ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 439/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19

aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Gorj, reclamantul B.D. a chemat în judecată

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Gorj și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o

va pronunța, în temeiul Legii 221/2009, să constate caracterul politic al

condamnării autorului, său B.N., la o măsură administrativă începând cu data de

02 iulie 1959 și până la data de 02 iulie 1961 în baza Ordinului Ministrului

Afacerilor Interne al Republicii Populare Române nr. 10052 din 20 iulie 1959 și

să oblige pârâtul la plata unei despăgubiri civile în cuantum de 100 000 Euro

reprezentând prejudiciul moral suferit.

Prin sentința civilă

357 din 22 octombrie 2010, Tribunalul Gorj a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei

de 10 000 euro daune morale către reclamant.

Tribunalul a reținut

că tatăl reclamantului a fost deținut într-un lagăr de muncă pe o perioada de

24 luni, între 2 iulie 1959 și 2 iulie 1961, în baza Ordinului Ministrului

Afacerilor Interne al Republicii Populare Române nr. 10052 din 20 iulie 1959.

Din Referatul nr.

772630 din 20 mai 1961 întocmit de Ministerul Afacerilor Interne rezultă că

autorul reclamantului „a fost semnalat cu activitate împotriva transformării

socialiste a agriculturii”, motiv pentru care, prin Ordinul nr. 10052/1959, i

s-a fixat loc de muncă pe o perioadă de 24 luni.

S-a reținut că, din

cauza condițiilor la care a fost supus în perioada de detenție, tatăl

reclamantului a decedat la data de 19 ianuarie 1969 și, de asemenea, mama sa a

avut mult de suferit pe perioada detenției soțului său, îmbolnăvindu-se grav și

decedând când reclamantul avea vârsta de 7 ani.

Tribunalul a apreciat

că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, rămânând orfan de ambii părinți

de la vârsta de 12 ani, neavând veniturile necesare să-și continue cursurile

școlare, iar acordarea unor despăgubiri cu titlu de daune morale acoperă doar o

parte din suferința la care a fost supus în aceea perioadă.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamantul B.D. și pârâtul Statul Român.

Prin decizia civilă nr.

73 din 07 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de

reclamant, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat sentința apelată în

sensul că a respins acțiunea formulată de reclamant.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

La data promovării

acțiunii erau în vigoare dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

221/2001 care dădeau posibilitatea persoanelor condamnate politic sau

persoanelor cărora li s-a aplicat o măsură administrativă cu caracter politic

în regimul comunist să solicite acordarea de despăgubiri morale pentru

prejudiciul suferit, acest text constituind temeiul de drept al cererii în

justiție.

Dispoziții legale

arătate au fost declarate neconstituționale prin decizia 1358 din 21 octombrie 2010

a Curții Constituționale, publicată în M. Of. din 15 noiembrie 2010.

Potrivit art. 147

alin (1) din Constituție, decizia prin care o normă de drept a fost declarată

neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de la publicarea deciziei

în M. Of., iar pe durata acestui termen dispozițiile sunt suspendate de drept.

La data soluționării

apelurilor de față, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a

expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispozițiile

legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

221/2009 nu mai pot fi aplicate, suspendarea echivalând cu inexistența normei

juridice.

În condițiile

stabilite de art. 31 alin. (1) și (3) din Legea 47/1992 și art. 147 alin. (4)

din Constituție, decizia care a declarat neconstituțională o dispoziție legală

este definitivă și obligatorie, efectele sale se răsfrâng și în alte cauze, nu

numai în cauza în care a fost invocată excepția. Decizia este general

obligatorie, opozabilă erga omnes, inclusiv pentru instanțele judecătorești, și

are putere numai pentru viitor, ceea ce înseamnă că, după publicare, ea are efect

asupra cauzelor aflate în curs de soluționare sau care se vor soluționa în

viitor.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul B.D.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.:

La momentul

formulării cererii de chemare în judecată erau incidente dispozițiile art. 5

din Legea nr. 221/2009, astfel că litigiul trebuia soluționat sub imperiul

legii vechi, justificându-se acordarea daunelor morale solicitate.

La aprecierea

cuantumului daunelor morale trebuiau avute în vedere, pe lângă traumele fizice

din timpul detenției autorului reclamantului și traumele psihice, respectiv

umilințele și lipsurile materiale la care a fost supus tatăl reclamantului și

restul membrilor familiei sale, ulterior eliberării.

