ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 480/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 480/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 894 sin 10 septembrie

2010, Tribunalul Covasna a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.H.A.

împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Covasna ;i ]n consecință:

- a constatat

caracterul politic de drept al condamnării tatălui reclamantei, A.N., ca urmare

a pronunțării sentinței penale nr. 371 din 08 septembrie 1959, prin care a fost

condamnat de către Tribunalul Militar Cluj la 18 ani de muncă silnică pentru

săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale;

- a obligat pe pârât

să plătească reclamantei suma de 3.000 euro, echivalent in lei la cursul BNR

din data plății, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de

tatăl său în urma condamnării mai sus arătate;

- a respins restul

pretențiilor;

- a obligat pe pârât

la plata în favoarea reclamantei a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată

În motivarea acestei

soluții, tribunalul a reținut că tatăl reclamantei, A.N., a fost condamnat la

18 ani de muncă silnică pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra

ordinii sociale, prin sentința penală nr. 371, pronunțată la data de 08

septembrie 1959 de către Tribunalul Militar Cluj.

Condamnarea autorului

reclamantei se încadrează în categoria condamnărilor politice de drept

prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, așa încât reclamanta este

îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul moral încercat de autorul său,

conform art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

La stabilirea

întinderii despăgubirii s-a avut în vedere perioada detenției (4 ani, 11 luni

și 15 zile), consecințele negative suportate, în plan fizic, psihic și social,

de autorul reclamantei ca urmare a condamnării (generate de regimul de

detenție, care a făcut ca la ieșirea din penitenciar să fie slăbit și depresiv,

precum și de faptul că familia sa, compusă din soție și doi copii minori, a

rămas fără nici un sprijin material, iar soția a fost forțată să divorțeze de

el și dată afară din învățământ), precum și drepturile de care acesta a

beneficiat în baza Decretului-lege nr. 118/1990 (luarea în calculul vechimii în

muncă a perioadei de detenție, încasarea indemnizației lunare de 990,85 lei

începând cu 1 aprilie 1990 și până la decesul intervenit la data de 25

octombrie 2007, în total suma de 209.069 lei).

Raportat la aceste

criterii, luând în considerare și plafonul maxim al despăgubirii, stabilit prin

OUG nr. 62/2010, precum și jurisprudența în materie a Curții europene a

drepturilor omului, tribunalul a apreciat că suma de 3.000 euro asigură o

reparație justă și echitabilă pentru prejudiciul moral cauzat autorului

reclamantei prin condamnarea cu caracter politic din perioada comunistă.

Prin decizia civilă nr.

157/ AP din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă și de pârât împotriva sentinței

susmenționate.

Pentru a respinge

apelul pârâtului, curtea a reținut următoarele:

În temeiul art. 5 din

Legea nr. 221/2009, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 62/2010,

legiuitorul a prevăzut acordarea de despăgubiri, stabilind imperativ că se

cuvin condamnaților cu caracter politic și moștenitorilor acestora (în speță,

reclamanta). Ceea ce este lăsat la latitudinea judecătorului este cuantumul

acestor despăgubiri de până la 5ooo euro, judecătorul ținând cont la stabilirea

întinderii despăgubirilor și de măsurile reparatorii deja acordate în baza

altor dispozițiile legale.

În speță, instanța de

fond a limitat corect despăgubirile ținând cont de modificările Legii nr. 221/2009

în vigoare la data pronunțării, iar prevederile art. 5 din Legea nr. 221/2009,

modificate prin OUG nr. 62/2010, nu au fost abrogate sau declarate

neconstituționale până la momentul pronunțării deciziei în apel (Decizia 1358

din 21 ianuarie 2010 a Curții Constituționale, care a constatat ca fiind

neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009

și care înlătură, de fapt, dreptul condamnatului cu caracter politic și al moștenitorului

de a mai beneficia de despăgubiri în condițiile Legii nr. 221/2009, nu era

publicată în Monitorul Oficial, fiind publicată în 15 noiembrie 2010, în

aceeași zi cu decizia nr. 1354/2010, prin care aceeași Curte Constituțională

constatase ca fiind neconstituțională plafonarea despăgubirilor conform art. 5

din Legea nr. 221/2009, modificat prin O.U.G. nr. 62/2010).

