ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2932/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 12813/2/2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.D.

a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Camerei Deputaților suspendarea executării, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) și art. 8, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, Legea Contenciosului Administrativ, ordinelor nr. 783 din 04 septembrie 2001, nr. 886 din 8 septembrie 2001, nr. 30 din 16 ianuarie 2002, nr. 529 din 30 septembrie 2002, nr. 28 din 14 ianuarie 20003 și nr. 259 din 23 aprilie 2003; să se cerceteze, sub aspectul legalității aceste acte administrative unilaterale cu caracter individual, emise de către secretarul general în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii prin care se încalcă dispozițiile Legii nr. 82/1991 Legea Contabilității, republicată, Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, precum și prevederile Hotărârilor Biroului Permanent al Camerei Deputaților nr. 8 din 24 mai 1995 și nr. 21/05 noiembrie1997 privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Serviciilor/Secretariatului General al Camerei Deputaților, Hotărârilor Biroului Permanent al Camerei Deputaților nr. 25 din 09 noiembrie 1994,

nr. 6/1996 și nr. 4 din 08 mai 2000 privind „ Organizarea și exercitarea controlului financiar-preventiv propriu" și a Hotărârii Biroului Permanent al Camerei Deputaților nr. 1038/1998 privind „ Aprobarea statului de funcții al Secretariatului general al Camerei Deputaților începând cu 1 octombrie 1998. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dorește ca aceste acte administrative unilaterale cu caracter individual de sorginte ministerială, să se anuleze, întrucât, în mod succesiv și repetat, s-a modificat nelegal, salariul de bază brut lunar (salariul de încadrare și indemnizația de conducere și sporul pentru complexitatea activității de control financiar - preventiv), înscris în statul de funcții al instituției, urmat de diminuarea drastică a drepturilor salariale aflate în plată la data aplicării acestor acte administrative reprobabile, cu caracter destabilizator, atât, asupra întregii activități desfășurate de departamentul financiar-contabil, cât și asupra exercitării, în deplină legalitate a atribuțiilor, de către șeful de departament, în calitate de contabil șef al instituției publice a administrației centrale; să se oblige, pârâta instituție publică a administrației centrale să intre în legalitate, prin recalcularea și acordarea, drepturilor salariale, prin includerea în salariul de bază brut lunar , a indemnizației de conducere,

în cuantum de 50 % din salariul de bază al funcției de consilier parlamentar aflat la limita maximă, și a sporului pentru complexitatea activității, în cuantum de 25% conform dispozițiilor art. 9 din O.G.R.

nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar - preventiv, republicat, sporuri legale stabilite de-a lungul vremii, prin ORDIN al Secretarului general, cu referire la Ordinele nr. 93 din 11 mai 1994, nr. 169 din 17 mai 1995, nr. 268 din 05 iulie 1995, nr. 357 din 24 august 1995 și nr. 591 din 03 septembrie 1997, emise de către Secretarul general al Camerei Deputaților, în calitatea sa, de ordonator principal de credite și a atribuțiilor înscrise în fișa postului, drepturi legale, ce i se cuvin, începând cu data de 01 septembrie 2001 data aplicării Ordinului Secretarului general al Camerei Deputaților nr. 783 din 04 septembrie 2001 și a ANEXELOR nr. 1 - 25 care fac parte integrantă din acesta - privind stabilirea salariilor personalului din cadrul Secretariatului General al Camerei Deputaților.

Totodată reclamantul în temeiul dispozițiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Legea Contenciosului Administrativ, art. 723 alin. (2) C. proc. civ., art. 998 - art. 999 C. civ., a solicitat să fie obligată pârâta instituție publică a administrației centrale la plata sumei de 20.000 lei, cu titlu de daune morale pentru exercitarea cu rea-credință a drepturilor procedurale și contrar scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. Pârâta a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării unor ordine ale secretarului general al Camerei Deputaților, pentru următoarele considerente: 1. Reclamantul nu a făcut dovada introducerii plângerii prealabile în condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) și art. 7 din Legea nr. 554/2004, condiție sine qua non de admisibilitate a oricărei cereri de suspendare.

2. Actele invocate ca obiect al cererii cad sub incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea 554/2004 potrivit cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. 3. Cererea de suspendare este lipsită de obiect: Prin sentința nr. 1552 din 28 februarie 2011 Curtea de Apel București a admis excepția lipsei de obiect și a respins cererea de suspendare astfel cum a fost precizată de reclamant ca lipsită de obiect.

In motivarea soluției pronunțate, Curtea a reținut că suspendarea executării actelor administrative în lumina prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 reprezintă operațiunea juridică de întrerupere temporară a efectelor juridice ale acestor acte și poate fi cerută, respectiv dispusă, doar în cazul actelor administrative apte să producă efecte juridice și care nu și-au epuizat efectele juridice, astfel că nu va putea surveni în cazul unui act care a încetat să își producă efectele. În acest context instanța a reținut că ordinele a căror suspendare se solicită au încetat să producă efecte juridice. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamantul A.D.

