ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2455/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul

Bihor la data de 21 ianuarie 2010 și precizată la data de 15 septembrie 2011 cu

ocazia rejudecării în fața Curții de Apel Oradea, reclamantul a solicitat obligarea

pârâtului să elibereze un document din care să reiasă cuantumul soldei de funcție

pe care a primit-o, separat pentru lunile februarie și martie 1991, în lei și în

valută, cuantumul soldei de grad pe care a primit-o, separat pentru lunile februarie

și martie 1991, în lei și în valută, cuantumul soldei de merit, indemnizația de

comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv, separat pentru lunile februarie

și martie 1991, în lei și în valută, să fie obligat pârâtul să achite lunar reclamantului,

începând cu data de 10 martie 2010, suma de 50 RON, actualizată cu rata inflației

de la data scadenței și până la data plății efective, reprezentând diferența dintre

pensia în plată și cuantumul pensiei pe care ar fi primit-o dacă pârâtul elibera

la timp adeverința cu salariul/solda avută pe timpul cât a participat la război,

adeverință în virtutea căreia era îndreptățit să ceară recalcularea pensiei militare,

obligarea pârâtului să-i plătească daune morale în sumă de 20.000 RON, cu cheltuieli

de judecată și onorariu de avocat.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că în perioada 04 februarie - 31 martie 1991 a fost concentrat

- mobilizat și trimis la război în teatrul de operații din Golful Persic, în cadrul

Spitalului Chirurgical Militar nr. J, perioadă în care a primit soldă în lei și

în valută.

Dorind să-și completeze

dosarul de pensionare, în data de 09 octombrie 2009, s-a adresat pârâtului cu o

cerere prin care a solicitat să i se comunice cuantumul soldei de funcție pe care

a primit-o, separat pentru lunile februarie și martie 1991, în lei și în valută,

cuantumul soldei de grad pe care a primit-o, separat pentru lunile februarie și

martie 1991, în lei și în valută, cuantumul soldei de merit, indemnizația de comandă,

gradații și indemnizația de dispozitiv, separat pentru lunile februarie și martie

1991, în lei și în valută.

Urmare a răspunsul Ministerului

Apărării - Direcția Financiar Contabilă, acesta a formulat în data de 27

octombrie 2009 plângere prealabilă, la care nu a primit răspuns.

A mai precizat reclamantul

că Ministerul Apărării deține statele de plată în lei și valută pentru perioada

04 februarie - 31 martie 1991, iar la pagina 4 din decizia de revizuire a pensiei

militare pârâtul recunoaște că reclamantul a fost concentrat și a primit două salarii/solde

brute, acest aspect rezultând și din adresa din 26 februarie 2010.

S-a mai susținut că perioada

cât reclamantul a fost concentrat și a participat la război este considerată stagiu

de cotizare, la calculul pensiei actuale nefiind luat în considerare câștigul salarial

brut/soldă brută pentru perioada 04 februarie - 31 martie 1991.

Pârâtul a formulat întâmpinare

invocând excepția lipsei de interes legitim a reclamantului, excepția lipsei vătămării

personale a reclamantului și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului,

solicitând totodată respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

A opinat pârâtul în sensul

că reclamantul nu și-a motivat cererea în drept. Totodată, perioada la care face

referire reclamantul a fost valorificată la stabilirea pensiei militare de serviciu,

în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 164/2001, nefiind

posibil ca aceeași perioadă să fie valorificată atât în sistemul public de pensii

cât și în sistemul de pensii militare.

A mai apreciat pârâtul

că reclamantul nu este vătămat în nici un fel prin faptul că nu i-a fost eliberată

adeverința, având în vedere că perioada de referință i-a fost valorificată la stabilirea

pensiei militare de serviciu. În baza de calcul a pensiei, potrivit art. 21 din

Legea nr. 164/2001, nu sunt luate în calcul elementele solicitate de reclamant prin

adeverință, ci solda lunară brută avută în ultima lună de activitate, adică din

iunie 1985, actualizată la deschiderea dreptului la pensie.

S-a mai susținut că în

cauză calitatea de pârât o are Direcția Financiar Contabilă a ministerului, reprezentantă

în instanță de către minister prin structura juridică de specialitate, pârâta neavând

calitate de angajator pentru reclamant și nici în domeniul de responsabilitate eliberarea

de adeverințe cu venituri realizate pentru cadrele militare în rezervă, decât eventual

pentru persoane ce au fost încadrate în organigrama proprie, în calitate de angajați

proprii.

