ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 518/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 518/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
prin sentința comercială nr. 9884 din 22 iunie 2009 a respins excepția inadmisibilității și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de
reclamanta SC O.I. SRL prin lichidator judiciar M.G. în contradictoriu cu
pârâții L.S. și SC T.I.C. SRL.
În fundamentarea acestei soluții,
instanța de fond a reținut cu precădere că excepția inadmisibilității acțiunii
invocată de pârât se impune a fi respinsă ca neîntemeiată, deoarece prezenta
acțiune a fost întemeiată pe dispozițiile art. 25 lit. c) și g) din Legea nr. 85/2006.
Pe fondul cauzei s-a apreciat că
dobândirea construcției a avut loc potrivit contractului de asociere coroborat
cu autorizația de construire și procesul-verbal încheiat la finalizarea
lucrărilor și că s-a obținut autorizația de construire nr. 30030 la data de 26
mai 1995 cu privire la o clădire S+P+4 ET+ MANSARDĂ de către SC A. Această
societate a înstrăinat terenul reclamantei SC O.I. SRL. În baza contractului și
autorizației de construire, SC O.I. SRL a efectuat cadastrul imobilului, cu
privire la bloc existând mențiunea în construcție, acest lucru putând însemna
existența unei construcții începute sau doar fiind în legătură cu obținerea
autorizației de construire, chiar dacă lucrările nu au fost demarate (doar în
acest fel se poate explica încheierea contractului de asociere).
S-a mai reținut că nu se poate
aprecia în sensul inexistenței obiectului contractului de asociere nr. 01 din 02
februarie 2001, contractul fiind semnat de reclamantă prin reprezentanții săi
la acel moment și necontestat în nici un mod.
Nu au fost primite susținerile
reclamantei potrivit cărora asocierea nu are obiect precum și cele cu privire
la cauza falsă, ilicită și imorală în ceea ce privește vânzarea construcției și
frauda legii, în cauză fiind aplicabil principiul
nemo auditur propriam
torpitudinem allegans
.
Nu s-au putut reține cauze care să
conducă la constatarea nulității absolute parțiale a contractului de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2157 din 17 septembrie 2002 în ceea ce
privește transferul dreptului de proprietate asupra apartamentului situat la
mansardă, constatându-se buna credință a societății pârâte la dobândirea
apartamentului.
Curtea de Apel București, secția a
V-a comercială, prin decizia comercială nr. 242 din 15 aprilie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC O.I. SRL prin lichidator judiciar G.M. împotriva
sentinței comerciale nr. 9884 din 19 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, fiind preluate în esență argumentele expuse
anterior.
Împotriva deciziei comerciale nr. 242
din 15 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,
a promovat recurs reclamanta SC O.I. SRL prin lichidator judiciar, care a
criticat pentru nelegalitate și netemeinicie această hotărâre judecătorească,
solicitând în temeiul art. 304 pct. 3, 7, 8 și 9 C. proc. civ. în principal admiterea
recursului, casarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, desființarea
sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre soluționare în fond
instanței civile, iar în subsidiar admiterea recursului și modificarea în tot a
deciziei atacate cu consecința schimbării în parte a sentinței comerciale nr. 9884
din 22 iunie 2009 a Tribunalului București, în sensul admiterii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs
s-a evocat faptul că în mod incorect, ambele instanțe, au soluționat în fond
cauza, deși nu erau competente din punct de vedere material, în realitate
competența materială revenind Tribunalului București, secția civilă, având în
vedere valoarea mai mare de 500.000 Ron a obiectului cererii precum și
dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
De asemenea decizia atacată nu
cuprinde toate argumentele pe care se sprijină, conținând argumente
contradictorii și străine de natura pricinii.
În mod eronat s-a reținut buna
credință a SC T.I.C. SRL la încheierea contractului atacat, instanța refuzând
să administreze probe noi în apel, din care să rezulte în mod clar reaua
credință a intimatei. În mod părtinitor s-a refuzat proba cu înscrisuri și
interogatoriu, încălcându-se astfel dreptul la apărare și principiul potrivit
căruia instanțele sunt obligate să administreze toate probele necesare în
vederea aflării adevărului.
Instanța de apel nu a observat și
analizat criticile privind natura juridică a contractului de asociere,
calitatea părților, lipsa prețului, lipsa calității de proprietar asupra
bunului vândut, dar mai ales împrejurarea că în ceea ce privește vânzarea
construcției cauza contractului este falsă, ilicită și imorală.
