ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2266/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 814 din 15 octombrie 2009, Tribunalul București, secția a ll-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de petentul A.M. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că actele și împrejurările noi la care se referă revizuientul nu tind să modifice situația de fapt stabilită de instanța de condamnare, ci la o prelungire a probatoriului, ceea ce s-ar fi putut realiza numai în cadrul unei căi ordinare de atac și nu ulterior soluționării definitive a cauzei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul. Acesta a susținut că instanța deși nu a pronunțat explicit admiterea în principiu, în mod greșit a purces la analiza pe fond a motivului de revizuire invocat în loc să stabilească un termen special pentru aceste discuții.

În altă ordine de idei, cu privire la motivul pe care s-a întemeiat cererea de revizuire, critica vizează temeinicia soluției adoptate de instanța de fond în sensul că actele prin care s-a susținut cererea, respectiv factura fiscală din 21 februarie 2005 și din 25 februarie 2005 precum și mandatul autentificat sub nr. 43 din 13 ianuarie 2005, probează împrejurările noi în accepțiunea prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. care ar fi de natură să schimbe situația de fapt și în final, să demonstreze nevinovăția revizuienlului.

Examinând sentința atacată din perspectiva criticilor formulate, cat și din oficiu, Curtea a constatat că apelul rcvizuentului este nefondat, și a reținut în acest sens următoarele: I. Revizuientul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1643/ F din 3 decembrie 2007 (Dosarul nr. 27480/3/2007) a Tribunalul București, secția penală (rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3463/R/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) pentru trei infracțiuni, respectiv o infracțiune de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (4), (5) cu aplicarea art. 74 lit. b) C. pen. o infracțiune prevăzută de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1934 și o infracțiune prevăzută de art. 84 alin. (3) din aceeași lege la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.

În speță, cererea de revizuire având ca obiect numai infracțiunea de înșelăciune comisă de inculpat la 22 martie 2005 în dauna SC L.C. SRL. 2. Revizuirea fiind o cale de reformare a hotărârilor judecătorești destinată înlăturării erorilor judiciare poate fi antamată numai pentru cazurile limitativ și expres prevăzute. între acestea, cazul circumscris prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se referă la „fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei", de natură a demonstra eroarea judiciară conținută în hotărârea judecătorească atacată și a determina o soluție radicală și diametral opusă.

Or, în cauză, Curtea a constatat că împrejurările atestate prin actele depuse de revizuient (procura autentificată sub nr. 43 din 13 ianuarie 2005 și cele două facturi fiscale), chiar dacă nu au fost cunoscute de instanță, această împrejurare nu a fost de natură să influențeze soluția, nu numai pentru că nu conturează o nouă și diferită situație de fapt, dar pune în relevanță și mai mult poziția duplicitară și nesinceră a revizuientului nu numai față de partenerul comercial SC L. SRL dar și față de cesionarul B.M. Astfel, revizuientul a cedat succesiv către B.M., O.M. și O.E. părțile sociale ce le deținea, în SC P.I.G. SRL și SC P.I. SRL, la 24 decembrie 2004 și respectiv 30 iunie 2005, precizând că nu are datorii (f. 74 verso vol. I d.u.p.) și fără să remită cesionarilor arhiva și toate ștampilele societăților comerciale.

La data cedării SC P.I.G., respectiv 24 decembrie 2004, această societate datora către SC L. SRL 3 miliarde lei rest necompensat dintr-o tranzacție în valoare de 9 miliarde lei cu păcură. Or, revizuientul, n-a mai putut plăti integral această sumă întrucât în contul SC P.I.G. SRL (la care nu mai era acționar) nu mai existau decât 1.161.595 lei, iar SC P.I. SRL nu dispunea de fonduri și a fost ulterior declarat sub interdicție bancară. În acest context, înscrisurile depuse de revizuient nu pot determina o schimbare de situație și mai mult, sunt îndoielnice sub aspectul veridicității operațiunii comerciale. În acest sens s-a reținut că la 21 februarie 2005, P.I.G. SRL (în care revizuientul nu mai avea nici o calitate) a emis factura către SC P.I.

SRL la care revizuientul deținea părți sociale, pentru 120.000 tone motorină în valoare de 2.521.009.200 lei, plătibil tocmai cu CEC-ul încredințat SC L. dar care avea valoarea de 3.000.000.000 lei. Distinct de faptul că datoria către partea civilă provenea dintr-o tranzacție dovedită cu păcură, înregistrată ca atare în contabilitatea acesteia (f. 26 vol. I d.u.p.) - cele două facturi sunt în afara unui circuit comercial real, fiind emise numai pentru a construi apărarea în calea revizuirii. În ceea ce privește procura autentificată sub nr. 43 din 13 ianuarie 2005, distinct de împrejurarea că ștampila mandantei SC P.I.G. SRL (cu margine punctată) este aceea păstrată de revizuient (nepredată cesionarului B.M.) este ulterioară momentului în care s-a stabilit raportul obligational între partea civilă și SC P.I.G.

