ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2932/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

12813/2/2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamantul A.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul

General al Camerei Deputaților suspendarea executării, în temeiul dispozițiilor

art. 14 alin. (1) și art. 8, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, Legea Contenciosului

Administrativ, ordinelor

nr. 783 din 04

septembrie

2001, nr. 886 din 8

septembrie 2001,

nr. 30 din 16

ianuarie 2002,

nr. 529 din 30

septembrie 2002, nr. 28 din 14 ianuarie 20003 și nr. 259 din 23 aprilie 2003;

să se cerceteze,

sub aspectul legalității

aceste acte administrative unilaterale cu caracter individual, emise de către

secretarul general în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau

a executării în concret a legii prin care se încalcă dispozițiile Legii nr.

82/1991 Legea Contabilității, republicată, Legii nr. 94/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, precum și prevederile

Hotărârilor Biroului Permanent al Camerei Deputaților nr. 8 din 24 mai 1995 și nr.

21/05 noiembrie1997 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare

a Serviciilor/Secretariatului General al Camerei Deputaților, Hotărârilor

Biroului Permanent al Camerei Deputaților nr. 25 din 09 noiembrie 1994, nr. 6/1996

și nr. 4 din 08 mai 2000 privind „ Organizarea și exercitarea controlului

financiar-preventiv propriu" și a Hotărârii Biroului Permanent al Camerei

Deputaților nr. 1038/1998 privind „ Aprobarea statului de funcții al

Secretariatului general al Camerei Deputaților începând cu 1 octombrie 1998.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că dorește ca aceste acte administrative unilaterale cu caracter

individual de sorginte ministerială, să se anuleze, întrucât, în mod succesiv

și repetat, s-a modificat nelegal, salariul de bază brut lunar (salariul de

încadrare și indemnizația de conducere și sporul pentru complexitatea

activității de control financiar - preventiv), înscris în statul de funcții al

instituției, urmat de diminuarea drastică a drepturilor salariale aflate în

plată la data aplicării acestor acte administrative reprobabile, cu caracter

destabilizator, atât, asupra întregii activități desfășurate de departamentul

financiar-contabil, cât și asupra exercitării, în deplină legalitate a

atribuțiilor, de către șeful de departament, în calitate de contabil șef al

instituției publice a administrației centrale; să se oblige, pârâta instituție

publică a administrației centrale să intre în legalitate, prin recalcularea și

acordarea, drepturilor salariale, prin includerea în salariul de bază brut

lunar , a indemnizației de conducere, în cuantum de 50 % din salariul de bază

al funcției de consilier parlamentar aflat la limita maximă, și a sporului

pentru complexitatea activității, în cuantum de 25% conform dispozițiilor art. 9

din O.G.R. nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar -

preventiv, republicat, sporuri legale stabilite de-a lungul vremii, prin ORDIN

al Secretarului general, cu referire la Ordinele nr. 93 din 11 mai 1994, nr. 169

din 17 mai 1995, nr. 268 din 05 iulie 1995, nr. 357 din 24 august 1995

și

nr. 591 din 03 septembrie 1997, emise

de către Secretarul general al Camerei Deputaților, în calitatea sa, de

ordonator principal de credite și a atribuțiilor înscrise în fișa postului,

drepturi legale, ce i se cuvin, începând cu data de 01 septembrie 2001 data

aplicării Ordinului Secretarului general al Camerei Deputaților nr. 783 din 04

septembrie 2001 și a ANEXELOR nr. 1 - 25 care fac parte integrantă din acesta -

privind stabilirea salariilor personalului din cadrul Secretariatului General

al Camerei Deputaților.

Totodată reclamantul în temeiul

dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Legea Contenciosului

Administrativ, art. 723 alin. (2) C. proc. civ., art. 998 - art. 999 C. civ., a

solicitat să fie obligată pârâta instituție publică a administrației centrale

la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale pentru exercitarea cu

rea-credință a drepturilor procedurale și contrar scopului în vederea căruia au

fost recunoscute de lege.

Pârâta a formulat întâmpinare prin

care solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării

unor ordine ale secretarului general al Camerei Deputaților, pentru următoarele

considerente:

introducerii plângerii prealabile în condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1)

și art. 7 din Legea nr. 554/2004, condiție sine qua non de admisibilitate a

oricărei cereri de suspendare.

cererii cad sub incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea 554/2004

potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele

administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege

organică, o altă procedură judiciară.

3.

Cererea de suspendare este lipsită de

obiect:

Prin sentința nr. 1552 din 28

februarie 2011 Curtea de Apel București a admis excepția lipsei de obiect și a

respins cererea de suspendare astfel cum a fost precizată de reclamant ca

lipsită de obiect.

In motivarea soluției pronunțate,

Curtea a reținut că suspendarea executării actelor administrative în lumina

prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 reprezintă operațiunea juridică de

întrerupere temporară a efectelor juridice ale acestor acte și poate fi cerută,

respectiv dispusă, doar în cazul actelor administrative apte să producă efecte

juridice și care nu și-au epuizat efectele juridice, astfel că nu va putea

surveni în cazul unui act care a încetat să își producă efectele.

În acest context instanța a reținut că

ordinele a căror suspendare se solicită au încetat să producă efecte juridice.

Împotriva sentinței pronunțată de

Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul A.D.

