ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 433/2010

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 33 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Caras

Severin în Dosarul nr. 3012/115/2008 prima instanță a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.A.R.,

din infracțiunea de omor calificat, prev. de arte 174, 175 lit. i) C. pen. în

infracțiunea de loviri și vătămări cauzatoare de moarte și, în baza art 183 C.

pen. a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare în

regim de detenție.

În baza arte 14 și art. 346 C. proc. pen, a fost

admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M.A. și a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 12.000 lei despăgubiri civile, cu titlu de

daune morale.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a

reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin

nr. 222/P/2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.A.R., pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de arte 174, 175 lit. i) C. pen.,

constând în aceea că în data de 07 iunie 2008, inculpatul a observat victima M.V.

lângă piața agroalimentară din zona U.G.S.R. Băile Herculane și pe fondul unui

conflict mai vechi, a vrut să se răzbune. Astfel, inculpatul s-a îndreptat spre

victimă, a tras-o din autospeciala în care aceasta se refugiase pentru a se

apăra și a lovit-o în mod repetat cu pumnii în zona craniană iar după ce

aceasta a căzut a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele, apoi a

călcat-o în zona toracică, cauzându-i decesul.

Instanța de fond a reținut din probele administrate

că starea de fapt descrisă mai sus conturează săvârșirea unei infracțiuni de

către inculpat, însă această infracțiune nu întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de omor calificat, ci pe cele ale infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte. Prima instanță a apreciat că intenția

inculpatului nu a fost aceea de a ucide, ci doar de a provoca vătămarea

integrității corporale a victimei. În acest sens a stabilit că inculpatul, deși

a avea în mașină obiecte contondente, nu a utilizat niciunul dintre acestea ca

instrument ofensiv și a direcționat loviturile sale și în alte zone ale

corpului, nu doar în zona capului sau a cutiei toracice. De asemenea a apreciat

pozitiv și atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei când acesta nu numai

că și-a demonstrat public regretul și spaima fața de cele petrecute dar a și

încercat pe cât posibil să resusciteze victima fiind cooperant cu toți cei

aflați la fața locului, care au încercat același lucru, și a transportat în

cele din urmă victima cu mașina sa la spital.

Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Caras Severin a declarat apel considerând că prima instanță a

apreciat în mod greșit că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de loviri și vătămări cauzatoare de moarte, prev.

de art. 183 C. pen. și se impune menținerea încadrării juridice dată faptei

prin rechizitoriu, respectiv infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174,

175 lit. i) C. pen., iar pedeapsa aplicată este prea mică în raport cu

pericolul social al faptei comise de inculpat.

În același timp împotriva sentinței au declarat apel

și partea civilă M.A. precum și inculpatul.

Curtea de Apel Timișoara a respins căile de atac

declarate.

Împotriva deciziei, în termen legal, s-a exercitat

calea de atac a recursului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara ce a reiterat practic solicitarea din apel, respectiv că greșit prima

instanță a dispus schimbarea încadrării juridice.

Recurs s-a inițiat și de către inculpat, exclusiv

asupra modului de soluționare a laturii civile, respectiv că se solicită

diminuarea despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale.

Analizând recursurile formulate, motivele invocate,

prin prisma disp. art. 385

9

C. proc. pen., considerăm că decizia

penală pronunțată de către instanța de apel este netemeinică sub aspectul

menținerii încadrării juridice stabilite de către prima instanță în sarcina

inculpatului S.A.R., respectiv infracțiunea de loviri și vătămări cauzatoare de

moarte, prev. de art. 183 C. pen.

Potrivit jurisprudenței, infracțiunea de omor de

deosebește de infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prin latura sa

subiectivă. Așa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca omor

sau loviri cauzatoare de moarte este importantă determinarea poziției psihice

cu care a acționat inculpatul. Dacă inculpatul a acționat cu intenția directă

sau indirectă de a ucide fapta constituie infracțiunea de omor. Dacă,

dimpotrivă, inculpatul a acționat cu intenția de a lovi victima, moartea

acesteia depășind intenția sa, fapta constituie infracțiunea de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte.

Pentru caracterizarea poziției psihice se iau în

considerare: instrumentul folosit de inculpat (apt sau nu de a produce

moartea), regiunea corpului lovită (zonă vitală sau nu), numărul și

intensitatea loviturilor aplicate, raporturile dintre infractor și victimă,

atitudinea infractorului după săvârșirea faptei. Aceste criterii trebuie

apreciate în totalitate și nu singular deoarece chiar dacă unele împrejurări

par concludente, privite în mod izolat pot duce la încadrarea juridică greșită

a faptei.

În literatura juridică s-a arătat că și în ipoteza

unei altercații în care se uzează de mijloace proprii de atac (lovituri de

picioare, pumni, palme etc.) iar moartea survine ca urmare a loviturilor

repetate, trebuie reținută intenția indirectă de a ucide, deoarece "în

surprinderea poziției psihice pe care făptuitorul a avut-o în momentul

comiterii infracțiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au

aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate și la întâmplare este de

natură să conducă la ideea că făptuitorul a prevăzut și acceptat posibilitatea

lezării unor regiuni cu potențial mortal ridicat (cap, torace, abdomen,

carotida)."

De altfel instanța de fond a trecut toate aceste

aspecte teoretice în revistă însă nu le-a ancorat în materialitatea faptelor

deduse judecății, altfel deplin dovedite, și astfel a pronunțat o hotărâre

greșită, dând relevanță substanțială unor aspecte mai puțin importante, cum ar

fi cel legat de împrejurările ulteriore comiterii infracțiunii, unde este

adevărat inculpatul a manifestat un comportament deplin diligent.

