ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2889/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2889/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Ședința publică de la 30 mai 2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanții S.V.V.

și S.C. au chemat-o în judecată pe pârâta SC I.C. SRL, solicitând să o oblige

pe pârâtă la plata sumei de 30.000 Euro cu titlu de daune interese moratorii în

baza clauzei penale inserate în antecontractul de vânzare - cumpărare între

părți.

Au arătat în

acțiunea formulată că între reclamanți și pârâtă au fost încheiate două

antecontracte de vânzare - cumpărare având același obiect, respectiv

apartamentul cu o suprafață de 63 mp situat în blocul amplasat pe terenul

înscris în C.F. nr. 162010 Cluj-Napoca, cu nr. cadastral 6757/1/7 aflat în

edificare.

In ambele

contracte prețul convenit pentru vânzarea - cumpărarea apartamentului este

56.700 Euro, termenul de predare fiind septembrie 2008, fiind diferite

modalitățile și termenele de plată, primul antecontract neavând menționată

autorizația de construcție.

Întrucât

apartamentul nu a fost predat la termen, reclamanții au notificat-o pe pârâtă

în sensul clauzei penale prevăzute de punctul

VI,

care-l

sancționează pe vânzător cu achitarea către cumpărător a dublului sumei plătite

cu titlu de avans.

Tribunalul

Comercial Cluj, prin sentința comercială nr. 248/2011 din 20 ianuarie 2011 a

respins cererea formulată de reclamanți, obligându-i la plata către pârâtă a

sumei de 16.907,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre tribunalul a reținut că încheierea celui de-al doilea

antecontract la data de 23 august 2007 a determinat revocarea primului

antecontract încheiat între aceleași părți la 16 august 2007, având același

obiect și cauză, că în cel de-al doilea contract nu a fost stipulat un termen

limită până la care promitentul vânzător urma să încheie contractul de vânzare

- cumpărare, context în care clauza penală invocată de reclamanți nu a putut să

producă efecte, asupra acestei clauze neexprimându-și consimțământul. Cu atât

mai mult, în condițiile în care reclamanții au manifestat pasivitate

nesolicitând pârâtei predarea apartamentului la un anumit termen rezonabil

pentru îndeplinirea obligațiilor de edificare și predare în folosință nu sunt

îndreptățiți să solicite despăgubiri întrucât nu au făcut dovada prejudiciului

cauzat.

De asemenea,

instanța a mai reținut că reclamanții nu și-au îndeplinit propriile obligații,

respectiv plata primei de 5.760 Euro reprezentând preț, sumă neachitată nici în

urma încheierii în formă autentică a contractului de vânzare - cumpărare la

data de 21 decembrie 2009, fiind justificată invocarea de către pârâtă a

excepției de neexecutare a contractului, raportată la ansamblul probelor

administrate în cauză.

Apelul declarat

de reclamanți a fost admis de Curtea de Apel Cluj, secția a

II-

a civilă,

contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 178/2011 din 6

octombrie 2011, potrivit căreia a fost schimbată sentința primei instanțe în

sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 30.000 Euro și

la cheltuieli de judecată în sumă de 8.168,6 lei.

Instanța de apel

a apreciat că raportând situația de fapt la dispozițiile art. 969 alin. (2) C.

civ., nu există temei pentru revocarea primului contract, fiind exclusă și

varianta novației, conchizând că modificările aduse prin contractul încheiat la

23 august 2007 au reprezentat detalieri ale executării primului contract, care

nu au afectat manifestarea de voință exprimată de părți prin încheierea

primului contract din 16 august 2007, manifestarea de voință reală a părților

fiind aceea a păstrării clauzei penale, în raportul juridic din speță.

Interpretarea clauzelor contractuale și în special a clauzei penale s-a făcut

conform art. 1 din Legea nr. 193/2000 astfel că, pe cale de consecință, între

părți se poate opune cu succes clauza penală stipulată în antecontractul

încheiat la data de 16 august 2007.

