ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3846/2012

Asupra cauzei de față,

constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 3550 din 3 noiembrie

2010, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.E.C.,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita și, drept

consecință:

- a stabilit

caracterul politic al condamnării la care a fost supus defunctul A.G.,

antecesorul reclamantei, în perioada 16 august 1952 - 24 iulie 1953, prin

decizia nr. 23/1952 a Ministerului Securității Statului (M.S.S.);

- a obligat pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească pe seama

reclamantei A.E.C., 16.500 euro, pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit

prin condamnare;

- a respins restul

daunelor morale solicitate, până la concurența sumei de 30.000 de euro.

Pentru a dispune

astfel, Tribunalul Harghita a reținut faptul că tatăl reclamantei a executat o

pedeapsă privativă de libertate, în Penitenciarul U.M., în perioada 6 noiembrie

1952 - 24 iulie 1953, pentru faptul că a fost membru în Partidul Ardelean, fără

însă să se arate temeiul juridic al condamnării, fiind ridicat de la domiciliu

la data de 18 august 1952. După arestarea tatălui reclamantei, familia a ajuns

într-o situație materială foarte grea, fiind nevoită să vândă o mare parte a

bunurilor lor pentru a supraviețui.

Instanță a reținut că

arestarea pe care a suferit-o tatăl reclamantei are un caracter politic și, în

conformitate cu art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, așa cum a fost

modificată de O.U.G. nr. 62/2010, reclamanta este îndreptățită la despăgubiri

pentru daune morale în cuantum de 16.500 euro.

Împotriva acestei

hotărâri judecătorești, a declarat apel Direcția Generală a Finanțelor Publice

Harghita, în calitatea sa de reprezentant al Statului Român, solicitând

instanței schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii

acțiunii promovate de reclamantă.

Examinând apelul

dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în

limitele caracterului devolutiv al căii de atac, prin decizia nr. 53/ A din 03

mai 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie a constatat că acesta este întemeiat, pentru următoarele

considerentele:

Instanța de apel a

reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, ce

reprezintă temeiul juridic al acțiunii, au fost declarate neconstituționale

prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 147 alin. 1 din Constituția României și ale art. 31 alin. (3)

din Legea nr. 47/1992, decizia prin care o normă de drept a fost declarată

neconstituțională își încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei în M. Of. dacă, în acest interval, Parlamentul sau

Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, prevederea legală

declarată neconstituțională, este suspendată de drept.

Termenul de 45 de

zile anterior menționat era expirat la data soluționării apelului, iar

legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea normei declarate

neconstituționale, astfel că instanța este obligată să constate că dispozițiile

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate în

cauză, deoarece conform prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și

ale art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile prin care s-a declarat

neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt definitive și general

obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng și asupra altor cauze

decât cea în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

De altfel, cu

referire la caracterul și obligativitatea unor astfel de decizii, s-a pronunțat

chiar Curtea Constituțională (prin deciziile nr. 169 din 2 noiembrie 1999 și

186 din 18 noiembrie 1999), statuând că prevederea normativă a cărei

neconstituționalitate a fost constatată nu mai poate fi aplicată de nici un

subiect de drept, cu atât mai puțin de autoritățile și instituțiile publice,

încetându-i de drept efectele pentru viitor, respectiv de la data publicării

deciziei Curții Constituționale în M. Of. al României. Mai mult, nici în

situația în care Parlamentul sau Guvernul nu ar interveni pentru modificarea

dispoziției legale declarate neconstituționale sau ar depăși termenul de 45 de

zile, decizia Curții Constituționale nu și-ar înceta efectele, ci, dimpotrivă,

acestea se produc în continuare.

Având în vedere

considerentele expuse, instanța de apel a constatat că dispozițiile legale

invocate de reclamantă în susținerea acțiunii și aplicate ca atare de către

prima instanță în soluționarea acesteia - sub aspectul admiterii cererii

privind acordarea de daune morale, nu mai pot fi reținute ca temei juridic al

unei astfel de pretenții, împrejurare ce atrage netemeinicia respectivei

solicitări, astfel cum aceasta a fost întemeiată în drept.

