ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3147/2014

Asupra recursului constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2481/121/2010 pe rolul Tribunalului Galați, astfel cum a fost modificată, reclamantul C.A.

a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând constatarea caracterului politic al măsurilor de anulare a dreptului la pensie al tatălui său, C.l., obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale, actualizate cu rata inflației, reprezentând deposedarea de pensie a tatălui său, C.l., contravaloarea construcțiilor preluate de stat în mod abuziv și ilegal, situate în sat B., comuna Berești Meria, precum și plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale pentru traumele fizice și psihice suferite de tatăl său în perioada 06 martie 1945-26 decembrie 1966. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că măsurile arbitrare luate împotriva tatălui său au avut caracter politic, cu consecința privării acestuia timp de 10 ani și 4 luni de elementarul drept la pensie, după o carieră militară de peste 33 de ani.

În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 1614 din 03 septembrie 2010 a Tribunalului Galați, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că Legea nr. 221/2009 privește condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. La art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 legiuitorul definește condamnarea cu caracter politic ca fiind orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Legiuitorul a calificat o serie de condamnări ca fiind de drept condamnări cu caracter politic [cele enumerate la art. 1 alin. (2)], însă prin dispozițiile art. 1 alin. (3) și (4) și ale art. 4 s-a prevăzut posibilitatea calificării la cerere, de către instanțele de judecată, și a altor condamnări, drept condamnări cu caracter politic, dacă sunt întrunite cerințele art. 1 alin. (3) din lege.

Pe de altă parte, la art. 3 din lege sunt prevăzute măsurile administrative calificate de legiuitor ca fiind cu caracter politic, respectiv acele măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu. La art. 4 alin. (2) se prevede că „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător". S-a apreciat că din interpretarea acestei norme rezultă că se poate constata caracterul politic și al altor măsuri administrative, în afara dislocării și stabilirii de domiciliu obligatoriu, internării în unități și colonii de muncă, stabilirii de loc de muncă obligatoriu, luate de organele fostei miliții sau securități, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unor astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care s-a urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999. Având în vedere aceste dispoziții legale Tribunalul a reținut că cererea reclamantului privind constatarea caracterului politic al măsurii de anulare a dreptului la pensie al tatălui său apare ca fiind inadmisibilă prin prisma dispozițiilor Legii nr. 221/2009.

Cum reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4 din Legea nr. 221/2009, Tribunalul a reținut că și cererea acestuia privind obligarea Statului Român la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral suferit, formulată în temeiul Legii nr. 221/2009, este inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul C.A. criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie. În esență, acesta a susținut că măsura dispusă împotriva tatălui său face parte din categoria acelora la care se referă textul art. 3 din Legea nr. 221/2009 și, prin urmare, fiind vorba de o măsură administrativă cu caracter politic, cererea sa de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin aceasta este justificată.

Prin decizia civilă nr. 65/A din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.A. Instanța de apel a constatat că în mod legal instanța de fond a reținut că acțiunea dedusă judecății este inadmisibilă, situația invocată de reclamant neîncadrându-se în cazurile expres prevăzute de Legea nr. 221/2009 în care se poate solicita obligarea statului la acordarea de despăgubiri.

Curtea de Apel a reținut că, potrivit art. 5 din actul normativ mai sus menționat orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al ll-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărâre de condamnare sau ca efect al măsurii administrative și repunerea în drepturi, în cazul în care prin hotărârea judecătorească de condamnare s-a dispus decăderea din drepturi sau degradarea militară.

Art. 1 și art. 3 din același act normativ definesc noțiunile de „condamnare cu caracter politic", respectiv, de „măsură administrativă cu caracter politic". Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 221/2009, constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru fapte săvârșite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această data și care au avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Instanța de apel a redat faptele prevăzute în articolele C. pen. și ale legilor speciale pentru care condamnările dispuse constituie de drept condamnări cu caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009.

Constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța de apel a reținut și dispozițiile din art. 3 din Legea nr. 221/2009, cu privire la actele normative pe care ar trebui să fie întemeiate măsurile luate de organele fostei miliții sau securități, având ca obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unități și colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu pentru a constitui măsuri administrative cu caracter politic. Raportându-se la cele două texte legale invocate, Curtea a constatat că situația autorului reclamantei, căruia i-a fost anulat dreptul la pensie, nu se circumscrie nici uneia dintre cele două noțiuni. Instanța de apel a concluzionat că, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că solicitarea reclamantului de obligare a statului român la plata de despăgubiri pentru suferințele cauzate tatălui său ca urmare a anulării dreptului la pensie nu poate fi admisă în raport de dispozițiile Legii nr. 221/2009, acțiunea fiind, deci, inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C.A., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 3236 din 11 mai 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei civile nr. 65/A din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Galați. A casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. S-a reținut în motivarea deciziei că, în speța dedusă judecății deși s-a solicitat în temeiul art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 221/2009 constatarea caracterului politic al măsurii dispuse față de tatăl reclamantului cu motivarea că această măsură a fost aplicată datorită faptului că era moșier, instanța de apel nu a examinat fondul cererii în perspectiva acestui temei de drept rezumându-se la simpla redare a conținutului disp.

