ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 717/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bihor, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.F.M. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.F.P. Bihor suspendarea executării pct. 1.1. din Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 78940 din 23 septembrie 2009, referitoare la obligația de a înregistra cheltuielile aferente anilor 2006 - 2008, în cuantum de 5.432.363 lei, în evidența contabilă a A.D.A., ca nedeductibile fiscal, urmând a se diminua corespunzător pierderea fiscală înregistrată de societate pentru această perioadă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în perioada cuprinsă între 21 aprilie 2009 și 23 septembrie 2009, D.G.F.P. Bihor a efectuat o inspecție fiscală parțială cu privire la modul de calcul, evidențierea și virarea impozitului pe profit de către A.D.A., perioada supusă controlului fiind 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2008, verificările și constatările autorității fiscale fiind consemnate în cadrul Raportului de Inspecție Fiscală nr. 78939 din 23 septembrie 2009. S-a mai arătat că urmare a inspecției fiscale, D.G.F.P. Bihor a reținut că o parte din cheltuielile efectuate de reclamantă în anii 2006, 2007 și 2008 nu se justifică, având în acest fel caracter nedeductibil. S-a mai susținut că în considerarea concluziilor inspecției fiscale, autoritatea fiscală a emis Dispoziția de Măsuri, atașată ca Anexa 2, prin care a obligat A.D.A.

să înregistreze în evidența contabilă suma totală de 5.432.363 lei ca și cheltuială nedeductibilă, urmând să se diminueze cu această sumă pierderea fiscală înregistrată de societate. Împotriva Raportului de Inspecție Fiscală și a Dispoziției de Măsuri, reclamanta a formulat contestație administrativă, respinsă prin Decizia nr. 18 din 12 noiembrie 2009. A mai arătat reclamanta că din punctul său de vedere sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru admiterea acțiunii, mai exact a considerat că se află în situația unui caz bine justificat și a existenței unei pagube iminente ce poate fi evitată doar prin suspendarea Dispoziției de Măsuri. Prin sentința nr. 386/ CA din 27 aprilie 2010, Tribunalul Bihor, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului Bihor și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.

Prin sentința nr. 270/ CA din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Oradea a admis cererea formulată de reclamanta SC A.F.M. SRL și a dispus suspendarea executării pct. 1.1 din Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 78940 din 23 septembrie 2009, referitoare la obligația de a înregistra cheltuielile aferente anilor 2006 - 2008 în cuantum de 5.432.363 lei, în evidența contabilă a societății reclamante, ca nedeductibile fiscal, urmând a se diminua corespunzător pierderea fiscală înregistrată de societate pentru această perioadă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Pentru a dispune astfel, s-a reținut, în esență, că există o contestație formulată împotriva actului administrativ a cărui suspendare se cere, cauțiunea a fost achitată în cuantumul stabilit de instanță și în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat și la paguba iminentă.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Oradea a declarat recurs A.N.A.F. – D.G.F.P. Bihor solicitând modificarea în totalitate a sentinței nr. 270/ CA din 11 octombrie 2010, în sensul respingerii acțiunii. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004. În motivarea recursului se arată faptul că nu ar fi îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ fiscal. Se arată că instanța de fond a reținut că aceste două condiții ar fi îndeplinite prin simplul fapt că societatea reclamantă „contestă Dispoziția de măsuri nr. 78940 din 23 septembrie 2009 emisă de organele de inspecție fiscală invocând nemotivarea elementelor faptice concrete ce reprezintă încălcări ale dispozițiilor art. 21 C. fisc., aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate în sprijinul Dispoziției de Măsuri, respectiv art. 21 lit. m) C. fisc.

și art. 48 din H.G. nr. 44/2004”. Se mai precizează că organele de inspecție fiscală au analizat deductibilitatea cheltuielilor conform Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, H.G. nr. 44/2004. Examinând actele dosarului și sentința atacată prin prisma criticilor formulate și raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte reține că nu subzistă nici un motiv care să impună fie casarea, fie modificarea hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004: cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Îndeplinirea respectivelor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării. În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, pe baza actelor dosarului și a împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamantă, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a fost corect reținută.

Analizând condiția cazului bine justificat, prima instanță a reținut în considerentele sentinței nemotivarea în cadrul dispoziției nr. 78940 din 23 septembrie 2009 a elementelor faptice concrete ce reprezintă încălcări ale dispozițiilor art. 21 C. fisc., motivarea în fapt tardivă a dispoziției de măsuri prin dispoziția de respingerea a contestației, aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate în sprijinul Dispoziției de Măsuri, respectiv art. 21 lit. m) C. fisc. și art. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aplicarea Normelor Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, precum și considerarea eronată a cheltuielilor privind formarea profesională ca fiind suportate de societate în beneficiul personalului nou angajat, în realitate cheltuielile respective fiind suportate pentru pregătirea personalului propus de către angajați ai societăților afiliate, ca parte a prestării serviciilor contractate cu aceasta.

Toate aceste critici a apreciat instanța că implică existența unei îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat. Înalta Curte retine că nu sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte în condițiile în care prima instanță corect a apreciat că este întrunită în cauză cerința cazului bine justificat, în sensul definit prin Legea nr. 554/2004, republicată, constatând lipsa oricărei justificări faptice din cuprinsul Raportului de Inspecție cu privire la circumstanțele reținute de autoritatea fiscală ca probă a încălcării prevederilor art. 21 C. fisc. și ignorarea de către autoritatea fiscală a faptului că toate cheltuielile evidențiate de SC A.D.A. ca deductibile întrunesc condițiile prevăzute de art. 21 C. fisc.

și al pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 privind normele metodologice de aplicare ale Codului Fiscal. În ceea ce privește condiția pagubei iminente se reține că în mod temeinic prima instanță a considerat că și aceasta este îndeplinită, în condițiile în care modificarea situațiilor financiare pentru fiecare an în parte prin executarea Dispoziției de măsuri și depunerea la autoritatea fiscală a declarațiilor rectificative în acest sens cu privire la anii 2006 - 2008 presupune un efor logistic și financiar considerabil din partea societății reclamante paguba suferită de aceasta fiind evidentă.

Fată de toate aceste considerente, din care rezultă întrunirea tuturor condițiilor pentru suspendarea executării Dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 78940 din 23 septembrie 2009, referitoare la obligația de a înregistra cheltuielile aferente anilor 2006 - 2008 în cuantum de 5.432.363 lei, în evidența contabilă a societății reclamante ca nedeductibile fiscal și nefiind incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. – D.G.F.P. Bihor împotriva sentinței nr. 270/CA/2010-P.I. din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2011. 6