ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1555/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 24 august 2010,

reclamanta E.M.M., a solicitat instanței - în contradictoriu cu Statul Român,

reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice - să constate caracterul politic

al „condamnării” autorului său, Drăghici Gh. Ioan, precum și caracterul politic

al măsurilor administrative luate împotriva acestuia și să oblige pârâtul la

plata unor despăgubiri în valoare de 2.839.333.521 lei, din care 2.111.700 lei,

pentru prejudiciul moral suferit.

Investit în primă

instanță, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 1629 din 14

octombrie 2010, a respins acțiunea, reținând în esență că în cauză nu sunt

întrunite cerințele art. 3 și 4 ale Legii nr. 221/2009.

Astfel, se arată,

prin decizia nr. 146999 din 9 august 1948 a Ministerului Finanțelor, Comisia

Județeană pentru revizuirea pensiilor publice de pe lângă Tribunalul Turda, a

dispus sistarea dreptului la pensie al autorului reclamantei D.I., pe

considerentul că acesta reprezenta un „element ostil” regimului totalitar.

La 15 noiembrie 1948

însă, această decizie a fost anulată, autorul reclamantei revenind la situația

anterioară, urmând a beneficia de pensia stabilită, fără nici o reducere.

Mai mult, se arată,

pe toată perioada (august - noiembrie 1948) D.I. a primit pensia integrală iar

începând cu luna septembrie 1948, aceasta s-a dublat.

Ca atare, conchide

tribunalul, autorul reclamantei nu a fost lipsit niciun moment de pensia

stabilită în favoarea sa, repunerea în situația anterioară, fiind efectivă și

totală.

Cât privește măsura

confiscării bunurilor, aceasta trebuie să reprezinte consecința aplicării

măsurii administrative cu caracter politic.

Or, din cuprinsul

deciziei nr. 146999 din 9 august 1948 nu rezultă că un efect al sistării

dreptului la pensie, ar fi fost pierderea dreptului de proprietate asupra unor

sume de bani sau bunuri imobile, care să fi aparținut autorului reclamantei.

Mai mult, pretențiile

ce vizează terenul și clădirile ce au aparținut persoanei juridice „Casa

Oștirii” urmează să fie eventual formulate în justiție de către aceasta, în

calitate de proprietar, iar nu de o persoană care nu a justificat un atare

titlu asupra nemișcătorului.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Constanța care, în esență cu aceeași motivare, prin

decizia nr. 66/ C din 2 februarie 2011, a respins ca nefondat apelul

reclamantei.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal, reclamanta E.M.M. care, invocând temeiurile prevăzute

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică hotărârile date în cauză,

după cum urmează:

- s-a reținut greșit

că autorului său, lt. col. D.I., nu i s-a diminuat dreptul la pensie deși a

făcut dovada că, începând cu 1 aprilie 1947, acesta avea o pensie de 620.670

lei, echivalentul a 6.286 dolar S.U.A., la cursul de 1 dolar S.U.A. = 98,74

lei, în 1947, conform Ordinului B.N.R. nr. 4 din 5 august 1947.

- s-au încălcat

prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Primul

Protocol adițional, care garantează dreptul la proprietate al fiecărei

persoane.

Or, autorul său a

primit pensia întreagă doar 3 luni, deoarece s-a sistat plata unor drepturi,

pentru motivul că lipsesc fondurile bănești.

- cât privește banii

și imobilele confiscate de la „C.O.” instanța a considerat greșit că au

aparținut unei persoane juridice, deși a depus la dosar adresa din 17 noiembrie

2003, prin care Ministerul Apărării Naționale - Direcția Finanțelor Contabile

„recunoaște” preluarea abuzivă.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Prin art. 1 și art. 3

din Legea nr. 221/2009 se definesc două categorii de măsuri abuzive luate de

regimul politic comunist, respectiv condamnările cu caracter politic (definite

prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost

pronunțată condamnarea) și măsurile administrative cu caracter politic, acestea

din urmă fiind definite ca măsuri administrative având ca obiect dislocarea și

stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă,

stabilirea de loc de muncă obligatoriu, dacă au fost întemeiate pe unul sau mai

multe dintre actele normative enumerate de legiuitor, pe de o parte, iar pe de

altă parte, alte măsuri administrative, dacă scopul acestora a fost tot unul cu

caracter politic, cu aplicarea concordantă a dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr.

