ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 86/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal din 18 februarie

2013, reclamantul R.G. a formulat contestație împotriva Hotărârii nr. 30530 din

23 ianuarie 2012 emisă de Comisia pentru Aplicarea Prevederilor Legii nr.

189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Cluj, solicitând anularea ei și

recunoașterea calității de beneficiar al acestei legi.

Pârâta Casa Județeană

de Pensii Cluj a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității și

solicitând respingerea acțiunii și menținerea actului administrativ atacat.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința civilă

nr. 200 din 14 martie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal a admis excepția invocată și, în consecință,

a respins ca tardivă acțiunea în contencios administrativ formulată de

reclamantul R.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, faptul că hotărârea

atacată a fost comunicată reclamantului cu confirmare de primire la data de 21

decembrie 2012, iar acțiunea a fost formulată la data de 18 februarie 2013, cu

încălcarea termenului de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, prevăzut

de art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000, care are caracterul unui termen de

decădere.

Recursul

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul R.G., solicitând în principal admiterea

recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea cererii cu consecința

acordării drepturilor de refugiat.

În subsidiar, a

solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei

spre rejudecare, în vederea administrării probei testimoniale.

În motivarea recursului

declarat a arătat, în esență, că instanța de fond a încălcat prevederile art. 7

alin. (7) din Legea nr. 554/2004, care reglementează un termen de prescripție

de 6 luni și s-a orientat după art. 7 pct. 4 din Legea nr. 189/2000 care se

referă la termenul de 30 de zile.

Considerentele și

soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de

materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică

adecvată.

Potrivit art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940

până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Legiuitorul a urmărit

să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele

și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Din conținutul

textului de lege menționat rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada

precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele

care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care

au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca

de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut

de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Așa cum rezultă din

actele și lucrările dosarului, în cauză, prin Hotărârea nr. 30530 din 23

ianuarie 2012 i s-a respins reclamantului cererea privind stabilirea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, iar prin cererea depusă la data de

18 februarie 2013 reclamantul a contestat hotărârea și a solicitat obligarea

pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În conformitate cu

dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise

în temeiul acestei legi persoana interesată poate face contestație la curtea de

apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii

contenciosului administrativ.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 30530 din 23 ianuarie 2012,

de respingere a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, modificată, emisă

de pârâtă, a fost comunicată reclamantului la data de 21 decembrie 2012, iar acesta

din urmă a formulat contestație împotriva acestei hotărâri la data de 18

februarie 2013, depășind termenul de 30 de zile prevăzut de lege.

Înalta Curte reține

că dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000 sus-menționate au

caracter imperativ, în sensul că nerespectarea termenului prevăzut expres are

ca efect decăderea din drepturi.

De altfel, prin

Decizia nr. XXXII din 16 aprilie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție, s-a statuat că hotărârea Comisiei pentru aplicarea

Ordonanței Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 189/2000, poate fi contestată la instanța de contencios administrativ

competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Așa fiind, Înalta

Curte constată că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligațiile

procedurale prevăzute de lege în termenul arătat, instanța de fond în mod

corect procedând la admiterea excepției tardivității formulării acțiunii și

respingerea acesteia în consecință.

Prin urmare, se

constată că instanța de fond a procedat în mod întemeiat, în baza dispozițiilor

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., la examinarea cu prioritate a excepției

tardivității introducerii acțiunii reclamantului, invocată de pârâtă și la

admiterea acestei excepții, cu consecința respingerii acțiunii ca tardiv

introdusă, nemaifiind necesară luarea în discuție și analizarea aspectelor

referitoare la nelegalitatea actului atacat.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de R.G. împotriva Sentinței nr. 200 din 14 martie 2013 a Curții de

Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 ianuarie 2014.

Procesat de GGC - CL