art. 5 alin. (1) și (3) de lege. În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați la 19 octombrie 2012. La termenul din 16 ianuarie 2013 apelantul a precizat că nu deține un proces-verbal de confiscare a bunurilor de către stat de la părinții săi, dar solicită să se ia act că în afară de dreptul la pensia militară mai cere despăgubiri pentru casă și dependințe, depunând un înscris de la Arhivele Naționale din care rezultă că au fost expropriate de la numitul C.I., Casa cu dependințe, anexă cu 6 încăperi și coșar pentru porumb. Prin decizia civilă nr. 30/A din 10 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de recurentul C.A.

împotriva sentinței civile nr. 1614 din 03 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Galați. În motivarea acestei decizii, analizând probele administrate în cauză în dovedirea caracterului politic al măsurii administrative luate față de tatăl reclamantului așa cum se indică prin decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, Curtea de Apel a reținut că măsura a fost luată potrivit Hotărârii Consiliului de Miniștrii al RPR nr. 1619 din 5 noiembrie 1959 care în art. 1 lit. g) prevede că pierd dreptul la pensie pentru întreaga perioadă de muncă salariată avută până la 23 august 1944, foștii moșieri și proprietari de întreprinderi industriale, bancare, de asigurări, miniere de transporturi și cinematografice, naționalizate, precum și foștii mari comercianți.

S-a reținut faptul că se poate constata caracterul politic și a altor măsuri administrative potrivit disp. art. 4 alin. (2) în ref. la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, condiția esențială fiind ca persoanele supuse unei astfel de măsuri să fi săvârșit fapte prin care să fi urmărit unul din scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999, privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracțiunii săvârșite din motive politice, precum și persoanelor împotriva cărora au fost dispuse din motive politice măsuri administrative abuzive.

Curtea de Apel a arătat că în art. 3 din lege se prevede că prin măsuri administrative abuzive se înțelege acele măsuri luate de organele fostei miliții sau securități, ori de alte organe, ca urmare a săvârșirii unei fapte în scopurile menționate în art. 2 alin. (1) din ordonanță în baza cărora s-a dispus: - a) privarea de libertate în locuri de deținere sau pentru efectuarea de cercetări; - b) internarea în spitale de psihiatrie; - c) strămutarea într-o altă localitate; - d) deportarea în străinătate după 23 august 1944 din motive politice. Prin urmare, instanța de apel a apreciat că privarea de pensie a tatălui reclamantului ca urmare a calității sale de moșier nu constituie o măsură administrativă abuzivă din categoria celor care fac obiectul disp.

art. 4 alin. (2) în ref. la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009, iar soluția instanței de fond de respingere a cererii ca inadmisibilă este legală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat și casarea hotărârilor pronunțate cu consecința admiterii acțiunii. Recurentul-reclamant consideră că instanța de apel, prin soluția pronunțată nu a făcut altceva decât să reia, în esență, motivarea din aceeași cale de atac, din primul ciclu procesual, încălcând dispozițiile deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În opinia sa, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, pot să se adreseze instanței de judecată, în condițiile Legii nr. 221/2009 și persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3. În continuare se arată că prevederile art. 1 alin. (3) din lege se aplică în mod corespunzător, această dispoziție legală referindu-se la trei categorii de persoane. Se arată că raportarea la prevederle art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 este numai pentru prima categoria de persoane, respectiv, cei condamnați in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru infracțiuni săvârșite din motive politice.

Recurentul susține că a formulat prezenta acțiune în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, care se referă la măsuri administrative cu caracter politic, altele decât cele prevăzute la art. 3 din aceeași lege, iar cu actele pe care Ie-a depus la dosarul cauzei consideră că a făcut pe deplin dovada ca măsura anularii dreptului la pensie al tatălui său o perioada de peste 10 ani a avut un vădit caracter politic. Pentru motivele arătate, recurentul consideră că în mod greșit primele două instanțe au reținut că reclamantul nu se încadrează în niciuna din prevederile Legii nr. 221/2009 și au respins acțiunea formulată de acesta ca inadmisibilă.

