ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 433/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 33 din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Caras Severin în Dosarul nr. 3012/115/2008 prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.A.R., din infracțiunea de omor calificat, prev. de arte 174, 175 lit. i) C. pen. în infracțiunea de loviri și vătămări cauzatoare de moarte și, în baza art 183 C. pen. a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție. În baza arte 14 și art. 346 C. proc. pen, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M.A. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.000 lei despăgubiri civile, cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin nr. 222/P/2008 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.A.R., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de arte 174, 175 lit. i) C. pen., constând în aceea că în data de 07 iunie 2008, inculpatul a observat victima M.V. lângă piața agroalimentară din zona U.G.S.R. Băile Herculane și pe fondul unui conflict mai vechi, a vrut să se răzbune. Astfel, inculpatul s-a îndreptat spre victimă, a tras-o din autospeciala în care aceasta se refugiase pentru a se apăra și a lovit-o în mod repetat cu pumnii în zona craniană iar după ce aceasta a căzut a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele, apoi a călcat-o în zona toracică, cauzându-i decesul.

Instanța de fond a reținut din probele administrate că starea de fapt descrisă mai sus conturează săvârșirea unei infracțiuni de către inculpat, însă această infracțiune nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, ci pe cele ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Prima instanță a apreciat că intenția inculpatului nu a fost aceea de a ucide, ci doar de a provoca vătămarea integrității corporale a victimei. În acest sens a stabilit că inculpatul, deși a avea în mașină obiecte contondente, nu a utilizat niciunul dintre acestea ca instrument ofensiv și a direcționat loviturile sale și în alte zone ale corpului, nu doar în zona capului sau a cutiei toracice.

De asemenea a apreciat pozitiv și atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei când acesta nu numai că și-a demonstrat public regretul și spaima fața de cele petrecute dar a și încercat pe cât posibil să resusciteze victima fiind cooperant cu toți cei aflați la fața locului, care au încercat același lucru, și a transportat în cele din urmă victima cu mașina sa la spital. Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras Severin a declarat apel considerând că prima instanță a apreciat în mod greșit că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri și vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. și se impune menținerea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, respectiv infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen., iar pedeapsa aplicată este prea mică în raport cu pericolul social al faptei comise de inculpat.

În același timp împotriva sentinței au declarat apel și partea civilă M.A. precum și inculpatul. Curtea de Apel Timișoara a respins căile de atac declarate. Împotriva deciziei, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara ce a reiterat practic solicitarea din apel, respectiv că greșit prima instanță a dispus schimbarea încadrării juridice. Recurs s-a inițiat și de către inculpat, exclusiv asupra modului de soluționare a laturii civile, respectiv că se solicită diminuarea despăgubirilor civile acordate cu titlu de daune morale. Analizând recursurile formulate, motivele invocate, prin prisma disp. art. 385 9 C. proc.

pen., considerăm că decizia penală pronunțată de către instanța de apel este netemeinică sub aspectul menținerii încadrării juridice stabilite de către prima instanță în sarcina inculpatului S.A.R., respectiv infracțiunea de loviri și vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. Potrivit jurisprudenței, infracțiunea de omor de deosebește de infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte prin latura sa subiectivă. Așa fiind, pentru încadrarea juridică corectă a unei fapte ca omor sau loviri cauzatoare de moarte este importantă determinarea poziției psihice cu care a acționat inculpatul. Dacă inculpatul a acționat cu intenția directă sau indirectă de a ucide fapta constituie infracțiunea de omor.

Dacă, dimpotrivă, inculpatul a acționat cu intenția de a lovi victima, moartea acesteia depășind intenția sa, fapta constituie infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Pentru caracterizarea poziției psihice se iau în considerare: instrumentul folosit de inculpat (apt sau nu de a produce moartea), regiunea corpului lovită (zonă vitală sau nu), numărul și intensitatea loviturilor aplicate, raporturile dintre infractor și victimă, atitudinea infractorului după săvârșirea faptei. Aceste criterii trebuie apreciate în totalitate și nu singular deoarece chiar dacă unele împrejurări par concludente, privite în mod izolat pot duce la încadrarea juridică greșită a faptei.

În literatura juridică s-a arătat că și în ipoteza unei altercații în care se uzează de mijloace proprii de atac (lovituri de picioare, pumni, palme etc.) iar moartea survine ca urmare a loviturilor repetate, trebuie reținută intenția indirectă de a ucide, deoarece "în surprinderea poziției psihice pe care făptuitorul a avut-o în momentul comiterii infracțiunii, trebuie pornit de la premisa că tocmai faptul că s-au aplicat loviturile repetat, cu o anumită intensitate și la întâmplare este de natură să conducă la ideea că făptuitorul a prevăzut și acceptat posibilitatea lezării unor regiuni cu potențial mortal ridicat (cap, torace, abdomen, carotida)." De altfel instanța de fond a trecut toate aceste aspecte teoretice în revistă însă nu le-a ancorat în materialitatea faptelor deduse judecății, altfel deplin dovedite, și astfel a pronunțat o hotărâre greșită, dând relevanță substanțială unor aspecte mai puțin importante, cum ar fi cel legat de împrejurările ulteriore comiterii infracțiunii, unde este adevărat inculpatul a manifestat un comportament deplin diligent.

