ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2995/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 24 din 2 martie 2007, Curtea de Apel Alba

Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de M.F., în contradictoriu cu C.J.P.S., a anulat Hotărârea

nr. 2132 din 02 august 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită

o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al

prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 10

iunie 1944 - 01 decembrie 1944.

În

motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în

esență, aspectele arătate în continuare.

Părinții reclamantei T.M. și T.F. s-au refugiat în luna

noiembrie 1942 din localitatea de domiciliu,

comuna Săcel, satul Vidăcuț,

județul Harghita, în comuna Albești,

Județul Mureș, datorită persecuțiilor din motive etnice exercitate asupra lor

de regimul străin instaurat în urma Dictatului de la Viena. M.F. (fostă T.) s-a născut la data de 10 iunie 1944 în localitatea în care se

refugiaseră părinții săi, iar refugiul familiei a durat

până în decembrie 1944, așa cum rezultă atât din susținerile

reclamantei cât

și din declarațiile martorilor L.A. și B.P.

Curtea de Apel a reținut, în esență, că prejudiciile de

ordin material și

moral determinate de

refugiul părinților s-au răsfrânt și asupra reclamantei,

că sfera de

aplicare a art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, nu poate fi restrânsă printr-o adresă internă a C.N.P.D.A.S. și că

ordonanța nu condiționează acordarea drepturilor reparatorii de împrejurarea ca

localitatea de refugiu să se afle pe teritoriul României.

Împotriva sentinței civile nr. 24 din 2 martie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs pârâta C.J.P.S., invocând

prevederile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurenta - pârâtă susține că în

mod greșit Instanța de Fond a acordat reclamantei beneficiul O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care localitatea

de

domiciliu și localitatea de refugiu se

aflau sub aceeași administrație străină,

astfel că nici în privința

părinților reclamantei nu se poate considera că au calitatea de refugiați. Cu

referire la prevederile art. 1 din ordonanță, recurenta mai susține că intenția

legiuitorului a fost aceea de a acorda drepturi reparatorii cetățenilor români

care au avut de suferit persecuții din

motive

etnice de către regimurile străine instaurate pe teritoriul românesc și care,

astfel, au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu. Mai

susține

recurenta că M.F. nu are calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999, întrucât nu era născută la data refugiului

familiei, invocând în

acest sens adresele din 12 septembrie 2002 și din 26

septembrie 2002 ale C.N.P.D.A.S. și adresa din 2002 a M.J.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs

invocate de recurenta - pârâtă C.J.P.S., în raport cu prevederile art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările

și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

În esență, prin recurs se contestă acordarea

beneficiului O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

persoanelor care s-au refugiat într-o localitate aflată sub ocupație străină și

persoanelor care s-au născut în localitatea de refugiu a părinților.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile

prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: … a fost refugiată, expulzată

sau strămutată în altă localitate".

În mod corect, în raport cu probele administrate și prin

prisma art. 4

alin. (2) din Normele pentru

aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, Instanța

de Fond a reținut că reclamanta a făcut dovada persecuțiilor din motive etnice

care i-au determinat pe părinții săi să se refugieze din localitatea de

domiciliu.

Este neîntemeiată critica recurentei - pârâte referitoare

la faptul că localitatea în care s-a refugiat familia reclamantei se afla sub

ocupație străină și că, astfel, nu se poate reține situația de refugiu,

întrucât, în mod corect, Instanța de Fond a reținut că legea nu condiționează

acordarea drepturilor reparatorii de refugiul într-o localitate aflată pe

teritoriul aflat sub administrație românească. Interpretarea dată de Instanța

fondului este în concordanță cu aspectele reținute de Secțiile Unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu

privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că

beneficiul drepturilor reparatorii se acordă, în măsura în care se face dovada

persecuțiilor din motive etnice, indiferent de împrejurarea că localitatea de

refugiu se afla sub jurisdicție românească ori sub ocupația unui regim străin.

Totodată, în mod temeinic și legal Instanța de Fond

a reținut că, din interpretarea teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr.

105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în acord și cu practica constantă

a Înaltei Curți, atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie

acordarea unor drepturi reparatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele

persecutate de regimurile respective, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, astfel că reclamanta, născută în localitatea de refugiu a părinților, a

avut de suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a

suferit familia ca urmare a refugiului.

În ceea ce privesc adresele M.J. și C.N.P.A.D.S.,

invocate de recurenta - pârâtă în susținerea recursului, se reține că acestea

reprezintă o

corespondență administrativă

purtată între organe ale administrației publice

în legătură cu

interpretarea dispozițiilor legii, în speță ale O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare. Fiind vorba de o interpretare

administrativă, aceasta nu este obligatorie pentru Instanță.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă

atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a doua C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de C.J.P.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.S. împotriva sentinței

civile nr. 24 din 2 martie 2007 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie

2007.