ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3448/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamantul M.B. a solicitat instanței ca prin hotârârea ce o va pronunța să fie obligată pârâta SC C.E. SA București la plata sumei de 113.226,03 lei, din care 90.356,67 lei profit minim garantat calculat pentru anii 2004 - 2005 și 22.869,35 lei majorări și penalități de întârziere calculate până la data de 20 ianuarie 2006, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de asociere încheiat sub nr. 2948 din 13 aprilie 1993 între R.I. RA și SC C.E. SA s-a stabilit terminarea execuției lucrărilor de construcții și punerea în funcțiune a blocului XIIIO din Ansamblul E. situat în sectorul 1 București, termenul de finalizare fiind de 14 luni de la data încheierii, pe baza resurselor financiare asigurate de pârâtă.

Durata asocierii a fost stabilită pe toată perioada existenței construcției. Pârâta s-a obligat să achite anual taxa de consecionare a terenului de 2.041,691 ROL cât și valoarea profitului minim garantat anual, în valoare de 2.765.739 ROL, sume ce urmau a fi indexate cu rata inflației. Conform art. 13 din contract în caz de nerespectare a obligațiilor contractuale, partea în culpă datorează penalități precum și daune. Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile Legii nr. 215/2001, art. 1066 și 708 C. civ., art. 251 – art. 256 C. com., Legea nr. 146/1997, O.G. nr. 45/2003, O.G. nr. 26/2001, H.G. nr. 1513/2002, H.G. nr. 784/2005. Prin întâmpinarea formulată, pârâta a invocat excepția autorității de lucru judecat, în considerarea hotârârilor judecătorești reprezentând sentința civilă nr. 2098/1999 rămasă definitivă și irevocabilă și sentința nr. 4325 din 31 martie 2004, de asemenea irevocabilă, apreciind îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ.

Prin sentința comercială nr. 4401 din 2 iunie 2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția autorității de lucru judecat, precum și acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă, că între hotârârile menționate și prezenta cauză, nu există identitate de obiect, astfel încât condițiile prevăzute cumulativ de art. 1201 C. civ., nu sunt îndeplinite. În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a avut în vedere prevederile contractuale din convenția de vânzare cumpărare, respectiv clauzele nr. 2 și 11, întrucât contractul de asociere și-a încetat efectele la data încheierii contractului, astfel încât reclamanta nu mai poate solicita plata profitului minim garantat, a majorărilor și penalităților de întârziere aferente.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, prin care a invocat că instanța nu a ținut seama de voința părților exprimată prin actele adiționale la contractul de asociere, în sensul producerii efectelor juridice și după încheierea contractului de vânzare cumpărare. Prin decizia comercială nr. 76 din 6 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul promovat de reclamant, reținând că din coroborarea convențiilor încheiate între părți a reieșit că părțile au desființat tacit, inclusiv clauzele contractuale ale asocierii referitoare la plata profitului minim garantat, dispozițiile art. 3 din actul adițional nr. 3 la asocierea nr. 2948/1993 nefiind de natură a mai produce consecințe juridice.

Împotriva deciziei pronunțată în apel a declarat recurs reclamantul M.B. prin Primarul General care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat, admiterea recursului, modificarea deciziei recurată și admiterea cererii formulată. Prin dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că potrivit art. 1 din contractul de asociere nr. 2948 din 13 aprilie 1993, obiectul acestuia era terminarea execuției lucrărilor de construcție, punerea în funcțiune și exploatarea în mod distinct de către părțile contractante a bl. XIIIO din Ansamblul E., fiind vorba despre întregul imobil, atât spațiile de locuit cât și spațiul comercial de la parterul acestuia.

Potrivit capitolului 9 și art. 19 pârâta s-a obligat să achite taxa anuală de concesionare și valoarea profitului minim garantat anual. Arată că intenția părților la momentul încheierii actului adițional nr. 1 din 10 august 1993 nu a fost de încetare a asocierii. În susținerea acestei afirmații invocă dispozițiile art. 977 și 982 C. civ., potrivit cărora actul adițional nr. 1 nu poate fi separat de contractul de asociere și nici de cele două acte adiționale ulterioare. În raport de obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 30 din 17 mai 1994, prin care s-a vândut cota de 10,01 % din spațiul cu altă destinație precum și terenul aferent acestui spațiu, deci nu întregul imobil, s-ar fi putut, eventual, micșora taxa de concesionare datorată cu suprafața de teren aferență spațiului comercial ce a intrat în proprietatea societății pârâte, râmânând de plătit taxa de concesionare pentru restul terenului aferent înregului imobil.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă SC C.E. SA București a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca legală a deciziei recurată. Critica a fost întemeiată pe prevederile art. 304 alin. (8) C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere atunci când actul dedus judecății a fost interpretat greșit sau a fost schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Din această perspectivă se constată că dispozițiile art. 969 C. civ., citate în sprijinul criticii formulate nu se sprijină pe actele de la dosar, citarea articolului respectiv ca și a art. 977 și 982 C. civ., care se referă la interpretarea contractului nefiind de natură să ducă la concluzia nelegalității soluției.

De altfel, citarea acestor dispoziții legale și apoi expunerea situației de fapt demonstrează că invocarea acestui motiv constituie un pretext pentru a pune în discuție, din nou, chestiuni de fond care nu pot fi examinate în recurs. În speță, este evident că s-a cerut cota de profit minim garantat care își avea izvorul într-un contract de asociere în participație ale cărui efecte au încetat prin voința comună a părților stipulate în art. 11 din contractul de vânzare cumpărare nr. 30 din 17 mai 1994. Prin urmare principiul consacrat de art. 969 C. civ. și interpretarea convențiilor deduse judecății s-a făcut în limitele voinței părților. De altfel, această chestiune a fost irevocabil tranșată prin soluția rămasă irevocabilă, conform deciziilor aflate la dosar.

De asemenea, actului adițional nr. 3 la care se referă recurenta i s-a dat interpretarea corectă în raport de prevederile contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/94 art. 11, așa cum s-a arătat mai sus. Prin urmare instanțele au ținut seama de intenția comună a părților art. 977 C. civ., nefiind încălcat. De asemenea, clauzelor convențiilor pe care și-a întemeiat susținerile recurenta li s-a dat înțelesul cuvenit dovadă în acest sens fiind prezentarea unui contract încheiat în 2006 prin care valorifică actul adițional nr. 3 pe care l-a pus în discuție în acest litigiu. Nu în ultimul rând făcându-se aplicarea art. 982 C. civ., în raport de noua stipulație din contractul nr. 30/1994, s-a trans concluzia corectă în legătură cu ineficiența art. 5 din contractul de asociere în participație de vreme ce acest din urmă contract și-a încetat efectele.

În consecință, motivul invocat se vădește nefondat astfel că în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.B. prin Primar împotriva deciziei civile nr. 76 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2007