ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2720/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2720/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea de chemare

în judecată, înregistrată la Tribunalul Arad la data de 23 decembrie 2009,

reclamantul F.I. a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice București, solicitând obligarea pârâtului să-i achite cu

titlu de despăgubiri suma de 600.000 Euro, în echivalent în lei la data plății,

sumă ce reprezintă prejudiciu moral suferit de către el ca urmare a condamnării

politice de un an și 6 luni închisoare corecțională, 2.000 lei amendă

corecțională, 3 ani interdicție corecțională, dispuse de Tribunalul militar

Cluj, prin sentința penală nr. 647 din 1949, dată în dosar nr. 400/1949.

In drept au rost

invocate dispozițiile Legii nr. 221/2009.

In fapt reclamantul a

arătat că a fost arestat la data de 28 mai 1948 și condamnat la o pedeapsă de

un an și 6 luni închisoare corecțională, 2.000 lei amendă corecțională, 3 ani

interdicție corecțională, dispuse de Tribunalul militar Cluj, prin sentința

penală nr. 647 din 1949, dată în dosar nr. 400/1949, pentru delictul de

uneltire contra ordinei sociale, în baza art. 209 pct. 2 lit. b), e) f) și art.

157 C. pen. Interdicția corecțională a constat în suspendarea exercițiului

drepturilor prevăzute de art. 58 pct. 24 C. pen. Deși condamnarea sa a fost de

un an și 6 luni, în fapt se arată că a executat 2 ani și 24 de zile, cum

rezultă din Biletul de eliberare nr. 970 din 22 iunie 1950 al Penitenciarului

Târgșor. La data arestării de către securitate, era elev absolvent a clasei a VIII-a

de liceu, absolvent de an terminal al liceului, fără a avea posibilitatea susținerii

examenului de bacalaureat. A arătat că această condamnare și-a pus amprenta pe

tot restul vieții, având serioase repercusiuni negative asupra familiei sale.

Prin sentința civila nr.

142 din 25 februarie 2010 Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea. A obligat

pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să achite reclamantului

suma de 60.000 Euro, sau echivalentul în lei, la cursul B.N.R. în ziua plății.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut că prin sentința nr. 647 din 25 martie 1949 a Tribunalului

Militar Cluj, reclamantul F.I. a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare

corecțională, 2000 lei amendă corecțională și 3 ani interdicție corecțională,

pentru crima de uneltire contra ordinei sociale potrivit art. 209 pct.

II

lit. b), e) C. pen. și art. 157 C.

pen.

Din biletul de eliberare

nr. 970 al Penitenciarului Târgșor rezultă că reclamantul F.I. a fost arestat

la data de 28 mai 1948 și pus în libertate la data de 22 iunie 1950.

Reclamantul F.I., deși a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, a

executat de fapt 2 ani și 24 zile, respectiv perioada 28 mai 1948 - 22 iunie

Vulcan" din Beiuș și nu a mai putut susține examenul de bacalaureat.

După eliberare reclamantul

a fost urmărit în permanență de securitate în special de maiorul F., care avea

sarcina să-1 convingă să devină informator. Reclamantul nu a putut să se

angajeze decât pe șantiere sau la munci grele. La data de 12 decembrie 1950 a

formulat cerere pentru a-și continua studiile, care a fost respinsă și a fost

eliminat din toate școlile statului prin Ordinul nr. 26053 din 1951.

In anul 1959, la 11 ani

de la condamnare, a reușit să se înscrie la cursurile Școlii medii serale

„Gheorghe Dimitrov" din Arad, pentru repetarea ultimului an de liceu,

promovând examenul de bacalaureat în luna iunie 1960.

S-a mai reținut că

decizia nr. 130 din 14 august 1990 a Comisiei pentru acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate din motive politice conform Decretului-lege nr.

118/1990 recunoaște că reclamantul beneficiază de indemnizația lunară prevăzută

de acest act normativ din anul 1990, iar prezenta cerere a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009.

