ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 103/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința administrativă

nr. 79/CA din 17 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția

comercială și de contencios administrativ, în dosar nr. 446/85/2010, s-a admis

excepția de necompetență materială a acestei secții și a fost declinată

competența de soluționare a contestației la executare formulată de reclamantul

R.I., în contradictoriu cu pârâta A.N.V. - Direcția Regională de Accize și

Operațiuni Vamale Brașov, în favoarea instanței de executare, respectiv a

Judecătoriei Sibiu.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, prin contestația înregistrată la

Judecătoria Sibiu la data de 23 martie 2010, contestatorul R.I. a solicitat, în

contradictoriu cu intimata A.N.V. - Direcția Regională de Accize și Operațiuni

Vamale Brașov:

- să se constate

nulitatea absolută a titlului executoriu, act constatator nr. 826 din 28 august

2003 întocmit de Biroul Vamal Sibiu;

- anularea tuturor

formelor de executare silită din dosar execuțional nr. 1416 din 9 octombrie

2003 a Direcției Regionale Vamale Brașov și încetarea oricărui act de

executare;

- radierea dreptului de

ipotecă legală pentru recuperarea creanței de 6.885 lei în favoarea Direcției

Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov înscrisă în C.F. 3088 Șura

Mică, nr. top 131-2 și 132-2. cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr.

6019 din 19 octombrie 2009 pronunțată în dosar nr. 1978/306/2009, Judecătoria

Sibiu a respins excepția privind dreptul la acțiune a reclamantului invocată de

intimată și a admis contestația la executare așa cum a fost formulată.

Tribunalul Sibiu, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 843 din 18 decembrie 2009, a admis recursul

declarat de recurenta intimată împotriva sentinței civile nr. 6019/2009 a

Judecătoriei Sibiu, pe care a casat-o cu reținere spre judecată în primă

instanță la Tribunalul Sibiu, secția contencios administrativ fiscal.

Prin sentința civilă nr.

79/CA din 17 februarie 2010, Tribunalul Sibiu, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis excepția necompetenței materiale a

Tribunalului Sibiu, ca instanță de contencios administrativ și a declinat

competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei

Sibiu, reținând, în esență, că actul constatator privind taxele vamale și alte

drepturi cuvenite bugetului, precum și chitanța nr. 814 din 3 septembrie 2002,

nu sunt acte administrative sau acte administrative jurisdicționale în sensul

dispozițiilor art. 2 lit. c) și d) din Legea nr. 554/2004 modificată și

completată.

Prin sentința civilă nr.

4334 din 11 mai 2010, Judecătoria Sibiu a declinat competența de soluționare a

acțiunii în favoarea Tribunalului Sibiu și, constatând ivit conflict negativ de

competență, a trimis cauza curții de apel pentru soluționarea conflictului, cu

motivarea că, potrivit art. 399 și urm. C. proc. civ., este competentă a

soluționa cauzele în care se contestă legalitatea formelor de executare, însă

în cauza de față se contestă legalitatea titlului ca act administrativ

jurisdicțional, situație în care tribunalul este instanța competentă cu

soluționarea cauzei. A mai reținut că, inițial, cauza a mai fost judecată de

către judecătorie, fiind casată tocmai pentru nerespectarea dispozițiilor ce

reglementează competența materială, considerând că este competent tribunalul.

In rejudecare, tribunalul s-a declarat necompetent și a trimis cauza la

judecătorie, astfel că s-a ivit conflictul negativ de competență raportat la

considerentele deciziei de casare, obligatorie pentru instanță de fond.

Prin sentința civilă nr.

10/F/CC din 15 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a

stabilit în favoarea Judecătoriei Sibiu competența de soluționare a

contestației la executare formulată de reclamantul R.I., reținând că excepția

de necompetență, potrivit art. 158 C. proc. civ., este mijlocul procedural prin

care partea chemată în fața instanței necompetente poate solicita acesteia să

se desesizeze și să trimită cauza spre soluționare la instanța de judecată sau

la organul cu atribuții jurisdicționale potrivit legii. Asupra acestei

excepții, instanța se pronunță prin încheiere ( în cazul în care respinge

excepția ) sau prin hotărâre (în cazul admiterii excepției).