Prin calea de atac promovată recurentul își modifică obiectul acțiunii inițiale, prin completarea cererii de suspendare a executării cu alte ordine ale secretarului general.

Recurentul critică soluția instanței de fond prin contestarea rolului activ în privința excepției de nelegalitate a Ordinelor Secretarului General nr. 886 din 28 septembrie 2001, nr. 907 din 01 octombrie 2001 nr. 30 din 16 ianuarie 2002, nr. 529 din 30 septembrie 2002, nr. 28 din 14 ianuarie 2003, nr. 259 din 23 aprilie 2003, nr. 1108 din 10 noiembrie2006, nr. 314 din 10 aprilie 2007 și nr. 257 din 28 februarie 2008. Mai susține recurentul prin cererea de recurs la punctul B că Ordinul nr. 886/ 2001 reținut de partea potrivnică, a fost descoperit, în Ședința Publică de la data de 22 septembrie 2010, în dosarul nr. 28619/3/2008, înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VIII- a conflicte de muncă și asigurări sociale, astfel că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că acest ordin ar viza modificări ale raportului de muncă al reclamantului.

Celelalte critici aduse de recurent sentinței atacate vizează pretinse drepturi neacordate de angajator. Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile existente la dosarul cauzei, de apărările părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. În ceea ce privește prima critică adusă de recurent sentinței atacate respectiv contestarea rolului activ al instanței în privința excepției de nelegalitate a Ordinelor Secretarului General nr. 886 din 28 septembrie 2001, nr. 907 din 01 octombrie 2001, nr. 30 din 16 ianuarie 2002, nr. 529 din 30 septembrie 2002, nr. 28 din 14 ianuarie 2003, nr. 259 din 23 aprilie 2003, nr. 1108 din 10 noiembrie 2006, nr. 314 din 10 aprilie 2007 și nr. 257 din 28 februarie 2008, se reține că aceasta nu poate fi primită.

Instanța de fond nu a fost învestită cu acest mijloc procesual, obiectul acțiunii precizat de acesta, în ședința publică din data de 28 februarie 2011 fiind doar suspendarea executării ordinelor menționate. Mai mult decât atât, prin calea de atac promovată recurentul își modifică obiectul acțiunii inițiale, prin completarea cererii de suspendare a executării cu alte ordine emise de Secretarul General al Camerei Deputaților. Or, trebuie precizat pe de o parte că potrivit art.129 alineatul final C. proc. civ., instanța este ținută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecății iar pe de altă parte potrivit art. 316 raportat la art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., în recurs nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face alte cereri noi.

In ceea ce privește critica potrivit căreia Ordinul nr. 886 din 28 septembrie 2001 ar fi fost reținut de partea potrivnică și descoperit în ședința publică de la data de 22 septembrie 2010 în dosarul nr. 28619/3/2008 al Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, se reține că nici aceasta nu este întemeiată, în condițiile în care la dosarul cauzei sunt depuse hotărâri judecătorești pronunțate asupra Ordinului nr. 886/2001 - sentința nr. 129 din 8 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 28170/3/2008 al Tribunalului București, prin care s-a soluționat cererea de revizuire formulată de A.D., întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5. Referitor la celelalte critici aduse sentinței recurate se apreciază că și din această perspectivă recursul este nefondat, dat fiind faptul că prin contractul individual de muncă nr. 261 din 26 septembrie 2001, începând cu data de 1 octombrie 2001 recurentul a fost încadrat pe funcția de execuție de consilier în cadrul Departamentului Economico Financiar - Serviciul Control Financiar, funcție menținută și ulterior prin actul adițional încheiat la data de 18 iulie 2003, înscrisuri care poartă semnătura salariatului, cu acordul prealabil al acestuia.

Concluzionând, Înalta Curte constată că instanța de fond a argumentat în mod corect soluția de admitere a excepției lipsei de obiect a acțiunii și de respingere a cererii de suspendare astfel cum a fost precizată ca lipsită de obiect, întrucât ordinele a căror suspendare se solicită au încetat să producă efecte juridice, intervenind alte modificări în evoluția profesională a recurentului, inclusiv încetarea raportului de serviciu prin pensionare, prin Ordinul nr. 257 din 28 februarie 2008, acesta fiind beneficiar al drepturilor de pensie începând cu data de 27 septembrie 2007, conform Deciziei nr. 230847 din 14 noiembrie2007 emisă de Casa de Pensii Sector 2 București.

Astfel, pentru a putea fi suspendată executarea unui act administrativ este necesar ca acesta să fie încă susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a cărui stopare să tindă a se realiza prin cererea de chemare în judecată, cerință neîndeplinită în prezenta cauză, astfel cum în mod întemeiat a reținut instanța de fond. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinței nr. 1552 din 28 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2011.