ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7512/2013

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată, reclamantul P.V. a solicitat instanței anularea Hotărârii

nr. 32962 din 02 august 2012 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, cu

consecința recunoașterii în favoarea sa a drepturilor prevăzute de Legea nr.

189/2000.

Prin

Sentința civilă nr. 813 din 2 noiembrie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a

civilă contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de

reclamantul P.V. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că probele existente la

dosarul cauzei nu au aptitudinea de a dovedi că reclamantul se încadrează în

situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

Împotriva

acestei hotărâri, reclamantul P.V. a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului se arată că instanța de fond a pronunțat o sentință cu

încălcarea art. 304 pct. 4 C. proc. civ. întrucât și-a depășit atribuțiile

puterii judecătorești, sentința este lipsită de temei legal și a fost dată cu

aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9). Pentru a putea exercita un control

judiciar pertinent și efectiv și pentru a putea aprecia asupra concludenței și

utilității eventualei probe cu martorii care au dat declarații notariale,

instanța avea nevoie să cunoască argumentele concrete care au conturat soluția

de respingere a cererii.

Hotărârea

emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 din cadrul

Casei de Pensii Cluj este nemotivată în fapt și în drept, fiind indicată

generic existența unor date contradictorii fără a se motiva în concret care

anume date sunt contradictorii și sub ce aspect.

În

concordanță cu jurisprudența fostei Curți de Justiție a Comunităților Europene

(actuala Curte de Justiție a Uniunii Europene) referitoare la actele

comunitare, aplicabilă prin analogie (cauza Comisia c. Consiliul CE, hotărârea

din 26 martie 1987), hotărârea contestată trebuia să cuprindă expunerea

elementelor pertinente de fapt și de drept care au stat la baza emiterii sale,

astfel încât instanța să poată exercita un control de legalitate efectiv și

astfel încât persoana vizată să poată cunoaște motivele concrete pentru care i

s-a respins cererea.

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru

a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Potrivit

art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de

prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres

prevăzute de lege.

Prin

persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe

domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul

a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost

victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată,

potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu

acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu

este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Recurentul

a încercat să dovedească că are calitatea de persoană refugiată prin

intermediul probei testimoniale.

Față

de dispozițiile legale incidente și de starea de fapt existentă, instanța a

dispus ascultarea martorilor M.V. și C.C., aceleași persoane care au dat

declarațiile notariale de care reclamantul s-a prevalat în fața Casei județene

de pensii, pentru a se stabili cu certitudine incidența art. 1 din O.G. nr.

105/1999 aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000 și pentru a vedea

astfel dacă reclamantul este sau nu este îndreptățit la acordarea drepturilor

compensatorii pretinse, în acest sens fiind emise citațiile ale căror dovezi se

află la dosar.

Datorită

absenței reclamantului și a martorilor instanța de fond s-a aflat în

imposibilitatea audierii acestora în instanță.

În

aceste împrejurări, cum reclamantul nu a fost în măsură să dovedească cu

certitudine cele susținute, cu toate stăruințele instanței, audierea

nemijlocită a martorilor fiind o condiție necesară pentru stabilirea situației

de fapt invocate de către reclamant acțiunea în mod corect a fost respinsă,

instanța de fond apreciază că statuările din actul administrativ atacat nu au

fost combătute cu nici un mijloc de probă din care să rezulte că situația sa se

încadrează în art. 1 din O.G. nr. 105/1999.

Așa

fiind, cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost

refugiat și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive

etnice, în mod corect, instanța de fond, a dispus respingerea acțiunii ca

nefondată.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul P.V. împotriva Sentinței civile nr. 813 din 2

noiembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2013.

Procesat

de GGC - AM