S-a constatat că

elementele răspunderii civile delictuale, instituită de dispozițiile art. 998

și urm. C. civ., ale art. 52 alin. (3) din Constituția României sunt

îndeplinite.

S-a reținut că nu există

un mod concret care să repare pe deplin daunele morale, dar se poate acorda

victimei o indemnizație cu caracter compensatoriu.

Instanța a avut în

vedere respectarea principiului proporționalității daunei în despăgubirea

acordată pentru a nu ajunge în situația îmbogățirii fără justă cauză, statuând

în echitate și într-un cuantum rezonabil.

De asemenea, s-a avut în

vedere jurisprudența Curții Europene, ca și normele Convenției Europene a

Drepturilor Omului.

S-a constat că cererea

reclamantului, condamnat politic și față de care s-au instituit multe

restricții, este întemeiată, tocmai având în vedere consecințele negative

suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în

care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute așa

încât suma de 60.000 Euro, a fost apreciată că va constitui o satisfacție suficientă

și echitabilă.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamantul F.I., cât și pârâtul Statul Român -

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice București prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Arad - criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Reclamantul F.I.,

solicită ca prin admiterea apelului să fie modificată, în parte sentința civilă

atacată, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor morale acordate de la

suma de 60.000 Euro, la suma de 165.000 Euro, în echivalent în lei, la data

plății, motivând în esență, că prima instanță nu a cuantificat corect,

despăgubirile morale acordate, conform art. 4 si art. 5 din Legea nr. 221/2009,

pe de o parte deoarece nu s-a reținut că detenția sa a fost abuzivă și pe de

alta parte, că reclamantul s-a aflat în imposibilitate să-și finalizeze

studiile liceale și a prestat doar munci grele, necalificate, având și în

prezent o pensie redusă.

Pârâtul Statul Roman

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Arad - solicită ca prin admiterea apelului să fie schimbată

în tot sentința, în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca fiind

insuficient dovedită, nefiind dispusă reconstituirea dosarului în care a fost

pronunțată hotărârea de condamnare, iar in subsidiar reducerea despăgubirilor

acordate, motivând în esență că prima instanță nu a ținut seama că, pe de o

parte reclamantul a beneficiat din data de 1 aprilie 1990 și beneficiază și în

prezent și în viitor în baza Decretului-lege nr. 118/1990 de sume de bani, care

nu sunt deloc modice, iar pe de alta parte a beneficiat și beneficiază și în

continuare de o serie de facilități, în baza aceluiași act normativ.

S-a mai susținut că

reclamantul a beneficiat pentru perioada de detenție de vechime în muncă, prin

hotărârea dată de Comisia pentru acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive politice și că prin acordarea acestei sume de 60.000 Euro

s-a creat o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului, nefiind raportată la

realitatea momentului, respectiv la valoarea salariului minim pe economie și la

criza economică existentă , suma acordată fiind exagerat de mare, mai ales că a

trecut o perioadă îndelungată de timp, de 50 de ani, de la data producerii

prejudiciului și până în prezent, fiind astfel atenuat semnificativ prejudiciul

moral, prin trecerea timpului. înlăturarea prin art. 2 din Legea nr. 221/2009,

a efectelor hotărârii judecătorești de condamnare cu caracter politic

constituie o satisfacție rezonabilă, în raport și de jurisprudența constantă a

Curții Europene a Drepturilor Omului, care, statuând în echitate, a adoptat

poziții moderate prin acordarea de sume rezonabile (cauzele Konodos,

Canciovici, Oancea, Dekany).

Prin decizia nr. 183 A

din 27 mai 2010 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelurile.

Pentru a pronunța

această decizie s-a avut în vedere că prima instanță a reținut o corectă stare

de fapt și adevăratele raporturi juridice dintre părțile din litigiu, făcând și

o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale.

