ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 103/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința administrativă nr. 79/CA din 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, în dosar nr. 446/85/2010, s-a admis excepția de necompetență materială a acestei secții și a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.V. - Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale Brașov, în favoarea instanței de executare, respectiv a Judecătoriei Sibiu. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin contestația înregistrată la Judecătoria Sibiu la data de 23 martie 2010, contestatorul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.N.V.

- Direcția Regională de Accize și Operațiuni Vamale Brașov: - să se constate nulitatea absolută a titlului executoriu, act constatator nr. 826 din 28 august 2003 întocmit de Biroul Vamal Sibiu; - anularea tuturor formelor de executare silită din dosar execuțional nr. 1416 din 9 octombrie 2003 a Direcției Regionale Vamale Brașov și încetarea oricărui act de executare; - radierea dreptului de ipotecă legală pentru recuperarea creanței de 6.885 lei în favoarea Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov înscrisă în C.F. 3088 Șura Mică, nr. top 131-2 și 132-2. cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 6019 din 19 octombrie 2009 pronunțată în dosar nr. 1978/306/2009, Judecătoria Sibiu a respins excepția privind dreptul la acțiune a reclamantului invocată de intimată și a admis contestația la executare așa cum a fost formulată.

Tribunalul Sibiu, secția civilă, prin decizia civilă nr. 843 din 18 decembrie 2009, a admis recursul declarat de recurenta intimată împotriva sentinței civile nr. 6019/2009 a Judecătoriei Sibiu, pe care a casat-o cu reținere spre judecată în primă instanță la Tribunalul Sibiu, secția contencios administrativ fiscal. Prin sentința civilă nr. 79/CA din 17 februarie 2010, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Sibiu, ca instanță de contencios administrativ și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sibiu, reținând, în esență, că actul constatator privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului, precum și chitanța nr. 814 din 3 septembrie 2002, nu sunt acte administrative sau acte administrative jurisdicționale în sensul dispozițiilor art. 2 lit. c) și d) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată.

Prin sentința civilă nr. 4334 din 11 mai 2010, Judecătoria Sibiu a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Sibiu și, constatând ivit conflict negativ de competență, a trimis cauza curții de apel pentru soluționarea conflictului, cu motivarea că, potrivit art. 399 și urm. C. proc. civ., este competentă a soluționa cauzele în care se contestă legalitatea formelor de executare, însă în cauza de față se contestă legalitatea titlului ca act administrativ jurisdicțional, situație în care tribunalul este instanța competentă cu soluționarea cauzei. A mai reținut că, inițial, cauza a mai fost judecată de către judecătorie, fiind casată tocmai pentru nerespectarea dispozițiilor ce reglementează competența materială, considerând că este competent tribunalul.

In rejudecare, tribunalul s-a declarat necompetent și a trimis cauza la judecătorie, astfel că s-a ivit conflictul negativ de competență raportat la considerentele deciziei de casare, obligatorie pentru instanță de fond. Prin sentința civilă nr. 10/F/CC din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a stabilit în favoarea Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a contestației la executare formulată de reclamantul R.I., reținând că excepția de necompetență, potrivit art. 158 C. proc. civ., este mijlocul procedural prin care partea chemată în fața instanței necompetente poate solicita acesteia să se desesizeze și să trimită cauza spre soluționare la instanța de judecată sau la organul cu atribuții jurisdicționale potrivit legii.

Asupra acestei excepții, instanța se pronunță prin încheiere ( în cazul în care respinge excepția ) sau prin hotărâre (în cazul admiterii excepției). Hotărârea de declinare a competenței produce efecte diferite în legătură cu dezinvestirea instanței sesizate și cu investirea altei instanțe sau organ cu atribuții jurisdicționale. Această hotărâre are efectele puterii de lucru judecat numai în ce privește dezinvestirea instanței nu și în ceea ce privește investirea altei instanțe. Nicio dispoziție legală nu impune instanței în favoarea căreia s-a trimis dosarul să soluționeze dosarul înainte de a-și verifica propria competență. Prin urmare, hotărârea de declinare nu se impune cu autoritate de lucru judecat în fața instanței la care s-a trimis cauza spre soluționare.

Deci, instanța la care s-a trimis cauza, în temeiul art. 158 C. proc. civ., are posibilitatea de a se declara competentă sau necompetentă să soluționeze litigiul. In speță, după ce instanța de recurs de la secția civilă s-a dezinvestit (prin decizia de casare și stabilire a competenței), a investit secția de contencios administrativ cu soluționarea cauzei. Aceasta, la rândul ei, verificându-și competența, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu. Față de decizia pronunțată de secția civilă a tribunalului, judecătoria s-a declarat necompetentă și a constatat ivit conflictul negativ de competență. Contestatorul a solicitat, pe calea contestației la executare, să se constate nulitatea absolută a unui titlu executoriu și să se anuleze formele de executare silită, în temeiul art. 399, art. 400, art. 402, art. 404 C. proc.

civ. Potrivit art. 399 și art. 400 C. proc. civ., contestația la executare care privește lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării unui titlu executoriu..., și care nu emană de la un organ de jurisdicție, se introduce la instanța de executare, care este judecătoria, iar natura actului administrativ atacat pe calea contestației la executare, în condițiile art. 399 și urm. C. proc. civ., este lipsită de relevanță, pentru stabilirea competenței. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.I., iar în dezvoltarea criticilor formulate a arătat că soluția ce se impune, față de faptul că Judecătoria Sibiu a soluționat cauza pe fond, fiind competentă material, este aceea a obligării Tribunalului Sibiu, secția civilă, să judece cauza în recurs.

S-a mai arătat, că dacă se va rejudeca cauza, s-ar putea schimba hotărârea dată asupra fondului cauzei, pe de o parte, iar, pe de altă parte, instanța s-ar putea desesiza, refuzând judecarea cauzei fără o aplicare corectă a regulilor de procedură, trimițând cauza altei instanțe. Examinând decizia în limita criticilor formulate, instanța constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente: Obiectul prezentului recurs îl constituie sentința civilă nr. 10/F/CC din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin care s-a soluționat conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sibiu și Tribunalul Sibiu, privind soluționarea contestației la executare formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov, și prin care s-a stabilit în favoarea Judecătoriei Sibiu competența materială de primă instanță în soluționarea cauzei.

Deși nu arată expres, recurentul-reclamant își exprimă nemulțumirea în legătură cu sentința recurată, în sensul că prin aceasta cauza trebuia trimisă Tribunalului Sibiu pentru soluționarea recursului, întrucât instanța în favoarea căreia s-a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, Judecătoria Sibiu, s-a pronunțat pe fondul litigiului. Această critică este nefondată, deoarece Curtea de Apel Alba Iulia nu se putea pronunța decât în limitele investirii sale, respectiv asupra conflictului de competență, în condițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., pe de o parte, iar, pe de altă parte, sentința civilă nr. 6019 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria Sibiu, secția civilă, a fost casată, respectiv desființată, iar o hotărâre casată nu are nicio putere și nu poate fi supusă controlului jurisdicțional pe căile ordinare sau extraordinare de atac.

Într-o asemenea situație, finalitatea trebuie să fie pronunțarea unei soluții ce se realizează prin rejudecarea cauzei de către instanța competentă, care, în speță, este stabilită prin sentința recurată pronunțată în soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu, iar reclamantul nu a formulat nicio critică, pe acest aspect, prin prezentul recurs. Pentru considerentele expuse, instanța va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.I. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva sentinței nr. 10/F/CC din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2011.