ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8062/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8062/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță,

reclamanta S.C. G.I. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.I.C., ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se constate rezolvit de drept

antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 3 iunie 2008; să se dispună

repunerea părților în situația anterioară în sensul obligării pârâtei la plata

sumei de: 250.000 euro, reprezentând avansul achitat de către reclamantă la

data încheierii antecontractul de vânzare-cumpărare; daunelor interese constând

în suma de 15.000 euro plătită de către reclamantă pentru efectuarea documentației

PUZ, la care se adaugă dobânda legală aferentă ambelor sume.

Tribunalul Cluj, prin

Sentința civilă nr. 494 din 27 mai 2010 a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta S.C. G.I. S.R.L., împotriva pârâtei C.I.C., și, în consecință:

A constatat

rezoluțiunea de drept a antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data

de 03 iunie 2008 între părți;

A dispus repunerea

părților în situația anterioară și a fost obligată pârâta să restituie

reclamantei suma de 250.000 euro, reprezentând avansul pentru imobilul care a

făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, precum și dobânda legală

aferentă acestei sume începând cu data de 03 iulie 2009 și până la achitarea

integrală a sumei;

A respins ca

neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei

de 15.000 euro, reprezentând cheltuieli privind efectuarea documentației PUZ.

Totodată, a fost

obligată pârâta să achite reclamantei suma de 13.691,52 RON, cheltuielile de

judecată.

În justificarea

acestei soluții, prima instanță a reținut că prin antecontractul de

vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 03 iunie 2008,

pârâta C.I.C. s-a obligat să vândă reclamantei terenul intravilan în suprafață

de 11.900 mp situat în Brașov, tarlaua 153, parcela 1162/1/7, înscris în CF x

cu nr. cadastral y, pentru prețul de 1.368.500 euro. S-a stabilit că prețul

urmează să fie achitat astfel: 250.000 euro la data semnării antecontractului;

suma de 150.000 euro la data obținerii PUZ; 968.500 euro la data încheierii în

formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, acesta urmând să fie

încheiat în termen de 30 de zile calendaristice de la data obținerii PUZ pentru

imobil, cu condiția îndeplinirii tuturor condițiilor și termenelor impuse de

acesta.

S-a mai avut în

vedere că la art. 4 din antecontract, intitulat „condiții suspensive",

părțile s-au obligat să semneze contractul în formă autentică în 30 de zile

calendaristice după obținerea documentației PUZ, cu condiția îndeplinirii

tuturor condițiilor suspensive, printre care și aceea ca PUZ să fie aprobat de

autoritățile competente în maxim 90 de zile de la semnarea antecontractului,

cheltuielile pentru PUZ urmând să fie suportate în mod egal de ambele părți,

fără ca pârâta să poată fi obligată să plătească mai mult de 10.000 euro.

De asemenea, s-au

avut în vedere prevederile art. 6.3 din antecontract, unde părțile au stipulat

că în cazul în care PUZ nu este aprobat în termenul specificat la art. 4.1 lit.

b), reclamanta ar putea opta, la libera și exclusiva sa apreciere între: fie să

declare promisiunea desființată de drept fără îndeplinirea vreunei formalități

prealabile, urmând ca pârâta să-i restituie avansul primit (250.000 de euro) în

termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data la care promitentul cumpărător declară

desființată promisiunea; fie să prelungească termenul de încheiere a

contractului până la data la care se obține PUZ; fie să cumpere imobilul chiar

dacă PUZ nu a fost încă aprobat.

S-a mai reținut că,

prin Notificarea din data de 12 ianuarie 2009 reclamanta i-a comunicat pârâtei

că în temeiul art. 6.3 lit. i) din antecontract declară desființat de plin

drept acest act și i-a solicitat ca în termen de 3 zile să îi restituie avansul

plătit în cuantum de 250.000 euro, precum și suma de 15.000 euro plătită pentru

efectuarea documentației PUZ, având în vedere că până la data notificării

PUZ-ul pentru imobil nu a fost aprobat.

