ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3105/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 24 din 2 martie 2007, Curtea de

Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamanta M.F., în contradictoriu cu pârâta Casa

Județeană de Pensii Sibiu, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 2132 din 2

august 2006 emisă de pârâtă, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să

emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al

drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 10 iunie 1944 – 1 decembrie 1944.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

modificată și cu Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum și cu faptul că

reclamanta s-a născut la data de 10 iunie 1944, în localitatea unde părinții

săi se refugiaseră datorită persecuțiilor etnice exercitate de către

autoritățile de ocupație instaurate în Ardealul de Nord după Dictatul de la

Viena.

Recursul declarat împotriva

sus menționatei sentințe de către pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu a fost

respins ca nefondat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2995 din 12 iunie 2007.

La data de 28 ianuarie 2008,

reclamanta M.F. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată

în sentința nr. 24 din 2 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, în sensul

stabilirii drepturilor până la 6 martie 1945, în loc de 1 decembrie 1944, cum a

acordat instanța.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea nr. 1 din 31

ianuarie 2008 a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, reținând că,

față de probele administrate, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281

C. proc. civ.

Împotriva încheierii

menționate, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M.F.

Recurenta a susținut că

instanța de fond a omis să cerceteze precizările sale din acțiune, potrivit

cărora reîntoarcerea sa din refugiu, împreună cu părinții și surorile a avut

loc în luna aprilie 1945 și a arătat că declarațiile celor doi martori cu

privire la data reîntoarcerii sunt eronate.

Recurenta a menționat că

înțelege să facă dovada acestor susțineri cu hotărârile surorilor sale, prin

care li s-au recunoscut și acordat acestora drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000

pentru perioada 15 octombrie 1942 – 6 martie 1945.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 281

alin. (1) C. proc. civ. „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea

și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori

materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la

cerere”.

Solicitarea formulată de

recurenta - reclamantă privind modificarea perioadei pentru care i s-au acordat

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 nu poate fi încadrată în

dispozițiile legale mai sus citate, având în vedere că, deși, într-adevăr,

aceasta a indicat în acțiune ca sfârșit al perioadei refugiului luna aprilie

1945, din singurele probe administrate la dosar, pe care le-a adus însăși

reclamanta în sprijinul acțiunii, respectiv cele două declarații autentice ale

martorilor, rezultă că părinții acesteia au fost refugiați în perioada

noiembrie 1942 – decembrie 1944.

Având în vedere aceste unice

dovezi și ținând cont de faptul că, inclusiv în cererea adresată Casei Județene

de Pensii Sibiu, recurenta - reclamantă a specificat că părinții săi au fost

refugiați până în luna decembrie 1944 și că ea însăși s-a născut și a locuit

„până în luna decembrie 1944 în condițiile precare de refugiați”, rezultă că instanța

de fond nu a comis nicio eroare materială sau de alt fel, sentința pronunțată

în cauză fiind în concordanță cu dovezile aflate la dosar.

Cât privește hotărârile prin

care surorilor reclamantei li s-au recunoscut și acordat drepturile respective

pentru o perioadă de refugiu mai mare, acestea nu au fost depuse nici în faza

judecății în primă instanță și nici în recurs, reclamanta nu a făcut nici măcar

o referire la aceste probe și nici nu a formulat recurs.

Dat fiind că, prin

încheierea contestată, s-a stabilit în mod corect că nu sunt incidente

prevederile art. 281 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C.

proc. civ., prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta M.F. împotriva Încheierii nr. 1 din 31 ianuarie 2008 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 septembrie 2008.