Astfel, în ce privește

apelul reclamantului, prin care se solicită majorarea cuantumului daunelor

morale acordate de prima instanța s-a apreciat că în determinarea întinderii

acestor despăgubiri morale și materiale, trebuie să se țină seama de

consecințele negative suferite, pe plan fizic și psihic, de importanța

valorilor morale lezate, de măsura în care au fost vătămate aceste valori, ca

și de intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către

reclamant.

S-a apreciat că suma

acordată de prima instanță este justificată și prin urmare cuantumul acestor

despăgubiri în sumă de 60.000 Euro, constituie o satisfacție suficientă,

rezonabilă și echitabilă.

Referitor la apelul

pârâtului, sub aspectul primei critici formulate, prin care pârâtul apelant

învederează faptul că instanța de fond avea obligația legală de a dispune

reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare,

invocând prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 și prin urmare nelegalitatea

hotărârii pronunțate în cauză, instanța de apel a respins-o ca nefondată

reținând că:

Dispozițiile art. 4 din

Legea 221/2009 vizează situațiile în care persoanele condamnate penal pentru

alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2), pot solicita instanței să

constate caracterul politic al condamnării lor potrivit art. 1 alin. (3). Doar

pentru aceste situații, respectiv pentru condamnări penale din perioada 6

martie 1945- 22 decembrie 1989, și pe care legea nu le caracterizează în mod expres

ca și condamnări politice, instanțele, pentru a putea proceda la verificarea

caracterului politic al acestora, au obligația prevăzută de lege de a solicita

reconstituirea dosarului în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Reclamantul a fost condamnat însă la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare

corecțională 2000 lei amenda corecționala și 3 ani de interdicție corecțională

pentru delictul de „uneltire contra ordinei sociale" , în baza art. 209

pct. 2 lit. b) și f) și art. 157 C. pen. și față de aceste dispoziții legale

instanța a respins acest motiv de apel.

Cât privește celelalte

critici invocate de pârât, vizând facilitățile de care a beneficiat și

beneficiază reclamantul în condițiile Decretului-lege nr. 118/1990, s-a reținut

că înșiruirea acestor beneficii nu poate anihila scopul urmărit de legiuitor

prin adoptarea Legii nr. 221 /2009 și anume acela de a acorda despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit, despăgubiri la cuantificarea cărora instanța

este obligată să țină seama de măsurile reparatorii deja acordate.

Situația economică

actuală nu are legătură cu scopul adoptării legii, care este acela al

acoperirii măcar și parțiale a unui prejudiciu încercat prin condamnări abuzive

în perioada comunistă.

Apelantul arată că față

de trecerea a 50 de ani de la data condamnării, înlăturarea efectelor hotărârii

de condamnare prin adoptarea Legii nr. 221/2009, reprezintă o satisfacție

rezonabilă - apărare înlăturată de asemenea de instanța de apel.

Invocarea unor hotărâri

date de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în diferite spețe nu are

legătură cu speța dedusă judecății, care are în vedere despăgubirile morale

acordate de instanțe în baza Legii nr. 221/2009 și nu încălcarea unor drepturi

prevăzute în Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție.

In ce privește critica

vizând reducerea cuantumului despăgubirilor acordate reclamantului, a fost

considerată neîntemeiată și respinsă. In materia daunelor morale, este adevărat

că principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un

caracter aproximativ, în schimb, se poate acorda victimei o indemnizație cu

caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent, care îi permite

să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamantul si pârâtul.

Reclamantul

F.I. și-a întemeiat critici le pe dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ.

Se susține că instanța

de apel a apreciat cuantumul despăgubirilor ce i s-au acordat ca fiind

suficient raportându-se la situația de ansamblu a oricărui deținut politic,

fără a avea în vedere situația personală a reclamantului, cu particularitățile

acesteia, respectiv vârsta la care a fost încarcerat și a executat pedeapsa,

dimensiunea morală a amprentei lăsate de executarea pedepsei, condițiile

diferite de detenție de la un penitenciar la altul, de modul diferit de tratare

a deținuților în fiecare penitenciar, consecințele asupra situației membrilor

de familie și întregii vieți de familie.