Raportat la

probatoriul administrat în cauză, prima instanță a reținut că antecontractul de

vânzare-cumpărare încheiat între părți este afectat de o condiție rezolutorie,

respectiv aceea ca PUZ-ul pentru teren să fie aprobat în maxim 90 de zile de la

semnarea antecontractului. Cu toate acestea, realizarea condiției rezolutorii

nu conduce automat la desființarea antecontractului, fiind necesar ca

reclamanta să declare promisiunea desființată, aceasta putând opta și pentru

prelungirea termenului de încheiere a contractului sau la cumpărarea imobilului

chiar dacă PUZ-ul nu a fost încă aprobat. Aceste aspecte reies din pactul

comisoriu de gradul IV inserat de părți, în temeiul căruia reclamanta este

îndreptățită să declare promisiunea desființată de drept fără îndeplinirea

vreunei formalități prealabile, urmând ca pârâta să-i restituie avansul primit

(250.000 de euro) în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data la care

reclamanta declară desființată promisiunea.

Referitor la

obligația de a efectua documentația în vederea realizării PUZ, instanța de fond

a reținut că, în antecontract nu s-a stabilit că sarcina revine vreuneia dintre

părți, acestea stabilind doar împărțirea cheltuielilor pentru PUZ în mod egal,

fără ca pârâta să poată fi obligată să plătească mai mult de 10.000 euro. Cu

toate acestea, prin întâmpinarea formulată pârâta a recunoscut faptul că

obligația de a depune diligențele în vederea obținerii PUZ aparținea ambelor

părți.

Astfel, instanța a

constatat că în cauză condiția rezolutorie s-a realizat, atât timp cât PUZ nu a

fost aprobat în termenul de 90 de zile de la încheierea antecontractului, iar

reclamanta a optat pentru declararea desființării antecontractului.

Totodată, instanța a

considerat ca fiind lipsită de relevanță pentru soluționarea cauzei culpa

vreuneia dintre părți pentru neaprobarea PUZ în termenul de 90 de zile, în

condițiile în care părțile contractante nu au stabilit în mod clar cui aparține

obligația de a efectua demersurile pentru această aprobare și nu au stabilit că

reclamanta poate solicita rezoluțiunea de drept a antecontractului, fără

îndeplinirea vreunei formalități prealabile, doar în cazul în care ea își

îndeplinește în mod corespunzător obligația de a face demersurile menționate

mai sus.

Referitor la capătul

de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 euro,

reprezentând cheltuieli privind efectuarea documentației PUZ, prima instanța a

constatat că reclamanta nu și-a probat în niciun mod aceste pretenții, în

conformitate cu dispozițiile art. 1169 C. civ., astfel încât a fost respins și

acest petit.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, în termen legal, pârâta, care a invocat pe cale de

excepție necompetența materială a Tribunalului Cluj să soluționeze litigiul în

primă instanță, solicitând desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei

spre rejudecare la Tribunalul Comercial Cluj, iar pe fond, a solicitat schimbarea

hotărârii și respingerea acțiunii.

Reclamanta a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Prin Decizia civilă

nr. 369/A din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de pârâta C.I.C.; a respins, ca nedovedită, cererea de acordare a

cheltuielilor de judecată în apel, formulată de intimata S.C. G.I. S.R.L. și a

dispus darea în debit a reclamantei S.C. G.I. S.R.L. cu suma de 1.961,2 RON,

reprezentând diferența de taxă judiciară de timbru aferentă judecării cauzei la

prima instanță.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Astfel, s-a reținut

cu privire la excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, invocată de

pârâtă ca motiv de apel, că nu este întemeiată întrucât simplul fapt că una din

părțile contractante este comerciant, nu atrage automat caracterul comercial al

tranzacției.

În acest sens, au

fost avute în vedere dispozițiile art. 3 pct. 1 - 20 C. com. care enumeră

faptele considerate de lege ca fiind de comerț, pct. 2 făcând referire expresă

la vânzările prezumate ca fiind comerciale: vânzările de produse, vânzările și

închirierile de mărfuri, în natură sau lucrate și vânzările de obligațiuni ale

statului sau alte titluri de credit circulând în comerț, când vor fi fost

cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere.