Așadar, la momentul

pronunțării asupra prezentelor apeluri, dreptul reclamantei de a primi despăgubiri

nu fusese constatat ca fiind reglementat de o prevedere legală

neconstituțională.

În raport cu

probatoriul administrat, nu poate fi înlăturată dispoziția sentinței de plată a

despăgubirilor către fiica defunctului ce a suferit o condamnare politică și a

executat parțial pedeapsa închisorii, deoarece a rezultat din probe (martori și

înscrisuri) că și familia condamnatului a suferit daune psihice, inclusiv

reclamanta.

Prejudiciul moral

produs acesteia nu a fost reparat, deoarece despăgubirile ce s-au acordat de

Statul Român în baza Decretului-lege nr. 118/1990 au fost achitate tatălui

reclamantei prin Casa Județeană de Pensii Harghita.

Prin urmare, instanța

de fond a aplicat corect dispozițiile art. 5 din Legea nr. 221/2009, modificată

prin O.U.G. nr. 62/2010, iar starea de fapt a fost corect stabilită.

Pentru a respinge

apelul reclamantei, curtea a reținut că suma pretinsă de aceasta cu titlu de

despăgubiri (150.000 lei) depășește cuantumul permis de lege, conform

dispozițiilor O.U.G. nr. 62/2010, în vigoare la momentul pronunțării sentinței,

deci nu are fundament juridic.

Nici solicitarea

apelantei-reclamante de a i se acorda măcar plafonul de 5.000 euro cu titlu de

despăgubiri nu este fondată, deoarece nu se aduc argumente noi care să schimbe

raționamentul juridic al instanței de fond cu privire la cuantificarea

despăgubirilor.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de ambele părți.

I. Recurentul - pârât

a invocat nelegalitatea soluției de acordare a daunelor morale pe temeiul art. 5

din Legea nr. 221/2009, întrucât acest temei legal nu mai subzistă, fiind

declarat neconstituțional (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea

acestui motiv, recurentul a arătat că la data pronunțării deciziei din apel

erau declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/ 2009.

Excepțiile de

neconstituționalitate ridicate au fost admise prin Decizia nr. 1358, publicată

în M. Of. al României, partea I nr. 716 din 15 noiembrie 2010, deci ulterior pronunțării

hotărârii recurate.

Având în vedere că

soluția instanței de apel nu este irevocabilă, iar deciziile Curții

Constituționale sunt general obligatorii, în cauză nu mai subzistă temeiul

legal invocat de reclamantă, respectiv art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Astfel, în

conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile

din legi constatate neconstituționale își încetează aplicabilitatea în termen

de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, cu condiția ca

în acest interval de timp Parlamentul să nu fi pus de acord prevederile

constatate neconstituționale cu prevederile constituționale, iar în intervalul

de timp de 45 de zile, prevederile constatate ca neconstituționale sunt

suspendate de drept.

II.

Recurenta-reclamantă a criticat soluția din apel sub aspectul cuantumului

daunelor morale acordate, solicitând mărirea acestui cuantum, pentru

următoarele motive:

Prin art. 1 și art. 3

din Legea nr. 221/2009 se definesc 2 categorii de măsuri abuzive luate de

regimul politic comunist care pot fi reparate, și anume condamnările cu

caracter politic - definite prin enumerare și trimitere expresă la

infracțiunile în baza cărora a fost pronunțată condamnarea - și măsuri

administrative cu caracter politic, iar modalitatea practică de reparare a

prejudiciului este stabilită prin art. 5 alin. (1) lit. a) pentru condamnările

politice.