Măsurile administrative cu caracter politic sunt definite prin art. 3 din lege, în care sunt enumerate și actele normative în baza cărora s-au dispus, iar potrivit art. 4 alin. (2) pot fi asimilate acestora și alte măsuri administrative decât cele al căror caracter politic este prevăzut expres-cu condiția de a se constata caracterul politic al acestora de către instanță. Examinând decizia recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Analizând critica decurgând din cazul de recurs descris de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., referitoare la nerespectarea deciziei de casare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Prin decizia nr. 3236 din 11 mai 2012, Înalta Curte a reținut că în speța dedusă judecății, deși s-a solicitat în temeiul art. 4 alin. și art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 constatarea caracterului politic al măsurii dispuse față de tatăl reclamantului, cu motivarea că această măsură a fost aplicată datorită faptului că era moșier, instanța de apel nu a examinat fondul cererii din perspectiva acestui temei de drept, rezumându-se la simpla redare a conținutului dispozițiilor art. 5, art. 1 și art. 3 din lege. S-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru stabilirea situației de fapt pe baza ansamblului probator existent la dosar, în raport de care se va aprecia asupra caracterului politic al măsurii administrative luate față de tatăl reclamantului, în considerarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) raportate la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009.

S-a statuat că numai după ce se va face o astfel de examinare se vor putea face considerații privind dreptul reclamantului de a beneficia de despăgubiri morale, respectiv materiale pentru bunurile confiscate (în considerarea art. 5 din lege, ce poate constitui în continuare temei juridic pentru despăgubiri materiale), cu privire la care nu s-a procedat, în speța dedusă judecății, la cercetare judecătorească. În conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., pe care de altfel instanța de apel Ie-a menționat în cuprinsul deciziei atacate, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Prin urmare, hotărârea instanței de recurs este obligatorie atât sub aspectul modului în care aceasta a rezolvat problema de drept în speță, cât și asupra necesității de a se administra anumite probe, instanța de trimitere trebuind să reia judecata procesului, făcând abstracție de hotărârea care a fost desființată prin casare sau modificare și ținând seama de indicațiile date de instanța de recurs, în legătură cu cele două aspecte menționate. Instanța de trimitere este deci obligată să respecte hotărârea instanței de recurs. În sensul acestor dispoziții, reflectând organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești și urmărind asigurarea omogenității soluțiilor de interpretare a unora și acelorași norme juridice, dacă instanța de trimitere rămâne suverană în stabilirea stării de fapt, ea trebuie totuși să se conformeze dezlegărilor date de către instanța de recurs problemelor de drept pe care le implică soluționarea acelui litigiu.

Neconformarea față de dezlegarea dată problemei de drept de către instanța de recurs atrage casarea hotărârii pronunțate în asemenea condiții, pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ. Totodată, instanța de trimitere este obligată să se conformeze și îndrumărilor date de instanța de control judiciar cât privește administrarea unor probe și examinarea unor apărări, pentru corecta stabilire a situațiilor de fapt, deoarece aceste îndrumări sunt de esența atribuțiilor ce revin instanței de control judiciar, astfel că, la rejudecare, instanța de trimitere trebuie să le dea urmare, ele fiind menite să asigure o corectă soluționare a litigiului. În acest sens, sunt și reținerile cuprinse în motivarea Deciziei Curții Constituționale nr. 332/2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ. În cazul în speță însă, încălcând prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., instanța de trimitere a ignorat dispozițiile deciziei de casare. Astfel, curtea de apel nu a înțeles a se conforma îndrumărilor date prin această decizie care a statuat necesitatea stabilirii situației de fapt pe baza probatoriului existent la dosar, în raport de care se va aprecia asupra caracterului politic al măsurii administrative, în considerarea art. 4 alin. (2) raportat la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009. Art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 permite instanței de judecată să constate caracterul politic al unei măsuri administrative, pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 3, dacă sunt întrunite condițiile art. 1 alin. (3) din lege.

Or, potrivit acestui din urmă text, constituie condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999. Rezultă că, numai faptele penale săvârșite într-unui din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 permit instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării. Astfel, scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 sunt: a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică; b) militarea pentru democrație și pluralism politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale existente până la 22 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile și politice, economice, sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Se observă însă că instanța de apel, neconformându-se dispozițiilor deciziei de casare nu a analizat probatoriul și s-a raportat în aprecierea asupra caracterului politic al măsurii administrative luate față de tatăl reclamantului la dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, la care Legea nr. 221/2009 nu face trimitere. Pentru cele ce preced, Înalta Curte constatând fondate criticile dezvoltate de recurent în baza ipotezei reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ. raportate la art. 315 C. proc. civ., recursul va fi admis, va fi casată decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, pentru ca instanța de trimitere să se conformeze dispozițiilor deciziei de casare nr. 3236 din 11 mai 2012.

PEMTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul C.A. împotriva deciziei civile nr. 30/A din 10 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2014.