Reclamantul mai arată că

a suferit un prejudiciu fizic și psihic urmare executării unei detenții

abuzive, chiar și în condițiile acelui regim politic, de 6 luni și 24 de zile,

fără hotărâre judecătorească.

In momentul arestării,

mai arată reclamantul, era absolvent de liceu, iar după eliberare, i s-a

interzis să susțină, respectiv să promoveze examenul de bacalaureat. Prin

Ordinul nr. 26053 din 1951 al Ministerului învățământului Public a fost

eliminat din toate școlile statului, situație în care timp de 10 ani a fost

obligat să presteze munci necalificate și grele, fiind obligat să repete

ultimul an de liceu pentru a putea susține examenul de bacalaureat cu o

întârziere de aproape 12 ani. In acest fel a fost obstrucționat de a obține un

loc de muncă corespunzător pregătirii, respectiv să-și formeze vechimea în

muncă necesară pentru o pensie satisfăcătoare.

Pârâtul

Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Arad

își întemeiată

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel a

considerat că tipul de condamnare la care a fost supus reclamantul prin

sentința nr. 647/1949 a Tribunalului Militar Cluj se încadrează în categoria

condamnărilor de drept cu caracter politic potrivit dispozițiilor art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009, ignorând dispozițiile art. 6 din aceeași lege, care

dispune „caracterul politic al condamnărilor prevăzute de prezenta lege va fi

menționat pe hotărârile judecătorești prin care au fost pronunțate astfel de

condamnări, în cazul în care se eliberează o copie de pe acestea."

Instanța de apel nu a

respectat dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 „instanța de judecată

este obligată să ia toate măsurile pentru obținerea sau, după caz,

reconstituirea dosarului în care a fost pronunțată hotărârea de

condamnare".

Instanța de apel a

încălcat dispozițiile art. 5 lit. a) din lege în sensul de a ține cont în

stabilirea despăgubirilor de măsurile reparatorii deja acordate în temeiul

Decretului-lege nr. 118/1990, de faptul că pentru perioada de detenție și de

stagiu militar reclamantul a beneficiat de vechime în grupa

I

de muncă prin hotărârea Comisiei

pentru acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, iar

pentru perioada ce reprezintă stagiu militar reclamantul a primit o

indemnizație de armată.

Suma acordată cu titlu

de despăgubire creează o îmbogățire nejustificată reclamantului, nu se

raportează la valoarea salariului minim pe economie și la criza economică.

Prin faptul că a trecut

o perioadă îndelungată de timp de la data producerii prejudiciului și până în

prezent s-a creat o atenuare semnificativă a prejudiciului moral, prin trecerea

timpului.

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului are o jurisprudență constantă, statuând în echitate și în

raport de circumstanțele cauzei, adoptând o poziție moderată.

Referitor

la recursul reclamantului, reținând spre analiză criticile care permit

încadrarea în

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este

nefondat și va fi respins ca atare.

Stabilirea cuantumului

despăgubirilor pentru repararea prejudiciului moral are în vedere respectarea

principiului proporționalității daunei cu despăgubirea acordată.

Daunele morale nu pot fi

supuse unei cuantificări exacte datorită valorilor nepatrimoniale lezate și, în

același timp, nu pot fi refuzate datorită imposibilității firești de stabilire

a unei concordanțe valorice exacte între cuantumul lor și gravitatea prejudiciului

la a cărui reparare sunt destinate să contribuie.

Din biletul de eliberare

nr. 970 al Penitenciarului Târgșor rezultă că reclamantul F.I. a fost arestat

la data de 28 mai 1948 și pus în libertate la data de 22 iunie 1950.

Prin decizia nr. 130 din

14 august 1990 a Comisiei pentru acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive politice conform Decretului-lege nr. 118/1990

reclamantul beneficiază de indemnizația lunară prevăzută de acest act normativ

din anul 1990.