214/1999.

Modalitatea practică

de reparare a prejudiciului era stabilită de legiuitor prin art. 5 din lege, în

alin. (1) (anterior exercitării controlului de constituționalitate)

stabilindu-se că orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, se

poate adresa instanței de judecată. Litera a) din acest alineat prevedea

posibilitatea de a cere obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnare, iar litera b) stabilește acordarea

de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin

hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative, dacă nu s-a

obținut reparația în condițiile legilor anterioare.

Cadrul general de

reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din

interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5, privește toate

persoanele, atât cele condamnate politic, cât și cele care au făcut obiectul

unor măsuri administrative politice în perioada de referință, care beneficiază de

dreptul la despăgubiri morale și/sau materiale.

Atât condamnările,

cât și măsurile administrative care au avut un caracter politic, constituie

măsuri abuzive ale regimului comunist, și vizează persoanele care s-au

împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar și care au suferit

prejudicii materiale sau morale.

Această interpretare rezultă

și din modul în care au fost redactate prevederile art. 1 alin. (2) lit. a)-j)

și art. 3 lit. a)-f), care trimit, prin enumerare, la rațiunile politice care

au stat la baza reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter

penal, condamnate sau sancționate de regimul comunist, dar și din dispozițiile art.

4 alin. (1) și (2), care fac trimitere în egală măsură la dispozițiile art. 2

din O.U.G. 214/1999, ca sistem de referință pentru instanțe în procedura de

constatare a caracterului politic al condamnării penale sau al măsurii administrative.

Din interpretarea

dispozițiilor art. 3 și art. 4 ale Legii nr. 221/2009 rezultă că pot fi

calificate drept măsuri administrative cu caracter politic orice fel de

hotărâre, indiferent de obiectul ei, luată de un organ al statului comunist,

care s-a întemeiat pe orice alt act normativ (altele decât cele de la art. 3 lit.

a)-f) sau care nu avea niciun suport juridic, numai dacă acesta era o

consecință a intenției de pedepsire a persoanei ca urmare a săvârșirii vreunei

fapte de împotrivire față de regimul totalitar.

Potrivit art. 2 alin.

(1) din O.UG. nr. 214/1999, constituie faptă săvârșită din motive politice

orice fel de acțiuni care au avut drept scop: a) exprimarea protestului

împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și

abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b)

susținerea sau aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;

c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie

1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; c) acțiunea de împotrivire

cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist; d) respectarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și

respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale; e)

înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine

etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere

ori de origine socială.

Or, deși reclamanta a

susținut că tatăl său a fost privat de anumite drepturi (în special legate de

cuantumul pensiei) nu s-a dovedit că acesta ar fi săvârșit vreo faptă de

împotrivire la regimul comunist, care să fi atras aplicarea vreunei măsuri

administrative cu caracter politic.

Așa cum corect a reținut

instanța de control judiciar, din analiza dosarului de urmărire personală a lui

D.I., întocmit de Serviciul Județean de Securitate Neamț (justificat, prealabil

de împrejurarea că acesta a luptat pe frontul de est în calitate de ofițer

superior) nu rezultă decât că tatăl reclamantei „nu are manifestări fățișe

împotriva regimului” și “nu a fost semnalat ca element dușmănos”.

Ca atare, în mod

corect au concluzionat instanțele că nu s-a făcut dovada împrejurării că

autorul reclamantei ar fi suferit vreo condamnare sau măsură administrativă cu

caracter politic.

Cât privește

diferența dintre pensia încasată anterior de acesta și suma primită după 15

noiembrie 1948, aceasta este rezultatul denominării monetare, măsură luată de

regimul nou instaurat potrivit căreia 1 leu nou, reprezinta 20.000 lei vechi.

Nu s-a făcut de asemenea

dovada că, printr-o măsură administrativă abuzivă, cu caracter politic, autorul

reclamantei ar fi fost pus în situația pierderii proprietății asupra vreunor

imobile, restul pretențiilor - vizând depunerile benevole la “C.O.”, pierderea

alocației de zbor sau apartamentului rămas urmare evacuării din anul 1944 -

fiind de asemenea nedovedite, sub aspectul îndeplinirii exigențelor Legii nr. 221/2009.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta E.M.M. împotriva deciziei nr. 66/ C

din 2 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2012.