ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3448/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3448/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamantul M.B. a
solicitat instanței ca prin hotârârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta
SC C.E. SA București la plata sumei de 113.226,03 lei, din care 90.356,67 lei
profit minim garantat calculat pentru anii 2004 - 2005 și 22.869,35 lei
majorări și penalități de întârziere calculate până la data de 20 ianuarie
2006, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că prin contractul de asociere încheiat sub nr. 2948 din 13
aprilie 1993 între R.I. RA și SC C.E. SA s-a stabilit terminarea execuției
lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a blocului XIIIO din
Ansamblul E. situat în sectorul 1 București, termenul de finalizare fiind de 14
luni de la data încheierii, pe baza resurselor financiare asigurate de pârâtă.
Durata asocierii a fost stabilită pe toată perioada existenței construcției.
Pârâta s-a obligat să achite anual taxa de consecionare a terenului de
2.041,691 ROL cât și valoarea profitului minim garantat anual, în valoare de
2.765.739 ROL, sume ce urmau a fi indexate cu rata inflației. Conform art. 13
din contract în caz de nerespectare a obligațiilor contractuale, partea în
culpă datorează penalități precum și daune.
Acțiunea a fost întemeiată
în drept pe dispozițiile Legii nr. 215/2001, art. 1066 și 708 C. civ., art. 251
– art. 256 C. com., Legea nr. 146/1997, O.G. nr. 45/2003, O.G. nr. 26/2001, H.G.
nr. 1513/2002, H.G. nr. 784/2005.
Prin întâmpinarea formulată,
pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, în considerarea
hotârârilor judecătorești reprezentând sentința civilă nr. 2098/1999 rămasă
definitivă și irevocabilă și sentința nr. 4325 din 31 martie 2004, de asemenea
irevocabilă, apreciind îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ.
Prin sentința comercială nr.
4401 din 2 iunie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a
respins excepția autorității de lucru judecat, precum și acțiunea formulată de
reclamantă, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel,
tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat
invocată de pârâtă, că între hotârârile menționate și prezenta cauză, nu există
identitate de obiect, astfel încât condițiile prevăzute cumulativ de art. 1201 C.
civ., nu sunt îndeplinite.
În ceea ce privește fondul
cauzei, tribunalul a avut în vedere prevederile contractuale din convenția de
vânzare cumpărare, respectiv clauzele nr. 2 și 11, întrucât contractul de
asociere și-a încetat efectele la data încheierii contractului, astfel încât
reclamanta nu mai poate solicita plata profitului minim garantat, a majorărilor
și penalităților de întârziere aferente.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel reclamantul, prin care a invocat că instanța nu a ținut seama de
voința părților exprimată prin actele adiționale la contractul de asociere, în
sensul producerii efectelor juridice și după încheierea contractului de vânzare
cumpărare.
Prin decizia comercială nr. 76
din 6 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a
respins, ca nefondat, apelul promovat de reclamant, reținând că din coroborarea
convențiilor încheiate între părți a reieșit că părțile au desființat tacit,
inclusiv clauzele contractuale ale asocierii referitoare la plata profitului minim
garantat, dispozițiile art. 3 din actul adițional nr. 3 la asocierea nr. 2948/1993
nefiind de natură a mai produce consecințe juridice.
Împotriva deciziei
pronunțată în apel a declarat recurs reclamantul M.B. prin Primarul General
care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
și a solicitat, admiterea recursului, modificarea deciziei recurată și
admiterea cererii formulată.
Prin dezvoltarea motivului
de recurs invocat, recurenta a arătat că potrivit art. 1 din contractul de
asociere nr. 2948 din 13 aprilie 1993, obiectul acestuia era terminarea
execuției lucrărilor de construcție, punerea în funcțiune și exploatarea în mod
distinct de către părțile contractante a bl. XIIIO din Ansamblul E., fiind vorba
despre întregul imobil, atât spațiile de locuit cât și spațiul comercial de la
parterul acestuia.
Potrivit capitolului 9 și art.
19 pârâta s-a obligat să achite taxa anuală de concesionare și valoarea
profitului minim garantat anual.
Arată că intenția părților
la momentul încheierii actului adițional nr. 1 din 10 august 1993 nu a fost de
încetare a asocierii. În susținerea acestei afirmații invocă dispozițiile art. 977
și 982 C. civ., potrivit cărora actul adițional nr. 1 nu poate fi separat de
contractul de asociere și nici de cele două acte adiționale ulterioare.
În raport de obiectul
contractului de vânzare cumpărare nr. 30 din 17 mai 1994, prin care s-a vândut
cota de 10,01 % din spațiul cu altă destinație precum și terenul aferent
acestui spațiu, deci nu întregul imobil, s-ar fi putut, eventual, micșora taxa
de concesionare datorată cu suprafața de teren aferență spațiului comercial ce
a intrat în proprietatea societății pârâte, râmânând de plătit taxa de
concesionare pentru restul terenului aferent înregului imobil.
Prin întâmpinare, intimata
pârâtă SC C.E. SA București a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat
și menținerea ca legală a deciziei recurată.
Critica a fost întemeiată pe
prevederile art. 304 alin. (8) C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau
casarea unei hotărâri se poate cere atunci când actul dedus judecății a fost
interpretat greșit sau a fost schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic
al acestuia. Din această perspectivă se constată că dispozițiile art. 969 C.
civ., citate în sprijinul criticii formulate nu se sprijină pe actele de la
dosar, citarea articolului respectiv ca și a art. 977 și 982 C. civ., care se
referă la interpretarea contractului nefiind de natură să ducă la concluzia nelegalității
soluției. De altfel, citarea acestor dispoziții legale și apoi expunerea
situației de fapt demonstrează că invocarea acestui motiv constituie un pretext
pentru a pune în discuție, din nou, chestiuni de fond care nu pot fi examinate
în recurs.
În speță, este evident că s-a
cerut cota de profit minim garantat care își avea izvorul într-un contract de
asociere în participație ale cărui efecte au încetat prin voința comună a
părților stipulate în art. 11 din contractul de vânzare cumpărare nr. 30 din 17
mai 1994. Prin urmare principiul consacrat de art. 969 C. civ. și interpretarea
convențiilor deduse judecății s-a făcut în limitele voinței părților. De altfel,
această chestiune a fost irevocabil tranșată prin soluția rămasă irevocabilă,
conform deciziilor aflate la dosar.
De asemenea, actului
adițional nr. 3 la care se referă recurenta i s-a dat interpretarea corectă în
raport de prevederile contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/94 art. 11, așa
cum s-a arătat mai sus.
Prin urmare instanțele au
ținut seama de intenția comună a părților art. 977 C. civ., nefiind încălcat.
De asemenea, clauzelor convențiilor pe care și-a întemeiat susținerile recurenta
li s-a dat înțelesul cuvenit dovadă în acest sens fiind prezentarea unui
contract încheiat în 2006 prin care valorifică actul adițional nr. 3 pe care
l-a pus în discuție în acest litigiu. Nu în ultimul rând făcându-se aplicarea art.
982 C. civ., în raport de noua stipulație din contractul nr. 30/1994, s-a trans
concluzia corectă în legătură cu ineficiența art. 5 din contractul de asociere
în participație de vreme ce acest din urmă contract și-a încetat efectele.
În consecință, motivul
invocat se vădește nefondat astfel că în conformitate cu art. 312 C. proc. civ.,
va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de reclamanta M.B. prin Primar împotriva deciziei civile nr. 76
din 6 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 noiembrie 2007