ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3846/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 3550 din 3 noiembrie 2010, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.E.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita și, drept consecință: - a stabilit caracterul politic al condamnării la care a fost supus defunctul A.G., antecesorul reclamantei, în perioada 16 august 1952 - 24 iulie 1953, prin decizia nr. 23/1952 a Ministerului Securității Statului (M.S.S.); - a obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească pe seama reclamantei A.E.C., 16.500 euro, pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit prin condamnare; - a respins restul daunelor morale solicitate, până la concurența sumei de 30.000 de euro.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Harghita a reținut faptul că tatăl reclamantei a executat o pedeapsă privativă de libertate, în Penitenciarul U.M., în perioada 6 noiembrie 1952 - 24 iulie 1953, pentru faptul că a fost membru în Partidul Ardelean, fără însă să se arate temeiul juridic al condamnării, fiind ridicat de la domiciliu la data de 18 august 1952. După arestarea tatălui reclamantei, familia a ajuns într-o situație materială foarte grea, fiind nevoită să vândă o mare parte a bunurilor lor pentru a supraviețui. Instanță a reținut că arestarea pe care a suferit-o tatăl reclamantei are un caracter politic și, în conformitate cu art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, așa cum a fost modificată de O.U.G.

nr. 62/2010, reclamanta este îndreptățită la despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 16.500 euro. Împotriva acestei hotărâri judecătorești, a declarat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, în calitatea sa de reprezentant al Statului Român, solicitând instanței schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii promovate de reclamantă.

Examinând apelul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv al căii de atac, prin decizia nr. 53/ A din 03 mai 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a constatat că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerentele: Instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce reprezintă temeiul juridic al acțiunii, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. 1 din Constituția României și ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of.

dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, prevederea legală declarată neconstituțională, este suspendată de drept. Termenul de 45 de zile anterior menționat era expirat la data soluționării apelului, iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea normei declarate neconstituționale, astfel că instanța este obligată să constate că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate în cauză, deoarece conform prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile prin care s-a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt definitive și general obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng și asupra altor cauze decât cea în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

De altfel, cu referire la caracterul și obligativitatea unor astfel de decizii, s-a pronunțat chiar Curtea Constituțională (prin deciziile nr. 169 din 2 noiembrie 1999 și 186 din 18 noiembrie 1999), statuând că prevederea normativă a cărei neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un subiect de drept, cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice, încetându-i de drept efectele pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României. Mai mult, nici în situația în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea dispoziției legale declarate neconstituționale sau ar depăși termenul de 45 de zile, decizia Curții Constituționale nu și-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă, acestea se produc în continuare.

Având în vedere considerentele expuse, instanța de apel a constatat că dispozițiile legale invocate de reclamantă în susținerea acțiunii și aplicate ca atare de către prima instanță în soluționarea acesteia - sub aspectul admiterii cererii privind acordarea de daune morale, nu mai pot fi reținute ca temei juridic al unei astfel de pretenții, împrejurare ce atrage netemeinicia respectivei solicitări, astfel cum aceasta a fost întemeiată în drept. Pe de altă parte, Curtea apreciază că însăși recunoașterea caracterului politic al condamnării dispuse împotriva antecesorului reclamantei este de natură a reprezenta, în planul percepției subiective a acestora, o acoperire parțială a prejudiciului moral invocat, dată fiind și atenuarea în timp, respectiv de la momentul producerii lor, a suferințelor morale resimțite.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A.E.C., arătând faptul că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a intrat în vigoare la 15 noiembrie 2010, după pronunțarea sentinței de la fond, astfel că nu este aplicabilă, întrucât un act normativ nu poate avea efect retroactiv. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M. Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Corelativ, art. 11 alin. (3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții Constituționale se publică în M. Of.

al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Este stabilit astfel, fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional, aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituționalității legilor - a principiului general al neretroactivității legilor. Altfel spus, deși încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data publicării deciziei în M. Of. Ca atare, numai până la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula tempus regit actum.

În acest context, nu se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia ca neconstituțional - prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale - și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al României, la 15 noiembrie 2010. Or, în speță, decizia din apel a fost pronunțată la 03 mai 2011, dată la care - urmare declarării neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei, nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea considera că ultraactivează.

În consecință, la momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea invoca existența unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în executare. Problema de drept la care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea prevăzută de art. 330 6 alin. (1) C. proc.

civ., astfel cum acesta a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I - a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat, acesta „nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene, nu i le legitimează”. Având în vedere considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.E.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.E.C. împotriva deciziei nr. 53/ A din 03 mai 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 mai 2012.