Hotărârea de declinare a

competenței produce efecte diferite în legătură cu dezinvestirea instanței

sesizate și cu investirea altei instanțe sau organ cu atribuții

jurisdicționale. Această hotărâre are efectele puterii de lucru judecat numai

în ce privește dezinvestirea instanței nu și în ceea ce privește investirea

altei instanțe. Nicio dispoziție legală nu impune instanței în favoarea căreia

s-a trimis dosarul să soluționeze dosarul înainte de a-și verifica propria

competență. Prin urmare, hotărârea de declinare nu se impune cu autoritate de

lucru judecat în fața instanței la care s-a trimis cauza spre soluționare.

Deci, instanța la care s-a trimis cauza, în temeiul art. 158 C. proc. civ., are

posibilitatea de a se declara competentă sau necompetentă să soluționeze

litigiul.

In speță, după ce

instanța de recurs de la secția civilă s-a dezinvestit (prin decizia de casare

și stabilire a competenței), a investit secția de contencios administrativ cu

soluționarea cauzei. Aceasta, la rândul ei, verificându-și competența, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Față de decizia pronunțată de secția civilă a tribunalului, judecătoria s-a

declarat necompetentă și a constatat ivit conflictul negativ de competență.

Contestatorul a

solicitat, pe calea contestației la executare, să se constate nulitatea

absolută a unui titlu executoriu și să se anuleze formele de executare silită,

în temeiul art. 399, art. 400, art. 402, art. 404 C. proc. civ. Potrivit art.

399 și art. 400 C. proc. civ., contestația la executare care privește lămurirea

înțelesului, întinderii sau aplicării unui titlu executoriu..., și care nu

emană de la un organ de jurisdicție, se introduce la instanța de executare,

care este judecătoria, iar natura actului administrativ atacat pe calea

contestației la executare, în condițiile art. 399 și urm. C. proc. civ., este

lipsită de relevanță, pentru stabilirea competenței.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.I., iar în

dezvoltarea criticilor formulate a arătat că soluția ce se impune, față de

faptul că Judecătoria Sibiu a soluționat cauza pe fond, fiind competentă

material, este aceea a obligării Tribunalului Sibiu, secția civilă, să judece

cauza în recurs.

S-a mai arătat, că dacă

se va rejudeca cauza, s-ar putea schimba hotărârea dată asupra fondului cauzei,

pe de o parte, iar, pe de altă parte, instanța s-ar putea desesiza, refuzând

judecarea cauzei fără o aplicare corectă a regulilor de procedură, trimițând

cauza altei instanțe.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, instanța constată recursul nefondat, pentru

următoarele considerente:

Obiectul prezentului

recurs îl constituie sentința civilă nr. 10/F/CC din 15 octombrie 2010 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin care s-a soluționat conflictul negativ

de competență ivit între Judecătoria Sibiu și Tribunalul Sibiu, privind soluționarea

contestației la executare formulată de reclamantul R.I., în contradictoriu cu

pârâta Autoritatea Națională a Vămilor – Direcția Regională pentru Accize și

Operațiuni Vamale Brașov, și prin care s-a stabilit în favoarea Judecătoriei

Sibiu competența materială de primă instanță în soluționarea cauzei.

Deși nu arată expres,

recurentul-reclamant își exprimă nemulțumirea în legătură cu sentința recurată,

în sensul că prin aceasta cauza trebuia trimisă Tribunalului Sibiu pentru

soluționarea recursului, întrucât instanța în favoarea căreia s-a stabilit

competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță, Judecătoria

Sibiu, s-a pronunțat pe fondul litigiului.

Această critică este

nefondată, deoarece Curtea de Apel Alba Iulia nu se putea pronunța decât în

limitele investirii sale, respectiv asupra conflictului de competență, în

condițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., pe de o parte, iar, pe de altă

parte, sentința civilă nr. 6019 din 19 octombrie 2009 pronunțată de Judecătoria

Sibiu, secția civilă, a fost casată, respectiv desființată, iar o hotărâre

casată nu are nicio putere și nu poate fi supusă controlului jurisdicțional pe

căile ordinare sau extraordinare de atac.

Într-o asemenea

situație, finalitatea trebuie să fie pronunțarea unei soluții ce se realizează

prin rejudecarea cauzei de către instanța competentă, care, în speță, este

stabilită prin sentința recurată pronunțată în soluționarea conflictului

negativ de competență ivit între Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu, iar

reclamantul nu a formulat nicio critică, pe acest aspect, prin prezentul

recurs.

Pentru considerentele

expuse, instanța va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul

R.I.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D

E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva sentinței nr. 10/F/CC din 15

octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 ianuarie 2011.