ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8556/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin Sentința civilă nr. 924 din 26 mai 2010

pronunțată în Dosarul nr. 1198/115/2010, Tribunalul Caraș-Severin, secția

civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.C., P.T.D. și

C.A.E., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

și a obligat pârâtul la plata către reclamanți echivalentul în lei a sumei de

câte 40.000 euro pentru fiecare, la data executării.

În motivarea

sentinței, s-a arătat, în esență, că reclamanții sunt îndreptățiți la daune

morale în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, dat fiind

prejudiciul moral suferit prin măsura strămutării într-o altă localitate decât

cea de domiciliu, în perioada 18 iunie 1951 - 20 decembrie 1955, măsură impusă

prin Decizia M.A.I. nr. 200/1951.

Prin Decizia nr. 43

din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a

fost respins apelul reclamanților împotriva sentinței menționate și a fost

admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice împotriva aceleiași sentințe, cu consecința schimbării acesteia și

respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel, în raport de temeiul juridic al pretențiilor reclamantei, reprezentat

de art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, s-a constatat că este aplicabilă în

cauză Decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea

Constituțională, prin care s-a stabilit că aceste dispoziții legale sunt

neconstituționale.

În conformitate cu

prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție, decizia prin care o normă de

drept a fost declarată neconstituțională își încetează efectele după 45 zile de

la publicarea sa în Monitorul Oficial, iar pe durata acestui termen

dispozițiile sunt suspendate de drept.

La data soluționării

apelurilor de față, termenul de 45 zile prevăzut de textul constituțional a

expirat, fără ca Parlamentul să pună de acord norma legală cu dispozițiile

legii fundamentale, astfel că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 nu mai pot fi aplicate.

Așadar, constatând că

la data soluționării apelurilor, nu mai sunt în vigoare dispozițiile legale ce

au constituit temeiul legal al acțiunii, instanța de apel a apreciat că

acțiunea este neîntemeiată.

Împotriva deciziei

menționate, au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și

susținând, în esență, că instanța de apel ar fi trebuit să soluționeze cauza pe

baza legii de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, având în

vedere că era constituțională la acea dată, modificarea intervenită prin

deciziile Curții Constituționale neputând opera retroactiv.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

Problema de drept a

efectelor Deciziilor nr. 1358 și nr. 1360 din 21 octombrie 2010 ale Curții

Constituționale - prin care s-a constatat neconstituționalitatea normei ce

reprezintă temeiul juridic al pretențiilor reclamanților - asupra procedurilor

jurisdicționale aflate în curs de desfășurare, a fost dezlegată prin Decizia

nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii.

Această decizie a

fost publicată în M. Of. nr. 789/7.11.2011, ca atare nu poate fi ignorată în

cauză, producându-și efectele la data soluționării prezentului recurs, în

virtutea dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora

dezlegările date problemelor de drept judecate prin recursul în interesul legii

sunt obligatorii pentru instanțe.

Prin Decizia nr. 12

din 19 septembrie 2011, s-a statuat că „urmare a Deciziilor Curții

Constituționale nr. 1.358/2010 și nr. 1.360/2010, dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic

și măsurile administrative asimilate acestora și-au încetat efectele și nu mai

pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în M. Of.”.

În motivarea deciziei

date în interesul legii, s-a arătat că, în raport atât de cadrul normativ

intern, cât și de blocul de convenționalitate, reprezentat de textele

Convenției Europene a Drepturilor Omului și de jurisprudența instanței europene

creată în aplicarea acestora, cele două decizii ale Curții Constituționale

trebuie să își găsească aplicabilitatea asupra raporturilor juridice aflate în

curs de desfășurare.

Astfel, prin prisma

regulilor de aplicare a legii în timp, situațiile juridice în curs de

constituire (facta pendentia) în temeiul Legii nr. 221/2009 - cum sunt

drepturile de creanță, a căror concretizare (sub aspectul titularului, căruia

trebuie să i se verifice calitatea de condamnat politic, și al întinderii

dreptului, în funcție de mai multe criterii prevăzute de lege) se poate realiza

numai în urma verificărilor jurisdicționale realizate de instanță - sunt sub

incidența efectelor deciziilor Curții Constituționale, de imediată și generală

aplicare.

Ca atare, la momentul

la care instanța este chemată să se pronunțe asupra pretențiilor formulate,

norma juridică nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând

(nefiind vorba despre o situație juridică voluntară), în absența unei

dispoziții legale exprese.

De asemenea, prin

constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte

erga omnes și ex nunc nu este afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu

se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal și

constituțional, ale cărui limite au fost determinate tocmai în respectul

preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Dreptul de acces la

tribunal și protecția oferită de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului nu înseamnă recunoașterea unui drept care nu mai are niciun

fel de legitimitate în ordinea juridică internă, a conchis instanța supremă.

Dată fiind decizia în

interesul legii, se constată că, în cauză, instanța de apel a procedat corect

dând eficiență deciziilor Curții Constituționale, cât timp, la data publicării

lor în M. Of. - 15 noiembrie 2010, cauza nu era soluționată printr-o hotărâre

definitivă.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii,

drept pentru care va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții P.C., P.T.D. și C.A.E. împotriva

Deciziei nr. 43 din 19 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 decembrie 2011.