De asemenea a

reținut eronata soluționare a excepției de neexecutare a contractului invocată

de pârâtă, apreciind că, dimpotrivă reclamanții erau cei îndreptățiți să invoce

excepția, deoarece obligația de plată a ultimei tranșe de bani a fost exigibilă

la data 29 octombrie 2009,

dată la care

pârâta a obținut certificatul de atestare a edificării construcției

echivalent

cu demararea contractuală, darea în folosință neproducându-se la epoca

stabilită de finalizare a construcției în septembrie 2008.

Apreciind că

transferul dreptului de proprietate asupra imobilului nu s-a realizat până în

luna septembrie 2008 instanța de apel a aplicat clauza penală prevăzută de cap.

VI din antecontract și în temeiul art. 969 coroborat cu art. 1073, art. 1075 -

1078 C. civ., a admis cererea de chemare în judecată, obligând-o pe pârâtă să

le plătească cu titlul de daune interese moratorii, în temeiul antecontractului

încheiat la 16 august 2007, dublul sumei plătite cu titlu de avans, respectiv

30.000 Euro, și cum pârâta a căzut în pretenții în cele două faze procesuale, a

obligat-o la

plata sumei de 13.296,88 lei cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

decizii pârâta SC I.C. SRL a declarat recurs, solicitând în temeiul art. 304

pct. 8, pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în

întregime a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în

judecată a intimaților reclamanți, cu cheltuieli de judecată.

Un prim motiv de

nelegalitate invocat este aplicarea greșită a legii, recurenta susținând că

instanța de apel greșit a reținut în sensul că, deși a fost încheiat cel de-al

doilea antecontract de vânzare - cumpărare, primul antecontract a rămas în

vigoare, producând efecte simultan, neobservând că încheierea celui de-al

doilea antecontract s-a realizat în condițiile exprimării unui nou consimțământ

al părților, având aceeași cauză și același obiect, însă în prezența unor

clauze noi, distincte de cele avute în vedere la data perfectării primului

antecontract și, chiar dacă s-ar presupune activarea clauzei penale, suma la

care ar fi putut fi obligată eventual la plată, este de 15.000 Euro și nu

30.000 Euro, cum greșit s-a pronunțat instanța de apel.

Aceasta, deoarece

clauza penală are în vedere daune reprezentând dublul avansului achitat, și cum

avansul a fost de 7.500 Euro, dublul avansului este de 15.000 Euro.

Recurenta a

susținut că prin încheierea celui de-al doilea antecontract a fost revocat

tacit primul antecontract, instanța de apel neținând cont de voință, reală și

comună a părților și de dispozițiile art. 983 C. civ. potrivit căruia când

există îndoială, clauzele se interpretează în favoarea celui care se obligă.

Prin cel de-al

doilea motiv de recurs recurenta a invocat nelegalitatea hotărârii atacate ca

urmare a respingerii excepției de neexecutare a contractului.

A susținut că

greșit s-a reținut că darea în folosință a imobilului o reprezintă certificatul

de atestare a edificării construcției, omițând să ia în considerare voința

reală a părților, care au înțeles prin darea în folosință momentul la care

apartamentul putea fi predat conform antecontractului și chiar dacă s-ar

îmbrățișa ideea că darea în folosință este data emiterii certificatului mai sus

menționat, aceasta trebuia să fie și data la care intimații aveau obligația să

plătească penultima rată în sumă de 5.670 Euro.

Ca urmare intimații, în mod nejustificat, au refuzat recepționarea și

darea în

folosință a apartamentului și nu au plătit prețul la termenele stipulate în

antecontract.

Recursul este

nefondat.

Potrivit art. 304

pct. 8 C. proc. civ. hotărârea atacată poate fi modificată dacă, interpretând

greșit actul dedus judecății, instanța a schimbat natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acestuia, textul reglementând situații în care

judecătorii fondului procedează la interpretarea unui act juridic dedus

judecății, cu toate că nu au dreptul să o facă, clauzele stipulate fiind clare

și precise.

Raportând aceste dispoziții legale la motivele invocate de recurentă, Î

nalta Curte

constată că niciunul dintre cele două motive nu au în vedere schimbarea naturii

actului juridic dedus judecății în sensul calificării lor

de așa manieră încât să-i fie alterată

substanțial natura.

