ÎCCJ, decizie (scj.ro #84801)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #84801) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Obligarea

unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sub sancțiunea plății

daunelor  cominatorii. Nelegalitate.

Din conținutul dispozițiilor  art. 24 alin.(1) și (2) din

Legea nr. 554/2004, rezultă că se  aplică  conducătorului  autorității publice

sau, după caz, persoanei obligate  o amendă de  20% din  salariul  minim  brut

pe economie, pe zi de  întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri

de  întârziere, numai în  cazul în care  termenul  de punere în executare a

hotărârii judecătorești nu este  respectat.

Prin urmare, obligarea unei autorități publice  la  plata

daunelor cominatorii anterior împlinirii termenului în interiorul căruia

aceasta are obligația să execute  hotărârea, este nelegală.

Decizia nr. 1048 din 28 februarie 2012

Prin

sentința nr.2485 din 29 martie 2011, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamanții WT și WMA, în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, și a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de

despăgubire, în maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub

sancțiunea daunelor cominatorii de 300 lei/zi de întârziere și sub sancțiunea

amenzii conform art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Prin aceeași sentință,

instanța de judecată a respins cererea reclamantei privind plata daunelor

morale, ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata sumei de 500 lei

reprezentând cheltuieli de judecată, admise în parte.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin

Dispoziția nr. 1554/31.03.2004, Primarul Municipiului Arad a propus acordarea

de măsuri reparatorii constând în drepturi bănești de 405.907.635 lei

(calculate la 23.01.2004), pentru cota de ¼ din apartamentele 6,8 și 9

situate în Arad, petenților WT și WG, pentru cota ¼ din terenul aferent

acestora, transmițându-se dreptul de folosință special prevăzut de titlul II

art. 2 din OUG nr.184/2001.

De pe

urma defunctului WG, decedat la 21.02.2009, a rămas moștenitoare soția sa, WMA.

Dispoziția

și actele ce au stat la baza acesteia au fost înaintate Secretariatului

Comisiei Centrale.

În

analiza legalității respingerii cererii de restituire în natură, pârâta a

constatat, conform apărărilor formulate prin întâmpinare, lipsa unor înscrisuri

(privind suprafețele apartamentelor, acte privind calitatea de moștenitor,

situația încasării despăgubirilor, acte de identitate).

A

arătat pârâta că dosarul a fost repartizat evaluatorului desemnat aleatoriu.

Din

actele depuse la dosar rezultă că la data de 4 mai 2010, reclamanții au

comunicat pârâtei copiile actelor privind calitatea de moștenitor și celor de

identitate.

La

dosar au fost depuse copiile declarațiilor cu semnătura legalizată ale petenților

referitoare la faptul că nu au primit despăgubiri referitoare la vreun imobil

din România și adresa nr. 2646/840/11.07.2001 a SC „R” SA Arad din care rezultă

suprafețele apartamentelor preluate de stat în baza Decretului 92/1950.

Se

constată că de la emiterea dispoziției de soluționare a notificării au trecut

șapte ani, că la dosar au fost depuse toate actele solicitate de Comisia

Centrală, iar dosarul a fost înaintat expertului desemnat de autoritate în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

Instanța

de fond reține că prin Legea nr.247/2005 nu au fost stabilite termene speciale

de soluționare a cererilor, devenind aplicabile astfel dispozițiile de drept

comun, prevăzute de Legea contenciosului administrativ.

HG nr.

Conform

art. 1 alin. 1 coroborat cu art. 8 alin. 1 din legea nr. 554/2004: „se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri”.

Termenul

legal de 30 de zile de soluționare a cererii fiind depășit, se constată că

propunerea acordării de despăgubiri este emisă în martie 2004, fiind depășit

orice termen rezonabil justificat de încărcătura autorității competente în

emiterea titlului.

Statul,

prin instituțiile sale, răspunde atât pentru culpa persoanelor vinovate de

neîndeplinirea sarcinilor în cadrul autorității, dar și pentru organizarea

necorespunzătoare a activității de executare a legii, concretizată în lipsa

cadrului administrativ necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor legale in

cadrul unor termene rezonabile. Astfel, împrejurarea că pe rolul Comisiei sunt

înregistrate foarte multe dosare reprezintă o justificare a lipsei oricărei

intenții în întârzierea produsă, dar nu absolvă autoritatea de culpă în

condițiile în care persoanele îndreptățite au conform legii dreptul la

soluționarea oricărei cereri într-un termen rezonabil, cel de drept comun fiind

de 30 de zile.

Având

în vedere aceste considerente și prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr.

554/2004, se impune obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu

de despăgubire, sub sancțiunea daunelor cominatorii în caz de neexecutare a

obligației în cuantum de 300 lei pe zi de întârziere și sub sancțiunea amenzii conform

art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a apreciat că cererea de obligare a pârâtei la

plata despăgubirilor pentru daune morale nu este dovedită, având în vedere că

reclamanții nu au justificat daunele morale care le-ar fi fost produse prin

nesoluționarea cererii, și față de cadrul complex în care se desfășoară

procesul administrativ de stabilire și plată a despăgubirilor.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și

nelegală, a declarat recurs pârâta.