Pe de altă parte,

Curtea apreciază că însăși recunoașterea caracterului politic al condamnării

dispuse împotriva antecesorului reclamantei este de natură a reprezenta, în

planul percepției subiective a acestora, o acoperire parțială a prejudiciului

moral invocat, dată fiind și atenuarea în timp, respectiv de la momentul

producerii lor, a suferințelor morale resimțite.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamanta A.E.C., arătând faptul

că Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale a intrat în vigoare la 15 noiembrie 2010, după pronunțarea sentinței de la fond, astfel că

nu este aplicabilă, întrucât un act normativ nu poate avea efect retroactiv.

Recursul

se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce

succed.

Potrivit art. 147 alin.

(4) din legea fundamentală, deciziile Curții Constituționale se publică în M.

Of. al României, iar de la data publicării sunt general obligatorii și au

putere numai pentru viitor.

Corelativ, art. 11 alin.

(3) al Legii nr. 47/1992, republicată, „privind organizarea și funcționarea

Curții Constituționale” dispune că deciziile și hotărârile Curții

Constituționale se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii și

au putere numai pentru viitor.

Este stabilit astfel,

fără echivoc, efectul ex nunc al deciziilor instanței de contencios constituțional,

aceasta fiind o aplicare - în materia controlului constituționalității legilor

- a principiului general al neretroactivității legilor.

Altfel spus, deși

încă de la pronunțarea deciziei Curții Constituționale, este deja stabilit că

legiuitorul a încălcat norma constituțională, efectul constatării

neconformității textului incriminat cu legea fundamentală, nu poate

retroactiva, acesta producându-se doar pentru viitor, respectiv de la data

publicării deciziei în M. Of.

Ca atare, numai până

la această dată, prezumția de constituționalitate nu este înlăturată și

aplicarea legii nu este afectată, în condițiile în care nu ne aflăm în situația

unor acte juridice convenționale, ale căror efecte să fie guvernate de regula

tempus regit actum.

În acest context, nu

se poate susține că textul aflat în vigoare la data inițierii demersului

judiciar (art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009) își prelungește

efectele pe toată perioada derulării procesului, chiar după declararea acestuia

ca neconstituțional - prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale - și respectiv publicarea acestei decizii în M. Of. al

României, la 15 noiembrie 2010.

Or, în speță, decizia

din apel a fost pronunțată la 03 mai 2011, dată la care - urmare declarării

neconformității textului cu legea fundamentală și a publicării în M. Of. a

deciziei instanței de contencios constituțional care a constatat această

neconformitate - norma juridică pe care s-au întemeiat pretențiile reclamantei,

nu mai exista, și în lipsa unor dispoziții legale exprese, nici nu se putea

considera că ultraactivează.

În consecință, la

momentul la care instanța de apel, devoluând fondul, a fost chemată să se

pronunțe asupra pretențiilor formulate prin cererea introductivă, dreptul

pretins nu mai avea niciun fundament în legislația internă și nici nu se putea

invoca existența unui „bun” din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care în

cauză nu fusese pronunțată o hotărâre definitivă, susceptibilă de a fi pusă în

executare.

Problema de drept la

care se face trimitere prin prezentul recurs - ultraactivitatea unui text de

lege și după publicarea în M. Of. a deciziei Curții Constituționale prin care

se constată neconformitatea acestuia cu legea fundamentală - a fost de altfel

definitiv tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție care (în compunerea

prevăzută de art. 330

6

alin. (1) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost

modificat și completat prin Legea nr. 202/2010) prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 - publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Partea I -

a statuat că în situația în care judecătorul continuă să aplice o normă de

drept inexistentă din punct de vedere juridic, ale cărei efecte au încetat,

acesta „nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, pe

care și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici

normele convenționale europene, nu i le legitimează”.

Având în vedere

considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.E.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta A.E.C. împotriva deciziei nr. 53/ A din 03 mai 2011 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 mai 2012.