Condamnările politice

au fost definite ca măsuri abuzive ale regimului comunist, vizează persoanele

care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar și care au

suferit prejudicii materiale și morale.

La stabilirea

cuantumului despăgubirilor, atât instanța de fond cât și de apel trebuia să se

aibă în vedere următoarele: perioada cât tatăl său a fost efectiv privat de

libertate - 6 ani din cei 18 ani de muncă silnică, pentru o infracțiune pe care

nu a comis-o; suferința psihică generată de începerea urmăririi penale, care a

atras după sine și confiscarea bunurilor mobile ale familiei, urmată de

condamnarea la 18 ani de muncă silnică; locul efectiv unde a executat pedeapsa;

regimul existent la locul de deținere și consecințele acestei condamnări asupra

comunității din care a făcut parte; faptul că i-a fost știrbită onoarea,

demnitatea și că prin această condamnare abuzivă toată familia a fost supusă unor

suferințe psihice si fizice; faptul că la data arestării soția condamnatului a

rămas fără nici un sprijin, cu doi copii minori, de 6 și respectiv 4 ani, că a

fost forțată să divorțeze și dată afară din învățământ, putând efectua numai

munci necalificate.

Recurenta susține că

raportat la impactul psihic suferit de defunctul său tată, de ea și de întreaga

familie, de consecințele negative create în plan familial și social și de

intensitatea cu care a fost percepută toată această condamnare, suma acordată

de instanță este una modică, chiar derizorie, luând în considerare sumele

acordate de alte instanțe.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

I. Cu privire la

recursul pârâtului:

Este adevărat că la

data judecării apelului, și anume 10 noiembrie 2010, era pronunțată decizia

Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, prin care au fost

declarate neconstituționale dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din

Legea nr. 221/2009, ce constituiau temeiul juridic al acordării daunelor morale

solicitate de reclamantă.

Contrar, însă,

susținerilor recurentului, cât timp această decizie a Curții Constituționale nu

era publicată la data judecării apelului (decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010

a fost publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010), în mod

legal curtea de apel nu a făcut aplicarea ei în cauză.

Astfel, potrivit art.

147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate

ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la

publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul

nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii

fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate

de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de

drept a fost dezlegată în recurs în interesul legii prin decizia nr. 12 din 19

septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011,

care este obligatorie pentru instanțe, în ceea ce privește problemele de drept

dezlegate, de la data publicării, conform art. 330

7

alin. (4) C.

proc. civ. S-a stabilit astfel, în recurs în interesul legii, că decizia nr. 1358/2010

a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de

judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care

la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

fiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Decizia definitivă a instanței de apel constituie un „bun” susceptibil de

protecția art. 1 din Protocolul 1, adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, iar eventuala respingere a acțiunii, prin reținerea direct

în recurs a lipsei temeiului de drept, ca efect al declarării

neconstituționalității, ar constitui o ingerință nejustificată în dreptul

reclamantei de a beneficia de protecția acestui bun.

În consecință,

urmează a se reține că hotărârea recurată a fost dată în baza unei dispoziții

legale care producea efecte juridice la momentul pronunțării acesteia, decizia

instanței de contencios constituțional fiind publicată ulterior soluționării

definitive a litigiului. Nefiind, așadar, îndeplinite condițiile cazului de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâtului apare

ca nefondat și va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

II. Cu privire la

recursul reclamantei:

Recurenta-reclamantă

contestă cuantumul daunelor morale stabilit la fond și menținut în apel,

susținând că acesta este mult prea mic în raport de prejudiciul moral suferit

de autorul său ca urmare a condamnării politice la care a fost supus, că nu

respectă criteriile legale și jurisprudențiale în materie și că nu asigură o

reparare integrală a prejudiciului moral în sensul art. 5 alin. (1) lit. a din

Legea nr. 221/2009.

