ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4173/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2448 din 09 iunie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul G.M.I.,

prin care solicita să se constate calitatea de colaborator al Securității în

ce-l privește pe pârât.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Potrivit art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, pentru a se constata că o persoană

a avut calitatea de colaborator al Securității, prima condiție ce trebuie

îndeplinită este aceea ca această persoană să fi furnizat informații, indiferent

sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de

lucrătorii Securității, a doua condiție vizează calitatea informației

furnizate, în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile

sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiție

se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că au vizat îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Toate aceste condiții,

arată instanța de fond, trebuie să fie îndeplinite cumulativ.

În speța de față,

pârâtul a semnat la data de 22 iunie 1989 un „angajament”, prin care se angaja să

sprijine organele de Securitate prin prevenirea de infracțiuni care ar atenta

la securitatea statului și să nu spună nimănui, indiferent de persoană, grad

de rudenie sau funcție, despre această colaborare; acest „angajament” a fost

dat în fața ofițerului specialist din cadrul Inspectoratului Județean

Maramureș, Postul de Milițe Cernești, care s-a ocupat de recrutarea

pârâtului, potrivit rapoartelor din datele de 09 iunie 1989, 10 iunie 1989, 19

iunie 1989 și 23 iunie 1989, pârâtul având vârsta de 21 ani și fiind lăcătuș

mecanic, primind, de comun acord, numele conspirativ de informator L.C.

Recrutarea pârâtului a

fost decisă de organele de Securitate în scopul cunoașterii activității

unor cetățeni angajați la mina Șuior, navetiști, și a numitului

B.L., fost condamnat pentru intenție de evaziune, și pentru identificarea

altor elemente cu intenție de evaziune, cât și a stărilor de lucru negative

din rândul muncitorilor navetiști.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, că pentru a verifica dacă pârâtul a avut

calitatea de colaborator al Securității, trebuie procedat la analiza fiecărei

informații furnizate de reclamant, așa cum s-a reținut în nota de

constatare din 24 octombrie 2008, în sensul de a se stabili dacă, prin aceste informații,

se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist, iar aceste informații au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Prima instanță mai

reține că pârâtul a fost recrutat în luna iunie 1989, de foarte tânăr, 21 de

ani, acesta semnând un angajament prin care se angaja să sprijine organele de Securitate

prin prevenirea de infracțiuni care ar atenta la securitatea statului și

nu să denunțe activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar

comunist, iar singurul act reținut în nota de constatare este nota informativă

din data de 22 iunie 1989, prin care pârâtul aduce informații cu privire la

faptul că la data de 22 iunie 1989 la locul de muncă de la mina Șuior, în sala

de apel, s-a discutat de către P.V., P.D. și alții, că cetățenii

care au trecut în R.P. Ungară, din cauza condițiilor la care au fost supuși,

au fost nevoiți să apeleze la acte de vandalism, dar autoritățile descoperindu-i

i-a împușcat, iar despre unii se discută că au atacat organele de poliție

pe care le-au omorât, fapt pentru care au fost împușcați cetățeni

plecați din România.

Astfel, instanța

de fond a constatat că pârâtul nu a furnizat nicio informație care să fi denunțat

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să

fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului,

relatarea pârâtului despre aceste discuții neavând nicio legătură cu activități

potrivnice regimului comunist, ci despre niște fapte săvârșite de cetățeni

români care au trecut la acea vreme în R.P. Ungară.

Împotriva sentinței

civile nr. 2448 din 09 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen

legal reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității,

prin care s-a solicitat admiterea căii de atac și modificarea în tot a hotărârii

atacate în sensul admiterii acțiunii și a constatării existenței

calității de colaborator al Securității în ceea ce îl privește pe

G.M.I.

A învederat recurentul,

prin motivele de recurs, că sunt îndeplinite în cauză ambele condiții puse

de prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru reținerea calității

de colaborator al Securității. Astfel, este demonstrată condiția furnizării

de informații despre atitudini sau acțiuni potrivnice regimului comunist,

rezultând din probatoriul administrat în cauză că pârâtul a oferit Securității

informații privitoare la unii colegi ce discutau despre persoane care emigrau

din România. Or, participarea la o astfel de discuție era, fără îndoială, o

atitudine potrivnică regimului comunist întrucât din punct de vedere al acestui

regim simpla punere în circulație a unei astfel de informații (despre

existența mai multor grupuri de cetățeni români care își părăseau

definitiv țara) constituia un delict de opinie. A doua condiție, a precizat

recurentul, ce se referă la vizarea încălcării - iar nu la încălcarea propriu-zisă