În perioada de

detenție, tatăl reclamantului s-a îmbolnăvit grav din cauza muncii forțate

excesive și a condițiilor de detenție, iar la câțiva ani după punerea sa în

libertate, a decedat. Mama reclamantului a avut mult de suferit, atât din punct

de vedere material, fizic și moral, îmbolnăvindu-se grav, iar când reclamantul

avea vârsta de 7 ani, a decedat.

Rămas orfan de ambii

părinți la 12 ani, principala grijă a reclamantului a fost să supraviețuiască,

neavând veniturile necesare să continue școala. Mereu a fost catalogat drept

fiul unui contrarevoluționar și a fost supus unor restricții și umilințe pe

care nu le merita.

Se solicită admiterea

recursului și acordarea în totalitate a daunelor morale solicitate.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele

considerente:

Prin decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011 publicată în M. Of., Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011,

Înalta Curte a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de

conducere al Curții de Apel București și Colegiul de conducere al Curții de

Apel Galați și a stabilit că, urmare a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010

și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru

cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de

contencios constituțional în M. Of.

Înalta Curte a

reținut că prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21

octombrie 2010 (publicate în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010)

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 5 alin. 1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Intrarea în vigoare a

Legii nr. 221/2009 a dat naștere unor raporturi juridice în conținutul cărora

intră drepturi de creanță în favoarea anumitor categorii de persoane (foști

condamnați politic). Nu este vorba de drepturi născute direct, în temeiul

legii, în patrimoniul persoanelor, ci de drepturi care trebuie stabilite de

instanță, hotărârea pronunțată urmând să aibă efecte constitutive, astfel

încât, dacă la momentul adoptării deciziei de neconstituționalitate nu exista o

astfel de statuare, cel puțin definitivă, din partea instanței de judecată, nu

se poate spune că partea beneficia de un bun care să intre sub protecția art. 1

din Protocolul nr. 1.

Prin urmare, efectele

deciziilor nr. 1358 din 21 octombrie 2010 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale

Curții Constituționale nu pot fi ignorate și ele trebuie să își găsească

aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în curs de desfășurare.

În consecință, urmare

a deciziilor Curții Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010,

dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în M. Of.

Potrivit art. 330

pct. 7 C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept în soluționarea unui

recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data

publicării deciziei în M. Of. al României, Partea 1.

Cum decizia în

interesul legii nr. 12 din 19 septembrie 20011 a fost publicată în M. Of.,

Partea I nr. 789 din 07 noiembrie 2011, în baza textului de lege menționat

anterior, ea a devenit obligatorie la această dată și urmează a fi avută în

vedere în soluționarea prezentului litigiu.

Înalta Curte constată

că decizia Curții Constituționale nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 prin care

instanța de control constituțional a admis excepția de neconstituționalitate și

a constatat că prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu

modificările și completările ulterioare, sunt neconstituționale, a fost

publicată în M. Of. nr. 761/15 noiembrie 2010.

La acea dată, în

prezentul litigiu nu se pronunțase o hotărâre judecătorească definitivă. Prin

urmare, în aplicarea deciziei în interesul Legii nr. 12/2011, dispozițiile art.

5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pe care

reclamantul și-a întemeiat pretențiile deduse judecății, nu mai puteau

constitui temei juridic pentru soluționarea cauzei de față.

Față de dezlegarea

cuprinsă în decizia în interesul Legii nr. 12/2011 referitoare la efectele în

timp ale deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și de

prevederile art. 330 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge

susținerile formulate prin motivele de recurs vizând nelegalitatea hotărârii recurate

pentru neaplicarea legii în vigoare la momentul introducerii acțiunii.

Aplicarea

dispozițiilor art. 329-330

7

C. proc. civ.. nu înseamnă încălcarea

principiului egalității părților în fața justiției deoarece prin pronunțarea

unei decizii în interesul legii se asigură interpretarea și aplicarea unitară a

legii de către toate instanțele judecătorești tocmai în scopul obținerii unui

tratament juridic egal al părților.

Față de

considerentele expuse, care confirmă decizia instanței de apel, Înalta Curte nu

va mai analiza acele critici care vizează criteriile de stabilire a cuantumului

daunelor morale ce puteau fi acordate în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea 221/2009.

Controlul judiciar de

legalitate nu va fi exercitat nici din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

deoarece, deși recurentul indică în cuprinsul motivelor de recurs acest caz de

modificare a deciziei, niciuna din criticile formulate nu se circumscrie

acestor dispoziții legale.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul B.D. împotriva deciziei civile nr. 73 din 07

februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2012.