ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1114/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 29 decembrie 2009 pe rolul Tribunalului Harghita,

reclamantul K.S. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român, prin M.F.P., să constate caracterul politic al condamnării penale

dispuse prin sentința nr. 126 din 10 mai 1958, pronunțată de Tribunalul Militar

Cluj, prin care mama sa, K.M., a fost condamnată la 17 ani muncă silnică, 8 ani

degradare civică și confiscarea totală a averii pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute și pedepsite de art. 209 pct. 1 C. pen. (în vigoare la acea dată),

precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 5000 euro cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea politică a mamei

sale.

Prin sentința civilă

nr. 3394 din 26 octombrie 2010, Tribunalul Harghita a admis cererea formulată

de reclamant și, în consecință, a constatat caracterul politic al condamnării

penale a mamei reclamantului, numita K.M. și a obligat pârâtul Statul Român,

prin M.F.P. la plata către reclamant a sumei de 5.000 euro, cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea mamei sale.

Pentru a dispune

astfel, Tribunalul Harghita a reținut că mama reclamantului a suferit o

condamnare penală cu caracter politic și, în conformitate cu art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009, așa cum a fost modificată de O.U.G. nr.

62/2010, reclamantul este îndreptățit la despăgubiri pentru daune morale în

cuantum de 5.000 euro.

Apelul declarat de

D.G.F.P. Harghita, în calitatea sa de reprezentant al M.F.P., pentru Statul

Român, a fost admis prin decizia nr. 31/ A din 09 februarie 2011 a Curții de

Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori

și de familie și a fost schimbată în parte hotărârea primei instanțe, în sensul

respingerii capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri și menținerii,

ca legale, a celorlalte dispoziții.

În motivarea

deciziei, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Soluția pronunțată de

prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009, astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010,

însă norma legală menționată a fost declarată neconstituțională prin Decizia

nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Curtea de apel a reținut

că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituția României și ale

art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care o normă de drept a

fost declarată neconstituțională își încetează efectele juridice la 45 de zile

de la publicarea deciziei în M. Of. dacă, în acest interval, Parlamentul sau

Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, prevederea legală

declarată neconstituțională, este suspendată de drept.

Termenul de 45 de

zile anterior menționat era expirat la data soluționării prezentului apel, iar

legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea normei declarate

neconstituționale, astfel că instanța este obligată să constate că dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate în

cauză, deoarece conform prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și

ale art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile prin care s-a declarat

neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt definitive și general

obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng și asupra altor cauze

decât cea în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

De altfel, cu

referire la caracterul și obligativitatea unor astfel de decizii, s-a pronunțat

chiar Curtea Constituțională (prin deciziile nr. 169 din 2 noiembrie 1999 și

nr. 186 din 18 noiembrie 1999), statuând că prevederea normativă a cărei

neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un

subiect de drept, cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice,

încetându-i de drept efectele pentru viitor, respectiv de la data publicării

deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României. Mai mult, nici în

situația în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea

dispoziției legale declarate neconstituționale sau ar depăși termenul de 45 de

zile, decizia Curții Constituționale nu și-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă,

acestea se produc în continuare.

Instanța de apel a

constatat că dispozițiile legale invocate de reclamant în susținerea acțiunii

și aplicate ca atare de către prima instanță în soluționarea acesteia, sub

aspectul admiterii cererii privind acordarea de daune morale, nu mai pot fi

reținute ca temei juridic al unei astfel de pretenții, împrejurare ce atrage

netemeinicia respectivei solicitări, astfel cum aceasta a fost întemeiată în

drept.

Totodată, curtea de

apel a apreciat că însăși recunoașterea caracterului politic al condamnării

penale dispuse împotriva antecesorului reclamantului este de natură a

reprezenta, în planul percepției subiective a acestora, o acoperire parțială a

prejudiciului moral invocat, dată fiind și atenuarea în timp, respectiv de la

momentul producerii lor, a suferințelor morale resimțite.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul K.S., invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând

modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârât

ca nefondat.

În motivarea

recursului, reclamantul critică decizia instanței de apel pe considerentul

greșitei respingeri a acțiunii, susținând că s-a făcut o eronată apreciere a

conținutului probelor, precum și a temeiurilor de drept pe care s-a întemeiat

cererea de chemare în judecată, ceea ce constituie motive de recurs în cadrul

căruia să se reexamineze cauza și să se pronunțe o hotărâre temeinică și

legală.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 147

alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică

în M. Of. al României iar de la data publicării sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor.

Corelativ, art. 11 alin.

(3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții

Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Este stabilit astfel,

fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios

constituțional, aceasta fiind o aplicare, în materia controlului

constituționalității legilor, a principiului general al neretroactivității

legilor.

Altfel spus, deși

încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că

legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării

neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate

retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data

publicării deciziei în M. Of.

Ca atare, numai până

la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și

aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația

unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula

tempus regit actum.

În acest context, nu

se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului

judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește

efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia

ca neconstituțional, prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României,

la 15 noiembrie 2010.

Or, în speță, decizia

din apel a fost pronunțată la 17 februarie 2011, dată la care, urmare

declarării neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M.

Of. a deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această

neconformitate, norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei,

nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea

considera că ultraactivează.

În consecință, la

momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se

pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul

pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea

invoca existența unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în

cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în

executare.

Problema de drept la

care se face trimitere prin prezentul recurs, ultraactivitatea unui text de

lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care

se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală, a fost de altfel

definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea

prevăzută de art. 330

6

alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a

fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I-a a

statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept

inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta

„nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o

depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele

convenționale europene, nu i le legitimează”.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul K.S. împotriva deciziei nr. 31/ A din 09

februarie 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2012.