ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2208/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 2818 din 30 iunie 2009 Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S.,

în contradictoriu cu pârâtul R.N.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut

în esență următoarele:

Potrivit

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 „colaborator al Securității

este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă,

precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de

lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist

și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului. (Persoana care a furnizat informații cuprinse în

declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în

timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori

de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie

cercetată, fie judecată și condamnată, nu este

considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei

definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste

informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la

data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute

în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se

coroborează cu alte probe.) Colaborator al Securității este

și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte

persoane, prin punerea voluntară Ia dispoziția Securității

a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum

și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității,

coordonau activitatea informatorilor;"

Dispozițiile

finale ale textului de lege menționat stabilesc calitatea de colaborator

al Securității și în privința acelor persoane care în mod

voluntar au pus la dispoziția organelor Securității,

locuința sau un alt spațiu pe care îl dețineau, cu scopul

înlesnirii activității de culegere de informații de la

rețeaua informativă.

Condiția

legală prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. b) teza

finală din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la punerea la dispoziția

Securității a locuinței sau altui spațiu este așadar

îndeplinită.

Instanța de fond a mai reținut că din materialul probator

administrat în cauză de către reclamantă nu reiese dacă pe

parcursul perioadei în care se susține că pârâtul a colaborat cu

organele Securității în locuința pârâtului s-au

desfășurat activități din cele menționate anterior,

respectiv dacă a fost organizată vreo întâlnire sau alte asemenea

activități finalizate în sensul obținerii de date de natură

să suprime drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Instanța a respins apărarea reclamantului potrivit căreia

este suficientă simpla punere la dispoziția Securității a

unui spațiu în mod voluntar pentru stabilirea calității de

colaborator, în condițiile în care dispozițiile legale

menționate impun ca această permisiune să aibă ca scop

înlesnirea activității de culegere de informații de la

rețeaua informativă.

Or,

reclamantul nu a administrat nici un mijloc de probă din care să

reiasă scopul menționat prin punerea voluntară la

dispoziție de către pârât a apartamentului pe care-l deținea.

Instanța

de fond a mai precizat faptul că aprecierile și caracterizările

pozitive ale organelor de securitate la adresa pârâtului, în contextul

mențiunilor cuprinse în rapoartele întocmite, nu pot face dovada

calității de colaborator al Securității, astfel cum aceasta

este definită de dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008.

Împotriva

sentinței civile nr.

2818

din 30

iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen

legal reclamantul C.N.S.A.S., prin care s-a solicitat admiterea acestei

căi extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii

atacate în sensul admiterii acțiunii și a constatării

calității pârâtului R.N. de colaborator al Securității.

A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că în mod

greșit acțiunea reclamantului, întemeiată pe dispozițiile

art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, a fost

respinsă prin sentința recurată, fiind evident că în

ipoteza textului legal adus în discuție - anume punerea la dispoziția

Securității a unui anumit spațiu - legiuitorul nu a mai

considerat necesară întrunirea altor condiții pentru reținerea

calității de colaborator al Securității, în afară de

acordul cu privire la folosirea de către Securitate a imobilului sau a

altui spațiu deținut.