De

asemenea, reclamantul a primit răspuns la cererea ce face obiectul prezentei cauze,

prin adresa din 02 martie 2010 emisă de Direcția Medicală a ministerului, adresa

din 21 octombrie 2009 emisă de pârât, adresa din 26 februarie 2010 eliberată de

U.M.

GG

Pitești, conform art. 1 din O.G. nr. 33/2002, autoritățile publice eliberând adeverințe

numai în cazurile în care datele a căror confirmare se cere rezultă din documentele

deținute de acestea.

În plus, adeverința solicitată

de reclamant nu îndeplinește caracteristicile unui act administrativ supus controlului

judiciar, așa cum este stabilit prin Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 224/CA

-PI din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate excepțiile lipsei de interes

și a lipsei vătămării personale a reclamantului, a lipsei calității procesule pasive

a pârâtului și a inadmisibilității acțiunii, admițându-se în parte acțiunea precizată.

A fost obligat pârâtul să elibereze un înscris din care să reiasă cuantumul soldelor

de funcție, de grad și de merit, al indemnizației de comandă, al gradațiilor și

al indemnizației de dispozitiv pe care le-a primit reclamantul pentru lunile februarie

și martie 1991, în lei și în valută, fiind respinse ca nefondate restul capetelor

de acțiune. De asemenea a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei

de 504,3 RON cheltuieli de judecată parțiale.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin adresa din  21 octombrie 2009 pârâtul a afirmat

că perioada în litigiu a fost valorificată la stabilirea pensiei militare de serviciu,

fiind însă dreptul reclamantului să verifice dacă a fost sau nu valorificată această

perioadă și dacă cuantumul pensiei este corect calculat.

Deci, chiar pârâtul recunoaște

faptul că reclamantul a fost concentrat în perioada în litigiu și nu a contestat

nici faptul că reclamantul a primit acele solde.

S-a mai reținut că din

economia dispozițiilor art. 3 lit. q) din Legea nr. 263/2010 și prevederilor

art. 17 lit. c) ale Legii

nr. 164/2001, vechimea în serviciu care se ia în considerare la stabilirea pensiei

este perioada în care o persoana a fost concentrată sau mobilizată ca rezervist.

Prin urmare, a apreciat

instanța, întrucât această prevedere trebuia avută în vedere la stabilirea pensiei

militare, iar pârâtul recunoaște că reclamantul a primit acele solde, reclamantul

justifică un interes legitim în speță. Mai mult, a reținut instanța, pârâtul a invocat

în apărare faptul că, întrucât nu a identificat datele solicitate în baza sa de

date, la revizuirea pensiei reclamantului, urmare a aplicării dispozițiilor O.U.G.

nr. 1/2011, s-a avut în vedere salariul mediu brut pe economie din februarie - martie

1991, deci nu situația reală a reclamantului.

În ce privește excepția

lipsei calității procesuale pasive, s-a reținut că pârât în cauză este Ministerul

Apărării Naționale ca instituție cu personalitate juridică, întrucât reclamantul

a avut calitatea de militar. Faptul că reclamantul a înțeles să cheme în judecată

Ministerul Apărării Naționale - Direcția Financiar Contabilă nu înlătură calitatea

procesuală pasivă a ministerului, iar Direcția financiar contabilă este emitenta

deciziei de pensionare.

Relativ la excepția inadmisibilității,

s-a reținut că reclamantul a înțeles să atace refuzul nejustificat al pârâtului

de a-i răspunde, refuz care este asimilat actului administrativ, conform dispozițiilor

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța

fondului a constatat că prin adresa DD/2009 pârâtul i-a comunicat reclamantului

că nu există posibilitatea emiterii adeverinței deoarece datele solicitate nu au

fost identificate în documentele deținute, fără să facă dovada că soldele în litigiu

au fost plătite de către altă instituție și nu de către el. S-a apreciat de asemenea

că împrejurarea că pârâtul nu a identificat în evidența lui datele solicitate nu

poate fi admis în apărarea acestei părți, care își invocă propria culpă.

În raport cu textele de

lege incidente, instanța fondului a reținut că perioada de concentrare sau mobilizare

este luată în calcul la stabilirea pensiei militare, astfel că reclamantul este

îndreptățit să cunoască drepturile bănești de care a beneficiat în acea perioadă

pentru a fi în măsură să stabilească cuantumul pensiei militare la care are dreptul.