Raportat la starea de fapt existentă în cauză, se

poate constata că este dovedită intenția indirectă a inculpatului S.A.R., de a

ucide victima.

Astfel, din raportul medico-legal din 07 iunie 2008,

întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Caras-Severin, rezultă că pe

corpul victimei au fost constatate mai multe traumatisme, respectiv: poli traumatism

cranio-cerebral facial acut (fractură de piramidă nazală, fractură frontală cu

iradiere etaj anterior bază craniu, fractură liniara occipitală stângă,

contuzie cerebrală, cerebeloasă și de trunchi cerebral), traumatism toracic

acut (fracturi costale de parte stângă pe două linii de fractură, ruptură de

cord drept, ruptură de pericard, hemopericard, hemotorax stâng masiv).

Leziunile de violență s-au putut produce prin lovire directă cu un corp dur

(leziunile descrise la pct 4, 6 din raport) iar restul prin lovire cu și sau de

corpuri dure.

Având în vedere leziunile descrise mai sus, precum și

declarațiile martorilor S.I.G. și M.G.M., care au arătat că inculpatul S.A.R. a

lovit victima în mod repetat cu pumnii și picioarele în zona capului, în zona toraco-abdominală

după care a călcat-o cu picioarele în zona toracică, nu se poate reține că

inculpatul nu a prevăzut rezultatul acțiunilor sale (decesul victimei) și,

chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Deosebit de important este și faptul că inculpatul a

aplicat victimei loviturile cu o intensitate foarte mare și în zone vitale

(cap, torace), aspect care se poate observa cu ușurință din raportul

medico-legal și planșele foto efectuate cu ocazia autopsiei victimei, existând multiple

infiltrații sangvine la nivel cranian, ruptură de cord și ruptura de coaste.

Analizând criteriile enunțate mai sus se observă că

inculpatul S.A.R. a avut și mobilul săvârșirii faptei deoarece între inculpat

și victimă a existat un conflict anterior, referitor la o dobândă ilegală

solicitată de către victimă și la un incident petrecut anterior între victimă

și inculpat.

Față de cele expuse se poate concluziona că

elementele necesare pentru încadrarea faptei ca infracțiune de omor sunt

îndeplinite, respectiv zona vitală vizată de inculpat, numărul și intensitatea

loviturilor, raportul dintre inculpat și victimă anterior săvârșirii faptei iar

instanța de fond și cea de apel, în mod greșit, printr-o apreciere eronată a

materialului probator a calificat fapta ca infracțiune de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte.

Totodată, reținând eronat în sarcina inculpatului

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte instanța a aplicat

inculpatului o pedeapsă mică raportat la pericolul social al faptei comise.

Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea

pedepsei se ține seama de gradul de pericol social al faptei comise, de

persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală. Dar cel mai important aspect - limitele legale speciale de

pedeapsă care evident vor fi altele în funcție de evidențierea infracțiunii de

omor calificat.

În speță, instanța de fond cu obiectivitate a avut în

vedere faptul că inculpatul deși nu are antecedente penale a mai fost anterior

sancționat administrativ pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență (Dos. nr.

1448/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș) iar fapta a fost

comisă într-un loc public, cu violență, pe fondul unui conflict preexistent

între inculpat și victimă. Concret, sunt de consemnat în favoarea inculpatului

circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., respectiv

comportamentul bun avut anterior cât și ulterior săvârșirii infracțiunii de

față, încercările de reparare, în măsura posibilului, a urmărilor săvârșirii

faptei. Toate aceste aspecte vor fi evidențiate de către instanța de recurs în

cadrul procedurii de individualizare a sancțiunii pentru însă noua încadrare

reținută, de omor calificat și nu de lovituri cauzatoare de moarte, altfel

ajungându-se la un cuantum mult exagerat al pedepsei principale raportat la

modalitățile concrete de comitere a faptei, comportamentul adecvat manifestat

de inculpat atât înainte cât și ulterior săvârșirii infracțiunii.

Efectele reținerii acestor circumstanțe vor fi cele

de la art. 76 alin. (1) lit. a) și (2) C. pen., sancțiunea fiind aceea de 7 ani

închisoare, ca pedeapsă principală, alături de pedeapsa complimentară a

interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. pe timp de 5 ani. Se va face aplicarea dispozițiilor legale vizând

pedepsele accesorii înscrise la art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

Totodată se va deduce perioada executată.

Pentru aceste considerente soluția este de admitere a

recursului procurorului, casarea deciziei și parțial a sentinței pentru

motivele prev. de art. 385

9

pct. 14 și 17 C. proc. pen. urmând ca,

în rejudecare să se pronunțe o hotărâre legală și temeinică în consens cu

motivele de mai sus, exclusiv cu privire la încadrarea juridică a faptei,

restul celorlalte dispoziții fiind de menținut.

Fiind investiți și cu recursul inculpatului ce a

vizat modul de soluționare a laturii civile, este de consemnat că în mod corect

prima instanță a obligat inculpatul la plata sumei de 12.000 lei către partea

civilă reprezentând daune morale., sumă ce se vrea a acoperi satisfăcător

prejudiciul moral susceptibil de reparație materială cauzat.

Așa fiind, pe considerentele art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) și (3) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 102/ A din 8 octombrie

2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Casează decizia penală atacată și parțial sentința

penală nr. 33 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Caras-Severin numai cu privire

la încadrarea juridică a faptei.

Rejudecând în fond, în baza art. 174, art. 175 lit.

i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit.

a) și alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul S.A.R. (fiul lui M. și L.M.) la

7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a Il-a și b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 C. pen. și 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul S.A.R. împotriva aceleiași decizii.

În baza art. 88 C. pen., deduce din durata pedepsei,

timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 7 iunie 2008 la 5

februarie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se va avansa din

fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2010.