Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.02.2005
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1395/2005

HOTĂRÂRE
23.02.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1395/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 636 din 5 august 2003, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul I.D. împotriva pârâților Inspectoratul de Poliției al Județului Hunedoara și Ministerul de Interne și pârâții au fost obligați să restituie reclamantului sumele reținute cu titlu de contribuție la asigurări de sănătate în procent de 7%, în perioada 1 martie 2000–30 noiembrie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare lună până la executarea hotărârii. S-a respins acțiunea reclamantului față de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. S-a respins ca fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții, care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 2359 din 17 noiembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în această cauză, considerând că au fost date cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. S-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea acțiunii introdusă de reclamant. La termenul de judecată din 23 februarie 2005, instanța a pus din oficiu în discuția părților excepția inadmisibilității recursului în anulare.

Curtea apreciază că excepția invocată este întemeiată. Calea extraordinară de atac a recursului în anulare a fost suprimată începând cu data de 29 august 2003, când prin art. I pct. 17 din O.U.G. nr. 58/2003 s-au abrogat prevederile art. 330-330 4 C. proc. civ., texte de lege care reglementau recursul în anulare, astfel la data rămânerii irevocabile a sentinței atacate, 17 noiembrie 2003, calea de atac a recursului în anulare nu mai era în vigoare, așadar recursul în anulare introdus împotriva hotărârilor menționate este inadmisibil și se va respinge pe acest temei.

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 2359 din 17 noiembrie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, și a sentinței nr. 636 din 5 august 2003 a Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-23
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1394/2005
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 602 din 8 iulie 2003, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul B.D. împ
ÎCCJ 2005-10-28
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8520/2005
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 598 din 8 iulie 2003 Tribunalul Hunedoara, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.P., împotriva pârâților Inspect
ÎCCJ 2003-10-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1879/2005
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința civilă nr. 614 din 22 iulie 2003, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții B.S.I., ș.a., împotriv
ÎCCJ 2005-01-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 59/2005
de sănătate. La data de 6 mai 2003 pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a chemat în garanție C.N.A.S. solicitând ca, în situația admiterii acțiunii principale, chemata în garanție să fie obligată la restituirea cuantumului de 25% din suma pretinsă,
ÎCCJ 2005-02-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 700/2005
prin dispozițiile legale invocate de reclamant nu se înlătură, direct sau indirect, obligația de a contribui la fondul asigurărilor sociale de sănătate. Pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat cerere de chemare în garanție a C.N.A.S. solicit
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă