ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2171/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 7 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta W.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Arad, prin primar, Primarul municipiului Arad, W.A.

și W.A.M., anularea Dispoziției primarului nr. 2943 din 03 iulie 2009, constatarea calității de persoană îndreptățită a reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 și obligarea primarului la emiterea unei alte dispoziții în sensul admiterii cererii de restituire în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului din Arad, ca fiind formulată în termen și restituirea imobilului în natură și respectiv, în echivalent bănesc pentru acele apartamente din imobil pentru care restituirea în natură nu se mai poate efectua în condiții legale, în coproprietate, conform cotelor legale de moștenire cu pârâții de ordin 2 și 3, în calitate de moștenitori legali ai antecesorilor, proprietari ai acestui imobil.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că prin Dispoziția nr. 2943 din 3 iulie 2009 a Primarului municipiului Arad a fost admisă cererea de restituire în natură a apartamentului nr. X și în echivalent a celorlalte apartamente din imobilul situat în Arad, în favoarea persoanelor îndreptățite – pârâții de gradul 2 și 3, moștenitori legali ai fratelui reclamantei, W.R., moștenitor legal în cotă parte cu reclamanta, în calitate de descendenți, fii ai proprietarilor tabulari. Reclamanta a arătat că, prin această dispoziție, s-a soluționat și cererea sa de restituire a imobilului, în calitate de moștenitoare legală și a susținut că în mod greșit s-a apreciat că notificarea formulată de ea nu s-ar fi realizat în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

A mai susținut că, la data de 9 noiembrie 2001, fratele reclamantei a înregistrat cererile de restituire a apartamentelor și că, în virtutea calității sale de comoștenitoare, notificările respective, conform înțelegerii dintre ei la acel moment, urmau să-i profite și ei. Ba mai mult, la data de 6 iunie 2002, împreună cu fratele său, a dat o declarație pe proprie răspundere, potrivit căreia, tatăl ei nu primise nici o despăgubire pentru imobilele în discuție. Prin sentința nr. 38 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Arad, secția civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta W.E. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001 au fost depuse numai de către W.R., fratele reclamantei, iar prin dispoziția nr. 2943 din 03 iulie 09 s-a restituit în natură numiților W.A.M.

și W.A., în calitate de moștenitori ai acestuia, apartamentul nr. X din imobilul situat în Arad și li s-a acordat un drept special de folosință asupra cotei de 22/396 m.p. aferenți acestui apartament. Totodată, li s-au acordat despăgubiri pentru apartamentele X, Y.a, Z și W, precum și pentru terenul aferent acestora. Tribunalul a reținut că reclamanta a depus în anul 2003 o precizare la notificare, în sensul că notificarea a fost depusă și în numele ei, însă din notificări nu rezultă acest fapt. Constatând că reclamanta nu a depus notificarea până la data de 14 noiembrie 2002, termen prevăzut de Legea nr. 10/2001, Tribunalul a apreciat că acțiunea urmează să fie respinsă. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 104/A din 22 aprilie 2010, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de prima instanță.

În considerentele hotărârii, instanța de apel a arătat că, în mod corect prima instanță a reținut că notificările în vederea constatării calității de persoană îndreptățită, în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001, au fost depuse numai de către W.R., fratele reclamantei și că din conținutul notificării nu rezultă că ar fi fost depusă și în numele ei. Instanța de apel a mai arătat că, calitatea de moștenitor legal invocată de către reclamantă nu este contestată, însă beneficiul legii speciale este în favoarea acelui moștenitor care a declanșat în mod direct procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, eventualele pretenții ale moștenitorilor care nu au declanșat această procedură putându-se soluționa doar pe calea dreptului comun față de comoștenitorul beneficiar al prevederilor Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta W.E., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că notificarea depusă de fratele său a fost făcută în numele amândurora și că, de altfel, în certificatul de moștenitor este evidențiat faptul că și ea are calitatea de moștenitoare. Recurenta a susținut că, în virtutea calității sale de comoștenitoare, notificările formulate de fratele său, conform înțelegerii existente între ei la acel moment, urmau să îi profite și acesteia și că a avut convingerea că restituirea imobilelor se va face către foștii proprietari, respectiv părinții săi, urmând ca proprietatea asupra acestora să se împartă apoi pe linie succesorală.

Recurenta a mai susținut că, față de actele aflate la dosar, care atestă demersurile pe care le-a făcut, apreciază că și-a manifestat voința în termenul prevăzut de lege, ca urmare a înțelegerii avute cu fratele său, cu atât mai mult cu cât cerințele de ordin formal prevăzute de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost îndeplinite prin notificarea pe care aceasta a formulat-o la data de 21 februarie 2003. De asemenea, recurenta a susținut că cererea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, formulată de succesorii proprietarului imobilului preluat abuziv reprezintă un act de conservare, iar în cazul actelor de conservare coindivizarii se reprezintă reciproc, actele de conservare încheiate de către un singur coproprietar fiind validate, în mod constant, în temeiul gestiunii de afaceri.

Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, W.R., fratele recurentei-reclamante, a solicitat, în nume propriu, acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Arad, (compus din mai multe apartamente), arătând că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului-Lege nr. 92/1950 și preluat abuziv de stat de la proprietarii tabulari W.F. și B.M., căsătorită W., arătând că aceștia sunt părinții săi, că sunt decedați și că el este moștenitorul acestora. Prin urmare, din modul în care au fost formulate notificările, nu rezultă, așa cum susține recurenta, că ar fi fost făcută în numele ambilor moștenitori, deci și în numele acesteia.

De asemenea, din conținutul acestor notificări nu reiese că fratele recurentei ar fi avut intenția de a lucra, la acel moment, în același timp, în interes propriu și în interesul surorii sale, pentru a fi în prezența unei gestiuni de afaceri, atâta timp cât prin aceste notificări nu se face nicio mențiune cu privire la existența și a unei alte moștenitoare, iar notificatorul a solicitat restituirea doar în numele său. Or, câtă vreme din conținutul notificării nu rezultă că între notificator și sora sa, reclamanta recurentă din prezenta cauză, a operat gestiunea de afaceri, în sensul că notificarea, ca act juridic, a fost făcută și în interesul surorii sale, în mod legal instanțele de fond și de apel au reținut că nu are relevanță faptul că reclamanta a depus în anul 2003 o precizare la notificare în sensul că notificarea a fost depusă și în numele ei, atâta timp cât din conținutul acesteia nu rezultă acest aspect.

În aceste împrejurări, recurenta – reclamantă W.E., în calitatea sa necontestată de comoștenitoare, avea obligația, la rândul său, de a urma procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 și de a depune notificare în termenul legal, lucru care nu s-a întâmplat. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta W.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta W.E. împotriva deciziei nr. 104/A din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.