Astfel cum rezultă din

adresa nr. DD/2009 emisă de pârât și din deciziile de pensionare depuse la dosar

de reclamant, perioada în litigiu a fost avută în vedere la stabilirea pensiei militare

de serviciu, însă reclamantul a solicitat de la pârât să-i comunice cuantumul soldelor

de funcție, de grad, de merit, a indemnizației de comandă, gradații și indemnizație

de dispozitiv, primite pe perioada în litigiu, pentru a putea stabili dacă cuantumul

pensiei este legal, fiind îndreptățit să i se furniza aceste informații.

S-a apreciat că apărarea

pârâtului în sensul că aceste solde nu pot fi avute în vedere la stabilirea pensiei

nu poate fi primită de către instanță, deoarece nu cade în competența instanței

verificarea acestui aspect, nefiind acesta obiectul prezentului litigiu, cuantumul

pensiei, ulterior furnizării de către pârât a informațiilor solicitate în acest

proces, putând face obiectul unei cereri de recalculare a pensiei, adresată instituției

emitente a deciziei de pensionare.

S-a constatat neîntemeiat

capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 50 RON lunar, reprezentând

diferența dintre pensia în plată și cuantumul pensiei pe care ar fi primit-o dacă

se elibera la timp adeverința, întrucât dreptul reclamantului la recalcularea pensiei

nu este cu certitudine stabilit, stabilirea unui astfel de drept excedând cadrului

procesului.

În raport cu capătul de

cerere vizând daunele morale s-a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unei vătămări

aduse onoarei, cinstei, demnității, prestigiului reclamantului, ca urmare a neemiterii

înscrisului solicitat.

În baza art. 274 C.

proc. civ., instanța a obligat

pârâtul la plata către reclamant a sumei de 504,3 RON, reprezentând

cheltuieli de judecată parțiale, urmare a admiterii în parte a acțiunii.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naționale, susținând că hotărârea

atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- în mod greșit instanța

de fond a reținut că reclamantul are un interes legitim de a i se comunica adeverința

privind veniturile realizate în perioada de concentrare, în realitate aceste venituri,

respectiv perioada de concentrare de 1 lună și 27 zile fiind luată în calcul la

stabilirea pensiei în ambele decizii, respectiv nr. 0116938 din 30 ianuarie 2009

și decizia de revizuire nr. 90340 din 20 iulie 2011;

- potrivit prevederilor

Legii nr. 164/2001, în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie al reclamantului,

baza de calcul a pensiei militare de stat este solda lunară brută avută în ultima

lună de activitate, care include solda de grad corespunzătoare la data trecerii

în rezervă, astfel că adeverința solicitată de reclamant nu prezintă interes pentru

calculul pensiei;

- în mod greșit instanța

de fond a respins apărările pârâtei în sensul că anumite fonduri arhivistice, care

nu prezintă interes, nu sunt păstrate perioade lungi de timp (mai bine de 20 de

ani), conform unor reglementări speciale.

În drept, recurentul și-a

întemeiat motivele de recurs pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și 304

1

C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

Astfel, cu privire la

condiția interesului legitim, aceasta a fost îndeplinită de către reclamant, care

a afirmat că dorește să solicite recalcularea pensiei ce i se cuvine conform Legii

nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, sistem ce are la bază principiul

contributivității. Chiar și în lipsa acestei intenții, fiind vorba de certificarea

unor venituri salariale ale petentului, interesul legitim al acestuia se prezumă,

orice angajat având dreptul să obțină o astfel de dovadă, privind veniturile încasate

într-o anumită perioadă.

În ceea ce privește imposibilitatea

materială de a păstra anumite evidențe, pârâtul nu a fost în măsură să indice în

concret reglementările care îl exonerează de răspundere în privința pierderii sau

distrugerii anumitor documente, astfel că acest motiv de recurs este de asemenea,

neîntemeiat.

Pentru considerentele

menționate instanța de control judiciar constată că în cauză prima instanță a făcut

o corectă aplicare a prevederilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, fiind îndeplinite

condițiile acțiunii în contencios administrativ având ca obiect refuzul nejustificat

de rezolvare a unei cereri.

Cu referire la art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării

Naționale împotriva sentinței nr. 224/CA - PI din 24 octombrie 2011 a Curții de

Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012.