ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4278/2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 22 decembrie 2009, reclamanții I.T. și I.M.M. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea pârâtului la restituirea prețului de piață al apartamentului, situat în București, str. Maria Rosetti, sector 2, evaluat conform standardelor internaționale de evaluare. În motivarea în fapt a cererii, au arătat că apartamentul a fost dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995, iar printr-o sentință civilă, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea în revendicare, reclamanții fiind obligați să lase apartamentul în deplină proprietate și liniștită posesie proprietarei B.C..

În drept, au invocat dispozițiile art. 50 1 și art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 2814 din 15 martie 2010 a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, cauza fiind înregistrată pe rolul secției a IV-a civilă la data de 3 mai 2010 sub nr. 21854/3/2010. Prin sentința civilă nr. 910 din 17 iunie 2010, Tribunalul București, secția a IV a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului și a respins acțiunea, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții I.T. și I.M.M., înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. 21854/3/2010, soluționat prin decizia civilă nr. 250/ A din 08 martie 2011, prin care Curtea de Apel București a admis apelul, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, la data de 25 aprilie 2012, sub nr. 14601/3/2012. În rejudecare, nu au fost administrate probe noi. Prin sentința civilă nr. 1285 din 15 iunie 2012 Tribunalul București, secția a IV a civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanții I.T. și I.M.M. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că între I.T.

și I.M.M., în calitate de cumpărători și Primăria Municipiului București, prin mandatar SC A. SA, în calitate de vânzător, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 23 septembrie 1996, privind imobilul situat în București, str. Maria Rosetti, sector 2. Prin decizia civilă nr. 410/ A din 06 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă, în Dosarul nr. 47001/3/2005 (a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată, iar I.T. și I.M.M. au fost obligați să lase apartamentul în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei B.C. Această decizie a fost menținută prin decizia civilă nr. 658 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

În drept, tribunalul a avut în vedere prevederile art. 50 1 din Legea nr. 1/2009, conform cărora proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piața al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

O primă critică a vizat faptul că în mod greșit instanța de judecată a considerat că procedura de citare cu reclamanții pentru termenul din 15 iunie 2012, a fost legal îndeplinită, deoarece dovezile privind procedura de citare nu cuprind mențiunile prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității, și anume numele și semnătura agentului, data încheierii și numele persoanei citate, potrivit art. 100 alin. (3) și art. 101 alin. (3) și art. 105 alin. (3) C. proc. civ. O altă critică a vizat faptul că în mod greșit s-a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, pornind de la premisa că nerespectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului, a fost reținută cu putere de lucru judecat de Tribunalul București.

La momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanții au fost de bună credință și au depus toate diligențele necesare încheierii contractului conform dispozițiilor legale de la acel moment, depunându-se în sens doveditor nota cu caracteristicile locuinței întocmită de SC A. SA, adresa nr. 99/2008 emisă de SC A. SA, din care reiese că la momentul vânzării imobilului, nu exista pe rol un proces de revendicare și adresa Primăriei sector 1 București nr. 4607/2008 prin care se precizează că nu figurează în evidența Primăriei sector 1 nici o cerere de revendicare a imobilului în cauză. Se mai arată că la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare expirase termenul de 6 luni în care fostul proprietar avea posibilitatea să notifice autoritățile privind intenția de revendicare conform art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995.

Curtea de Apel București, Secția a IV a civilă, prin decizia nr. 23/ A din 31 ianuarie 2013 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți. Prima critică a fost găsită neîntemeiată, întrucât pentru termenul din 15 iunie 2012, din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare conform Legii nr. 202/2010, dovezi aflate la filele 8, 9 din dosarul instanței de fond, rezulta că ambii reclamanți s-au mutat de la adresa la care au fost citați: București, str. Maria Rosetti, sector 2, iar noul locatar nu permite afișarea. În această situație, conform art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății trebuie sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.

În cauză, reclamanții I. și-au indicat drept domiciliu, adresa din str. Maria Rosetti, sector 2 București, ulterior nefiind menționată o altă adresă la care s-au mutat, la care aceștia să fie citați. Față de prevederile procedurale menționate, Curtea a apreciat că în mod corect tribunalul a judecat cauza la data de 15 iunie 2012, considerând procedura legal îndeplinită. Critica referitoare la fondul litigiului nu a fost primită, Curtea reținând că potrivit art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

În speța de față, prin decizia civilă nr. 410/2007 a Tribunalului București, schimbându-se în parte sentința apelată, a fost admisă cererea de chemare în judecată, iar numiții Iliescu au fost obligați să lase apartamentul în cauză, în deplină proprietate și liniștită posesie numitei B.C. În ceea ce privește respectarea sau nu a dispozițiilor Legii nr. 112/1995, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, în considerentele deciziei civile nr. 410/2007, s-a reținut cu putere de lucru judecat că numiții Iliescu au cumpărat imobilul cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 112/1995. Cât timp s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că nu au fost respectate prevederilor Legii nr. 112/1995, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reiese că în speță, aceștia nu au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, nefiind întrunite dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.