In speță,

litigiul vizează două antecontracte, cu aceeași cauză,

același obiect, aceleași părți, a căror valabilitate a fost analizată de

instanță

cu respectarea dispozițiilor art. 969 C. civ., potrivit căruia

convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar

judecătorii au aplicat aceste dispoziții, așa cum au fost concepute și

redactate de părți.

Această

interpretare reprezintă o chestiune de fapt care nu poate fi cenzurată în

recurs, prin invocarea art.304 pct.8 C. proc. civ.

Art. 304 pct. 9

C. proc. civ. prevede că hotărârea supusă recursului, poate fi modificată dacă

este lipită de temei legal ori a fost

dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, două fiind ipotezele pe care

le

reglementează acest text: hotărârea recurentă este lipsită de temei legal

prin hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Criticile din

recurs vizează cea de-a doua ipoteză cu referire la aplicarea art. 983, art.

984 C. civ. precum și prevederilor contractuale în interpretarea valabilității

celor două contracte, dar și cu privire la aplicarea greșită a prevederilor

contractului având ca rezultat soluționarea greșită a excepției de neexecutare

a contractului și a cuantumului despăgubiri acordate de instanța de apel în

temeiul clauzei penale.

In ceea ce

privește motivul referitor la excepția de neexecutare a contractului, se

constată că argumentele instanței de apel referitoare la momentul dării în

folosință a imobilului și al îndeplinirii obligației de plată a prețului sunt

corecte, însă, aceasta trebuie analizată în lumina reglementării sale ca

excepție și nu ca apărare de fond în justificarea neîndeplinirii propriei

obligații.

Este de

necontestat că excepția de neexecutare a contractului este o sancțiune

specifică faptului că partea care pretinde executarea obligației nu înțelege

să-și îndeplinească îndatoririle contractuale pe care și le-a asumat, și se

invocă direct între părți fără a fi necesar să se pronunțe instanța

judecătorească, existând și posibilitatea ca partea căreia i se opune această

excepție să sesizeze instanța judecătorească ori de câte ori pretinde că

invocarea ei s-a făcut abuziv.

P

entru a invoca această excepție este necesar ca

obiecțiile reciproce

ale părților să-și aibă temeiul în același contract

și din partea celuilalt să existe o neexecutare, care să nu se datoreze faptei

înseși a celui care invocă excepția, faptă care 1-a împiedicat pe celălalt

să-și execute obligația.

Temeiul juridic

al invocării acestei excepții îl constituie interdependența obligațiilor

reciproce din contractul sinalagmatic, împrejurarea că fiecare dintre aceste

obligații constituie cauza juridică a obligației corelative.

In speță excepția

neexecutării contractului a fost ridicată de pârâtă în timpul derulării

litigiului declanșat de reclamanți în temeiul clauzei penale prevăzute de pct.

VI din antecontractele încheiate de părți, urmare neîncheierii contractului de

vânzare - cumpărare la termenul indicat în contract, ca o apărare de fond.

Ca urmare, aici

nu este vorba despre un mijloc de apărare aflat la dispoziția pârâtei (promitentul

vânzător) în cazul când i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără

ca partea care pretinde aceasta - respectiv promitentul cumpărător să-și

execute propriile obligații, deoarece promitentul vânzător nu a dovedit că a

exercitat un demers pentru a obține o suspendare a executării propriei

obligații, până la momentul când cumpărătorul își va îndeplini obligațiile ce-i

revin, respectiv plata prețului.

Cu alte cuvinte

promitentul vânzător nu l-a atenționat pe promitentul cumpărător cu sancțiunea

suspendării executării obligației de a preda imobilul până la momentul

executării de către celălalt a plății prețului contractului, ci, după

declanșarea litigiului, în apărare a invocat neplata penultimei tranșe din

prețul contractului, pentru a nu-i fi aplicată sancțiunea prevăzută de cap.

VI

astfel că nu sunt

îndeplinite cerințele pentru invocarea acestei excepții, context în care

instanța de apel, corect, a respins-o, astfel că acest motiv nu poate fi

primit.

