ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4163/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 20 mai 2003 sub nr. 1898 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

reclamantul M.B. prin P.G., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA, a solicitat

instanței obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 1.647.568.716 lei, reprezentând

profit minim garantat pentru bloc, în cuantum de 785.846.683 lei calculat

pentru perioada 1998 – 2001, penalități de întârziere calculate până la data de

31 octombrie 2002 în cuantum de 46.657.349 lei, majorări de întârziere în cuantum

de 815.064.685 lei calculate până la data de 31 octombrie 2002, cu cheltuieli

de judecată.

La data de 19 februarie 2004,

reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul majorării pretențiilor la

1.292.775.471 lei, reprezentând profit minim garantat pentru perioada 2000-2003;

492.431.097 lei majorări de întârziere calculate până la data de 31 decembrie

2003 și 90.728.817 lei penalități de întârziere calculate până la data de 31

decembrie 2003.

Tribunalul București, secția a V-a

comercială, prin sentința nr. 4325 din 31 martie 2004 a respins excepția

autorității de lucru judecat invocată de pârâtă prin întâmpinare și a respins

acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond reține în considerente că în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 1201 C.

civ., nefiind întrunită tripla identitate, sentința nr. 2098/1999 a

Tribunalului București având ca obiect sume diferite calculate pentru perioade

de timp diferite în raport de precizarea adusă de către reclamant în prezentul

dosar.

Pe fondul cauzei, instanța reține că

pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra întregului spațiu cu altă

destinație de 425 mp inclusiv terenul aferent de 92 mp în conformitate cu dispozițiile

art. 2 din contractul de vânzare-cumpărare intervenit între părți, iar finalizarea

construcției a fost efectuată de către pârâtă după vânzare, condiții în care

reclamantul nu mai poate pretinde nici un drept, contractul de asociere

existent între părți încetându-și efectele la data transmiterii proprietății.

Sentința a fost confirmată de Curtea

de Apel București, secția a V-a comercială care, prin decizia nr. 515 din 17

noiembrie 2004 a respins ce nefondat apelul declarat de reclamantul M.B. prin P.G.

Instanța de apel a analizat criticile aduse sentinței care vizau interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății, schimbarea naturii și înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în speță a clauzelor contractului de

asociere din 13 aprilie 1993 și a contractului de vânzare-cumpărare din 17 mai

1994, în condițiile în care părțile ulterior au încheiat un act adițional din 10

august 1993, iar în art. 2 al acestuia este prevăzut faptul că echivalentul

cotei de aport a C.G.M.B. (cota de 10,01 %) se regăsește în Blocul ce face

obiectul altui contract de asociere încheiat între părți.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel a declarat recurs reclamanta M.B. prin P.G., care a invocat motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ. și a solicitat, în

fond, după admiterea recursului să se admită acțiunea față de reclamantă.

Critica formulată de recurentă este

aceea că instanța de apel a reținut în mod greșit că prin încheierea actului

adițional și a contractului de vânzare-cumpărare din 17 mai 1995 părțile și-au

exprimat voința în sensul de a înceta contractul de asociere din 13 aprilie

1994 și a omis celelalte două acte adiționale încheiate între părți, respectiv

actul adițional din 4 octombrie 1994 și actul adițional din 4 august 1994 unde

părțile au stipulat în mod expres că celelalte prevederi ale contractului de

asociere rămân neschimbate.

Mai susține recurenta că într-o

interpretare corectă și logică a celor două acte adiționale rezultă voința

liber exprimată a părților, că fără echivoc rămân valabile dispozițiile

contractului de asociere în participațiune, dovada acestuia fiind stabilită pe

toată perioada construcției.

Recursul nu este fondat.

Între părțile litigante s-a încheiat

contractul de asociere în participațiune din 13 aprilie 1993, având ca obiect

finalizarea execuției lucrărilor de construcții, punerea în funcțiune și

exploatarea în mod distinct de către părțile contractante a blocului din

ansamblul E.B., aportul părților, potrivit art. 2 din contract, fiind de 10,01 %

pentru R.A.I.R.A. și de 89,99 % pentru SC E. SA.

Potrivit art. 1 din actul adițional

înregistrat la 10 august 1993, cota de aport de 10,01 % a R.A.I.R.A.,

reprezentând 299,98 mp suprafață construită desfășurată, locuința din E.B. se

transmite în favoarea SC E. SA, iar potrivit art. 2 din același act adițional

s-a prevăzut că echivalentul cotei de aport a C.G.M.B. de 10,01 % se regăsește

în blocul ce face obiectul altui contract încheiat între părți, de unde rezultă

că în fapt SC E. SA a dobândit 100 % din imobilul ansamblul E.B.

La data de 17 mai 1994 părțile au

încheiat contractul de vânzare-cumpărare ce a avut ca obiect vânzarea cotei de

10,01 % din spațiul cu altă destinație, cotă ce reprezintă stadiul fizic

executat prevăzut în caietul de sarcini, anexă la contractul de asociere,

precum și terenul aferent spațiilor în suprafață totală de 92 mp, de unde rezultă

că fiecare parte contractantă a dobândit proprietatea exclusivă asupra unor

părți determinate din bloc înainte de începerea unei activități de exploatare,

înainte ca acestea să realizeze vreun profit.

Voința părților rezultă fără echivoc

și din dispozițiile expres prevăzute de acestea în cuprinsul convenției de

vânzare-cumpărare. Astfel, conform art. 11 al contractului de vânzare-cumpărare

„începând cu data încheierii prezentului contract de vânzare-cumpărare,

contractul de asociere din 13 aprilie 1992 își încetează efectele”. Ori,

implicit, își încetează efectele și actele adiționale ulterior vânzării încheiate,

potrivit principiului „accesorium sequitur principale”.

Pe de altă parte, temeiul

pretențiilor deduse judecății au avut ca izvor contractul de asociere, care

conform clauzei contractuale sus-citate și-a încheiat efectele, astfel încât

acestea nu pot fi pretinse în virtutea unui titlu desființat.

Astfel, în mod corect instanțele au

apreciat că reclamanta nu mai poate pretinde nici un drept în temeiul

contractului de asociere, acesta încetându-și efectele la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare.

Pentru cele ce preced, Curtea, în

temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta M.B., împotriva deciziei nr. 515 din 17 noiembrie 2004, pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2005.