Decizia nr. 1411/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta R.A. piețe, agrement și salubritate Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Bihor – A.I.F., suspendarea executării deciziei de impunere nr. 450 din 27 mai 2009, emisă de pârâtă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației formulate împotriva deciziei.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin decizia de impunere a cărei suspendare a executării se solicită, D.G.F.P. a considerat că au fost greșit calculate baza de impunere și contribuția de asigurări sociale datorată de angajator, precum și baza de impunere și contribuția individuală de asigurări sociale. S-a mai arătat că suma contestată este de 1.202.719 RON din care 565.501 RON reprezintă majorări, dobânzi și penalități de întârziere, iar activitatea a desfășurat-o în baza contractului de delegare a gestiunii aprobat prin hotărârea Consiliului Local Oradea din 30 noiembrie 2006 și că în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activități desfășurate în calitate de autorități publice, chiar dacă pentru desfășurarea acestor activități se percep redevențe, taxe sau alte plăți. S-a mai învederat că reclamanta și-a achitat toate datoriile fiscale, Raportul de inspecție fiscală și toate documentele generate de acesta, inclusiv decizia de impunere fiind netemeinice și nelegale, formulând contestație împotriva acestora. În final, a arătat că orice măsură de executare silită ar crea o situație critică pentru reclamantă, care ar afecta-o fundamental, în condițiile în care aceste măsuri ar paraliza întreaga activitate a regiei. În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată.

Apărările formulate de pârâta D.G.F.P. Bihor – A.I.F. Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, cu motivarea că nu s-a dovedit de către reclamantă îndeplinirea condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă ce urmează a fi prevenită.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 186/CA - P.I. din 16 octombrie 2009, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta R.A. piețe, agrement și salubritate Oradea și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 450 din 27 mai 2009 emisă de pârâta D.G.F.P. Bihor – A.I.F. și a măsurilor dispuse prin aceasta, până la pronunțarea instanței de fond.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii primei instanțe. 5.1. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că cele două condiții necesare pentru a se pronunța suspendarea executării actului administrativ - fiscal, prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ sunt îndeplinite. 5.2. S-a constatat astfel că cerința cazului bine justificat implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul, potrivit căruia, actul administrativ este executoriu din oficiu, iar paguba iminentă constă, potrivit art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004 într-un prejudiciu material, viitor, dar previzibil sau, după caz, în perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. 5.3. În acest context a considerat prima instanță că, în condițiile în care reclamanta contestă decizia de impunere, invocând încălcarea prevederilor art. 127 alin. (4) din C. fisc., în conformitate cu care instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de autorități publice, acest lucru implică existența unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, iar, pe de altă parte, având în vedere valoarea obligațiilor de plată stabilite în sarcina reclamantei, prejudiciul suferit de aceasta prin executarea silită ar avea drept rezultat imposibilitatea desfășurării în continuare a activității regiei.

Recursul formulat de pârâta D.G.F.P. Bihor – A.I.F. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta consideră că reclamanta nu a dovedit cu acte în nici un fel îndeplinirea condițiilor impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Apărările formulate de intimata-pârâtă R.A. piețe, agrement și salubritate. Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat. Sunt îndeplinite prevederile art. 14 pct. 1 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ-fiscal contestat are ca scop prevenirea paralizării activității regiei, deci prevenirea unei pagube iminente, conform înscrisurilor depuse la dosar. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este fondat. 2. Din perspectiva prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., se va constată că cele două condiții impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea cererii de suspendare a actului administrativ fiscal contestat, nu sunt îndeplinite cumulativ. 3. Condiția cazului bine justificat nu este îndeplinită numai prin luarea în considerare a motivelor invocate de contestatoare prin cererea adresată instanței, respectiv prin invocarea încălcării prevederilor art. 127 alin. (4) din C. fisc., în conformitate cu care instituțiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de autorități publice, chiar dacă pentru desfășurarea acestor activități se percep redevențe, taxe sau alte plăți. 4. Instanțele judecătorești au posibilitatea suspendării executării actului administrativ-fiscal numai în cazuri de excepție temeinic motivate. Motivarea suspendării actului fiscal din perspectiva condiției „cazului bine justificat” s-a întemeiat pe aspecte de ordin general ce nu conduc la îndeplinirea acesteia. 5. La rândul său, condiția „prevenirii unei pagube iminente” nu poate fi dovedită prin cuantumul obligațiilor stabilite în sarcina reclamantei și prin prejudiciul creat ca urmare a executării silite. Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită. Simpla executare a actului fiscal contestat nu produce prin ea însăși o pagubă. Din înscrisurile depuse la dosar, intimata-reclamantă nu a dovedit această împrejurare, de unde rezultă că prevederile art. 14 sus-menționat nu sunt îndeplinite. 6. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul formulat va fi admis, sentința recurată va fi casată cu consecința respingerii cererii de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 450 din 27 mai 2009 ca neîntemeiată, pentru neîndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.