Prin calea de atac promovată

recurentul își modifică obiectul acțiunii inițiale, prin completarea cererii de

suspendare a executării cu alte ordine ale secretarului general.

Recurentul critică soluția instanței

de fond prin contestarea rolului activ în privința excepției de nelegalitate a

Ordinelor Secretarului General nr. 886 din 28 septembrie 2001, nr. 907 din 01

octombrie 2001 nr. 30 din 16 ianuarie 2002,  nr. 529 din 30 septembrie 2002, nr.

28 din 14 ianuarie 2003, nr. 259 din 23 aprilie 2003, nr. 1108 din 10 noiembrie2006,

nr. 314 din 10 aprilie 2007 și nr. 257 din 28 februarie 2008.

Mai susține recurentul prin cererea de

recurs la punctul B că Ordinul nr. 886/ 2001 reținut de partea potrivnică, a

fost descoperit, în Ședința Publică de la data de 22 septembrie 2010, în

dosarul

nr. 28619/3/2008, înregistrat pe

rolul Tribunalului București, secția a

VIII-

a conflicte de muncă

și asigurări sociale, astfel că în mod eronat instanța de

fond a reținut faptul că acest ordin

ar viza modificări ale raportului de muncă al reclamantului.

Celelalte critici aduse de recurent

sentinței atacate vizează pretinse drepturi neacordate de angajator.

Înalta Curte, analizând recursul în

raport de criticile formulate, de înscrisurile existente la dosarul cauzei, de

apărările părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este

nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În ceea ce privește prima critică

adusă de recurent sentinței atacate respectiv contestarea rolului activ al

instanței în privința excepției de nelegalitate a Ordinelor Secretarului

General nr. 886 din 28 septembrie 2001, nr. 907 din 01 octombrie 2001, nr. 30

din 16 ianuarie 2002,

nr. 529 din 30

septembrie 2002,

nr. 28 din 14 ianuarie 2003, nr. 259 din 23 aprilie 2003,

nr. 1108 din 10 noiembrie 2006, nr. 314 din

10 aprilie 2007 și nr. 257

din

28 februarie 2008, se

reține că aceasta nu poate fi primită.

Instanța de fond nu a fost învestită

cu acest mijloc procesual, obiectul acțiunii precizat de acesta, în ședința

publică din data de 28 februarie 2011 fiind doar suspendarea executării

ordinelor menționate.

Mai mult decât atât, prin calea de

atac promovată recurentul își modifică obiectul acțiunii inițiale, prin

completarea cererii de suspendare a executării cu alte ordine emise de

Secretarul General al Camerei Deputaților.

Or, trebuie precizat pe de o parte că

potrivit art.129 alineatul final C. proc. civ., instanța este ținută de

limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea

neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse

judecății iar pe de altă parte potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. (1)

C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau

obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face alte cereri noi.

In ceea ce privește critica potrivit

căreia Ordinul nr. 886 din 28 septembrie 2001 ar fi fost reținut de partea

potrivnică și descoperit în ședința publică de la data de 22 septembrie 2010 în

dosarul nr. 28619/3/2008 al Tribunalului București, secția conflicte de muncă

și asigurări sociale, se reține că nici aceasta nu este întemeiată, în

condițiile în care la dosarul cauzei sunt depuse hotărâri judecătorești

pronunțate asupra Ordinului nr. 886/2001 - sentința nr. 129 din 8 ianuarie 2009,

pronunțată în dosarul nr. 28170/3/2008 al Tribunalului București, prin care s-a

soluționat cererea de revizuire formulată de A.D., întemeiată pe dispozițiile

art. 322 alin. (1) pct. 5.

Referitor la celelalte critici aduse

sentinței recurate se apreciază că și din această perspectivă recursul este

nefondat, dat fiind faptul că prin contractul individual de muncă nr. 261 din 26

septembrie 2001, începând cu data de 1 octombrie 2001 recurentul a fost

încadrat pe funcția de execuție de consilier în cadrul Departamentului

Economico Financiar - Serviciul Control Financiar, funcție menținută și

ulterior prin actul adițional încheiat la data de 18 iulie 2003, înscrisuri

care poartă semnătura salariatului, cu acordul prealabil al acestuia.

Concluzionând, Înalta Curte constată

că instanța de fond a argumentat în mod corect soluția de admitere a excepției

lipsei de obiect a acțiunii și de respingere a cererii de suspendare astfel cum

a fost precizată ca lipsită de obiect, întrucât ordinele a căror suspendare se solicită

au încetat să producă efecte juridice, intervenind alte modificări în evoluția

profesională a recurentului, inclusiv încetarea raportului de serviciu          prin

pensionare, prin Ordinul nr. 257 din 28 februarie 2008, acesta fiind beneficiar

al drepturilor de pensie începând cu data de 27 septembrie 2007, conform

Deciziei nr. 230847 din 14 noiembrie2007 emisă de Casa de Pensii Sector 2

București.

Astfel, pentru a putea fi suspendată

executarea unui act administrativ este necesar ca acesta să fie încă

susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a cărui

stopare să tindă a se realiza prin cererea de chemare în judecată, cerință

neîndeplinită în prezenta cauză, astfel cum în mod întemeiat a reținut instanța

de fond.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D.

împotriva sentinței nr. 1552 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel București,

secția a

VIII-

a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

20 mai 2011.