De asemenea s-a dat

eficiență dispozițiilor art. 4 C. com. care prevăd că se socotesc, afară de

cele enumerate la art. 3, fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni

ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu

rezultă din însuși actul.

Raportat la situația

din speță, din cuprinsul clauzelor antecontractului de vânzare-cumpărare, s-a

reținut că nu rezultă împrejurarea că reclamanta S.C. G.I. S.R.L. a

achiziționat terenul în scopul desfășurării unei activități comerciale sau în

scopul revânzării acestuia, în vederea obținerii unui profit, astfel încât, în

aceste condiții antecontractul își păstrează caracterul comun, cel civil.

S-a avut în vedere și

faptul că regula în materia antecontractului sau contractului de

vânzare-cumpărare este aceea că natura sa este civilă, eventuala natură

comercială trebuind să reiasă explicit, ceea ce în speță nu rezidă.

Pe fondul cauzei,

instanța de apel a constatat că în mod corect prima instanță a reținut că în

speță nu prezintă relevanță și, prin urmare, nu se impune a fi analizată nici

existența culpei în neobținerea PUZ în termen de 90 de zile de la încheierea

antecontractului și nici partea contractantă căreia i-ar reveni această culpă.

Art. 6.3 din

antecontract prevede că promitentul cumpărător poate să aleagă, în cazul în

care PUZ-ul nu este aprobat în termenul stipulat în antecontract, fie între

rezoluțiunea de drept a antecontractului cu consecința restituirii avansului de

către promitenta vânzătoare, fie între prelungirea termenului de încheiere a

contractului, până la data obținerii PUZ, fie să cumpere imobilul chiar dacă PUZ

nu a fost aprobat.

Față de această

clauză contractuală, supusă disp. art. 969 alin. (1) C. civ., atât timp cât

aceasta este valabilă, invocarea de către pârâtă a faptului că promitenta

cumpărătoare este cea care nu a întreprins demersurile necesare pentru

obținerea PUZ în termen de 90 de zile de la încheierea antecontractului, nu

este pertinentă în cauză.

S-a reținut că

singurul aspect relevant îl constituie faptul că în antecontract părțile de

comun acord au inserat o condiție rezolutorie care s-a împlinit, iar promitenta

cumpărătoare din cele trei alternative pe care le avea la dispoziție, a optat

pentru aceea de a declara rezoluționat de drept antecontractul, cu consecința

restituirii avansului încasat de către promitenta vânzătoare, pârâta apelantă.

Cu privire la

cheltuielile de judecată solicitate de către intimată, s-a reținut că acestea

nu au fost dovedite nici sub aspectul compunerii lor și nici sub cel al

întinderii lor, astfel încât în baza art. 1169 C. civ., au fost respinse, ca

nedovedite.

Întrucât la termenul

de judecată din 15 octombrie 2010 în sarcina reclamantei intimate s-a stabilit

obligația de a achita o diferență de taxă judiciară de timbru în sumă de 1961,2

RON, aferentă soluționării fondului cauzei, iar partea nu și-a îndeplinit această

obligație până la finalizarea dezbaterilor, în baza art. 20 alin. (5) din Legea

nr. 146/1997, art. 37 alin. (1) din Ordinul M.J. nr. 760/C/1999, reclamanta a

fost dată în debit cu această sumă.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta C.I.C., solicitând în principal casarea

hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente,

Tribunalului Comercial Cluj, iar în subsidiar modificarea hotărârii instanței

de apel în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii reclamantei.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei prin prisma dispozițiilor

art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ.

Astfel recurenta

susține că față de obiectul dedus judecății ce vizează un antecontract încheiat

între un comerciant și o persoană fizică, competența de soluționare revenea

Tribunalului Comercial ca primă instanță.

