ÎCCJ, Decizia nr. 161/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 493 din 25 martie 2008, Judecătoria Găești a admis, în parte, plângerea formulată de petentul D.S.M., în contradictoriu cu Comisia locală de fond funciar Dragodana prin primar, B.A., secretar al Primăriei Dragodana și Comisia județeană de fond funciar Dâmbovița. A fost obligată intimata Comisia locală Dragodana la întocmirea documentației și înaintarea la Comisia județeană, iar aceasta din urmă, la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 2.500 mp pădure, conform procesului-verbal și fișei de punere în posesie. S-a respins capătul de cerere din plângere privind obligarea la despăgubiri civile.

Tribunalul Dâmbovița, secția civilă, prin Decizia nr. 1762 din 10 noiembrie 2009, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.S.M. împotriva sentinței civile sus menționate. Împotriva acestei decizii civile, a declarat recurs reclamantul. Prin Decizia civilă nr. 95 din 3 februarie 2010, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu și a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul D.S.M. împotriva Deciziei Tribunalului Dâmbovița, nr. 1762 din 10 noiembrie 2009. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 5282 din 15 octombrie 2010, a respins recursul, ca inadmisibil, cu motivarea că, împotriva unei hotărâri irevocabile, nu se mai poate exercita un nou recurs, conform prevederilor art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. La data de 22 octombrie 2010, împotriva acestei din urmă decizii a declarat un nou recurs, reclamantul D.S.M., invocând aspecte legate de fondul cauzei și de modul în care instanțele au soluționat cererile pe care le-a formulat în cadrul acestui litigiu. Având în vedere dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., ce consacră ordinea de soluționare a excepțiilor, instanța va cerceta cu prioritate admisibilitatea căii de atac cu care a fost învestită, soluționarea acestei chestiuni făcând de prisos analizarea altor cereri sau susțineri. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin art. 129 din Constituția României, a fost statuat principiul potrivit căruia, părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesului civil.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. Mai mult, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri formulate sau a unei căi de atac în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală s-a pronunțat asupra unui recurs, declarat de același recurent, D.S.M., împotriva unei hotărâri irevocabile. Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, una privește existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale. Hotărârea atacată de către recurent a dobândit caracter irevocabil, odată cu soluționarea recursului, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ. și, prin urmare, nu mai poate fi supusă unui nou control judiciar, specific căii de reformare. Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale. Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pe de altă parte, soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, coroborat cu art. 725 alin. (2) C. proc.

civ. și art. XXV alin. (3) din Legea nr. 202/2010. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, recursul nu este admisibil nici potrivit legii speciale. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul D.M., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de D.M. împotriva Deciziei nr. 5282 din 15 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 februarie 2011.