Interpretarea instanței de fond, prin care s-a apreciat că pe

lângă condiția punerii la dispoziție a unui spațiu

deținut persoana în cauză trebuia să urmărească scopul

înlesnirii activității de culegere de informații de la

rețeaua informativă, a fost considerată de recurent ca nefiind

în concordanță cu litera și spiritul definiției date

noțiunii de colaborator al Securității, din cel puțin

două motive. În primul rând, s-a relevat că niciuna din

părți - nici ofițerul de Securitate, nici gazda casei de

întâlniri - nu aveau cum să prevadă, la momentul punerii la

dispoziție a spațiului, ce fel de informații vor putea oferi

colaboratorii Securității care vor intra în respectivul imobil, cu

atât mai mult cu cât gazda unei case de întâlniri nu știa cine vor fi

aceste persoane și nici măcar nu i se permitea să asiste la

întâlnirile ce aveau să urmeze. În al doilea rând, s-a observat că

potrivit interpretării instanței de fond, ar însemna ca la stabilirea

calității de colaborator al Securității, în ipoteza punerii

la dispoziție a casei de întâlniri, soluția dată în prezent prin

hotărâre judecătorească să depindă exclusiv de

activitatea unor terți (a ofițerului de Securitate care stabilea

scopul folosirii apartamentului. precum și a informatorilor care colaborau

cu aceștia). Cu alte cuvinte, informațiile oferite

Securității de către persoane cu totul necunoscute de către

cel verificat de C.N.S.A.S. ar cântări în ziua de azi, potrivit

interpretării date prin hotărârea atacată, în reținerea sau

nu a calității de colaborator al acestuia din urmă. Ar însemna,

s-a arătat, ca două persoane aflate în situații absolut identice,

din punctul de vedere al atitudinii proprii - punerea voluntară la

dispoziția Securității a spațiului deținut - să

aibă parte de un tratament juridic diferit, după cum acestea au avut

sau nu șansa ca apartamentul lor să fie vizitat de informatori ai

Securității. În realitate, prin formula „care a înlesnit culegerea de

informații de la alte persoane" legiuitorul nu a adăugat nicio

condiție în plus față de simplul acord dat pentru folosirea

propriului apartament de către Securitate. Formula de mai sus se

referă la împrejurarea generală potrivit căreia cei care

își dădeau acordul pentru folosirea, de către Securitate, a

apartamentului sau a altui spațiu deținut ajutau organele de

represiune ale fostului regim în activitatea lor binecunoscută de culegere

a informațiilor.

În speță, s-a precizat că abandonarea locuinței

pârâtului de către Securitate, în momentul în care aceasta nu a mai putut

fi folosită, dovedește că, până în acel moment,

locuința fusese folosită de ofițerii de Securitate, pentru

obținerea de informații. Cât privește proba testimonială

administrată înaintea instanței de fond, recurentul a susținut

că aceasta este irelevantă, față de faptul că este

îndeplinită, în cauza, singura condiție pusă pentru

reținerea colaborării prin punerea unui spațiu deținut la

dispoziția Securității: existența consimțământului

neviciat al colaboratorului în acest sens.

Prin întâmpinare pârâtul R.N. a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, apreciind ca temeinică și legală hotărârea primei

instanțe.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008

privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității,

cu modificările și completările ulterioare, prin sintagma

„colaborator al Securității" se înțelege „persoana care a

furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și

rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii

securității, prin care se denunțau activitățile sau

atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat

îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații,

procesele verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei

și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest,

pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie

judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al

Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și

documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului

dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu

împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în

măsura în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al

Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de

informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la

dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu

pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de

rezidenți ai securității, coordonau activitatea

informatorilor".

Este incontestabil, în cauză, că pârâtul R.N. se

încadrează, parțial, în cerințele art. 2 lit. b) ultima

frază teza 1 din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și

completările ulterioare, acesta punând, formal, locuința sa la

dispoziția Securității. Nu este întrunită însă, cum

judicios a reținut prima instanță, condiția suplimentară

cerută de același text pentru calificarea unei persoane ca și

„colaborator al Securității", în ipoteza în discuție, anume

cea referitoare la înlesnirea - urmare punerii voluntare la dispoziția

Securității a locuinței sau a unui alt spațiu - culegerii

de informații de la alte persoane de către lucrătorii

Securității.

Într-adevăr, nu s-a dovedit, în cauză, că pe parcursul

perioadei în care se susține că pârâtul ar fi colaborat cu

Securitatea în locuința intimatului s-au desfășurat

activități de culegere de informații prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist

și care au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului. Declarația martorului R.A.

audiat în cauză (ofițerul de securitate care a propus racolarea

pârâtului în calitate de gazdă de întâlniri) susține apărarea

intimatului în sensul că angajamentul de colaborare a fost semnat de pârât

exclusiv din rațiuni de prietenie, și confirmă că în locuința

intimatului nu s-a organizat nici o întâlnire cu membrii rețelei

informative, acest lucru nefiind de altfel posibil în condițiile în care

în apartament locuia pârâtul, soția, fiica minoră a intimatului,

precum și soacra acestuia.

În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele

de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că

hotărârea atacată este legală și temeinică,

urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de C.N.S.A.S.

împotriva sentinței civile nr. 2818 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și

fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S.,

împotriva sentinței civile nr. 2818 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.