ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1019/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin Sentința nr. 1860 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantei CNSAS în contradictoriu cu B.M. și în consecință a fost constatată calitatea de colaborator al securității în ceea ce o privește pe pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea acțiunii introductive a reținut că, în cauza dedusă judecății, a fost identificat dosarul de rețea a cărui titulară este pârâta, iar analiza materialelor informative relevă faptul că pârâta a pus la dispoziția organelor fostei securități, în mod voluntar, locuința sa, unde a fost introdusă rețeaua informativă formată din cadrele unității.

Instanța a concluzionat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru ca pârâta să fie considerată colaborator al securității, înlăturând apărările formulate cu privire la faptul că nu a semnat niciun angajament. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând sentința pronunțată ca netemeinică și nelegală. Recurenta a criticat sentința instanței de fond invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 - art. 304 1 C. proc. civ. A arătat că instanța a încălcat dreptul său la apărare, prevăzut de lege, întrucât a respins proba cu expertiză grafologică solicitată în cauză, ca inutilă și neconcludentă, având în vedere starea de sănătate a pârâtei, respectiv faptul că recurenta este paralizată, în condițiile în care se pot prezenta scripte de comparație.

A arătat că nu a fost niciodată colaborator al securității și nu a pus niciodată casa sa la dispoziția organelor de securitate. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat în temeiul dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Înalta Curte analizând actele dosarului a constatat că, pe întreg parcursul desfășurării cauzei la instanța de fond, recurenta-pârâtă a contestat calitatea de colaborator al securității ce i s-a atribuit de către intimată.

Față de împrejurarea că recurenta-pârâtă a negat permanent oferirea locuinței pentru scopul incriminat de lege, Înalta Curte apreciază că probarea autenticității înscrisului ce se contestă, respectiv a angajamentului, este necesară, utilă și pertinentă în cauză, asigurându-se astfel respectarea dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a dreptului la un proces echitabil. Pentru aceste considerente se impune ca probatoriul administrat să fie completat în sensul stabilirii fără nicio putință de tăgadă a faptului incriminat sau nu de reclamant, pentru pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale. De altfel, Înalta Curte are în vedere și faptul că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ în vederea aflării adevărului.

În practica judiciară, menținută constant de Înalta Curte în această privință, se admite întotdeauna ideea că un înscris, care nu a fost recunoscut la interogatoriu sau verificat ca valabil, nu poate sta la baza unei hotărâri judecătorești de admitere a unei acțiuni. În cauza dedusă judecății recurenta-pârâtă a declarat expres că nu recunoaște angajamentul prezentat de intimatul-reclamant, a tăgăduit permanent acest lucru, iar instanța de judecată are obligația de a proceda la efectuarea verificărilor necesare, nefiind acceptată teoria instanței de fond cu privire la boala actuală a recurentei, întrucât verificarea înscrisului respectiv poate fi efectuată pe calea unei expertize grafice. Pentru aceste motive, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc.

civ. va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond pentru completarea probatoriului necesar în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de B.M. împotriva Sentinței nr. 1860 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2010. Procesat de GGC - CL