absolut față de părți, recurenții-pârâți nu pot să

pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat

judecătorește față de ei în litigiul anterior, cu privire la atitudinea lor

subiectivă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pentru că aceasta

ar însemna încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii

irevocabile susmenționate.

Este motivul pentru

care corect curtea de apel nu a primit apărările acestora referitoare la faptul

că nu a existat un litigiu având ca obiect cercetarea dacă la momentul

încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 au

fost respectate condițiile de legalitate impuse de această lege, sprijinindu-și

judecata pe efectul pozitiv al hotărârii irevocabile anterioare, care a tranșat

față de aceste părți aspectul în discuție, în sensul în care la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare nu au fost respectate condițiile prevăzute de

Legea nr. 112/1995 și că pârâții nu au fost de bună credință.

Rezultă că, hotărârea

irevocabilă pronunțată în acțiunea în revendicare se impune cu putere de lucru

judecat în aprecierea conduitei cumpărătorilor din perspectiva imposibilității

acestora de a păstra bunul revendicat.

Procedând în acest

mod, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor

legale în materia puterii de lucru judecat, ceea ce face inoperant în speță

cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

, astfel că va

respinge recursul reclamanților ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții I.M.M., I.T. împotriva deciziei

civile nr. 23/ A din data de 31 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 07 octombrie 2013.