Prin raportare la datele

concrete ale cauzei, cu respectarea principiilor expuse, întinderea

despăgubirilor acordate de instanța de fond în sumă de 60.000 Euro, menținută

prin decizia instanței de apel, pentru repararea prejudiciului moral, față de

atingerea adusă demnității și de suferințele fizice și psihice cauzate

reclamantului este echitabilă.

Referitor

la recursul pârâtului urmează a fi reținute spre analiză criticile

care permit

încadrarea în conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul

constatându-se nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Se susține că instanța

de apel a considerat că tipul de condamnare la care a fost supus reclamantul

prin sentința nr. 647/1949 a Tribunalului Militar Cluj se încadrează în

categoria condamnărilor de drept cu caracter politic potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, ignorând dispozițiile art. 6 și art. 4

alin. (3) din aceeași lege.

Critica nu poate fi

primită.

In condițiile Legii nr. 221/2009

orice persoană poate beneficia de despăgubiri pentru prejudiciul moral creat,

dacă a suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989.

In art. 1 alin (1) al

legii este definită noțiunea de condamnare cu caracter politic, iar în alin.

(2) se arată ce constituie de drept condamnare cu caracter politic, fiind în

continuare enumerate faptele la lit. a) – j) și în alin. (3) și (4).

Situația reclamantului,

potrivit cererii de chemare în judecată și probatoriului administrat în cauză,

se regăsește în conținutul art. 1 alin. (2) pct. a din Legea nr. 221/2009.

Așa fiind, nu poate fi

primită critica pârâtului constând în împrejurarea că instanța de apel nu a

ținut seama de dispozițiile art. 6 respectiv art. 4 alin. (3) din Legea nr. 221/2009,

căci situația reclamantului nu intră sub incidența acestor dispoziții, deoarece

el nu a solicitat prin cererea de chemare în judecată să se constate caracterul

politic al condamnării sale.

De asemenea nu poate fi

primită critica prin care se invocă faptul că instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 în sensul de a nu fi ținut

seama la acordarea despăgubirilor de măsurile reparatorii deja acordate prin

Decretul-lege nr. 118/1990.

In ce privește criticile

referitoare la cuantumul despăgubirii se constată că sunt nefondate.

Sub un prim aspect legea

nu distinge asupra împrejurării că trecerea unei perioade de timp de la data

când persoana a suferit măsura abuzivă și până la data formulării acțiunii se

constituie într-o circumstanță și un criteriu în evaluarea prejudiciului creat.

Fără să se excludă prin

dispozițiile ce le conțin, cele două acte normative, respectiv Legea nr. 221/2009

și Decretul-lege nr. 118/1990, se completează, având amândouă ca scop acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura

instaurată cu începere de la 6 martie 1945, deoarece pot exista situații în

care măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 să nu fie

suficiente în raport cu suferința resimțită de persoanele care au fost victime

ale unor măsuri abuzive ale regimului comunist.

Prin cele două acte

normative nu se urmărește repunerea în situația anterioară, iar despăgubirile

ce se acordă trebuie să fie echitabile.

Așa fiind, este evident

că instanța de apel, menținând cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de

fond, față de suma de 600.000 Euro solicitată prin cererea de chemare în

judecată, a respectat dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009 și

s-au avut în vedere și măsurile reparatorii acordate prin Decretul-lege nr. 118/1990.

Acest raționament este

în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care nu

limitează reparația pentru prejudiciul moral încercat prin condamnare și

arestare pe nedrept doar la constatarea încălcării Convenției, ci recunoaște și

dreptul la despăgubiri bănești echitabile, care nu înseamnă o sumă modică dar

nici o amendă excesivă pentru autorii prejudiciului sau venituri ne justificate

pentru victime.

Pentru aceste motive de

fapt și de drept în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

R

espinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul F.I. și pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad împotriva

deciziei nr. 183/A din 27 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2011.