Înalta Curte, analizând materialul
probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de
recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat
recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.
Potrivit cererii de chemare în
judecată, reclamanta SC O.I. SRL București, prin lichidator judiciar, a
solicitat în contradictoriu cu pârâții L.S. și SC T.I.C. SRL constatarea
nulității absolute parțiale a contractului autentificat sub nr. 2157 din 17
septembrie 2002 numai în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate
asupra apartamentului situat la etajul 5 al clădirii din București, sector 1 în
suprafață totală construită de 207 mp (215,49 mp din măsurători) la care se
adaugă cota parte din părțile comune, dar fără loc de parcare în garajul situat
la subsolul clădirii și lăsarea în deplină posesie și pașnică folosință a
acestui apartament, având în vedere că el nu a fost înstrăinat niciodată.
Nu poate fi primită critica
recurentei potrivit căreia atât hotărârea instanței de fond cât și cea de apel
sunt lovite de nulitate absolută deoarece competența de soluționare a cauzei ar
reveni Tribunalului București, secția civilă, având în vedere obiectul cererii
și criteriul valoric.
Astfel, contractul de
vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2157 din 17 septembrie 2002 la Biroul Notarului Public I.M. atestă că între S.L. și SC O.I. SRL în calitatea de vânzători pe
de o parte și SC T.I.C. SRL în calitatea de cumpărător, pe de altă parte, a intervenit
vânzarea-cumpărarea apartamentului situat la etajul 5 (mansardă) al imobilului
de birouri și locuințe aflat în construcție situat în București sector 1, având
prețul convenit de 170.000 dolari SUA.
Apare cât se poate de evident că
regulile care guvernează contractele speciale civile sunt aplicabile și
contractelor speciale comerciale, în măsura în care legile comerciale nu prevăd
o altă reglementare (art. 1 C. com.). În aceste condiții, așa cum se regăsesc
ele și în prezenta speță, în cazul contractelor care reprezintă fapte (acte)
obiective de comerț datorită naturii lor, potrivit art. 3 C. com. și în cazul
contractelor care reprezintă fapte (acte) subiective de comerț întrucât sunt
încheiate de comercianți în cadrul exercitării comerțului, potrivit art. 4 C. com.,
chiar dacă numai una dintre părți are calitatea de comerciant și dacă
contrariul nu rezultă din actul încheiat sau contractul nu este prin esență
civil, sunt aplicabile legile comerciale.
Din această perspectivă nu au fost
încălcate normele imperative care sunt aplicabile competenței materiale a
instanțelor, corect litigiul de natură comercială fiind soluționat de
Tribunalul București, secția comercială, în primă instanță.
Este de necontestat că art. 6 pct. 1
din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție,
asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a
fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la
judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei
sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care
va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
În soluționarea cauzei, instanța de apel a dovedit pe deplin că a respectat cu
rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate
garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare,
contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.
Mai mult, instanțele au exercitat un
veritabil rol activ, respectând dispozițiile art. 129 C. proc. civ., prin aceea
că judecătorii au stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice
greșeală vizând aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și prin
aplicarea corectă a legii, administrând probele pe care le-au considerat
necesare.
Este adevărat că în faza procesuală
a apelului instanța a respins cererea de completare a probelor cu înscrisuri și
interogatoriu solicitate de reclamanta SC O.I. SRL, cu motivarea că raporturile
juridice dintre părți au fost pe deplin lămurite prin probatoriul deja
existent.
Amplu documentat, s-a reținut corect
că reclamanta nu a dovedit reaua credință la momentul încheierii contractului
de vânzare-cumpărare nr. 2157 din 17 septembrie 2002, mai ales că în fața
notarului public și-au exprimat consimțământul liber și neîngrădit ambii
asociați și administratori ai SC O.I. SRL.
Pentru aceste rațiuni urmează a
respinge ca nefondat recursul reclamantei SC O.I. SRL prin lichidator judiciar
împotriva deciziei comerciale nr. 242 din 15 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele
prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamanta SC O.I. SRL prin lichidator judiciar M.G.
împotriva deciziei comerciale nr. 242 din 15 aprilie 2010 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3
februarie 2011.