Cu privire la

primul motiv de recurs, invocat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a respinge criticile referitoare la revocarea primului contract,

față de dispozițiile art. 969 C. civ.

Art. 969 C. civ.

prevede în alin. (1): „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante" iar conform alin. (2) „Ele se pot revoca din consimțământul

mutual sau din cauza autorizate de lege".

Ca urmare,

convențiile legal făcute nu pot fi revocate din voința numai a uneia din

părțile contractante, deoarece ele nu ar mai avea putere de lege dacă fiecare

dintre părțile contractante ar putea să nu țină seamă de obligațiunile

contractante, în cauză neexistând probe privind existența unor cauze autorizate

de lege pentru revocarea primului antecontract, așa încât corect instanța de

apel a apreciat asupra valabilității ambelor antecontracte și implicit a

clauzei penale prevăzută în cap. VI a primului antecontract, astfel că

interpretarea asupra existenței clauzei penale și efectelor sale nu este în

dezacord cu dispozițiile art. 983 și art. 984 C. civ.

Clauza prevăzută

la cap. VI din antecontract prevede că: „în cazul neperfectării contractului de

vânzare - cumpărare în formă autentică la data stipulată în prezentul

antecontract, din culpa vânzătorului, acesta se obligă să achite cumpărătorului

dublul sumei achitate ca avans de către acesta".

Constatând că la

termenul scadent din septembrie 2008 vânzătorul nu a încheiat actul autentic,

de vânzare - cumpărare a imobilului și nu a

făcut

dovada neculpabilitații sale în acest sens, corect a reținut instanța de

apel

că promitentul vânzător datorează daune promitentului cumpărător conform

punctului

VI

din primul antecontract.

Instanța însă a

interpretat eronat aceasta clauză din perspectiva obiectului sumei ce urma a se

restitui, antecontractul prevăzând că se restituie doar dublul avansului și nu

dublul sumei încasate cu titlul de preț, astfel că fiind încasat avansul în

sumă de 7.500 Euro, dublul sumei de restituit este de 15.000 Euro. Această sumă

constituie dauna suferită de reclamanți conform dispozițiilor contractului.

Nu are relevanță

în constatarea cuantumului daunei suma de 7.500 Euro achitată cu titlu de preț

rata

I,

aceasta nefăcând obiectul clauzei penale menționată mai

sus.

Pentru

considerentele de mai sus urmează a se admite recursul declarat de pârâta S.C

I.C. S.R.L., a se modifica decizia atacată, a se admite apelul și schimbând

sentința, se va admite în parte

acțiunea în

sensul obligării pârâtei la plata sumei de 15.000 Euro.

Având în vedere

că pârâta a cerut cheltuieli de judecată și față de împrejurarea că acțiunea a

fost admisă în parte pentru suma de 15.000 Euro, în conformitate cu art. 274 C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază cuantumul cheltuielilor de judecată la suma

de 6.643 lei în primă instanța și la fond.

In recurs după compensarea cheltuielilor de judecată, vor fi obligați

intimații să-i

plătească recurentei suma de 1.059 lei cheltuieli de judecata.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC I.C. SRL CLUJ-NAPOCA împotriva deciziei civile nr.

178/2011 din 6 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a

II-

a civilă,

contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică și în consecință:

Admite apelul declarat de reclamanții S.V.V. și S.C.

împotriva

sentinței nr. 248/2011 din 28 ianuarie 2011 a Tribunalului Comercial Cluj, pe

care o schimbă în sensul că:

Admite în parte

acțiunea reclamanților și obligă pârâta S.C I.C. S.RL. CLUJ-NAPOCA la plata

sumei de 15000 Euro.

Obligă pe pârâtă

la plata sumei de 6648 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale la

prima instanță și în apel.

Obligă intimații S.V.V.

și S.C. să-i achite recurentei SC I.C. SRL CLUJ-NAPOCA suma de 1059 lei

cheltuieli de judecată parțiale în recurs, după compensare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 mai 2012.