ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3157/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Ș.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sibiu anularea deciziei de revizuire

din 29 martie 2010, urmând a-i fi recunoscut dreptul său de beneficiar al O.G.

nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că la data de 15 martie 1944, fiind în vârstă de 14 ani, a

fost nevoit să se refugieze împreună cu familia din orașul P., localitatea de domiciliu,

în comuna F.D., județul Mehedinți, până la data de 25 octombrie 1945, suferind persecuții

etnice datorită ocupației militare sovietice, precizând că fratele său, aflat în

aceeași situație, este beneficiar al Legii nr. 189/2000, potrivit Hotărârii nr.

17630/390/2010.

Prin întâmpinarea formulată

în cauză, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că nu sunt îndeplinite

condițiile Legii nr. 189/2000.

2.Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 208/CA

din 8 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamant și, în consecință, a anulat decizia

de revizuire din 29 martie 2010 și Hotărârea nr. 298/2009, obligând pârâta să recunoască

reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 cu modificările ulterioare

pentru perioada 15 martie 1944 – 29 octombrie 1945, începând cu data stabilită potrivit

art. 5 din Legea nr. 189/2000.

Prin încheierea din 20

octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, a admis cererea formulată de reclamant

și a îndreptat eroarea materială strecurată în sentința pronunțată în cauză, în

sensul că a îndreptat eroarea materială în sensul că a recunoscut calitatea reclamantului

de beneficiar al Legii 189/2000, cu modificările ulterioare, pentru perioada 15

martie 1944 – 06 martie 1945, începând cu data de 02 aprilie 2010.

3.Considerentele reținute

de prima instanță în motivarea soluției sale

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul s-a adresat la data

de 02 martie 2010 pentru stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000

autorității pârâte care, prin Hotărârea nr. 298/2009, i-a respins cererea, apreciind

că nu a făcut dovada unei persecuții etnice așa cum prevăd expres dispozițiile

art. 1 din Legea nr. 189/2000, iar prin decizia nr. 128/2010 a fost respinsă cererea

de revizuire formulată de reclamant împotriva acestei hotărâri.

Prima instanță a reținut

că din extrasul registrului stării civile și certificatul de naștere reiese că reclamantul

s-a născut în P., părinții săi fiind Ș.V. și E., iar declarația autentica a martorului

T.G., beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, recunoscute prin

Hotărârea nr. 2121/2008 se coroborează cu actul emis de arhivele naționale, din

care reiese că Ș.V., tatăl reclamantului, împreună cu familia, au fost evacuați

din P. – B. în comuna F.D., județul Mehedinți, orașul fiind ocupat de armata sovietică,

în perioada 15 martie 1944 – 25 octombrie 1945.

Totodată, a reținut că

și alte persoane aflate în situații identice cu reclamantul, printre care și fratele

său, Ș.V., au obținut hotărâri prin care le-au fost recunoscute drepturile reglementate

de Legea nr. 189/2000, fiind depuse la dosar hotărârile nr. 17630/2010 și 2121/2008,

așa încât, din probele administrate, rezultă că reclamantul împreună cu familia

sa, a fost nevoit sa se refugieze din localitatea de domiciliu într-o altă localitate,

datorita persecuțiilor etnice, fiind îndreptățit astfel la recunoașterea drepturilor

prevăzute de legea specială.

4.Recursul declarat în

cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta C.J.P. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

pentru motive încadrate în drept în prevederile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C.

proc. civ.

Cu privire la motivul

de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., recurenta - pârâtă a arătat

că prima instanță a acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât a anulat și hotărârea

nr. 298/2009 deși reclamantul a contestat doar decizia de revizuire.

