ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3596/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată la data de 21

aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul O.Ș. a solicitat obligarea

pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj la emiterea deciziei de soluționare a

dosarului nr. 23609 din 27 octombrie 2009 privind constatarea calității sale de

refugiat.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a precizat că, la data de 27 octombrie 2009, a depus o

petiție prin care a solicitat Comisiei de aplicare a O.G. nr. 105/1999 aprobată

prin Legea nr. 189/2000 constatarea calității de refugiat, susținând că a depus

toate actele necesare pentru stabilirea calității de refugiat, însă autoritatea

pârâtă i-a răspuns evaziv la cerere, fără a emite vreo decizie în ce privește

soluționarea dosarului.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, conform

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000. Pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea acțiunii, arătând că instituția pârâtă nu numai că a răspuns

tuturor cererilor reclamantului, dar a formulat mai multe răspunsuri în ceea ce

privește actele depuse, existând confirmare de primire a răspunsului pentru

data de 14 august 2006.

Prin Sentința civilă

nr. 2921 din 20 septembrie 2010, Tribunalul Cluj a declinat competența în

favoarea Curții de Apel Cluj, reținând, în esență, că reclamantul, prin cererea

înregistrată sub nr. 23609 din 27 octombrie 2009, a solicitat pârâtei acordarea

calității de refugiat de către Comisia de aplicare a O.U.G. nr. 105/1999

aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel încât, potrivit art. 7 alin. (4) din

Legea nr. 189/2000, instanța competentă să statueze este Curtea de Apel Cluj.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 464 din 02 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins ca tardivă contestația formulată

de reclamantul O.Ș. împotriva Hotărârii nr. 20.154 din 12 iulie 2006 adoptată

de Comisia Specială pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul

pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și a respins ca neîntemeiată acțiunea de

contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei

de soluționare a dosarului nr. 23.609 din 27 octombrie 2009, privind

solicitarea de a se constata calitatea de refugiat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Deși Curtea a

constatat faptul că obiectul prezentei cauze este, în parte, același cu cel

dedus judecății în dosarul nr. 400/33/2010 al Curții de Apel Cluj, nu se poate

proceda la punerea în discuție a instituției litispendenței, având în vedere

că, în acest din urmă dosar, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, la

cererea părților, prin Încheierea din 23 aprilie 2010.

Pentru analiza cauzei

de față, instanța de fond a apreciat că nu poate face abstracție de faptul că

anterior, respectiv la data de 9 noiembrie 2005, reclamantul a înregistrat o

cerere de recunoaștere a calității de refugiat, iar această cerere a fost

soluționată prin Hotărârea nr. 20154 din 12 iulie 2006, în sensul respingerii

cererii, reținându-se că actele prezentate de reclamant sunt insuficiente

pentru dovedirea schimbului de domiciliu ca urmare a persecuției etnice.

Față de prevederile

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 și ținând seama de Decizia nr.

XXXII/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție în recurs în interesul legii, prima instanță a constatat faptul că

Hotărârea nr. 20154 din 12 iulie 2006 a fost comunicată reclamantului la data

de 14 august 2006, însă nu a fost contestată, astfel încât, în prezentul

litigiu, nu mai poate fi pusă în discuție deoarece acțiunea în anulare este

tardiv formulată.

Din această

perspectivă, a reținut judecătorul fondului, contestația formulată de

reclamant, dacă se are în vedere controlul de legalitate și temeinicie a

hotărârii, este tardivă, întrucât termenul de 30 de zile a expirat.

Cât privește

obligarea pârâtei la emiterea deciziei de soluționare a cererii înregistrate

sub nr. 23609 din 27 octombrie 2009, Curtea a reținut că această cerere privind

recunoașterea calității de refugiat este identică cu cea formulată la data de 9

noiembrie 2005.

Or, prin Hotărârea

nr. 20154 din 12 iulie 2006, s-a respins cererea reclamantului de acordare a

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivat de faptul că datele sunt

contradictorii în dovedirea calității de refugiat.

Având în vedere

identitatea celor două cereri, Curtea a apreciat că refuzul pârâtei de

rezolvare favorabilă a celei de-a doua cereri este justificat, întrucât pârâta

este împiedicată să procedeze la revocarea hotărârii pe cale unilaterală.

exercitată în cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 464 din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, a declarat recurs reclamantul O.Ș., invocând ca temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 și art. 304

1

C. proc. civ.

În cuprinsul

motivelor de recurs, recurentul-reclamant susține, în esență, că soluția

pronunțată în cauză este greșită întrucât dosarul înregistrat sub nr. 23609 din

27 octombrie 2009 este diferit față de dosarul analizat de instanța de fond,

care a respins contestația ca tardiv formulată.

Totodată, recurentul

precizează că, prin contestația formulată, nu a solicitat emiterea unei decizii

favorabile sau nefavorabile, ci soluționarea dosarului în conformitate cu O.G.

nr. 105/1999 și Legea nr. 189/2000.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza în

raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent,

precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 1 din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: (...) c)

a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Din conținutul

textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada

precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care

au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca

de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

În cauză, Hotărârea

nr. 20154 din 12 iulie 2006, prin s-a respins cererea reclamantului de acordare

a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, a fost comunicată reclamantului

la data de 14 august 2006, însă nu a fost contestată.

În conformitate cu

dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise

în temeiul acestei legi persoana interesată poate face contestație la curtea de

apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii

contenciosului administrativ.

Înalta Curte reține

că dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 au caracter imperativ,

în sensul că nerespectarea termenului prevăzut expres are ca efect decăderea

din drepturi.

De altfel, prin

Decizia nr. XXXII din 16 aprilie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, s-a statuat că hotărârea Comisiei pentru aplicarea O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000,

poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în

termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că, din această

perspectivă, contestația formulată de reclamant, dacă vizează controlul de

legalitate și temeinicie a Hotărârii nr. 20.154 din 12 iulie 2006, este

tardivă, întrucât termenul de 30 de zile a expirat.

Pe de altă parte, în

cauză este de necontestat faptul că reclamantul a învestit Casa Județeană de

Pensii Cluj, la data de 09 noiembrie 2005, cu o cerere de recunoaștere a

calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 189/2000, care i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 20154 din 12

iulie 2006.

De asemenea,

reclamantul a adresat pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj o nouă cerere -

cererea nr. 23609 din 27 octombrie 2009 - pentru acordarea beneficiului O.G.

nr. 105/1999, invocând refuzul nejustificat al pârâtei de a emite decizia de

soluționare a dosarului.

Astfel cum corect a

apreciat instanța de fond, având în vedere identitatea celor două cereri

formulate de reclamant, în cauză nu s-a dovedit existența unui refuz

nejustificat din partea autorității pârâte de a soluționa cererea

reclamantului, deoarece răspunsurile transmise de instituția sesizată nu

echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul

nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces

de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim.

Definiția excesului

de putere este dată de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004,

constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației

publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Faptul că

solicitările reclamantului nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de

acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004 și nici

nu-i conferă acestuia calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G.

nr. 105/1999.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art.

304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de

reclamantul O.Ș., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de O.Ș. împotriva sentinței civile nr. 464 din 02 decembrie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 iunie 2011.