În motivarea recursului formulat, recurenta-pârâtă  a susținut

în  esență că  sentința  atacată este nelegală și  netemeinică întrucât cererea

precizatoare a acțiunii reclamanților nu le-a fost  comunicată, iar suma

stabilită cu titlu de despăgubiri de  405.907.635 ROL reprezintă valoarea cotei

de  ¾  din  apartamentele  cu nr. 1, 2, 3, 4, 5 și 7 din care a fost

scăzută  valoarea de  ¼ din apartamentele 6, 8 și 9  (cotă  atribuită

în natură).

Astfel, susține  recurenta că  intimații-reclamanți dețin  în

proprietate în întregime  apartamentele 6, 8 și 9 și au  dreptul la despăgubiri

pentru cota de  ¾ din apartamentele  1, 2, 3, 4, 5 și 7 din care

urmează  a fi scăzută  cota de  ¼  din apartamentele 6, 8 și 9, având

în  vedere că  dosarul de  despăgubire al acestora cuprinde  trei dispoziții

emise de  primărie.

Se critică sentința  atacată și în ceea ce  privește stabilirea

termenului de  30 de zile  sub  sancțiunea  de daune cominatorii de  300 lei/zi

de întârziere și a  amenzii conform  art. 24 alin.(2) din  Legea nr.  554/2004,

recurenta  apreciind că  instanța de fond  a stabilit o  obligație  extrem de

oneroasă  în sarcina sa, prezumând neîndeplinirea  obligației  impusă de

aceasta.

Un alt  aspect  criticat de recurentă vizează   obligarea  sa

la  plata  cheltuielilor de  judecată, apreciind că  în ceea ce privește

cuantumul acestora, instanța de  fond  avea  posibilitatea  aplicării

dispozițiilor  art. 274 alin.(3) Cod procedură civilă.

În drept au  fost  invocate  dispozițiile  HG nr. 361/2005,

Legea nr. 10/2001 republicată, Legea nr. 247/2005, HG nr. 1095/2005.

Intimații-reclamanți WT și WMA au depus  note scrise solicitând

respingerea  recursului formulat  de  Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Înalta Curte  constată că  recursul este fondat, pentru

considerentele  ce vor fi  expuse în continuare.

vizând  încălcarea  principiului  contradictorialității și a  dreptului la

apărare în raport de  necomunicarea  cererii  precizatoare formulată  de

reclamanți la data de   22 martie  2011.

Instanța de control judiciar constată că  susținerile

recurentei-pârâte  sunt  nefondate întrucât, astfel cum  s-a  menționat în

practicaua  încheierii din 22  martie 2011,  reclamanții au precizat că își

retrag susținerile privind cota de ¼ din terenul aferent  menționând  că

din  eroare a fost  specificat și terenul  în petitul acțiunii.

Potrivit art. 132 teza a II-a  pct.2, „cererea nu se  socotește

modificată  și nu  se va  da termen, ci se  vor  trece în încheierea de

ședință  declarațiile verbale  făcute  în instanță, când reclamantul  mărește

sau micșorează câtimea obiectului cererii”.din perspectiva acestor prevederi

procedurale  se  constată că  în mod  corect  instanța de fond a   reținut

prin  încheierea  din data de  22  martie 2011 restrângerea  cererii

reclamanților fără a încălca nici  principiul contradictorialității și nici

dreptul de apărare al recurentei-reclamante.

2.

În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte privind

obligarea  la emiterea  deciziei  reprezentând titlu de  despăgubire în

conformitate  cu  Dispoziția nr. 1554/31 martie 2004  emisă de  Primarul

municipiului Arad privind  propunerea  de  acordare a  măsurilor  reparatorii,

constând  în drepturi  bănești de  405.907.635 lei, instanța  de control

judiciar constată că  acestea  sunt  nefondate.

Astfel, nu pot fi reținute  susținerile  recurentei potrivit

cărora  cererea  formulată  de  reclamanți ar fi  lipsită  de interes  și  că instanța

de  fond nu  și-a  exercitat  rolul activ  în a  stabili în  mod  cert obiectul

cauzei.

Intimații-reclamanți au supus controlului instanței de

contencios administrativ refuzul nejustificat al autorității  administrative

de a elibera  actul administrativ,  respectiv decizia  reprezentând  titlul de

despăgubire pentru suma ce va fi  stabilită prin raportul de evaluare a

despăgubirilor  propuse prin Dispoziția  nr.  1554/31 martie 2004 emisă de

Primăria Municipiului Arad privind  acordarea de  măsuri  reparatorii  pentru

cota   de ¼ din apartamentele 6, 8 și 9 situate  în Arad, și acordarea

dreptului de  folosință  special prevăzut de  titlul II art. 2 din OUG nr.

