ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2031/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta M.M.L., Cabinet Individual de Insolvență, administrator judiciar al debitoarei SC R.M. SRL București, a chemat în judecată pe pârâta SC R.M. H.M. SRL, solicitând să se constate încetat contractul de locațiune nr. 109/1998 și contractele de locațiune prelungite, prin denunțare unilaterală, iar pârâta să fie obligată să restituie bunurile, în caz contrar să suporte daune cominatorii în sumă de 1.000 Euro pe zi de întârziere începând cu 11 mai 2007. Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 3378 din 17 martie 2010, a respins ca neîntemeiată acțiunea. Instanța de fond a reținut că prin contractele de locațiune încheiate SC R.M.

SRL a transmis folosința unor spații și utilaje către pârâtă, până la stingerea debitului de 3,2 miliarde lei, pe care îl datora la data de 30 iunie 1998. Mai reține tribunalul că denunțarea unilaterală a contractului, astfel cum este reglementată în art. 1436 alin. (2) C. civ. este posibilă dacă părțile au încheiat contractul de locațiune pe durată nedeterminată. Însă, prin voința părților s-a stabilit durata contractului până la stingerea debitului datorat, astfel încât denunțarea unilaterală poate produce efecte numai după stingerea datoriei reclamantei. Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 435 din 27 septembrie 2010, a respins ca nefondat apelul declarat de I.O. IPURL succesor al Cabinetului Individual de Insolvență M.M.L.

Curtea de apel, a reținut în esență că situația de fapt a fost corect stabilită de instanța de fond astfel că părțile au încheiat contracte de închiriere asupra spațiilor și utilajelor până la nominalizarea situației datoriei de 3,2 miliarde lei, datorie pe care debitoarea nu a plătit-o. Instanța de apel, față de lipsa motivelor apelului declarat de reclamantă, a verificat legalitatea și temeinicia sentinței atacate, considerând caracterul devolutiv al acestei căi de atac. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța de apel nu motivează considerentele ce au condus la respingerea apelului, rezumându-se a aprecia că prima instanță a aplicat corect legea și a stabilit corespunzător probelor, situația de fapt.

Mai susține recurenta că instanțele de fond au aplicat greșit legea față de prevederile art. 86 din Legea nr. 85/2006 care dă posibilitatea lichidatorului judiciar să denunțe expres orice contract în cazul în care consideră că aceasta conduce la sporirea averi debitorului. În mod greșit s-a reținut că trebuiesc menținute contractele până la achitarea debitului, în condițiile în care SC R.M. H.M. SRL nu s-a înscris în Tabelul consolidat al creanțelor. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune: Prevederile art. 295 C. proc. civ. stabilesc obligația instanței de apel, de a verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

În condițiile unui apel nemotivat, instanța de apel este ținută a statua asupra legalității hotărârii judecătorești atacate în raport de situația de fapt stabilită. Curtea de apel, în decizia atacată a considerat că situația de fapt, respectiv a succesiunii contractelor de locațiune pe durata necesară „asigurării diminuării” datoriei, a fost corect stabilită de instanța de fond, durata nedeterminată prevăzută de art. 1436 C. civ. fiind diferită de stabilirea unei perioade necesare diminuării datoriei. Lipsa diligenței procesuale a părți, în prezentarea motivelor de apel nu poate fi imputată instanței, care analizând prin prisma caracterului devolutiv apelul, a constatat soluția instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

Prin acțiunea introductivă, reclamanta, în virtutea principiului disponibilității acțiunii civile, a înțeles să-și întemeieze cererea pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., art. 1416, art. 1436 și art. 1438 C. civ. În acest cadru procesual instanțele sunt obligate să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Pe de altă parte, prevederile art. 294 C. proc. civ. stabilesc cadrul în care se judecă apelul, neputându-se schimba între altele cauza cererii de chemare în judecată. Evocarea în fața instanței de recurs a unui alt temei juridic al cererii de chemare în judecată [art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006] este inadmisibilă în raport de prevederile textului citat și al dispozițiilor art. 316 C. proc.

civ. În privința creanței pârâtei, contestată pentru prima dată în cererea de recurs, recurenta este pe de o parte, din nou în culpă procesuală, motivul excedând caracterului de ordine publică iar pe de altă parte nu sesizează în cuprinsul hotărârii invocate (sentința comercială nr. 2424 din 5 mai 2009 a judecătorului sindic) că instanța în considerentele hotărârii a constatat existența creanței [fila 4 alin. (6) a sentinței]. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 435 din 27 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta I.O. SPRL București, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 435 din 27 septembrie 2010, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 mai 2011.