ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3157/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ș.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sibiu anularea deciziei de revizuire din 29 martie 2010, urmând a-i fi recunoscut dreptul său de beneficiar al O.G. nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 15 martie 1944, fiind în vârstă de 14 ani, a fost nevoit să se refugieze împreună cu familia din orașul P., localitatea de domiciliu, în comuna F.D., județul Mehedinți, până la data de 25 octombrie 1945, suferind persecuții etnice datorită ocupației militare sovietice, precizând că fratele său, aflat în aceeași situație, este beneficiar al Legii nr. 189/2000, potrivit Hotărârii nr. 17630/390/2010.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile Legii nr. 189/2000. 2.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 208/CA din 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant și, în consecință, a anulat decizia de revizuire din 29 martie 2010 și Hotărârea nr. 298/2009, obligând pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 cu modificările ulterioare pentru perioada 15 martie 1944 – 29 octombrie 1945, începând cu data stabilită potrivit art. 5 din Legea nr. 189/2000.

Prin încheierea din 20 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis cererea formulată de reclamant și a îndreptat eroarea materială strecurată în sentința pronunțată în cauză, în sensul că a îndreptat eroarea materială în sensul că a recunoscut calitatea reclamantului de beneficiar al Legii 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 15 martie 1944 – 06 martie 1945, începând cu data de 02 aprilie 2010. 3.Considerentele reținute de prima instanță în motivarea soluției sale Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul s-a adresat la data de 02 martie 2010 pentru stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000 autorității pârâte care, prin Hotărârea nr. 298/2009, i-a respins cererea, apreciind că nu a făcut dovada unei persecuții etnice așa cum prevăd expres dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, iar prin decizia nr. 128/2010 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de reclamant împotriva acestei hotărâri.

Prima instanță a reținut că din extrasul registrului stării civile și certificatul de naștere reiese că reclamantul s-a născut în P., părinții săi fiind Ș.V.

și E., iar declarația autentica a martorului T.G., beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, recunoscute prin Hotărârea nr. 2121/2008 se coroborează cu actul emis de arhivele naționale, din care reiese că Ș.V., tatăl reclamantului, împreună cu familia, au fost evacuați din P. – B. în comuna F.D., județul Mehedinți, orașul fiind ocupat de armata sovietică, în perioada 15 martie 1944 – 25 octombrie 1945. Totodată, a reținut că și alte persoane aflate în situații identice cu reclamantul, printre care și fratele său, Ș.V., au obținut hotărâri prin care le-au fost recunoscute drepturile reglementate de Legea nr. 189/2000, fiind depuse la dosar hotărârile nr. 17630/2010 și 2121/2008, așa încât, din probele administrate, rezultă că reclamantul împreună cu familia sa, a fost nevoit sa se refugieze din localitatea de domiciliu într-o altă localitate, datorita persecuțiilor etnice, fiind îndreptățit astfel la recunoașterea drepturilor prevăzute de legea specială.

4.Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motive încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., recurenta - pârâtă a arătat că prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât a anulat și hotărârea nr. 298/2009 deși reclamantul a contestat doar decizia de revizuire. Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea atacată și din perspectiva art. 261 din C. proc. civ.

privind motivarea hotărârii, arătând că nu conține motivele pe care se sprijină, limitându-se doar la rețineri în sensul că din probele administrate reiese că refugiul reclamantului s-a produs datorită persecuțiilor etnice, deducând astfel că reclamantul este îndreptățit la drepturile prevăzute de lege, în condițiile în care chiar din declarațiile martorilor rezultă că evacuarea s-a produs din cauza frontului, deci în contextul celui de-al doilea război mondial, apreciind astfel că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Totodată, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât din actele depuse de reclamant la autoritatea pârâtă nu reiese că refugiul acestuia ar fi fost consecința unor persecuții de natură etnică, dimpotrivă, rezultă clar că evacuarea s-a produs în contextul luptelor purtate în cel de-al doilea război mondial, al apropierii frontului și astfel a fost justificat refugiul populației. Or, de esența actului normativ ce permite încadrarea în prevederilor lui, este tocmai faptul ca refugiul să fi fost determinat de motive etnice. 4. Apărarea intimatului-reclamant Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

II Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat. 1.Argumentele de fapt și de drept relevante Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice , astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

În conformitate cu prevederile art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori alin. (2)]. În speță, au fost depuse acte de stare civilă și declarația autentificată a martorului T.G., ce se coroborează cu înscrisul emis de arhivele naționale, care atestă că, în perioada 15 martie 1944-25 octombrie 1945, reclamantul a fost nevoit, împreună cu părinții săi, să se refugieze din P. – B. în comuna F.D., județul Mehedinți. Totodată, atât din susținerile intimatului-reclamant, cât și din declarația martorului, rezultă că ei s-au aflat în refugiu, în aceeași perioadă și în aceeași zonă, acesta din urmă beneficiind de drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, iar intimatului nefiindu-i recunoscute aceste drepturi. În plus, există la dosar depusă chiar hotărârea fratelui reclamantului, care beneficiază de aceste drepturi, or, rezultă cu evidență că reclamantul s-a refugiat împreună cu fratele și părinții săi, având la acel moment vârsta de 14 ani, astfel cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar. Din coroborarea probelor administrate în cauză, rezultând, cu prisosință, atât persecuția la care intimatul-reclamant a fost supus, cât și perioada exercitării acesteia, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului în mod întemeiat a apreciat că reclamantul se încadrează în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., apreciindu-se că s-a dat ceea ce nu s-a cerut, Înalta Curte constată că aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, prima instanță procedând în mod corect și la anularea hotărârii prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru că tocmai acest lucru s-a solicitat, recunoașterea beneficiului acestor drepturi. În privința criticilor formulate de recurenta-pârâtă în temeiul art. 261 din C. proc.

civ., Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, contrar susținerilor recurentei, prima instanță și-a îndeplinit obligația privind motivarea hotărârii, în sensul că sentința ce formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea acestor dispoziții, cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, aceasta neavând obligația să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, atâta timp cât susținerile pârâtei au fost în mod corect sistematizate în funcție de legătura lor logică și au primit un răspuns necesar și suficient prin prisma faptului că, în speță, s-a făcut dovada refugiului invocat. 2.Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 6, 7, 9 sau art. 304 1 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat C.J.P. Sibiu împotriva sentinței nr. 208/CA din 8 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 31 mai 2011.