- a unor drepturi fundamentale, este și ea îndeplinită, fiind exclus ca pârâtul

să nu fi realizat faptul că, odată ce furniza astfel de informații, asupra

persoanelor la care se referea în delațiunile sale urma, de obicei, să se desfășoare

o acțiune de investigare din partea Securității. Această acțiune

presupunea cel puțin încălcarea dreptului la viață privată (prevăzut de

art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice

și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), prin căutarea

și obținerea de noi informații despre acele persoane, fără acordul

lor. Pe de altă, s-a evocat că pârâtul ar fi trebuit să conștientizeze că Securitatea

urmărea, în cele din urmă, ca cei care aveau curajul punerii în discuție a

unor informații neagreate de regim, să renunțe, în viitor, la atitudini

similare. Prin urmare, scopul final al acțiunilor Securității și

ale colaboratorilor ei era încălcarea dreptului la liberă opinie (prevăzut de

art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice

și de art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).

Recurentul a arătat că

în mod greșit prima instanță a considerat că cele două condiții mai

sus evidențiate nu sunt întrunite în litigiu, considerentele hotărârii pronunțate

neprecizând pentru care motive purtarea unei discuții având ca subiect emigrarea

unor cetățeni români nu se circumscrie noțiunii de atitudine potrivnică

regimului comunist. Or, o astfel de concluzie nu numai că nu are caracter vădit,

dar este și eronată, atât timp cât atitudinea potrivnică regimului nu era reprezentată

atât de conținutul informației, cât de însuși subiectul discutat.

Cât privește împrejurarea reținută de instanța de fond, în sensul

că prin angajament pârâtul nu s-a angajat în mod expres să denunțe atitudinile

sau activitățile potrivnice regimului, reclamantul-recurent a precizat, în

primul rând, că din perspectiva legiuitorului, relevantă pentru reținerea calității

de colaborator al Securității este exclusiv informația furnizată Securității

și nu conținutul angajamentului de colaborare, și în al doilea rând,

că niciun angajament de acest tip nu făcea referire expresă la atitudini sau activități

potrivnice regimului, ci la vizarea „stărilor de lucruri negative”, „comentariilor

necorespunzătoare”, etc. În plus, recurentul a solicitat a se observa că definiția

legală a noțiunii de colaborator al Securității nu cere existența

unei pluralități de informații furnizate, fiind de ajuns și un singur

denunț, care să îndeplinească cele două condiții, pentru reținerea

acestei calități.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și

deconspirarea Securității, cu modificările și completările ulterioare,

prin sintagma „colaborator al Securității” se înțelege „persoana care

a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte

scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se

denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist

și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. Persoana care a furnizat informații cuprinse în declarații,

procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei și

procesului, în stare de libertate, de reținere ori de arest, pentru motive

politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată și condamnată,

nu este considerată colaborator al Securității, potrivit prezentei definiții,

iar actele și documentele care consemnau aceste informații sunt considerate

parte a propriului dosar. Persoanele care, la data colaborării cu Securitatea, nu

împliniseră 16 ani, nu sunt avute în vedere de prezenta definiție, în măsura

în care se coroborează cu alte probe. Colaborator al Securității este și

persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin

punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui

spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de

rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor”.

Pentru constatarea calității

de colaborator al Securității, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. b)

fraza 1 din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare,

ce cere întrunirea a două condiții cumulative: pe de o parte, prin informațiile

furnizate lucrătorilor Securității să fie denunțate activități sau

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și, pe de altă parte, aceste

informații să fi vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului. în cauză, cum corect a reținut prima instanță, nu sunt îndeplinite

cele două condiții cumulative expres prevăzute de lege pentru constatarea calității

intimatului G.M.I. de colaborator al Securității, întrucât informațiile

furnizate organelor de securitate prin nota informativă din data 22 iunie 1989 pe

de o parte nu conțin, în mod esențial, referiri la activități și

atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, și, pe de altă parte, prin

informațiile respective nu s-a vizat îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În aceste condiții,

se reține că sentința atacată este legală și temeinică, urmând a

se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea

recursului declarat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității

împotriva sentinței civile nr. 2448 din 09 iunie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității București

împotriva sentinței civile nr. 2448 din 09 iunie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2010.