ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4207/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC A.F.M. SRL, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, anularea deciziei

din 12 noiembrie 2007 în soluționarea contestației administrative, anularea dispoziției

privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 23 septembrie

2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor; anularea parțială a

Raportului de inspecție fiscală din 23 septembrie 2009 în ceea ce privește

necesitatea înregistrării sumei de 5.432.363 RON în evidențele contabile ale

reclamantei ca și cheltuială nedeductibilă.

Prin sentința civilă

nr. 319/CA/2010-PI Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.F.M. SRL dispunând anularea

deciziei din 12 noiembrie 2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor

în soluționarea contestației administrative, anularea dispoziției din 23 septembrie

2009, și anularea parțială a Raportul de inspecție fiscală din 23 septembrie 2009

emis de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor, în ceea ce privește constatările

autorității fiscale referitoare la necesitatea înregistrării sumei de 5.432.363

RON drept cheltuială nedeductibilă.

În motivarea acestei hotărâri,

instanța de fond a apreciat că în mod eronat organele fiscale au reținut prin actul

de control cât și prin decizia emisă în soluționarea contestației administrative

faptul că o parte din cheltuielile efectuate de reclamantă în perioada 2006, 2007

și 2008 nu ar avea caracter deductibil, cheltuieli reprezentând plăți efectuate

de către societate pentru diverse servicii prestate de către societăți nerezidente,

aflate în situații de afiliere cu societatea reclamantă.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală

a Finanțelor Publice Bihor, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului

formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă

a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a reținut caracterul deductibil

al cheltuielilor efectuate de către intimata-reclamantă pentru prestările de servicii

constând în management, consultanță, asistență servicii informatice precum și cheltuieli

de formare și perfecționare profesională a personalului care nu avea calitatea de

angajat întrucât, astfel cum a rezultat din verificarea organelor fiscale, nu se

justifică necesitatea efectuării cheltuielilor respective în scopul activităților

desfășurate, fiind încălcate dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) și art. 21

alin. (2) lit. h) Legea nr. 571/2003 privind C. fisc..

Intimata SC A.F.M.

SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat

în cauză și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța

de fond, susținând în esență că inspecția fiscală nu și-a motivat actele administrativ

fiscale emise și că sumele reținute ca fiind cheltuieli nedeductibile nu se justifică

în raport cu dispozițiile art. 21 alin. (1) C. fisc..

Analizând sentința atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. procedură civilă, Înalta Curte

constată că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, având

în vedere următoarele considerente:

În conformitate u dispozițiile

art. 19 alin. (1) Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. cu modificările și completările

ulterioare „profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate

din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, într-un

an fiscal”.

Potrivit art. 21 alin.

(4) lit. m) din același act normativ „sunt nedeductibile cheltuielile cu servicii

de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, pentru care

contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul activităților

desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte”, iar potrivit dispozițiilor

pct. 48 H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a C.

fisc. pentru acordarea deductibilității acestor cheltuieli este necesar ca serviciile

respective să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract sau în

baza unor forme contractuale prevăzute de lege, justificarea prestării efective

urmând a fi efectuată pe bază de situații de lucrări, procese-verbale de recepție,

rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice materiale corespunzătoare,

contribuabilul trebuind să dovedească necesitatea efectuării acestor cheltuieli,

prin specificul activităților desfășurate.

Din perspectiva acestor

dispoziții legale și în baza probatoriului administrat în cauză, instanța de control

judiciar constată că, în mod corect, s-a reținut prin sentința atacată caracterul

deductibil al cheltuielilor efectuate de către societatea intimată pe perioada verificată

de către organele fiscale.

Astfel, cheltuielile evidențiate

în contabilitatea societății intimate au fost efectuate în vederea desfășurării

activității acesteia și în scopul obținerii de venituri impozabile, reprezentând

plăți efectuate pentru servicii informatice, de consultanță, management, marketing,

proiectare, conducere, organizare a producției și cheltuieli de formare profesională

a personalului propriu, cu respectarea condițiilor legale cumulative prevăzute de

dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. m) și art. 21 alin. (2) lit. h) C. fisc..

Susținerile recurentei

potrivit cărora nu se justifică necesitatea efectuării cheltuielilor respective

în scopul activităților desfășurate întrucât aceste cheltuieli au generat pierdere

fiscală și nu venit impozabil nu pot fi primite, fiind nefondate. Din materialul

probator administrat în cauză, a rezultat creșterea cifrei de afaceri de la 6.575.830

RON în 2006 la 37.048.274 RON, în 2008, în timp ce ponderea cheltuielilor a scăzut

de la 28% în 2006 la 7% în 2008 ceea ce dovedește de fapt creșterea veniturilor

impozabile în perioada verificată, ca efect al cheltuielilor efectuate și în consecință,

caracterul deductibil al acestora potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) C. fisc..

Având în vedere toate

aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., reținând că sentința pronunțată de instanța de

fond este legală și temeinică, nefiind întrunite motivele de modificare sau casare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nici alte aspecte în sensul art. 304

1

C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională

de Administrare Fiscală-Direcția Generală a Finanțelor Publice Bihor împotriva sentinței

nr. 319/CA/2010-PI din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie

2011.