ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 439/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul B.D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii 221/2009, să constate caracterul politic al condamnării autorului, său B.N., la o măsură administrativă începând cu data de 02 iulie 1959 și până la data de 02 iulie 1961 în baza Ordinului Ministrului Afacerilor Interne al Republicii Populare Române nr. 10052 din 20 iulie 1959 și să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri civile în cuantum de 100 000 Euro reprezentând prejudiciul moral suferit.

Prin sentința civilă 357 din 22 octombrie 2010, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 10 000 euro daune morale către reclamant. Tribunalul a reținut că tatăl reclamantului a fost deținut într-un lagăr de muncă pe o perioada de 24 luni, între 2 iulie 1959 și 2 iulie 1961, în baza Ordinului Ministrului Afacerilor Interne al Republicii Populare Române nr. 10052 din 20 iulie 1959. Din Referatul nr. 772630 din 20 mai 1961 întocmit de Ministerul Afacerilor Interne rezultă că autorul reclamantului „a fost semnalat cu activitate împotriva transformării socialiste a agriculturii”, motiv pentru care, prin Ordinul nr. 10052/1959, i s-a fixat loc de muncă pe o perioadă de 24 luni.

S-a reținut că, din cauza condițiilor la care a fost supus în perioada de detenție, tatăl reclamantului a decedat la data de 19 ianuarie 1969 și, de asemenea, mama sa a avut mult de suferit pe perioada detenției soțului său, îmbolnăvindu-se grav și decedând când reclamantul avea vârsta de 7 ani. Tribunalul a apreciat că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, rămânând orfan de ambii părinți de la vârsta de 12 ani, neavând veniturile necesare să-și continue cursurile școlare, iar acordarea unor despăgubiri cu titlu de daune morale acoperă doar o parte din suferința la care a fost supus în aceea perioadă. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul B.D. și pârâtul Statul Român. Prin decizia civilă nr. 73 din 07 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de reclamant, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința apelată în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: La data promovării acțiunii erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2001 care dădeau posibilitatea persoanelor condamnate politic sau persoanelor cărora li s-a aplicat o măsură administrativă cu caracter politic în regimul comunist să solicite acordarea de despăgubiri morale pentru prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul de drept al cererii în justiție. Dispoziții legale arătate au fost declarate neconstituționale prin decizia 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.

La data soluționării apelurilor de față, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispozițiile legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistența normei juridice. În condițiile stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea 47/1992 și art. 147 alin. (4) din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești, și are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în viitor.

Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul B.D. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.: La momentul formulării cererii de chemare în judecată erau incidente dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, astfel că litigiul trebuia soluționat sub imperiul legii vechi, justificându-se acordarea daunelor morale solicitate. La aprecierea cuantumului daunelor morale trebuiau avute în vedere, pe lângă traumele fizice din timpul detenției autorului reclamantului și traumele psihice, respectiv umilințele și lipsurile materiale la care a fost supus tatăl reclamantului și restul membrilor familiei sale, ulterior eliberării.

În perioada de detenție, tatăl reclamantului s-a îmbolnăvit grav din cauza muncii forțate excesive și a condițiilor de detenție, iar la câțiva ani după punerea sa în libertate, a decedat. Mama reclamantului a avut mult de suferit, atât din punct de vedere material, fizic și moral, îmbolnăvindu-se grav, iar când reclamantul avea vârsta de 7 ani, a decedat. Rămas orfan de ambii părinți la 12 ani, principala grijă a reclamantului a fost să supraviețuiască, neavând veniturile necesare să continue școala. Mereu a fost catalogat drept fiul unui contrarevoluționar și a fost supus unor restricții și umilințe pe care nu le merita. Se solicită admiterea recursului și acordarea în totalitate a daunelor morale solicitate.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: Prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de Apel Galați și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.

Înalta Curte a reținut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010) Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Intrarea în vigoare a Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști condamnați politic).

Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1 din Protocolul nr. 1. Prin urmare, efectele deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of. Potrivit art. 330 pct. 7 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1. Cum decizia în interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost publicată în M. Of. nr. 761/15 noiembrie 2010. La acea dată, în prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă.

Prin urmare, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față. Față de dezlegarea cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în timp ale deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de prevederile art. 330 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii.

Aplicarea dispozițiilor art. 329-330 7 C. proc. civ.. nu înseamnă încălcarea principiului egalității părților în fața justiției deoarece prin pronunțarea unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui tratament juridic egal al părților. Față de considerentele expuse, care confirmă decizia instanței de apel, Înalta Curte nu va mai analiza acele critici care vizează criteriile de stabilire a cuantumului daunelor morale ce puteau fi acordate în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009. Controlul judiciar de legalitate nu va fi exercitat nici din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., deoarece, deși recurentul indică în cuprinsul motivelor de recurs acest caz de modificare a deciziei, niciuna din criticile formulate nu se circumscrie acestor dispoziții legale. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei civile nr. 73 din 07 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2012.