Reclamanții au declarat recurs împotriva acestei decizii invocând nelegalitatea ei în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și formulând următoarele critici: Curtea a reținut în mod greșit puterea de lucru judecat a constatării că reclamanții au încălcat dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 112/1995, atât timp cât situația de fapt reținută de instanța de judecată la pronunțarea deciziei nr. 410/ A din 6 aprilie 2007 a fost modificată, așa cum rezultă dintr-o serie de adrese, respectiv: nr. 7092 din 6 decembrie 2007 emisă de Primăria sector 2 București; nr. A99 din 13 februarie 2008 emisă de SC A. SA și nr. D/4607 din 19 februarie 2008 emisă de Primăria sectorului 1 București.

Aceste documente probează faptul că reclamanții au fost de bună credință la data cumpărării apartamentului, deoarece aceste entități au precizat că nu fusese înregistrată nicio cerere de revendicare a imobilului. Instanța de apel nu a ținut cont de aceste acte, depuse la termenul din data de 14 aprilie 2009 cu argumentul că în prezentul litigiu nu se impune analizarea bunei credințe a reclamanților. Totodată, în cuprinsul deciziei nr. 658 din 14 aprilie 2009 instanța de apel a reținut că reclamanții au la dispoziție calea dreptului comun în vederea recuperării prețului de piață al imobilului, iar această recunoaștere a îndreptățirii la plata prețului de piață și nu cel actualizat, se bucură de putere de lucru judecat.

Instanța de apel, susțin recurenții, nu a analizat condiția prevăzută de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, respectiv dacă au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Din actele administrate rezultă că recurenții-reclamanți nu aveau cum să afle de cererea de revendicare a proprietarului inițial în contextul în care autoritățile competente în a furniza informații cu privire la situația juridică a imobilului nu i-au informat la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare că a fost înregistrată o cerere în acest sens. Analiza instanței de recurs: În condițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 C. civ., o hotărâre irevocabilă se bucură de prezumția absolută de adevăr a celor judecate, principiu exprimat prin adagiul res iudicata pro veritate habetur, astfel încât aspectele soluționate prin aceasta nu mai pot fi repuse în discuție într-un proces ulterior.

Astfel, ca efect pozitiv al lucrului judecat, aceasta poartă asupra modalității în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, ce se impune într-un al doilea proces, în legătură cu chestiunea litigioasă, anterior tranșată, fără posibilitatea de a o mai contrazice. Autoritatea de lucru judecat este reglementată ca o prezumție legală absolută irefragabilă de art. 1201 C. civ. și ca o excepție de fond, peremptorie și absolută, de art. 166 C. proc. civ. De principiu, instanța trebuie să dea eficiență prezumției de lucru judecat, care, fără a fi o excepție de natură a paraliza noul litigiu, o obligă ca, în soluționarea lui, să țină seama de hotărârile anterioare, în măsura în care privesc chestiuni litigioase care se repun în discuție.

Recurenții-reclamanți pretind că situația de fapt reținută de decizia nr. 410/ A din 6 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă este total diferită de aceea pe care vor să o probeze prin înscrisurile depuse ulterior, cu referire la buna lor credință la achiziționarea apartamentului în litigiu. În primul rând, se reține că stabilirea situației de fapt este atributul exclusiv al instanțelor de fond, o reconfigurare a acesteia în recurs fiind imposibilă în structura actuală a motivelor de recurs prevăzută de art. 304 C. proc. civ. Prin urmare, Înalta Curte nu poate reevalua aceste aspecte de fapt, în urma abrogării motivului de casare ce permitea o astfel de examinare, motiv prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc.

civ. și abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Pe de altă parte, acestei critici a recurenților se opun cele reținute prin decizia irevocabilă nr. 658 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul pârâților împotriva deciziei civile nr. 410/ A din 6 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. În considerentele acestei decizii, s-a reținut că buna credință a pârâților subdobânditori în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost înlăturată în raport de probele administrate în cauză, reclamantul-proprietar solicitând restituirea în natură a imobilului prin cererea formulată la data de 2 mai 1996 și înregistrată sub nr. 7516 din 2 mai 1996 la Primăria municipiului București.

Întrucât prezumția de lucru judecat are caracter absolut față de părți, recurenții-pârâți nu pot să pretindă în prezentul litigiu stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește față de ei în litigiul anterior, cu privire la atitudinea lor subiectivă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pentru că aceasta ar însemna încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârii irevocabile susmenționate.

Este motivul pentru care corect curtea de apel nu a primit apărările acestora referitoare la faptul că nu a existat un litigiu având ca obiect cercetarea dacă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 au fost respectate condițiile de legalitate impuse de această lege, sprijinindu-și judecata pe efectul pozitiv al hotărârii irevocabile anterioare, care a tranșat față de aceste părți aspectul în discuție, în sensul în care la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu au fost respectate condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 și că pârâții nu au fost de bună credință. Rezultă că, hotărârea irevocabilă pronunțată în acțiunea în revendicare se impune cu putere de lucru judecat în aprecierea conduitei cumpărătorilor din perspectiva imposibilității acestora de a păstra bunul revendicat.

Procedând în acest mod, curtea de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materia puterii de lucru judecat, ceea ce face inoperant în speță cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , astfel că va respinge recursul reclamanților ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții I.M.M., I.T. împotriva deciziei civile nr. 23/ A din data de 31 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 octombrie 2013.