ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2171/2011

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 7 septembrie 2009 pe rolul Tribunalului Arad,

reclamanta W.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Arad, prin

primar, Primarul municipiului Arad, W.A. și W.A.M., anularea Dispoziției

primarului nr. 2943 din 03 iulie 2009, constatarea calității de persoană

îndreptățită a reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001 și obligarea primarului la emiterea unei alte dispoziții în

sensul admiterii cererii de restituire în natură sau prin echivalent bănesc a imobilului

din Arad, ca fiind formulată în termen și restituirea imobilului în natură și

respectiv, în echivalent bănesc pentru acele apartamente din imobil pentru care

restituirea în natură nu se mai poate efectua în condiții legale, în

coproprietate, conform cotelor legale de moștenire cu pârâții de ordin 2 și 3,

în calitate de moștenitori legali ai antecesorilor, proprietari ai acestui

imobil.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că prin Dispoziția nr. 2943

din 3 iulie 2009 a Primarului municipiului Arad a fost admisă cererea de

restituire în natură a apartamentului nr. X și în echivalent a celorlalte

apartamente din imobilul situat în Arad, în favoarea persoanelor îndreptățite –

pârâții de gradul 2 și 3, moștenitori legali ai fratelui reclamantei, W.R.,

moștenitor legal în cotă parte cu reclamanta, în calitate de descendenți, fii

ai proprietarilor tabulari.

Reclamanta

a arătat că, prin această dispoziție, s-a soluționat și cererea sa de

restituire a imobilului, în calitate de moștenitoare legală și a susținut că în

mod greșit s-a apreciat că notificarea formulată de ea nu s-ar fi realizat în

termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

A mai

susținut că, la data de 9 noiembrie 2001, fratele reclamantei a înregistrat

cererile de restituire a apartamentelor și că, în virtutea calității sale de

comoștenitoare, notificările respective, conform înțelegerii dintre ei la acel

moment, urmau să-i profite și ei. Ba mai mult, la data de 6 iunie 2002,

împreună cu fratele său, a dat o declarație pe proprie răspundere, potrivit

căreia, tatăl ei nu primise nici o despăgubire pentru imobilele în discuție.

Prin

sentința nr. 38 din 27 ianuarie 2010 a Tribunalului Arad, secția civilă, a fost

respinsă acțiunea formulată de reclamanta W.E.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că notificările formulate în baza Legii

nr. 10/2001 au fost depuse numai de către W.R., fratele reclamantei, iar prin

dispoziția nr. 2943 din 03 iulie 09 s-a restituit în natură numiților W.A.M. și

W.A., în calitate de moștenitori ai acestuia, apartamentul nr. X din imobilul

situat în Arad și li s-a acordat un drept special de folosință asupra cotei de

22/396 m.p. aferenți acestui apartament. Totodată, li s-au acordat despăgubiri

pentru apartamentele X, Y.a, Z și W, precum și pentru terenul aferent acestora.

Tribunalul

a reținut că reclamanta a depus în anul 2003 o precizare la notificare, în

sensul că notificarea a fost depusă și în numele ei, însă din notificări nu

rezultă acest fapt.

Constatând

că reclamanta nu a depus notificarea până la data de 14 noiembrie 2002, termen

prevăzut de Legea nr. 10/2001, Tribunalul a apreciat că acțiunea urmează să fie

respinsă.

Curtea de

Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 104/A din 22 aprilie 2010, a

respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de prima

instanță.

În

considerentele hotărârii, instanța de apel a arătat că, în mod corect prima

instanță a reținut că notificările în vederea constatării calității de persoană

îndreptățită, în temeiul art. 22 din Legea nr. 10/2001, au fost depuse numai de

către W.R., fratele reclamantei și că din conținutul notificării nu rezultă că

ar fi fost depusă și în numele ei.

Instanța

de apel a mai arătat că, calitatea de moștenitor legal invocată de către

reclamantă nu este contestată, însă beneficiul legii speciale este în favoarea

acelui moștenitor care a declanșat în mod direct procedura prevăzută de Legea

nr. 10/2001, eventualele pretenții ale moștenitorilor care nu au declanșat

această procedură putându-se soluționa doar pe calea dreptului comun față de

comoștenitorul beneficiar al prevederilor Legii nr. 10/2001.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta W.E., invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că notificarea depusă

de fratele său a fost făcută în numele amândurora și că, de altfel, în

certificatul de moștenitor este evidențiat faptul că și ea are calitatea de

moștenitoare.

Recurenta

a susținut că, în virtutea calității sale de comoștenitoare, notificările

formulate de fratele său, conform înțelegerii existente între ei la acel

moment, urmau să îi profite și acesteia și că a avut convingerea că restituirea

imobilelor se va face către foștii proprietari, respectiv părinții săi, urmând

ca proprietatea asupra acestora să se împartă apoi pe linie succesorală.

Recurenta

a mai susținut că, față de actele aflate la dosar, care atestă demersurile pe

care le-a făcut, apreciază că și-a manifestat voința în termenul prevăzut de

lege, ca urmare a înțelegerii avute cu fratele său, cu atât mai mult cu cât cerințele

de ordin formal prevăzute de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost

îndeplinite prin notificarea pe care aceasta a formulat-o la data de 21

februarie 2003.

De

asemenea, recurenta a susținut că cererea de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001, formulată de succesorii proprietarului imobilului preluat

abuziv reprezintă un act de conservare, iar în cazul actelor de conservare

coindivizarii se reprezintă reciproc, actele de conservare încheiate de către

un singur coproprietar fiind validate, în mod constant, în temeiul gestiunii de

afaceri.

Examinând

decizia recurată în limita criticilor formulate, ce permit încadrarea în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată că recursul este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin

notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, W.R., fratele

recurentei-reclamante, a solicitat, în nume propriu, acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul situat în Arad, (compus din mai multe apartamente),

arătând că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului-Lege nr. 92/1950 și

preluat abuziv de stat de la proprietarii tabulari W.F. și B.M., căsătorită W.,

arătând că aceștia sunt părinții săi, că sunt decedați și că el este

moștenitorul acestora.

Prin

urmare, din modul în care au fost formulate notificările, nu rezultă, așa cum

susține recurenta, că ar fi fost făcută în numele ambilor moștenitori, deci și

în numele acesteia.

De

asemenea, din conținutul acestor notificări nu reiese că fratele recurentei ar

fi avut intenția de a lucra, la acel moment, în același timp, în interes

propriu și în interesul surorii sale, pentru a fi în prezența unei gestiuni de

afaceri, atâta timp cât prin aceste notificări nu se face nicio mențiune cu

privire la existența și a unei alte moștenitoare, iar notificatorul a solicitat

restituirea doar în numele său.

Or, câtă

vreme din conținutul notificării nu rezultă că între notificator și sora sa,

reclamanta recurentă din prezenta cauză, a operat gestiunea de afaceri, în

sensul că notificarea, ca act juridic, a fost făcută și în interesul surorii

sale, în mod legal instanțele de fond și de apel au reținut că nu are relevanță

faptul că reclamanta a depus în anul 2003 o precizare la notificare în sensul

că notificarea a fost depusă și în numele ei, atâta timp cât din conținutul

acesteia nu rezultă acest aspect.

În aceste

împrejurări, recurenta – reclamantă W.E., în calitatea sa necontestată de

comoștenitoare, avea obligația, la rândul său, de a urma procedura prevăzută de

Legea nr. 10/2001 și de a depune notificare în termenul legal, lucru care nu

s-a întâmplat.

Pentru

considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de reclamanta W.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta W.E. împotriva deciziei nr. 104/A

din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.