ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3147/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3147/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată sub nr. 2481/121/2010 pe rolul Tribunalului Galați, astfel

cum a fost modificată, reclamantul C.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând constatarea

caracterului politic al măsurilor de anulare a dreptului la pensie al tatălui

său, C.l., obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, actualizate

cu rata inflației, reprezentând deposedarea de pensie a tatălui său, C.l.,

contravaloarea construcțiilor preluate de stat în mod abuziv și ilegal, situate

în sat B., comuna Berești Meria, precum și plata sumei de 500.000 RON cu titlu

de daune morale pentru traumele fizice și psihice suferite de tatăl său în

perioada 06 martie 1945-26 decembrie 1966.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat

că măsurile arbitrare luate împotriva tatălui său au avut caracter politic, cu consecința

privării acestuia timp de 10 ani și 4 luni de elementarul drept la pensie, după

o carieră militară de peste 33 de ani.

În drept, reclamantul a invocat prevederile

Legii nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 1614 din 03

septembrie 2010 a Tribunalului Galați, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca

inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut, în esență, că Legea nr. 221/2009 privește condamnările cu caracter

politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989.

La art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009

legiuitorul definește condamnarea cu caracter politic ca fiind orice condamnare

dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945

sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar

instaurat la data de 6 martie 1945.

Legiuitorul a calificat o serie de condamnări

ca fiind de drept condamnări cu caracter politic [cele enumerate la art. 1

alin. (2)], însă prin dispozițiile art. 1 alin. (3) și (4) și ale art. 4 s-a prevăzut

posibilitatea calificării la cerere, de către instanțele de judecată, și a altor

condamnări, drept condamnări cu caracter politic, dacă sunt întrunite cerințele

art. 1 alin. (3) din lege.

Pe de altă parte, la art. 3 din lege sunt

prevăzute măsurile administrative calificate de legiuitor ca fiind cu caracter politic,

respectiv acele măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca

obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități

și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu. La art. 4 alin.

(2) se prevede că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative,

altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată

să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică

în mod corespunzător".

S-a apreciat că din interpretarea acestei

norme rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative,

în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități

și colonii de muncă, stabilirii de loc de muncă obligatoriu, luate de organele fostei

miliții sau securități, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel

de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute

la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Având în vedere aceste dispoziții legale

Tribunalul a reținut că cererea reclamantului privind constatarea caracterului politic

al măsurii de anulare a dreptului la pensie al tatălui său apare ca fiind inadmisibilă

prin prisma dispozițiilor Legii nr. 221/2009.

Cum reclamantul nu se încadrează în prevederile

art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a reținut că și cererea acestuia

privind obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material

și moral suferit, formulată în temeiul Legii nr. 221/2009, este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamantul C.A. criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

În esență, acesta a susținut că măsura

dispusă împotriva tatălui său face parte din categoria acelora la care se referă

textul art. 3 din Legea nr. 221/2009 și, prin urmare, fiind vorba de o măsură administrativă

cu caracter politic, cererea sa de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral

cauzat prin aceasta este justificată.

Prin decizia civilă nr. 65/A din 18 aprilie

2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat

de reclamantul C.A.

Instanța de apel a constatat că în mod

legal instanța de fond a reținut că acțiunea dedusă judecății este inadmisibilă,

situația invocată de reclamant neîncadrându-se în cazurile expres prevăzute de Legea

nr. 221/2009 în care se poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri.

Curtea de Apel a reținut că, potrivit

art. 5 din actul normativ mai sus menționat orice persoană care a suferit condamnări

cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul

acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv

pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare

a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul

valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii

administrative și repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească

de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

Art. 1 și art. 3 din același act normativ

definesc noțiunile de „condamnare cu caracter politic", respectiv, de „măsură

administrativă cu caracter politic".

Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009,

constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre

judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această data și

care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data

de 6 martie 1945.

Instanța de apel a redat faptele prevăzute

în articolele C. pen. și ale legilor speciale pentru care condamnările dispuse constituie

de drept condamnări cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.

Constituie, de asemenea, condamnare cu

caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie

1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora

s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999

privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor

condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva

cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum

și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare

prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de apel a reținut și dispozițiile

din art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu privire la actele normative pe care ar trebui

să fie întemeiate măsurile luate de organele fostei miliții sau securități, având

ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități

și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu pentru a constitui măsuri

administrative cu caracter politic.

Raportându-se la cele două texte legale

invocate, Curtea a constatat că situația autorului reclamantei, căruia i-a fost

anulat dreptul la pensie, nu se circumscrie nici uneia dintre cele două noțiuni.

Instanța de apel a concluzionat că, în

mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantului de

obligare a statului român la plata de despăgubiri pentru suferințele cauzate tatălui

său ca urmare a anulării dreptului la pensie nu poate fi admisă în raport de dispozițiile

Legii nr. 221/2009, acțiunea fiind, deci, inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs,

în termen legal, reclamantul C.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Prin decizia civilă nr. 3236 din 11

mai 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul

C.A. împotriva deciziei civile nr. 65/A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați.

