ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7515/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta A.R. a solicitat anularea Hotărârii nr. 31.853 din data de 08 mai 2012 emisă de Comisia pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 800 din 31 octombrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.R. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că probele existente la dosarul cauzei nu au aptitudinea de a dovedi că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G.

nr. 105/1999. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A.R. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că instanța de fond a pronunțat o sentință cu încălcarea art. 304 pct. 4 C. proc. civ. întrucât și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, sentința este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9). Pentru a putea exercita un control judiciar pertinent și efectiv și pentru a putea aprecia asupra concludenței și utilității eventualei probe cu martorii care au dat declarații notariale, instanța avea nevoie să cunoască argumentele concrete care au conturat soluția de respingere a cererii. Hotărârea emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei de Pensii Cluj este nemotivată în fapt și în drept, fiind indicată generic existența unor date contradictorii fără a se motiva în concret care anume date sunt contradictorii și sub ce aspect.

În concordanță cu jurisprudența fostei Curți de Justiție a Comunităților Europene (actuala Curte de Justiție a Uniunii Europene) referitoare la actele comunitare, aplicabilă prin analogie (cauza Comisia c. Consiliul CE, Hotărârea din 26 martie 1987), hotărârea contestată trebuia să cuprindă expunerea elementelor pertinente de fapt și de drept care au stat la baza emiterii sale, astfel încât instanța să poată exercita un control de legalitate efectiv și astfel încât persoana vizată să poată cunoaște motivele concrete pentru care i s-a respins cererea. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Recurenta a încercat să dovedească că are calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale. Față de dispozițiile legale incidente și de starea de fapt existentă, instanța a dispus ascultarea martorilor M.V. și C.C., aceleași persoane care au dat declarațiile notariale de care reclamantul s-a prevalat în fața Casei județene de pensii, pentru a se stabili cu certitudine incidența art. 1 din O.G.

nr. 105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000 și pentru a vedea astfel dacă reclamantul este sau nu este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii pretinse, în acest sens fiind emise citațiile ale căror dovezi se află la filele 22-23 din dosar. Datorită absenței reclamantului și a martorilor instanța de fond s-a aflat în imposibilitatea audierii acestora în instanță. În aceste împrejurări, cum reclamantul nu a fost în măsură să dovedească cu certitudine cele susținute, cu toate stăruințele instanței, audierea nemijlocită a martorilor fiind o condiție necesară pentru stabilirea situației de fapt invocate de către reclamant acțiunea în mod corect a fost respinsă, instanța de fond apreciază că statuările din actul administrativ atacat nu au fost combătute cu niciun mijloc de probă din care să rezulte că situația sa se încadrează în art. 1 din O.G.

nr. 105/1999. Așa fiind, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în niciun fel că ar fi fost refugiată și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect, instanța de fond, a dispus respingerea acțiunii ca nefondată. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A.R. împotriva Sentinței civile nr. 800 din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AM