ÎCCJ, Decizia nr. 161/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 161/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față,
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 493 din 25 martie
2008, Judecătoria Găești a admis, în parte, plângerea formulată de petentul
D.S.M., în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar Dragodana prin
primar, B.A., secretar al Primăriei Dragodana și Comisia județeană de fond
funciar Dâmbovița.
A fost obligată
intimata Comisia locală Dragodana la întocmirea documentației și înaintarea la
Comisia județeană, iar aceasta din urmă, la eliberarea titlului de proprietate
pentru suprafața de 2.500 mp pădure, conform procesului-verbal și fișei de
punere în posesie.
S-a respins capătul
de cerere din plângere privind obligarea la despăgubiri civile.
Tribunalul Dâmbovița,
secția civilă, prin Decizia nr. 1762 din 10 noiembrie 2009, a respins, ca
nefondat, recursul declarat de petentul D.S.M. împotriva sentinței civile sus
menționate.
Împotriva acestei
decizii civile, a declarat recurs reclamantul.
Prin Decizia civilă
nr. 95 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru
cauze cu minori și de familie a admis excepția inadmisibilității recursului,
invocată din oficiu și a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de
reclamantul D.S.M. împotriva Deciziei Tribunalului Dâmbovița, nr. 1762 din 10
noiembrie 2009.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs reclamantul.
Înalta Curte de
Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia
nr. 5282 din 15 octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil, cu
motivarea că, împotriva unei hotărâri irevocabile, nu se mai poate exercita un
nou recurs, conform prevederilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
La data de 22
octombrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii a declarat un nou recurs,
reclamantul D.S.M., invocând aspecte legate de fondul cauzei și de modul în
care instanțele au soluționat cererile pe care le-a formulat în cadrul acestui
litigiu.
Având în vedere
dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de
soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea
căii de atac cu care a fost învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de
prisos analizarea altor cereri sau susțineri.
Recursul este
inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 129 din
Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părțile
interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate,
oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului
procesului civil.
În raport cu
principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și,
pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate,
este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.
Mai mult, potrivit
dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus
în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în
condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Prin urmare, revine
persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în
condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în
situații identice.
Totodată, aceleași
exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de
atac în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea
procesuală.
În cauză, completul
de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin
care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate
intelectuală s-a pronunțat asupra unui recurs, declarat de același recurent,
D.S.M., împotriva unei hotărâri irevocabile.
Din dispozițiile C.
proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ
pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri,
determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe
această cale.
Hotărârea atacată de
către recurent a dobândit caracter irevocabil, odată cu soluționarea
recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și, prin urmare, nu
mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare.
Se constată, așadar,
că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a
neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la
existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Recunoașterea unor
căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală,
constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a
principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,
din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte,
soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă
instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede
competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr.
304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc. civ. și art.
XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010.
Or, normele
procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea
cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică,
corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția
României.
Drept urmare,
neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești
pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, recursul nu
este admisibil nici potrivit legii speciale.
În consecință, pentru
considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul
D.M., ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca
inadmisibil, recursul declarat de D.M. împotriva Deciziei nr. 5282 din 15
octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de
proprietate intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.