ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3105/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 24 din 2 martie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.F., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 2132 din 2 august 2006 emisă de pârâtă, a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să emită o hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 10 iunie 1944 – 1 decembrie 1944. Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, modificată și cu Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, precum și cu faptul că reclamanta s-a născut la data de 10 iunie 1944, în localitatea unde părinții săi se refugiaseră datorită persecuțiilor etnice exercitate de către autoritățile de ocupație instaurate în Ardealul de Nord după Dictatul de la Viena. Recursul declarat împotriva sus menționatei sentințe de către pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu a fost respins ca nefondat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2995 din 12 iunie 2007. La data de 28 ianuarie 2008, reclamanta M.F. a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurată în sentința nr. 24 din 2 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, în sensul stabilirii drepturilor până la 6 martie 1945, în loc de 1 decembrie 1944, cum a acordat instanța.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea nr. 1 din 31 ianuarie 2008 a respins cererea de îndreptare a erorii materiale, reținând că, față de probele administrate, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ. Împotriva încheierii menționate, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta M.F. Recurenta a susținut că instanța de fond a omis să cerceteze precizările sale din acțiune, potrivit cărora reîntoarcerea sa din refugiu, împreună cu părinții și surorile a avut loc în luna aprilie 1945 și a arătat că declarațiile celor doi martori cu privire la data reîntoarcerii sunt eronate. Recurenta a menționat că înțelege să facă dovada acestor susțineri cu hotărârile surorilor sale, prin care li s-au recunoscut și acordat acestora drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 15 octombrie 1942 – 6 martie 1945. Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.

Solicitarea formulată de recurenta - reclamantă privind modificarea perioadei pentru care i s-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 nu poate fi încadrată în dispozițiile legale mai sus citate, având în vedere că, deși, într-adevăr, aceasta a indicat în acțiune ca sfârșit al perioadei refugiului luna aprilie 1945, din singurele probe administrate la dosar, pe care le-a adus însăși reclamanta în sprijinul acțiunii, respectiv cele două declarații autentice ale martorilor, rezultă că părinții acesteia au fost refugiați în perioada noiembrie 1942 – decembrie 1944. Având în vedere aceste unice dovezi și ținând cont de faptul că, inclusiv în cererea adresată Casei Județene de Pensii Sibiu, recurenta - reclamantă a specificat că părinții săi au fost refugiați până în luna decembrie 1944 și că ea însăși s-a născut și a locuit „până în luna decembrie 1944 în condițiile precare de refugiați”, rezultă că instanța de fond nu a comis nicio eroare materială sau de alt fel, sentința pronunțată în cauză fiind în concordanță cu dovezile aflate la dosar.

Cât privește hotărârile prin care surorilor reclamantei li s-au recunoscut și acordat drepturile respective pentru o perioadă de refugiu mai mare, acestea nu au fost depuse nici în faza judecății în primă instanță și nici în recurs, reclamanta nu a făcut nici măcar o referire la aceste probe și nici nu a formulat recurs. Dat fiind că, prin încheierea contestată, s-a stabilit în mod corect că nu sunt incidente prevederile art. 281 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., prezentul recurs urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M.F. împotriva Încheierii nr. 1 din 31 ianuarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2008.