ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 981/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pe pârâtul N.V., solicitând să se

constate calitatea acestuia de colaborator al securității.

În motivarea în fapt a cererii,

reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul fiind de acord să

pună la dispoziția Securității locuința sa pentru rezolvarea sarcinilor de

securitate.

Pârâtul a depus la dosarul cauzei

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, arătând că nu a

fost niciodată colaborator al Securității, nu a fost recrutat sub nici o formă,

nu a semnat nimic și nu a avut discuții cu cineva pe astfel de teme, nu a

cunoscut nicio persoană din cele precizate de acțiunea în constatare sau Nota

de constatare, cu o singură excepție, cpt. Ing. T. care l-a supus unor

insistente cereri de a-i permite să meargă în garsonieră cu o femeie de care

era îndrăgostit și pe care l-a refuzat în repetate rânduri.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2103 din 19

mai 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. și a constatat

că pârâtul a avut calitatea de colaborator al Securității.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) din

O.U.G. nr. 24/2008 singura condiție pentru a se constata că o persoană a avut

calitatea de colaborator al Securității este aceea ca această persoană să fi

înlesnit culegerea de informații de la alte persoane prin punerea voluntară la

dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea.

Or, în speța de față, într-adevăr

pârâtul nu a semnat un „angajament” cu organele de securitate dar era gazda

casei de întâlniri „A.” așa cum rezultă din Raportul din data de 5 octombrie 1977.

Acesta și-a manifestat acordul pentru a colabora cu organele de securitate,

punând la dispoziție locuința sa în vederea rezolvării sarcinilor de

securitate, relatând că nu au intervenit schimbări în situația familială sau de

serviciu (împrejurări consemnate în Raportul informativ din data de 27 ianuarie

1979 întocmit de ofițerul specialist III cpt. D.C.).

Aceeași situație este prezentată și în

Nota de raport din data de 26 ianuarie 1980 și în Nota Raport din data de 24

ianuarie 1981.

A mai reținut instanța de fond că

din ansamblul constatărilor organelor de securitate rezultă cu evidență că această

locuință a folosit organelor de securitate timp de 4 ani, din anul 1977 și până

în anul 1981, păstrându-și destinația pe întreaga perioadă. S-a constatat, de

asemenea, la fiecare verificare că gazda nu a deconspirat locuința, că este o

persoană serioasă, corectă, păstrează conspirativitatea asupra legăturii cu

organele de securitate și informează periodic ofițerul de contrainformații cu

unele aspecte pe care le sesizează în cadrul supravegherii informative, or nu

se poate susține că, pe o perioadă așa lungă de timp, pârâtului i s-a înscenat

totul fără ca acesta să știe ceva.

Împotriva aceste hotărâri a declarat

recurs pârâtul V.N., apreciind că nu reflectă adevărul cu privire la situația sa

și nu are la bază nici o probă materială, instanța fundamentându-și soluția numai

prin deducții forțate și interpretări tendențioase ale textului de lege și ale susținerilor

reclamantului.

În justificarea acestei susțineri au

fost prezentate, sintetic, următoarele argumente:

recrutare în calitate de colaborator al Securității sau de acceptare a punerii

locuinței la dispoziția acesteia, în mod voluntar;

nedatate, nicio informație concretă furnizată Securității prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, potrivit cerințelor

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008;

privire la utilizarea locuinței de către lucrătorii securității, dintre

persoanele care apar în Nota de constatare reclamantul cunoscându-l numai pe

numitul T., care era ofițer de contrainformații la A.T.M. și ale cărei

solicitări de a i se permite folosirea locuinței în scopul întreținerii de relații

intime cu o persoană de care era îndrăgostit au fost refuzate sistematic;

informațiile referitoare la persoana reclamantului (data nașterii) și la

locuința pe care o deținea (etaj, schiță greșită, inversare baie și bucătărie);

nu se bazează pe probe materiale sau dovezi concludente cu privire la

caracterul voluntar al punerii locuinței la dispoziția Securității, iar

interpretarea reclamantului în sensul că exprimarea acordului poate fi dedusă din

orice situație de fapt, nefiind necesară existența unui document scris, nu

poate fi primită, întrucât este de natură să golească de conținut precizarea

textului de lege.

