ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2989/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta H.N. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Sibiu, solicitând anularea hotărârii nr. 2204 din 28 iulie 2008 emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că hotărârea contestată este nelegală și netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte și declarații de martori. Prin întâmpinare, pârâta, Casa Județeană de Pensii Sibiu a invocat excepția tardivității cererii de chemare în judecată, apreciind că reclamanta a depășit termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000 pentru sesizarea instanței de judecată.

În subsidiar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, apreciind că reclamanta nu a dovedit calitatea sa de persoană refugiată, refugiul fiind determinat de aproprierea fondului în cel de-al doilea război mondial. Prin sentința civilă nr. 191/CA/2008 din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea hotărârii nr. 2204 din 28 iulie 2008 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiată în perioada 1 aprilie 1944 – 31 martie 1945, și să-i acorde drepturile conferite de Legea nr. 189/2000.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: A constatat că reclamanta a luat la cunoștință de hotărârea nr. 2204/2008 a pârâtei la data de 15 septembrie 2008 și a sesizat instanța la data de 10 octombrie 2008, adică în termenul legal de 30 de zile, astfel că excepția tardivității acțiunii a fost respinsă. Pe fondul cauzei a considerat că potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, respectiv s-a refugiat în altă localitate decât cea de domiciliu.

A observat că strămutarea părinților reclamantei din localitatea de domiciliu în altă localitate în cursul lunii aprilie 1944 s-a datorat persecuțiilor etnice instituite de regimul instaurat în perioada respectivă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta, Casa Județeană de Pensii Sibiu, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluția pronunțată în cauză este netemeinică întrucât reclamanta, nu a probat caracterul etnic al persecuției.

A mai arătat că prima instanță a lărgit cadrul temporal stabilit prin Legea nr. 189/2000, întrucât îi stabilește intimatei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de lege în perioada 1 aprilie 1944 – 31 martie 1945, în condițiile în care legiuitorul a înțeles să acorde drepturile doar până la data de 6 martie 1945. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtă, din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederilor legale, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În cauză, se reține că reclamanta s-a refugiat împreună cu familia sa din localitatea Grumăzești, județul Neamț, în localitatea Hoghilag, județul Sibiu în cursul lunii aprilie 1944. Efectele refugiului s-au răsfrânt și asupra reclamantei, care era minoră, mai cu seamă că la câteva luni mama sa a decedat. Prima instanță a observat în mod corect că strămutarea reclamantei odată cu familia sa de către autoritățile germane instaurate la putere, a avut ca efect suportarea persecuțiilor etnice care s-au răsfrânt și asupra reclamantei. Instanța de prim rang a mai reținut că instanțele de judecată au recunoscut calitatea de refugiat și altor persoane, inclusiv unei surori a reclamantei aflate în aceeași situație.

Or, schimbarea practicii judiciare în cauza de față ar însemna încălcarea principiului aplicării aceluiași regim juridic pentru situații juridice identice. Cât privește observația recurentei potrivit căreia prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a acordat reclamantei drepturile prevăzute de lege pentru o perioadă mai mare decât cea stabilită de legiuitor, instanța de control judiciar constată că în acest caz este vorba de o eroare materială. Pe cale de consecință la calcularea drepturilor ce-i revin reclamantei în calitate de beneficiază a Legii nr. 189/2000 se va avea în vedere limita stabilită de legiuitor, și anume 6 martie 1945 și nu data de 31 martie 1945, cum în mod eronat s-a consemnat în dispozitivul hotărârii atacate.

Prin urmare, față de cele prezentate, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că în temeiul art. 312 C. proc. civ. și al art. 20 din Legea nr. 554/2004 îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Sibiu împotriva sentinței civile nr. 191/CA/2008 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2009.