Ca atare, față de

natura comercială a litigiului, se impune casarea cu trimiterea cauzei spre

rejudecare instanței competentă material, Tribunalul Comercial Cluj.

O altă critică

vizează încălcarea dispozițiilor art. 1007, 1010 și 1014 C. civ., în condițiile

în care culpa rezolutorie prevăzută la art. 6.3 din contract este o condiție

mixtă și în condițiile în care reclamanta a fost cea care a determinat

împlinirea condiției prin neangajarea efectuării PUZ.

Astfel se susține că

obligația de a încheia contractul era afectată pentru ambele părți de condiția

suspensivă a aprobării PUZ la anumiți parametri.

În aceeași idee,

susține recurenta că în sarcina sa nefiind stabilită obligația de a contracta

realizarea PUZ-ului, nu poate fi sancționată exclusiv pentru nerealizarea ei.

Ca atare, susține

recurenta, instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art.

6.3 din antecontractul de vânzare-cumpărare ce în esență este de natură

comercială întrucât scopul cumpărării terenului a fost unul comercial și în

vederea exercitării obiectului de activitate.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor

art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Competența

jurisdicției comerciale nu intervine automat ori de câte ori una din părțile

litigante este o societate comercială, ci doar atunci când comercianții

săvârșesc fapte de comerț (obiective, subiective sau unilaterale).

Art. 4 C. com.

prevede când se socotesc, afară de acestea (art. 2 și 3 C. com.) ca fapte de

comerț, celelalte contracte sau obligațiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de

natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însăși actul respectiv.

Prezumția de

comercialitate este înlăturată dacă obligația este de natură civilă având un

caracter privat, deoarece actul prin structura și funcția sa esențială nu se

referă la activitatea comercială, rămânând civil indiferent de persoana care îl

săvârșește, precum și dacă necomercialitatea rezultă din însuși actul săvârșit

de comerciant în sensul că prin voința sa acesta imprimă actului caracterul

necomercial, străin caracterului său.

C. com. român

delimita domeniul său de aplicare, respectiv raporturile juridice supuse

jurisdicției comerciale, consacrând astfel un criteriu obiectiv (art. 3) și

unul subiectiv (art. 4).

Astfel în ipoteza

reglementată de art. 3 C. com., comercialitatea faptelor de comerț rezultă din

lege indiferent de persoana care le săvârșește, comerciant sau necomerciant, în

această categorie fiind menționată la pct. 1 și 2 și vânzarea-cumpărarea de

bunuri mobile.

După art. 4 C. com.

sunt considerate fapte de comerț toate obligațiunile comerciantului dacă nu

sunt de natură comercială, sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul

încheiat.

În cauză, însă,

promisiunea de vânzare-cumpărare, nu a vizat fondul de comerț al

comerciantului, societatea comercială, ca universalitate de bunuri corporale

sau incorporale ci obligația asumată de o persoană fizică de a vinde societății

în anumite condiții o suprafață de teren, ceea ce exclude încadrarea

raporturilor juridice astfel consimțite în categoria faptelor obiective de

comerț.

Astfel caracterizarea

unui litigiu ca fiind de natură civilă sau comercială trebuie făcută în raport

de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părți.

În speță,

antecontractul de vânzare-cumpărare nu se circumscrie raporturilor din sfera

comercialului, din acest contract neizvorând obligații comerciale.

Ca atare, din

perspectiva celor expuse și raportat la raporturile juridice dintre părți

stabilite în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, litigiul fiind de

natură civilă, și nu comercială, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3

C. proc. civ.

În ce privește

interpretarea clauzelor contractuale inclusiv cele rezultate din art. 4 și art.

6 pct 3, instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 969 și 977 C. civ.

Or, față de

dispozițiile legale evocate și de clauzele inserate în art. 6.3 din

antecontract, raportat și la art. 4.1 lit. b), instanța de apel și cea de fond

au făcut o legală interpretare și aplicare a legii, nefiind incidente nici

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de cele expuse

recursul fiind nefondat urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta C.I.C. împotriva Deciziei nr. 369/A din

17 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2011.