ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2208/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2818 din 30 iunie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul R.N. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut în esență următoarele: Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 „colaborator al Securității este persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

(Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar.

Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe.) Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară Ia dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor;" Dispozițiile finale ale textului de lege menționat stabilesc calitatea de colaborator al Securității și în privința acelor persoane care în mod voluntar au pus la dispoziția organelor Securității, locuința sau un alt spațiu pe care îl dețineau, cu scopul înlesnirii activității de culegere de informații de la rețeaua informativă.

Condiția legală prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, referitoare la punerea la dispoziția Securității a locuinței sau altui spațiu este așadar îndeplinită. Instanța de fond a mai reținut că din materialul probator administrat în cauză de către reclamantă nu reiese dacă pe parcursul perioadei în care se susține că pârâtul a colaborat cu organele Securității în locuința pârâtului s-au desfășurat activități din cele menționate anterior, respectiv dacă a fost organizată vreo întâlnire sau alte asemenea activități finalizate în sensul obținerii de date de natură să suprime drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Instanța a respins apărarea reclamantului potrivit căreia este suficientă simpla punere la dispoziția Securității a unui spațiu în mod voluntar pentru stabilirea calității de colaborator, în condițiile în care dispozițiile legale menționate impun ca această permisiune să aibă ca scop înlesnirea activității de culegere de informații de la rețeaua informativă. Or, reclamantul nu a administrat nici un mijloc de probă din care să reiasă scopul menționat prin punerea voluntară la dispoziție de către pârât a apartamentului pe care-l deținea. Instanța de fond a mai precizat faptul că aprecierile și caracterizările pozitive ale organelor de securitate la adresa pârâtului, în contextul mențiunilor cuprinse în rapoartele întocmite, nu pot face dovada calității de colaborator al Securității, astfel cum aceasta este definită de dispozițiile O.U.G.

nr. 24/2008. Împotriva sentinței civile nr. 2818 din 30 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul C.N.S.A.S., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii și a constatării calității pârâtului R.N. de colaborator al Securității. A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că în mod greșit acțiunea reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art. 2 lit. b) ultima teză din O.U.G.

nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, a fost respinsă prin sentința recurată, fiind evident că în ipoteza textului legal adus în discuție - anume punerea la dispoziția Securității a unui anumit spațiu - legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiții pentru reținerea calității de colaborator al Securității, în afară de acordul cu privire la folosirea de către Securitate a imobilului sau a altui spațiu deținut. Interpretarea instanței de fond, prin care s-a apreciat că pe lângă condiția punerii la dispoziție a unui spațiu deținut persoana în cauză trebuia să urmărească scopul înlesnirii activității de culegere de informații de la rețeaua informativă, a fost considerată de recurent ca nefiind în concordanță cu litera și spiritul definiției date noțiunii de colaborator al Securității, din cel puțin două motive.

În primul rând, s-a relevat că niciuna din părți - nici ofițerul de Securitate, nici gazda casei de întâlniri - nu aveau cum să prevadă, la momentul punerii la dispoziție a spațiului, ce fel de informații vor putea oferi colaboratorii Securității care vor intra în respectivul imobil, cu atât mai mult cu cât gazda unei case de întâlniri nu știa cine vor fi aceste persoane și nici măcar nu i se permitea să asiste la întâlnirile ce aveau să urmeze. În al doilea rând, s-a observat că potrivit interpretării instanței de fond, ar însemna ca la stabilirea calității de colaborator al Securității, în ipoteza punerii la dispoziție a casei de întâlniri, soluția dată în prezent prin hotărâre judecătorească să depindă exclusiv de activitatea unor terți (a ofițerului de Securitate care stabilea scopul folosirii apartamentului.

precum și a informatorilor care colaborau cu aceștia). Cu alte cuvinte, informațiile oferite Securității de către persoane cu totul necunoscute de către cel verificat de C.N.S.A.S. ar cântări în ziua de azi, potrivit interpretării date prin hotărârea atacată, în reținerea sau nu a calității de colaborator al acestuia din urmă. Ar însemna, s-a arătat, ca două persoane aflate în situații absolut identice, din punctul de vedere al atitudinii proprii - punerea voluntară la dispoziția Securității a spațiului deținut - să aibă parte de un tratament juridic diferit, după cum acestea au avut sau nu șansa ca apartamentul lor să fie vizitat de informatori ai Securității. În realitate, prin formula „care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane" legiuitorul nu a adăugat nicio condiție în plus față de simplul acord dat pentru folosirea propriului apartament de către Securitate.

Formula de mai sus se referă la împrejurarea generală potrivit căreia cei care își dădeau acordul pentru folosirea, de către Securitate, a apartamentului sau a altui spațiu deținut ajutau organele de represiune ale fostului regim în activitatea lor binecunoscută de culegere a informațiilor. În speță, s-a precizat că abandonarea locuinței pârâtului de către Securitate, în momentul în care aceasta nu a mai putut fi folosită, dovedește că, până în acel moment, locuința fusese folosită de ofițerii de Securitate, pentru obținerea de informații. Cât privește proba testimonială administrată înaintea instanței de fond, recurentul a susținut că aceasta este irelevantă, față de faptul că este îndeplinită, în cauza, singura condiție pusă pentru reținerea colaborării prin punerea unui spațiu deținut la dispoziția Securității: existența consimțământului neviciat al colaboratorului în acest sens.

Prin întâmpinare pârâtul R.N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca temeinică și legală hotărârea primei instanțe. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare, prin sintagma „colaborator al Securității" se înțelege „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații, procesele verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată, nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții, iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai securității, coordonau activitatea informatorilor". Este incontestabil, în cauză, că pârâtul R.N. se încadrează, parțial, în cerințele art. 2 lit. b) ultima frază teza 1 din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, acesta punând, formal, locuința sa la dispoziția Securității. Nu este întrunită însă, cum judicios a reținut prima instanță, condiția suplimentară cerută de același text pentru calificarea unei persoane ca și „colaborator al Securității", în ipoteza în discuție, anume cea referitoare la înlesnirea - urmare punerii voluntare la dispoziția Securității a locuinței sau a unui alt spațiu - culegerii de informații de la alte persoane de către lucrătorii Securității.

Într-adevăr, nu s-a dovedit, în cauză, că pe parcursul perioadei în care se susține că pârâtul ar fi colaborat cu Securitatea în locuința intimatului s-au desfășurat activități de culegere de informații prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Declarația martorului R.A. audiat în cauză (ofițerul de securitate care a propus racolarea pârâtului în calitate de gazdă de întâlniri) susține apărarea intimatului în sensul că angajamentul de colaborare a fost semnat de pârât exclusiv din rațiuni de prietenie, și confirmă că în locuința intimatului nu s-a organizat nici o întâlnire cu membrii rețelei informative, acest lucru nefiind de altfel posibil în condițiile în care în apartament locuia pârâtul, soția, fiica minoră a intimatului, precum și soacra acestuia.

În raport de cele mai sus arătate, constatându-se că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de C.N.S.A.S. împotriva sentinței civile nr. 2818 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.S.A.S., împotriva sentinței civile nr. 2818 din 30 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2010.