SRL. 3. Cu privire la critica referitoare la modul de soluționare a cererii de revizuire, Curtea a constatat că nu există discordanță între considerente și dispozitivul sentinței, hotărârea fiind dată în condițiile art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. Având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea a constatat că sentința atacată este temeinică și legală și în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul revizuientului A.M. Împotriva acestei decizii, în temrmen legal, a declarat recurs, revizuentul, condamnat,criticând-o prin prizma dispozițiilor, art. 407 rap. la art. 385 9 pct. 171 și pct. 18 C. proc. pen.

La termenul de astăzi, 9 iunie 2010, apărătorul ales a susținut recursul astfel cum a fost depus și în scris la dosarul cauzei, solicitând admiterea recursului, casarea Deciziei penale nr. 31/ A din 08 februarie 2010 a Curții de Apel București și, pe cale de consecință, desființarea sentinței penale nr. 814 din 15 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, urmând a trimite cauza la prima instanță în vederea rejudecării. Examinând recursul declarat de revizuientul condamnat, Înalta Curte, apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma. Astfel, cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În cauză, solicitările revizuentului condamnat de a se proceda la reaprecierea materialului probator administrat în cauză cât și a modului și a condițiilor în care a fost săvârșită fapta, considerând că împrejurările atestate prin actele depuse de revizuient (procura autentificată sub nr. 43 din 13 ianuarie 2005 și cele două facturi fiscale), pot conduce la înfrângerea principiul autorității de lucru judecat fără a se tinde la prelungirea probatoriului, nu pot fi primite. Înalta Curte, a apreciat că, și în situația în care aceste împrejurări nu au fost cunoscute de instanță, acestea nu sunt de natură să influențeze soluția, nu numai pentru că nu conturează o nouă și diferită situație de fapt, dar pune în relevanță și mai mult poziția nesinceră a revizuientului nu numai față de partenerul comercial SC L. SRL dar și față de cesionarul B.M.

Din actele și lucrările dosarului a rezultat că, revizuientul a cedat succesiv către B.M., O.M. și O.E. părțile sociale ce le deținea, în SC P.I.G. SRL și SC P.I. SRL, la 24 decembrie 2004 și respectiv 30 iunie 2005, precizând că nu are datorii (f. 74 verso vol. I d.u.p.) și fără să remită cesionarilor arhiva și toate ștampilele societăților comerciale. La data cedării SC P.I.G., respectiv 24 decembrie 2004, această societate datora către SC L. SRL 3 miliarde lei rest necompensat dintr-o tranzacție în valoare de 9 miliarde lei cu păcură. Or, revizuientul, n-a mai putut plăti integral această sumă întrucât în contul SC P.I.G. SRL (la care nu mai era acționar) nu mai existau decât 1.161.595 lei, iar SC P.I.

SRL nu dispunea de fonduri și a fost ulterior declarat sub interdicție bancară. În acest context, înscrisurile depuse de revizuient nu pot determina o schimbare de situație iar acoperirea prejudiciului nu-l poate exonera pe revizuent de răspunderea penală. În atenția: acest sens s-a reținut că la 21 februarie 2005, P.I.G. SRL (în care revizuientul nu mai avea nici o calitate) a emis factura către SC P.I. SRL la care revizuientul deținea părți sociale, pentru 120.000 tone motorină în valoare de 2.521.009.200 lei, plătibil tocmai cu CEC-ul încredințat SC L. dar care avea valoarea de 3.000.000.000 lei. Distinct de faptul că datoria către partea civilă provenea dintr-o tranzacție dovedită cu păcură, înregistrată ca atare în contabilitatea acesteia (f. 26 vol. I d.u.p.) - cele două facturi fiind în afara unui circuit comercial real, fiind emise numai pentru a construi apărarea în calea revizuirii.

În ceea ce privește procura autentificată sub nr. 43 din 13 ianuarie 2005, distinct de împrejurarea că ștampila mandantei SC P.I.G. SRL este aceea păstrată de revizuient (nepredată cesionarului B.M.) este ulterioară momentului în care s-a stabilit raportul obligational între partea civilă și SC P.I.G. SRL. Cu privire la critica referitoare la modul de soluționare a cererii de revizuire, Înalta Curte, a constatat că motivarea acesteia respectă cerințele dispozițiilor art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul revizuentului condamnat. În baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul revizuent condamnat la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat A.M. împotriva Deciziei penale nr. 31/ A din 08 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 09 iunie 2010.