A casat decizia și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

S-a reținut în motivarea deciziei că, în

speța dedusă judecății deși s-a solicitat în temeiul art. 4 alin. (1) și (3) din

Legea nr. 221/2009 constatarea caracterului politic al măsurii dispuse față de tatăl

reclamantului cu motivarea că această măsură a fost aplicată datorită faptului că

era moșier, instanța de apel nu a examinat fondul cererii în perspectiva acestui

temei de drept rezumându-se la simpla redare a conținutului disp. art. 5 alin.

(1) și (3) de lege.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată

la Curtea de Apel Galați la 19 octombrie 2012.

La termenul din 16 ianuarie 2013 apelantul

a precizat că nu deține un proces-verbal de confiscare a bunurilor de către stat

de la părinții săi, dar solicită să se ia act că în afară de dreptul la pensia militară

mai cere despăgubiri pentru casă și dependințe, depunând un înscris de la Arhivele

Naționale din care rezultă că au fost expropriate de la numitul C.I., Casa cu dependințe,

anexă cu 6 încăperi și coșar pentru porumb.

Prin decizia civilă nr. 30/A din 10 martie

2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a respins ca nefondat

apelul declarat de recurentul C.A. împotriva sentinței civile nr. 1614 din 03

septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați.

În motivarea acestei decizii, analizând

probele administrate în cauză în dovedirea caracterului politic al măsurii administrative

luate față de tatăl reclamantului așa cum se indică prin decizia Înaltei Curții

de Casație și Justiție, Curtea de Apel a reținut că măsura a fost luată potrivit

Hotărârii Consiliului de Miniștrii al RPR nr. 1619 din 5 noiembrie 1959 care în

art. 1 lit. g) prevede că pierd dreptul la pensie pentru întreaga perioadă de muncă

salariată avută până la 23 august 1944, foștii moșieri și proprietari de întreprinderi

industriale, bancare, de asigurări, miniere de transporturi și cinematografice,

naționalizate, precum și foștii mari comercianți.

S-a reținut faptul că se poate constata

caracterul politic și a altor măsuri administrative potrivit disp. art. 4 alin.

(2) în ref. la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, condiția esențială fiind

ca persoanele supuse unei astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care să fi

urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999,

privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor

condamnate pentru infracțiunii săvârșite din motive politice, precum și persoanelor

împotriva cărora au fost dispuse din motive politice măsuri administrative abuzive.

Curtea de Apel a arătat că în art. 3 din

lege se prevede că prin măsuri administrative abuzive se înțelege acele măsuri luate

de organele fostei miliții sau securități, ori de alte organe, ca urmare a săvârșirii

unei fapte în scopurile menționate în art. 2 alin. (1) din ordonanță în baza cărora

s-a dispus:

- a) privarea de libertate în locuri de

deținere sau pentru efectuarea de cercetări;

- b) internarea în spitale de psihiatrie;

- c) strămutarea într-o altă localitate;

- d) deportarea în străinătate după 23

august 1944 din motive politice.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat

că privarea de pensie a tatălui reclamantului ca urmare a calității sale de moșier

nu constituie o măsură administrativă abuzivă din categoria celor care fac obiectul

disp. art. 4 alin. (2) în ref. la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, iar soluția

instanței de fond de respingere a cererii ca inadmisibilă este legală.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamantul C.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și casarea hotărârilor pronunțate

cu consecința admiterii acțiunii.

Recurentul-reclamant consideră că instanța

de apel, prin soluția pronunțată nu a făcut altceva decât să reia, în esență, motivarea

din aceeași cale de atac, din primul ciclu procesual, încălcând dispozițiile deciziei

de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În opinia sa, potrivit art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009, pot să se adreseze instanței de judecată, în condițiile

Legii nr. 221/2009 și persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative,

altele decât cele prevăzute la art. 3. În continuare se arată că prevederile

art. 1 alin. (3) din lege se aplică în mod corespunzător, această dispoziție legală

referindu-se la trei categorii de persoane.

Se arată că raportarea la prevederle

art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 este numai pentru prima categoria de persoane,

respectiv, cei condamnați in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru

infracțiuni săvârșite din motive politice.

Recurentul susține că a formulat prezenta

acțiune în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care se

referă la măsuri administrative cu caracter politic, altele decât cele prevăzute

la art. 3 din aceeași lege, iar cu actele pe care Ie-a depus la dosarul cauzei consideră

că a făcut pe deplin dovada ca măsura anularii dreptului la pensie al tatălui său

o perioada de peste 10 ani a avut un vădit caracter politic.

Pentru motivele arătate, recurentul consideră

că în mod greșit primele două instanțe au reținut că reclamantul nu se încadrează

în niciuna din prevederile Legii nr. 221/2009 și au respins acțiunea formulată de

acesta ca inadmisibilă.

Măsurile administrative cu caracter politic

sunt definite prin art. 3 din lege, în care sunt enumerate și actele normative în

baza cărora s-au dispus, iar potrivit art. 4 alin. (2) pot fi asimilate acestora

și alte măsuri administrative decât cele al căror caracter politic este prevăzut

expres-cu condiția de a se constata caracterul politic al acestora de către instanță.

