ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4400/2011

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2932 din 20 mai 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de A.D., împotriva sentinței nr. 1552 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că instanța de fond a argumentat în mod corect soluția de admitere a excepției lipsei de obiect a acțiunii și de respingere a cererii de suspendare astfel cum a fost precizată, ca lipsită de obiect, întrucât ordinele a căror suspendare se solicită au încetat să producă efecte juridice, intervenind alte modificări în evoluția profesională a recurentului, inclusiv încetarea raportului de serviciu prin pensionare, prin Ordinul nr. 257 din 28 februarie 2008, acesta fiind beneficiar al drepturilor de pensie începând cu data de 27 septembrie 2007, conform Deciziei nr. 230847 din 14 noiembrie 2007 emisă de Casa de Pensii Sector 2 București.

S-a mai arătat în considerentele deciziei atacate că pentru a putea fi suspendată executarea unui act administrativ este necesar ca acesta să fie încă susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a cărui stopare să tindă a se realiza prin cererea de chemare în judecată, cerință ce nu a fost îndeplinită. Împotriva deciziei nr. 2932 din 20 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul A.D. a formulat cerere de revizuire. In motivarea cererii, revizuentul a invocat dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea cererii de revizuire formulate împotriva Deciziei nr. 2932 din 20 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilității, Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire, ca inadmisibilă. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere". Din interpretarea logico juridică a acestor prevederi legale rezultă, tară putință de tăgadă, că pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel moment.

O astfel de situație nu se întâlnește însă și atunci când instanța de recurs respinge recursul, cum este și cazul deciziei ce formează obiectul cererii de revizuire, în pricina de față. Revizuentul a invocat drept temei juridic al cererii, dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată. Conform acestor prevederi legale, „constituie motive de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborate cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată". Se observă că, deși revizuentul a invocat drept temei al cererii sale dispozițiile art. 21 alin. (2) sus-menționate, în concret nu a dezvoltat motivele în sensul cerut, nu a arătat modul în care s-a încălcat principiul priorității dreptului comunitar.

Motivele dezvoltate de revizuent se circumscriu în realitate unor critici ce pot fi încadrate ca motive de recurs, însă revizuentul a beneficiat de calea de atac a recursului. In speță, demersul revizuentului fiind în vădită contradicție cu reglementarea restrictivă a acestei căi extraordinare de desființare a unei hotărâri judecătorești, astfel că, pentru toate considerentele anterior redate, Înalta Curte va respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva deciziei nr. 2932 din 20 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2011.