Recurenta-pârâtă a criticat

hotărârea atacată și din perspectiva art. 261 din C. proc. civ. privind motivarea

hotărârii, arătând că nu conține motivele pe care se sprijină, limitându-se doar

la rețineri în sensul că din probele administrate reiese că refugiul reclamantului

s-a produs datorită persecuțiilor etnice, deducând astfel că reclamantul este îndreptățit

la drepturile prevăzute de lege, în condițiile în care chiar din declarațiile martorilor

rezultă că evacuarea s-a produs din cauza frontului, deci în contextul celui de-al

doilea război mondial, apreciind astfel că sunt incidente prevederile art. 304

pct. 7 din C. proc. civ.

Totodată, recurenta-pârâtă

a susținut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât

din actele depuse de reclamant la autoritatea pârâtă nu reiese că refugiul acestuia

ar fi fost consecința unor persecuții de natură etnică, dimpotrivă, rezultă clar

că evacuarea s-a produs în contextul luptelor purtate în cel de-al doilea război

mondial, al apropierii frontului și astfel a fost justificat refugiul populației.

Or, de esența actului normativ ce permite încadrarea în prevederilor lui, este tocmai

faptul ca refugiul să fi fost determinat de motive etnice.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant

a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

II Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum

și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

,

constată că recursul nu este fondat.

1.Argumentele de fapt

și de drept relevante

Potrivit art. (1)

lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până

la 6 martie 1945 din motive etnice

, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.

586/2002, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român,

care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul

că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

În conformitate cu prevederile

art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin

H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G.

se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1) sau,

în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori alin. (2)].

În speță, au fost depuse

acte de stare civilă și declarația autentificată a martorului T.G., ce se coroborează

cu înscrisul emis de arhivele naționale, care atestă că, în perioada 15 martie 1944-25

octombrie 1945, reclamantul a fost nevoit, împreună cu părinții săi, să se refugieze

din P. – B. în comuna F.D., județul Mehedinți.

Totodată, atât din susținerile

intimatului-reclamant, cât și din declarația martorului, rezultă că ei s-au aflat

în refugiu, în aceeași perioadă și în aceeași zonă, acesta din urmă beneficiind

de drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, iar intimatului nefiindu-i recunoscute

aceste drepturi.

În plus, există la dosar

depusă chiar hotărârea fratelui reclamantului, care beneficiază de aceste drepturi,

or, rezultă cu evidență că reclamantul s-a refugiat împreună cu fratele și părinții

săi, având la acel moment vârsta de 14 ani, astfel cum rezultă din actele de stare

civilă depuse la dosar.

Din coroborarea probelor

administrate în cauză, rezultând, cu prisosință, atât persecuția la care intimatul-reclamant

a fost supus, cât și perioada exercitării acesteia, instanța de control judiciar

constată că judecătorul fondului în mod întemeiat a apreciat că reclamantul se încadrează

în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la motivul de

recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., apreciindu-se

că s-a dat ceea ce nu s-a cerut, Înalta Curte constată că aceste dispoziții nu sunt

incidente în cauză, prima instanță procedând în mod corect și la anularea hotărârii

prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000, pentru că tocmai acest lucru s-a solicitat, recunoașterea

beneficiului acestor drepturi.

În privința criticilor

formulate de recurenta-pârâtă în temeiul art. 261 din C. proc. civ., Înalta Curte

constată că acestea nu pot fi primite, contrar susținerilor recurentei, prima instanță

și-a îndeplinit obligația privind motivarea hotărârii, în sensul că sentința ce

formează obiectul recursului a fost redactată cu respectarea acestor dispoziții,

cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, aceasta

neavând obligația să răspundă punctual tuturor susținerilor părților, atâta timp

cât susținerile pârâtei au fost în mod corect sistematizate în funcție de legătura

lor logică și au primit un răspuns necesar și suficient prin prisma faptului că,

în speță, s-a făcut dovada refugiului invocat.

2.Soluția pronunțată în

recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 6, 7, 9 sau art. 304

1

din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

C.J.P. Sibiu împotriva sentinței nr. 208/CA din 8 septembrie 2010 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 31 mai 2011.