Raportat la starea de fapt existentă în cauză, se poate constata că este dovedită intenția indirectă a inculpatului S.A.R., de a ucide victima. Astfel, din raportul medico-legal din 07 iunie 2008, întocmit de către Serviciul de Medicină Legală Caras-Severin, rezultă că pe corpul victimei au fost constatate mai multe traumatisme, respectiv: poli traumatism cranio-cerebral facial acut (fractură de piramidă nazală, fractură frontală cu iradiere etaj anterior bază craniu, fractură liniara occipitală stângă, contuzie cerebrală, cerebeloasă și de trunchi cerebral), traumatism toracic acut (fracturi costale de parte stângă pe două linii de fractură, ruptură de cord drept, ruptură de pericard, hemopericard, hemotorax stâng masiv).

Leziunile de violență s-au putut produce prin lovire directă cu un corp dur (leziunile descrise la pct 4, 6 din raport) iar restul prin lovire cu și sau de corpuri dure. Având în vedere leziunile descrise mai sus, precum și declarațiile martorilor S.I.G. și M.G.M., care au arătat că inculpatul S.A.R. a lovit victima în mod repetat cu pumnii și picioarele în zona capului, în zona toraco-abdominală după care a călcat-o cu picioarele în zona toracică, nu se poate reține că inculpatul nu a prevăzut rezultatul acțiunilor sale (decesul victimei) și, chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Deosebit de important este și faptul că inculpatul a aplicat victimei loviturile cu o intensitate foarte mare și în zone vitale (cap, torace), aspect care se poate observa cu ușurință din raportul medico-legal și planșele foto efectuate cu ocazia autopsiei victimei, existând multiple infiltrații sangvine la nivel cranian, ruptură de cord și ruptura de coaste.

Analizând criteriile enunțate mai sus se observă că inculpatul S.A.R. a avut și mobilul săvârșirii faptei deoarece între inculpat și victimă a existat un conflict anterior, referitor la o dobândă ilegală solicitată de către victimă și la un incident petrecut anterior între victimă și inculpat. Față de cele expuse se poate concluziona că elementele necesare pentru încadrarea faptei ca infracțiune de omor sunt îndeplinite, respectiv zona vitală vizată de inculpat, numărul și intensitatea loviturilor, raportul dintre inculpat și victimă anterior săvârșirii faptei iar instanța de fond și cea de apel, în mod greșit, printr-o apreciere eronată a materialului probator a calificat fapta ca infracțiune de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Totodată, reținând eronat în sarcina inculpatului infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă mică raportat la pericolul social al faptei comise. Potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Dar cel mai important aspect - limitele legale speciale de pedeapsă care evident vor fi altele în funcție de evidențierea infracțiunii de omor calificat. În speță, instanța de fond cu obiectivitate a avut în vedere faptul că inculpatul deși nu are antecedente penale a mai fost anterior sancționat administrativ pentru săvârșirea unor infracțiuni de violență (Dos.

nr. 1448/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș) iar fapta a fost comisă într-un loc public, cu violență, pe fondul unui conflict preexistent între inculpat și victimă. Concret, sunt de consemnat în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., respectiv comportamentul bun avut anterior cât și ulterior săvârșirii infracțiunii de față, încercările de reparare, în măsura posibilului, a urmărilor săvârșirii faptei. Toate aceste aspecte vor fi evidențiate de către instanța de recurs în cadrul procedurii de individualizare a sancțiunii pentru însă noua încadrare reținută, de omor calificat și nu de lovituri cauzatoare de moarte, altfel ajungându-se la un cuantum mult exagerat al pedepsei principale raportat la modalitățile concrete de comitere a faptei, comportamentul adecvat manifestat de inculpat atât înainte cât și ulterior săvârșirii infracțiunii.

Efectele reținerii acestor circumstanțe vor fi cele de la art. 76 alin. (1) lit. a) și (2) C. pen., sancțiunea fiind aceea de 7 ani închisoare, ca pedeapsă principală, alături de pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe timp de 5 ani. Se va face aplicarea dispozițiilor legale vizând pedepsele accesorii înscrise la art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Totodată se va deduce perioada executată. Pentru aceste considerente soluția este de admitere a recursului procurorului, casarea deciziei și parțial a sentinței pentru motivele prev. de art. 385 9 pct. 14 și 17 C. proc. pen. urmând ca, în rejudecare să se pronunțe o hotărâre legală și temeinică în consens cu motivele de mai sus, exclusiv cu privire la încadrarea juridică a faptei, restul celorlalte dispoziții fiind de menținut.

Fiind investiți și cu recursul inculpatului ce a vizat modul de soluționare a laturii civile, este de consemnat că în mod corect prima instanță a obligat inculpatul la plata sumei de 12.000 lei către partea civilă reprezentând daune morale., sumă ce se vrea a acoperi satisfăcător prejudiciul moral susceptibil de reparație materială cauzat. Așa fiind, pe considerentele art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) și (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 102/ A din 8 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia penală atacată și parțial sentința penală nr. 33 din 30 aprilie 2009 a Tribunalului Caras-Severin numai cu privire la încadrarea juridică a faptei. Rejudecând în fond, în baza art. 174, art. 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul S.A.R. (fiul lui M. și L.M.) la 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a și b) C. pen. Face aplicarea art. 71 C. pen.

și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A.R. împotriva aceleiași decizii. În baza art. 88 C. pen., deduce din durata pedepsei, timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 7 iunie 2008 la 5 februarie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2010.