ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 130/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2010 pe rolul Tribunalului Harghita, reclamantele L.E. și J.E.E.J. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în temeiul Legii 221/2009, să constate caracterul politic al condamnării lui L.I., soțul, respectiv tatăl reclamantelor, și să oblige pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 150.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit în perioada 10 iulie 1959 - 14 ianuarie 1963. Prin sentința civilă nr. 3072 din 12 octombrie 2010, Tribunalul Harghita a admis în parte acțiunea și, în consecință: - a constatat caracterul politic al condamnării penale dispuse prin sentința penală nr. 386/16 septembrie 1959 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj în Dosarul nr. 359/1959, prin care numitul L.I.

a fost condamnat la 7 ani închisoare corecțională și 4 ani interdicție corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 1 C. pen.; - a obligat pe pârât să plătească reclamantei L.E. suma de 5.000 euro și reclamantei J.E.E.J. suma de 2.500 euro, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a aplicării măsurilor administrative cu caracter politic; - a obligat pârâtul să plătească reclamantelor cheltuieli de judecată în sumă de 1.600 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, condamnarea aplicată soțului, respectiv tatălui reclamantelor prin sentința penală menționată are de drept caracter politic și că, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, acestea sunt îndreptățite la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, cuantificate de reclamante la suma de 150.000 euro, tribunalul a avut în vedere durata detenției, respectiv 10 iulie 1959 - 14 ianuarie 1963, reținând că efectele negative ale condamnării antecesorului reclamantelor au fost resimțite în mod direct de acestea, pe de o parte pe plan material, familia fiind lipsită de întreținătorul principal, iar pe de altă parte din punct de vedere psihic, familia a fost expusă disprețului public. De asemenea, s-a ținut cont de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) pct. 2 din Legea nr. 221/2009, astfel cum acestea au fost modificate prin art. 1 pct. 1 din O.U.G.

nr. 62 din 30 iunie 2010. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, solicitând schimbarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii privind acordarea de despăgubiri și exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecată. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia nr. 20/ A din 27 ianuarie 2011, a admis apelul declarat de pârât și a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că, a respins cererea privind acordarea de despăgubiri. Restul dispozițiilor din sentință au fost menținute.

La pronunțarea acestei decizii, instanța de apel a ținut cont de faptul că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum acestea au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2010, au fost declarată neconstituționale prin Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1) din Constituția României și ale art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, decizia prin care o normă de drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei în M. Of. dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, iar pe durata acestui termen, prevederea legală declarată neconstituțională, este suspendată de drept.

Având în vedere că termenul de 45 de zile menționat era expirat la data soluționării apelului, iar legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea normei declarate neconstituționale, instanța de apel a constatat că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate în cauză, deoarece conform prevederilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile prin care s-a declarat neconstituționalitatea unei dispoziții legale sunt definitive și general obligatorii, ceea ce înseamnă că efectele lor se răsfrâng și asupra altor cauze decât cea în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Instanța de apel a constatat că dispozițiile legale invocate de reclamante în susținerea acțiunii și aplicate ca atare de către prima instanță în soluționarea acesteia - sub aspectul admiterii cererii privind acordarea de daune morale, nu mai pot fi reținute ca temei juridic al unei astfel de pretenții, împrejurare ce atrage netemeinicia respectivei solicitări. Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat că însăși recunoașterea caracterului politic al condamnării penale dispuse împotriva antecesorului reclamantelor este de natură a reprezenta, în planul percepției subiective a acestora, o acoperire parțială a prejudiciului moral invocat, dată fiind și atenuarea în timp, respectiv de la momentul producerii lor, a suferințelor morale resimțite.

În ceea ce privește obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, instanța de apel a constat că au fost respectate prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin întâmpinarea depusă la dosar s-a solicitat respingerea acțiunii, iar reclamantele au făcut dovada onorariului achitat apărătorului ales. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către reclamante, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtului și menținerii ca temeinică și legală a sentinței tribunalului. În motivarea recursului, recurentele reclamante susțin că decizia recurată este nelegală întrucât instanța de apel nu a respectat prevederile art. 1 și art. 5 din Legea nr. 221/2009, modificată prin O.U.G.

nr. 62/2009. Recurentele reclamante susțin că deși prin decizia recurată instanța de apel a menținut dispozițiile privind recunoașterea caracterului politic al condamnării, în mod nelegal a schimbat sentința tribunalului și a respins cererea privind acordarea de despăgubiri pe motiv că a fost pronunțată de către Curtea Constituțională decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010. Arată că decizia Curții Constituționale nu este incidență în speță, întrucât la data soluționării cauzei în primă instanță decizia menționată nu fusese pronunțată, iar declararea neconstituționalității dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009, în temeiul cărora au solicitat despăgubiri pe parcursul judecății, nu li se poate imputa.

Recursul este nefondat. Criticile recurentelor reclamante referitoare la respingerea cererii de acordare a daunelor morale, față de greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea 221/2009 urmează a fi analizate din perspectiva Deciziei nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011. Problema de drept care se pune în speță nu este, deci, cea a îndreptățirii reclamantului la acordarea daunelor morale în condițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat cauzei supuse analizei, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, ca urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune, deci, că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantul nu era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul său. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficientă unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul aposteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru considerentele prezentate, constatând că instanța de apel a pronunțat o soluție legală, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții L.E. și J.E.E.J., împotriva deciziei nr. 20/ A din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 ianuarie 2012.