ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1627/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 2914 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VllI-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea prin

care reclamantul l.R.V., în contradictoriu cu pârâta C.P.M.B., solicita

anularea hotărârii acesteia nr. l7431/354 din 9 iunie 2009, prin care i-a fost

respinsă cererea formulată în temeiul Legii nr. l89/2000.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că

reclamantul nu a făcut dovada persecuțiilor etnice pe care susține că le-ar fi

suferit el și familia sa.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, reiterând motivele și

argumentele invocate în fața instanței de fond și, în plus, depunând la dosar

înscrisuri noi, respectiv copia Deciziei nr. 80 din 5 ianuarie 2005 emisă de

C.J.P. Sibiu, prin care fratelui său, I.V., i-au fost recunoscute drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Examinând

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. l

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de

prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie

1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

persoanelor care, în perioada precizată, au avut de suferit persecuții din

motive etnice, materializate în una din următoarele forme: refugiu, expulzare

sau strămutare în altă localitate.

De asemenea, în

conformitate cu art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr.

105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. l din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de

organele competente [(alin. (l)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin

declarație cu martori [(alin. (2)].

În speță, la

dosarul de recurs au fost depuse, în copie, înscrisul intitulat legitimație nr.

3T emisă de P.J. Treiscaune, care atestă că acesta a fost evacuată din

localitatea de domiciliu, un răspuns al C.C.E.A. București din 5 mai 1940, prin

care tatălui recurentului i se aduce la cunoștință, la cererea acestuia, că,

fondul stabilit pentru ajutorarea refugiaților este epuizabil precum și Decizia

nr. 80 din 5 ianuarie 2005 a C.J.P. Sibiu, prin care fratelui recurentului,

I.V., i-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Din coroborarea

înscrisurilor susmenționate rezultă cu evidență că s-a făcut dovada, conform

legii, a evacuării și, deci, a refugiului familiei recurentului-reclamant și,

implicit, a acestuia, care, fiind născut la data de 23 iulie 1933, era minor la

data evacuării, la fel ca și fratele său, I.V., care, în temeiul acelorași

împrejurări și acte, beneficiază de drepturile legale.

Sub acest

aspect, se va reține că nu este întemeiat argumentul invocat de prima instanță,

potrivit căruia, nefiind prevăzut în mod expres, alături de tatăl său, în actul

emis de P.J. Treiscaune, recurentul-reclamant nu poate fi considerat refugiat.

Aceasta,

întrucât, având vârsta de 7 ani la data refugiului, recurentul-reclamant nu

putea decât să-și urmeze părinții, conform prevederilor Codului familiei,

potrivit cărora „Copilul minor locuiește la părinții săi” [(art. 101 alin. (l)]

și „Copilul minor este întreținut de părinții săi” [(art. l07 alin. (l)]; or,

în cauză, cele două prezumții legale, instituite de C. fam., nu au fost

răsturnate, la dosar neaflându-se vreo dovadă în sens contrar.

Față de cele arătate, se constată că

recurentul-reclamant se încadrează

în

situațiile prevăzute de art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare,

fiind

îndreptățit să beneficieze de compensațiile acordate de acest act normativ,

pentru perioada cuprinsă între data evacuării, respectiv 15

septembrie 1940, și data de 1 septembrie 1944,

începând cu luna următoare

depunerii cererii, respectiv 1 noiembrie

2008.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi

admis iar sentința atacată

va fi

modificată, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul I.R.V.

împotriva sentinței nr. 2914 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București,

secția

a VllI-a de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite

acțiunea reclamantului

I.R.V.

Anulează hotărârea nr. 17431/354 din 9 iunie 2009

emisă de pârâta C.

P.M. București.

Obligă pârâta

emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască

reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru

perioada 15

septembrie 1940-1

septembrie 1944, începând cu data de 1 noiembrie 2008.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie

2011.