ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3596/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin contestația înregistrată la data de 21 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul O.Ș. a solicitat obligarea pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj la emiterea deciziei de soluționare a dosarului nr. 23609 din 27 octombrie 2009 privind constatarea calității sale de refugiat. În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că, la data de 27 octombrie 2009, a depus o petiție prin care a solicitat Comisiei de aplicare a O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 constatarea calității de refugiat, susținând că a depus toate actele necesare pentru stabilirea calității de refugiat, însă autoritatea pârâtă i-a răspuns evaziv la cerere, fără a emite vreo decizie în ce privește soluționarea dosarului.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, conform art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că instituția pârâtă nu numai că a răspuns tuturor cererilor reclamantului, dar a formulat mai multe răspunsuri în ceea ce privește actele depuse, existând confirmare de primire a răspunsului pentru data de 14 august 2006. Prin Sentința civilă nr. 2921 din 20 septembrie 2010, Tribunalul Cluj a declinat competența în favoarea Curții de Apel Cluj, reținând, în esență, că reclamantul, prin cererea înregistrată sub nr. 23609 din 27 octombrie 2009, a solicitat pârâtei acordarea calității de refugiat de către Comisia de aplicare a O.U.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel încât, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, instanța competentă să statueze este Curtea de Apel Cluj. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 464 din 02 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca tardivă contestația formulată de reclamantul O.Ș. împotriva Hotărârii nr. 20.154 din 12 iulie 2006 adoptată de Comisia Specială pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și a respins ca neîntemeiată acțiunea de contencios administrativ având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei de soluționare a dosarului nr. 23.609 din 27 octombrie 2009, privind solicitarea de a se constata calitatea de refugiat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Deși Curtea a constatat faptul că obiectul prezentei cauze este, în parte, același cu cel dedus judecății în dosarul nr. 400/33/2010 al Curții de Apel Cluj, nu se poate proceda la punerea în discuție a instituției litispendenței, având în vedere că, în acest din urmă dosar, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, la cererea părților, prin Încheierea din 23 aprilie 2010. Pentru analiza cauzei de față, instanța de fond a apreciat că nu poate face abstracție de faptul că anterior, respectiv la data de 9 noiembrie 2005, reclamantul a înregistrat o cerere de recunoaștere a calității de refugiat, iar această cerere a fost soluționată prin Hotărârea nr. 20154 din 12 iulie 2006, în sensul respingerii cererii, reținându-se că actele prezentate de reclamant sunt insuficiente pentru dovedirea schimbului de domiciliu ca urmare a persecuției etnice.

Față de prevederile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 și ținând seama de Decizia nr. XXXII/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prima instanță a constatat faptul că Hotărârea nr. 20154 din 12 iulie 2006 a fost comunicată reclamantului la data de 14 august 2006, însă nu a fost contestată, astfel încât, în prezentul litigiu, nu mai poate fi pusă în discuție deoarece acțiunea în anulare este tardiv formulată. Din această perspectivă, a reținut judecătorul fondului, contestația formulată de reclamant, dacă se are în vedere controlul de legalitate și temeinicie a hotărârii, este tardivă, întrucât termenul de 30 de zile a expirat.

Cât privește obligarea pârâtei la emiterea deciziei de soluționare a cererii înregistrate sub nr. 23609 din 27 octombrie 2009, Curtea a reținut că această cerere privind recunoașterea calității de refugiat este identică cu cea formulată la data de 9 noiembrie 2005. Or, prin Hotărârea nr. 20154 din 12 iulie 2006, s-a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, motivat de faptul că datele sunt contradictorii în dovedirea calității de refugiat. Având în vedere identitatea celor două cereri, Curtea a apreciat că refuzul pârâtei de rezolvare favorabilă a celei de-a doua cereri este justificat, întrucât pârâta este împiedicată să procedeze la revocarea hotărârii pe cale unilaterală.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 464 din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs reclamantul O.Ș., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 și art. 304 1 C. proc. civ. În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul-reclamant susține, în esență, că soluția pronunțată în cauză este greșită întrucât dosarul înregistrat sub nr. 23609 din 27 octombrie 2009 este diferit față de dosarul analizat de instanța de fond, care a respins contestația ca tardiv formulată. Totodată, recurentul precizează că, prin contestația formulată, nu a solicitat emiterea unei decizii favorabile sau nefavorabile, ci soluționarea dosarului în conformitate cu O.G.

nr. 105/1999 și Legea nr. 189/2000. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurent, precum și de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Din conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

În cauză, Hotărârea nr. 20154 din 12 iulie 2006, prin s-a respins cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, a fost comunicată reclamantului la data de 14 august 2006, însă nu a fost contestată. În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise în temeiul acestei legi persoana interesată poate face contestație la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ. Înalta Curte reține că dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 au caracter imperativ, în sensul că nerespectarea termenului prevăzut expres are ca efect decăderea din drepturi.

De altfel, prin Decizia nr. XXXII din 16 aprilie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că hotărârea Comisiei pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că, din această perspectivă, contestația formulată de reclamant, dacă vizează controlul de legalitate și temeinicie a Hotărârii nr. 20.154 din 12 iulie 2006, este tardivă, întrucât termenul de 30 de zile a expirat. Pe de altă parte, în cauză este de necontestat faptul că reclamantul a învestit Casa Județeană de Pensii Cluj, la data de 09 noiembrie 2005, cu o cerere de recunoaștere a calității de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, care i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 20154 din 12 iulie 2006. De asemenea, reclamantul a adresat pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj o nouă cerere - cererea nr. 23609 din 27 octombrie 2009 - pentru acordarea beneficiului O.G. nr. 105/1999, invocând refuzul nejustificat al pârâtei de a emite decizia de soluționare a dosarului. Astfel cum corect a apreciat instanța de fond, având în vedere identitatea celor două cereri formulate de reclamant, în cauză nu s-a dovedit existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte de a soluționa cererea reclamantului, deoarece răspunsurile transmise de instituția sesizată nu echivalează cu un refuz nejustificat, în sensul prevederilor legale.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuzul nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Definiția excesului de putere este dată de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparținând administrației publice, prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Faptul că solicitările reclamantului nu au fost soluționate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004 și nici nu-i conferă acestuia calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G.

nr. 105/1999. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul O.Ș., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de O.Ș. împotriva sentinței civile nr. 464 din 02 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.