184/2001 pentru  terenul aferent.

În mod corect instanța de fond a  reținut prin  sentința

criticată că    de la emiterea  dispoziției de  soluționare a notificării  au

trecut  șapte ani și că la dosar au fost  depuse  toate  actele  solicitate

de  intimata-pârâtă, astfel că întârzierea  în emiterea  titlului  reprezintă

o încălcare a termenului rezonabil, calculat de la data sesizării  autorități

publice competente, în  cadrul  procedurii  administrative preliminare și până

la momentul  finalizării  procedurilor judiciare, prin  pronunțarea  hotărârii

judecătorești irevocabile.

Criticile  recurentei-pârâte potrivit cărora suma de

405.907.635 lei reprezentând  drepturi bănești propusă  ca măsuri  reparatorii

prin  Dispoziția  nr. 1554/31 martie 2004 pentru cota de  ¼ din

apartamentele  6, 8 și 9 situate  în Arad, imobile care au  fost restituite în

natură reclamanților, având în vedere și celelalte două dispoziții nr. 1552/31

martie 2004 și  1553/31 martie 2004 emise de  Primăria Arad, sunt irelevante în

cauză, întrucât prin  cererea formulată  reclamanții  au solicitat  obligarea

autorității pârâte  la emiterea titlului de  despăgubire pentru suma se va fi

stabilită  prin  raportul de  evaluare, iar  instanța de fond  a obligat  la

emiterea deciziei  în termen de  30 de zile de la  rămânerea  irevocabilă a

hotărârii, având în vedere  dispozițiile  art. 18 alin.1 și art. 8 alin.1  din

Legea nr. 554/2004.

3.

În ceea ce privește criticile recurentei cu privire la

obligarea  acesteia la plata  daunelor  cominatorii  de  300 lei/zi de

întârziere sub  sancțiunea amenzii conform art. 24 alin. 2 din Legea nr.

554/2004, Înalta Curte  le apreciază ca fiind fondate, instanța de fond

soluționând în mod  greșit   acest capăt de cerere.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 a fost

reglementată  o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul  în

care acestea  nu  execută   hotărâri definitive  și irevocabile. Această

procedură  este însă  subsecventă actualei  etape judiciare, astfel  că

obligarea  la plata  daunelor  cominatorii  prin hotărârea criticată, apare ca

neîntemeiată, ca și aceea vizând aplicarea  amenzii  prevăzute  de art. 24

alin.2 din  Legea nr. 554/2004.

Potrivit  dispozițiilor  art. 24 alin.1 din  Legea nr. 554/2004

modificată și  completată prin  Legea nr. 262/2007, „executarea  hotărârii

definitive  și irevocabile date în contencios administrativ se face în temeiul

prevăzut  în cuprinsul  acesteia, iar în lipsa  unui  astfel de termen în cel

mult 30 de zile  de la data  rămânerii  irevocabile a hotărârii”.

Numai în  cazul în care  termenul  nu este  respectat  se

aplică  conducătorului  autorității publice sau, după caz, persoanei obligate

o amendă de  20% din  salariul  minim  brut pe economie, pe zi de  întârziere,

iar reclamantul are dreptul la despăgubiri de  întârziere, conform  alin.(2) al

art. 24 din lege.

Având în vedere  aceste  prevederi legale, rezultă  că atâta

timp cât textul de lege  prevede un termen în interiorul  căruia  autoritatea

publică  este  obligată să execute  hotărârea, în  speță să emită  decizia de

acordare a  despăgubirilor, este nejustificată obligarea  acesteia  la  plata

daunelor  cominatorii.

În ceea ce privește aplicarea amenzii prevăzute de

dispozițiile  art. 24 alin.(2) din Legea nr. 554/2004, este de observat că

dispozițiile alin.(3) ale aceluiași  articol, precizează că „neexecutarea din

motive imputabile” sau nerespectarea  hotărârilor judecătorești definitive și

irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ, fapt ce

constituie infracțiune  și s  sancționează de lege, astfel că, numai  în caz

de  refuz  de  executare, la cererea  reclamantului  se poate  analiza  care a

fost natura  motivelor  pentru care  nu s-a  realizat  executarea  hotărârii.

acesteia  la plata  cheltuielilor  de  judecată sunt  nefondate, întrucât

instanța de fond  a făcut o  corectă aplicare a dispozițiilor  art. 274

alin.(1) și alin.(3) Cod procedură civilă, apreciind în raport de aceste

dispoziții legale, cuantumul cheltuielilor  de judecată datorate

.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte,  în

temeiul dispozițiilor  art. 312 alin.(1) și (3) Cod procedură civilă  a admis

recursul  formulat  a modificat în parte  sentința atacată, în sensul că a

respins  cererea de  acordare a daunelor cominatorii  și cea  privind

aplicarea  amenzii  prevăzute de  art. 24 alin,82) din  Legea nr. 554/2004

menținând celelalte  dispoziții ale  sentinței atacate.