ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 130/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 07 mai 2010 pe rolul Tribunalului Harghita,

reclamantele L.E. și J.E.E.J. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Harghita, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o

va pronunța, în temeiul Legii 221/2009, să constate caracterul politic al

condamnării lui L.I., soțul, respectiv tatăl reclamantelor, și să oblige

pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 150.000 euro cu titlu de

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în perioada 10 iulie 1959 - 14

ianuarie 1963.

Prin sentința civilă nr. 3072 din 12

octombrie 2010, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea și, în

consecință:

- a constatat caracterul politic al

condamnării penale dispuse prin sentința penală nr. 386/16 septembrie 1959

pronunțată de Tribunalul Militar Cluj în Dosarul nr. 359/1959, prin care

numitul L.I. a fost condamnat la 7 ani închisoare corecțională și 4 ani

interdicție corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinei

sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 1 C. pen.;

- a obligat pe pârât să plătească

reclamantei L.E. suma de 5.000 euro și reclamantei J.E.E.J. suma de 2.500 euro,

cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a aplicării

măsurilor administrative cu caracter politic;

- a obligat pârâtul să plătească

reclamantelor cheltuieli de judecată în sumă de 1.600 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 221/2009, condamnarea aplicată soțului, respectiv tatălui

reclamantelor prin sentința penală menționată are de drept caracter politic și

că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeași lege,

acestea sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor acordate, cuantificate de reclamante la suma de 150.000 euro,

tribunalul a avut în vedere durata detenției, respectiv 10 iulie 1959 - 14

ianuarie 1963, reținând că efectele negative ale condamnării antecesorului

reclamantelor au fost resimțite în mod direct de acestea, pe de o parte pe plan

material, familia fiind lipsită de întreținătorul principal, iar pe de altă

parte din punct de vedere psihic, familia a fost expusă disprețului public.

De asemenea, s-a ținut cont de

prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel cum

acestea au fost modificate prin art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 62 din 30 iunie

2010.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, solicitând schimbarea în parte

a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii privind acordarea de

despăgubiri și exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr.

20/ A din 27 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în

parte sentința tribunalului, în sensul că, a respins cererea privind acordarea

de despăgubiri. Restul dispozițiilor din sentință au fost menținute.

La pronunțarea acestei decizii,

instanța de apel a ținut cont de faptul că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 221/2009, astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010,

au fost declarată neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010

a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010.

Instanța de apel a reținut că, potrivit

dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituția României și ale art. 31 alin.

(3) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care o normă de drept a fost declarată

neconstituțională își încetează efectele juridice la 45 de zile de la

publicarea deciziei în M. Of. dacă, în acest interval, Parlamentul sau

Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu

dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, prevederea legală

declarată neconstituțională, este suspendată de drept.

Având în vedere că termenul de 45 de

zile menționat era expirat la data soluționării apelului, iar legiuitorul nu a

intervenit pentru modificarea normei declarate neconstituționale, instanța de

apel a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

nu mai pot fi aplicate în cauză, deoarece conform prevederilor art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile

prin care s-a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt

definitive și general obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng

și asupra altor cauze decât cea în care s-a invocat excepția de

neconstituționalitate.

Instanța de apel a constatat că

dispozițiile legale invocate de reclamante în susținerea acțiunii și aplicate

ca atare de către prima instanță în soluționarea acesteia - sub aspectul

admiterii cererii privind acordarea de daune morale, nu mai pot fi reținute ca

temei juridic al unei astfel de pretenții, împrejurare ce atrage netemeinicia

respectivei solicitări.

Pe de altă parte, instanța de apel a

apreciat că însăși recunoașterea caracterului politic al condamnării penale

dispuse împotriva antecesorului reclamantelor este de natură a reprezenta, în

planul percepției subiective a acestora, o acoperire parțială a prejudiciului

moral invocat, dată fiind și atenuarea în timp, respectiv de la momentul

producerii lor, a suferințelor morale resimțite.

În ceea ce privește obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, instanța de

apel a constat că au fost respectate prevederile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., întrucât prin întâmpinarea depusă la dosar s-a solicitat respingerea

acțiunii, iar reclamantele au făcut dovada onorariului achitat apărătorului

ales.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de către reclamante, solicitând admiterea recursului,

modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtului și

menținerii ca temeinică și legală a sentinței tribunalului.

În motivarea recursului, recurentele

reclamante susțin că decizia recurată este nelegală întrucât instanța de apel

nu a respectat prevederile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 221/2009, modificată

prin O.U.G. nr. 62/2009.

Recurentele reclamante susțin că deși

prin decizia recurată instanța de apel a menținut dispozițiile privind

recunoașterea caracterului politic al condamnării, în mod nelegal a schimbat

sentința tribunalului și a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pe

motiv că a fost pronunțată de către Curtea Constituțională decizia nr. 1358 din

21 octombrie 2010. Arată că decizia Curții Constituționale nu este incidență în

speță, întrucât la data soluționării cauzei în primă instanță decizia

menționată nu fusese pronunțată, iar declararea neconstituționalității

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009, în temeiul cărora au

solicitat despăgubiri pe parcursul judecății, nu li se poate imputa.

Recursul este nefondat.

Criticile recurentelor reclamante

referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de

greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează

a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011.

Problema de drept care se pune în

speță nu este, deci, cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor

morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă

respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în

condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a

posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358

din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie

2010.

Potrivit art. 147 alin. (1) din

Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat

se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of.

al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor,

aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea

47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu

modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare,

constituțională, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui

text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru

viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor

care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această problemă de drept

a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de

înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a

stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte

juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în

Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja

pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, ca urmare a deciziei nr.

1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza

I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei

juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei

instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of.

nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu

se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv

la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune, deci, că fiind

promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se

întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem

în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate

după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o

situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident

noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea

definitivării sale.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art.

147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea

ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un

act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar

fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în

mod categoric.

Pe de altă parte, împrejurarea că

deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie

unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce

înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau

situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept

definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de

protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi

confirmat dreptul său.

Concluzionând, prin intervenția

instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție

de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat

democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se

poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale

cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al

coerenței și al stabilității juridice.

Pentru considerentele prezentate,

constatând că instanța de apel a pronunțat o soluție legală, Înalta Curte, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții L.E. și J.E.E.J., împotriva deciziei nr. 20/ A din 27 ianuarie

2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

13 ianuarie 2012.