În speță, instanța de

apel a reținut că reclamanta nu a adus argumente noi care să schimbe

raționamentul juridic al instanței de fond cu privire la cuantificarea

despăgubirilor, însușindu-și practic motivarea primei instanțe în ce privește

stabilirea cuantumului daunelor morale la suma de 3.000 euro.

Pe acest aspect, în

sentința de fond s-a reținut autorul reclamantei a fost condamnat politic la

pedeapsa de 18 ani muncă silnică, din care a executat 4 ani, 11 luni și 15

zile, că la ieșirea din penitenciar era slăbit și depresiv, că urmare a

condamnării, familia sa, compusă din soție și doi copii, a rămas fără nici un

sprijin material, că soția a fost forțată să divorțeze de el și dată afară din

învățământ, că pentru prejudiciul suferit prin condamnare a beneficiat de

drepturile stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, constând în

recunoașterea, ca vechime neîntreruptă în muncă, a perioadei de detenție și

plata, începând cu data de 1 aprilie 1990 și până la deces, a unei compensații

lunare de 990,85 lei, în total suma de 209.069 lei. Ținând seama de toate

aceste împrejurări, precum și de jurisprudența în materie a Curții europene a

drepturilor omului, instanța a apreciat că o reparație justă și integrală a

prejudiciului moral suferit de autorul reclamantei este asigurată prin

acordarea sumei de 3.000 euro.

Rezultă că, la

cuantificarea daunelor morale, instanțele de fond au avut în vedere

consecințele negative suferite de autorul reclamantei ca urmare a condamnării

din motive politice, durata pedepsei privative de libertate, dar și măsurile

reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990. De asemenea,

au avut în vedere și criteriul echității, în înțelesul recunoscut de

jurisprudența Curții europene a drepturilor omului, care este constantă în a

aprecia că persoanei vătămate trebuie să i se asigure o satisfacție echitabilă

pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, fără însă ca

despăgubirile acordate să reprezinte amenzi excesive pentru autorii

prejudiciului ori venituri nejustificate pentru victimă.

Pe cale de

consecință, din perspectiva criteriilor de evaluare a prejudiciului moral,

hotărârile pronunțate în cauză sunt date cu aplicarea corectă a legii, deoarece

se întemeiază pe criteriile legale prevăzute în acest scop de art. 5 alin. (1)

1

din Legea nr. 221/2009 (durata pedepsei privative de libertate, consecințele

negative produse în plan fizic, psihic și social, precum și măsurile

reparatorii deja acordate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990), dar și pe

criteriul echității, consacrat de doctrină și jurisprudență în materia

cuantificării daunelor morale.

Așa fiind, criticile

relative la acest aspect sunt neîntemeiate și nu pot ocaziona motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Totodată, este de

observat că, întrucât ține seama de toate criteriile aplicabile în materie,

reparația acordată în apel reclamantei pentru prejudiciul moral încercat de

autorul ei, ca urmare a condamnării politice la care a fost supus, este una

integrală, care răspunde scopului pentru care a fost recunoscut dreptul la

despăgubiri prin art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. De aceea,

nici criticile pe acest aspect nu sunt întemeiate și nu pot ocaziona, nici ele,

motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce privește

aprecierea, în concret, a cuantumului daunelor morale cuvenite

recurentei-reclamante pentru prejudiciul încercat de autorul ei, prin raportare

la criteriile aplicabile în materie, aceasta este o chestiune de fapt, care

pune în discuție temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate. Ca atare,

criticile în acest sens nu pot fi analizate în recurs, cale extraordinară de

atac care permite reformarea unei hotărâri exclusiv pentru motive de

nelegalitate, nu și de netemeinicie.

Față de

considerentele prezentate, recursul reclamantei apare ca nefondat și va fi

respins ca atare, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.H.A. și de pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Covasna, împotriva deciziei nr. 157/ AP din 10 noiembrie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2012.