Examinând decizia recurată, Înalta

Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Analizând critica decurgând din cazul de

recurs descris de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la nerespectarea deciziei

de casare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Prin decizia nr. 3236 din 11 mai 2012,

Înalta Curte a reținut că în speța dedusă judecății, deși s-a solicitat în temeiul

art. 4 alin. și art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 constatarea caracterului

politic al măsurii dispuse față de tatăl reclamantului, cu motivarea că această

măsură a fost aplicată datorită faptului că era moșier, instanța de apel nu a examinat

fondul cererii din perspectiva acestui temei de drept, rezumându-se la simpla redare

a conținutului dispozițiilor art. 5, art. 1 și art. 3 din lege.

S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță pentru stabilirea situației de fapt pe baza ansamblului probator

existent la dosar, în raport de care se va aprecia asupra caracterului politic al

măsurii administrative luate față de tatăl reclamantului, în considerarea dispozițiilor

art. 4 alin. (2) raportate la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

S-a statuat că numai după ce se va face

o astfel de examinare se vor putea face considerații privind dreptul reclamantului

de a beneficia de despăgubiri morale, respectiv materiale pentru bunurile confiscate

(în considerarea art. 5 din lege, ce poate constitui în continuare temei juridic

pentru despăgubiri materiale), cu privire la care nu s-a procedat, în speța dedusă

judecății, la cercetare judecătorească.

În conformitate cu dispozițiile art. 315

alin. (1) C. proc. civ., pe care de altfel instanța de apel Ie-a menționat în cuprinsul

deciziei atacate, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor

de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii

pentru judecătorii fondului.

Prin urmare, hotărârea instanței de recurs

este obligatorie atât sub aspectul modului în care aceasta a rezolvat problema de

drept în speță, cât și asupra necesității de a se administra anumite probe, instanța

de trimitere trebuind să reia judecata procesului, făcând abstracție de hotărârea

care a fost desființată prin casare sau modificare și ținând seama de indicațiile

date de instanța de recurs, în legătură cu cele două aspecte menționate.

Instanța de trimitere este deci obligată

să respecte hotărârea instanței de recurs. În sensul acestor dispoziții, reflectând

organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești și urmărind asigurarea omogenității

soluțiilor de interpretare a unora și acelorași norme juridice, dacă instanța de

trimitere rămâne suverană în stabilirea stării de fapt, ea trebuie totuși să se

conformeze dezlegărilor date de către instanța de recurs problemelor de drept pe

care le implică soluționarea acelui litigiu. Neconformarea față de dezlegarea dată

problemei de drept de către instanța de recurs atrage casarea hotărârii pronunțate

în asemenea condiții, pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. Totodată,

instanța de trimitere este obligată să se conformeze și îndrumărilor date de instanța

de control judiciar cât privește administrarea unor probe și examinarea unor apărări,

pentru corecta stabilire a situațiilor de fapt, deoarece aceste îndrumări sunt de

esența atribuțiilor ce revin instanței de control judiciar, astfel că, la rejudecare,

instanța de trimitere trebuie să le dea urmare, ele fiind menite să asigure o corectă

soluționare a litigiului.

În acest sens, sunt și reținerile cuprinse

în motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 332/2001 referitoare la excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

În cazul în speță însă, încălcând prevederile

art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de trimitere a ignorat dispozițiile deciziei

de casare.

Astfel, curtea de apel nu a înțeles a se

conforma îndrumărilor date prin această decizie care a statuat necesitatea stabilirii

situației de fapt pe baza probatoriului existent la dosar, în raport de care se

va aprecia asupra caracterului politic al măsurii administrative, în considerarea

art. 4 alin. (2) raportat la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009

permite instanței de judecată să constate caracterul politic al unei măsuri administrative,

pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 3, dacă sunt întrunite condițiile

art. 1 alin. (3) din lege.

Or, potrivit acestui din urmă text, constituie

condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945

-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin

săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin.

(1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Rezultă că, numai faptele penale săvârșite

într-unui din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 permit

instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării.

Astfel, scopurile prevăzute de art. 2

alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 sunt:

a) exprimarea protestului împotriva dictaturii,

cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea

celor care au deținut puterea politică;

b) militarea pentru democrație și pluralism

politic;

c) propaganda pentru răsturnarea ordinii

sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de

aceasta;

d) respectarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice,

economice, sociale și culturale;

e) înlăturarea măsurilor discriminatorii

pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență

sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Se observă însă că instanța de apel, neconformându-se

dispozițiilor deciziei de casare nu a analizat probatoriul și s-a raportat în aprecierea

asupra caracterului politic al măsurii administrative luate față de tatăl reclamantului

la dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, la care Legea nr. 221/2009 nu face

trimitere.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte constatând

fondate criticile dezvoltate de recurent în baza ipotezei reglementate de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (3) și (5)

C. proc. civ. raportate la art. 315 C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi casată

decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel,

pentru ca instanța de trimitere să se conformeze dispozițiilor deciziei de casare

nr. 3236 din 11 mai 2012.

PEMTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul

C.A. împotriva deciziei civile nr. 30/A din 10 martie 2014 pronunțată de Curtea

de Apel Galați, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21

octombrie 2014.