ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1114/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 29 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantul K.S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., să constate caracterul politic al condamnării penale dispuse prin sentința nr. 126 din 10 mai 1958, pronunțată de Tribunalul Militar Cluj, prin care mama sa, K.M., a fost condamnată la 17 ani muncă silnică, 8 ani degradare civică și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 209 pct. 1 C. pen. (în vigoare la acea dată), precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a mamei sale.

Prin sentința civilă nr. 3394 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Harghita a admis cererea formulată de reclamant și, în consecință, a constatat caracterul politic al condamnării penale a mamei reclamantului, numita K.M. și a obligat pârâtul Statul Român, prin M.F.P. la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea mamei sale. Pentru a dispune astfel, Tribunalul Harghita a reținut că mama reclamantului a suferit o condamnare penală cu caracter politic și, în conformitate cu art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, așa cum a fost modificată de O.U.G. nr. 62/2010, reclamantul este îndreptățit la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 5.000 euro.

Apelul declarat de D.G.F.P. Harghita, în calitatea sa de reprezentant al M.F.P., pentru Statul Român, a fost admis prin decizia nr. 31/ A din 09 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie și a fost schimbată în parte hotărârea primei instanțe, în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri și menținerii, ca legale, a celorlalte dispoziții. În motivarea deciziei, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Soluția pronunțată de prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010, însă norma legală menționată a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Curtea de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituția României și ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of. dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, prevederea legală declarată neconstituțională, este suspendată de drept.

Termenul de 45 de zile anterior menționat era expirat la data soluționării prezentului apel, iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea normei declarate neconstituționale, astfel că instanța este obligată să constate că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate în cauză, deoarece conform prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile prin care s-a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt definitive și general obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng și asupra altor cauze decât cea în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

De altfel, cu referire la caracterul și obligativitatea unor astfel de decizii, s-a pronunțat chiar Curtea Constituțională (prin deciziile nr. 169 din 2 noiembrie 1999 și nr. 186 din 18 noiembrie 1999), statuând că prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept, cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice, încetându-i de drept efectele pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României. Mai mult, nici în situația în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea dispoziției legale declarate neconstituționale sau ar depăși termenul de 45 de zile, decizia Curții Constituționale nu și-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă, acestea se produc în continuare.

Instanța de apel a constatat că dispozițiile legale invocate de reclamant în susținerea acțiunii și aplicate ca atare de către prima instanță în soluționarea acesteia, sub aspectul admiterii cererii privind acordarea de daune morale, nu mai pot fi reținute ca temei juridic al unei astfel de pretenții, împrejurare ce atrage netemeinicia respectivei solicitări, astfel cum aceasta a fost întemeiată în drept. Totodată, curtea de apel a apreciat că însăși recunoașterea caracterului politic al condamnării penale dispuse împotriva antecesorului reclamantului este de natură a reprezenta, în planul percepției subiective a acestora, o acoperire parțială a prejudiciului moral invocat, dată fiind și atenuarea în timp, respectiv de la momentul producerii lor, a suferințelor morale resimțite.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul K.S., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârât ca nefondat. În motivarea recursului, reclamantul critică decizia instanței de apel pe considerentul greșitei respingeri a acțiunii, susținând că s-a făcut o eronată apreciere a conținutului probelor, precum și a temeiurilor de drept pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată, ceea ce constituie motive de recurs în cadrul căruia să se reexamineze cauza și să se pronunțe o hotărâre temeinică și legală. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional, aceasta fiind o aplicare, în materia controlului constituționalității legilor, a principiului general al neretroactivității legilor.

Altfel spus, deși încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of. Ca atare, numai până la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.

În acest context, nu se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituțional, prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010. Or, în speță, decizia din apel a fost pronunțată la 17 februarie 2011, dată la care, urmare declarării neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această neconformitate, norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei, nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.

În consecință, la momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea invoca existența unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare. Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs, ultraactivitatea unui text de lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală, a fost de altfel definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea prevăzută de art. 330 6 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I-a a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene, nu i le legitimează”. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul K.S. împotriva deciziei nr. 31/ A din 09 februarie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.