Concluzionând, recurentul s-a

considerat victima unor mașinațiuni ale Securității, care, dacă i-au folosit

locuința, au făcut-o fără acordul (verbal sau scris), știrea sau permisiunea

sa.

A solicitat, totodată, ca aceste

argumente și probele la care s-a făcut referire să aibă cel puțin aceeași

greutate ca și afirmațiile persoanelor indicate în Nota de constatare, ca

dovadă a egalității în fața legii.

Recursul nu este fondat.

Examinând actele dosarului, în

condițiile art. 304

1

C. proc. civ. și, în mod grupat, susținerile

recurentului, în funcție de relevanța lor în soluționarea corectă a cauzei, prin

prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. și a prevederilor legale incidente

în materia suspusă controlului judiciar, Înalta Curte a constatat că nu

subzistă în cauză nici un motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea

hotărârii atacate, pentru considerentele în continuare arătate.

Pe baza actelor depuse la dosar și

în raport cu prevederile legale incidente în materie, judecătorul fondului a

concluzionat în mod corect că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru

a se constata calitatea de colaborator al Securității a pârâtului-recurent N.V.

Astfel, în înțelesul O.U.G. nr. 24/2008,

colaborator al securității este persoana care a furnizat informații, indiferent

sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de

lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile și atitudinile potrivnice

regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului, așa cum se prevede la art. 2 lit. b).

Conform tezei finale a aceluiași

text, colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de

informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității

a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea.

Rezultă din aceste prevederi legale

că, pe de o parte, legiuitorul a înțeles să acorde forță probantă consemnărilor

lucrătorilor de securitate, iar pe de altă parte, în ipoteza reglementată de

teza finală a textului, pentru a se reține calitatea de colaborator este necesară

doar îndeplinirea condiției privind înlesnirea activității de culegere de

informații prin punerea în mod voluntar la dispoziția Securității a spațiului

deținut.

Ca atare, cum în speță s-a solicitat

și reținut respectiva calitate a pârâtului-recurent pe temeiul acestei ultime

ipoteze a art. 2 lit. b), susținerile pârâtului privind neconsemnarea în notele

întocmite de lucrătorii securității și nedatate a unor informații concrete

furnizate de acesta, prin care să fi fost denunțate activitățile sau

atitudinile potrivnice regimului totalitar, nu prezintă nicio relevanță în

cauză.

Celelalte critici aduse hotărârii nu

pot fi primite, în condițiile în care documentele ce alcătuiesc dosarul de

rețea AZ 35, a cărui titular este pârâtul, atestă faptul că acesta a fost

recrutat, în calitate de gazdă de întâlniri, cu numele conspirativ A., în anul

1997, în vederea rezolvării sarcinilor de securitate, locuința sa fiind

folosită în acest scop până în anul 1981.

Recrutarea pârâtului este

confirmată, în absența angajamentului scris, prin consemnările făcute de

ofițerii de securitate care atestă că acesta a fost de acord să colaboreze în

această modalitate, precum și verificările făcute cu ocazia întâlnirilor

efectuate în casă cu persoanele din rețeaua informativă și sursele de

informare, ca de altfel și motivația la care se va recurge în situația în care

apariția ofițerului operativ va fi sesizată de alți colocatori sau mama

pârâtului, stabilită de comun acord, respectiv că „este un coleg de serviciu,

tot inginer, cu care pregătește susținerea unor examene”.

Contrar celor susținute de recurent,

observă Înalta Curte, prima instanță a examinat apărările pârâtului, pe care

le-a înlăturat motivat, pe de o parte, pentru că nu sunt susținute de probe,

iar, pe de altă parte, pentru că documentele prezentate de reclamant fac, fără

echivoc, dovada colaborării pârâtului cu Securitatea, în modalitatea arătată și

pe o perioadă îndelungată.

Inadvertențele strecurate în unele

documente ale dosarului de rețea doar în privința etajului la care este situată

garsoniera și a localizării (prin inversare) a două încăperi pe o schiță a

casei de întâlniri, nu sunt de natură a impune o altă concluzie în cauză, în

condițiile în care toate celelalte date de identificare a acesteia (stradă,

bloc, scară, ap.) sunt corecte, iar pârâtul nu a contestat faptul că locuia la

această adresă, în perioada în discuție.

Față de cele expuse, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.V. împotriva

sentinței civile nr. 2103 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

23 februarie 2010.